Simona Halep - treizecizero.ro

Este Simona Halep "pe bune"?

Camelia
BUTULIGĂ

Îi aşteptam de mult timp pe cronicarii de pe tennis.com să scrie de Simona. Nu ştiri luate de pe AP, nu rezultate seci, voiam un articol dedicat scris de unul dintre cei trei grei: Tignor, Bodo sau Perrotta.

Virginia Wade, ex-jucătoare britanică, fostă nr. 2 mondial şi câştigătoare a 3 titluri de Grand Slam

"Este o jucătoare înşelătoare: o vezi mică, dar loveşte aşa de bine şi adânc, iar mingea ei este atât de grea. Asta se datorează instinctului grozav pe care-l au loviturile ei. Este una dintre acele jucătoare care par să ţină mingea în racordaj o fracţiune de secundă mai mult.

Simona Halep e un counterpuncher agresiv: plasează mingea foarte inteligent. Se mişcă uşor şi loveşte bine din alergare, fără un efort conştient de a-şi ajusta jocul de picioare. Deşi are mişcări largi, loveşte devreme pentru că simte foarte bine mingea. Este o jucătoare instinctivă, naturală. Poate să lovească constant aproape de linii şi faptul că nu poţi face punct uşor împotriva ei o face o adversară atât de dificilă. Este o jucătoare încântătoare şi va rămâne în conştiinţa publicului cu siguranţă în acest sezon".

De ce a durat atât de mult ca Simona să devină un subiect demn de atenţia lor? Unul dintre principalele motive este că fiecare naţie îşi urmăreşte şi-şi susţine în primul rând reprezentantele, şi apoi, în cazul americanilor, fetele din celelalte ţări vorbitoare de limbă engleză: Canada, Marea Britanie, Australia. De aceea atâtea articole despre Madison Keys, Sloane Stephens şi Eugenie Bouchard în ultimul timp. După mulţi ani, au şi ei clientele lor în tenisul feminin şi dilema care i-a chinuit atâta (cine va fi "moştenitoarea" Serenei?!) pare că îşi va găsi în sfârşit rezolvarea.

A trebuit, deci, ca Simona să intre în top 10 şi să câştige un turneu Premier 5 (unde să înşire trei victorii categorice la Top 10 în drum spre trofeu) pentru ca presa americană să nu mai poată s-o ignore. Şi dintre toţi, Tignor, cronicarul meu favorit, a avut onoarea să scrie despre jocul Simonei. Tignor îmi place pentru că este o combinaţie perfectă pentru un jurnalist de tenis: a jucat tenis de performanţă până în facultate, deci poate analiza foarte competent jocul unui tenisman, şi are talent la scris. De asemenea, are o atitutdine echilibrată (spre deosebire de Bodo, care uneori are nişte opinii discutabile despre WTA) şi un ochi excelent pentru subtilităţile psihologice ale acestui sport.

Am deschis deci pagina tennis.com cu mare curiozitate şi am văzut (fără mare surprindere, trebuie să recunosc) că titlul şi întrebarea principală a articolului erau dacă Simona este "for real", adică "pe bune". Nu este prima oară când aud această întrebare; ea a apărut constant şi anul trecut prin presa străină, în timpul seriei de 6 titluri. Simona nu este singura jucătoare care provoacă această întrebare. De câte ori cineva explodează şi se remarcă brusc prin performanţe foarte bune, aceasta este prima chestiune pe care presa străină o ridică: "Is he/she for real?" Cu alte cuvinte: este doar un foc de paie, sau este aceasta jucătoarea/jucătorul care va scrie istorie în tenis? Pentru că asta e de fapt dilema: ca şi poeţii antici, şi jurnaliştii din zilele noastre caută "eroi", caută personaje extraordinare care să facă isprăvi extraordinare, pe marginea cărora ei să poată crea legende, mituri. Tenisul masculin a fost foarte generos în această privinţă în ultimul deceniu. Am avut confruntări legendare şi realizări incredibile din partea unor eroi diferiţi ca ziua de noapte: Federer, Nadal, Djokovic, Murray. Niciun casting director de la Hollywood nu cred ca putea distribui aceste roluri unor actori mai potriviţi.

Tenisul feminin, în schimb, a fost lipsit de poveşti mari, de lupte titanice, de personaje bine definite care să poarte torţa unei rivalităţi an după an. Tenisul feminin a fost "meteoric" în ultimul deceniu. Serena, cu excepţia lui Kim Clijsters, care i-a ameninţat puţin supremaţia după ce-a revenit, n-a avut prea multe insomnii. Adversara cea mai redutabilă a Serenei este în continuare Serena. Împiedicările ocazionale ale lui Williams au fost cauzate fie de probleme de sănătate, fie de lipsa ei de concentrare sau de motivaţie. Sharapova nu se poate apropia de ea, Azarenka îi mai smulge uneori câte o victorie, dar nu când contează, adică la Grand Slamuri. În rest, toate fetele care s-au remarcat în ultimii ani au avut acceaşi problemă: repetarea unui rezultat mare, consolidarea lui. Ana Ivanovic, Francesca Schiavone, Petra Kvitova, Sam Stosur, Na Li. Primele n-au confirmat încă primul lor GS, iar chinezoaica a avut nevoie de trei ani pentru a câştiga un al doilea titlu. Bartoli, câştigatoarea de anul trecut de la Wimbledon, a şocat pe toată lumea când s-a retras din tenis câteva săptămâni mai târziu. Nu mai spun de jucătoare ca Wozniacki sau Jankovic, care au fost nr. 1, dar care nu au decât câte o finală de Slam la activ.

Robbie Koenig, comentator TennisTV

"Simona Halep este noua mea jucătoare preferată, alături de Agnieszka Radwanska. Este foarte plăcut să o urmărești pe teren. Are un tennis-IQ foarte ridicat, unul dintre cele mai bune din circuitul feminin. O jucătoare foarte inteligentă, cu o selecție a loviturilor ieșită din comun. Își descrie tenisul drept smart aggressive, îmi place foarte mult această frază. Înțelege foarte repede ce opțiuni are la îndemână și îmi place cum și-a găsit balanța în viață și în tenis și cum găsește bucurie în ceea ce face".

În concluzie, nu pot spune că-i judec prea tare pe jurnaliştii străini atunci când primul lucru pe care-l scriu după ce apare câte un nume nou este: "Is she/he for real?" Au văzut prea mulţi meteoriţi de-a lungul anilor, prea multe cazuri care au venit, au promis şi apoi au dispărut fără urmă din varii motive. Tenisul feminin e plin de exemple: Lucic, Golovin, Vaidisova, Dokic, Szavay, Chakvetadze, Rezai, etc. După cum notează Tignor în chiar primul paragraf: "Rar e câte o săptămână în tenis în care să nu ne întrebăm dacă un anumit jucător care a făcut progrese este "pe bune" sau nu. Până acum, în 2014, ne-am pus deja această întrebare în legătură cu Dominika Cibulkova, Eugenie Bouchard, Nick Kyrgios, Dominic Thiem, Gael Monfils şi Stanislas Wawrinka - deşi, în cazul lui Stan, nu ştiu ce este mai "pe bune" decât câştigarea unui Grand Slam. Primul lucru pe care-l spunem atunci când cineva câştigă este: "Poate s-o mai facă încă o dată?". Asta îl include şi pe Wawrinka. La câteva minute după victoria sa de la Melbourne, a fost întrebat: "Poţi să faci dubla Australian Open - Roland Garros?"

Bănuiesc că până nu va avea victorii sau măcar meciuri strânse cu Big 4-ul feminin (Williams, Azarenka, Sharapova, Li), despre Simona se va pune în continuare întrebarea: "Is she for real?" E o întrebare legitimă, dar şi Simona are dreptul, la fel de legitim, să o ia uşor, pas cu pas, în ascensiunea spre vârful tenisului feminin.

Alpiniştii care se avântă spre înălţimi fac câte o tabără periodic şi rămân o vreme acolo pentru a se obişnui cu aerul rarefiat înainte s-o pornească din nou spre vârf. Simona are aceeaşi abordare: după ce şi-a atins scopul de a face sferturi la Australian Open, următoarea ţintă pentru ea sunt semifinalele. "Cred că pot juca la un nivel mai înalt acum. Cred în şansele mele, în jocul meu. Mă simt încrezătoare. Acum poate voi ajunge în semifinalale unui Grand Slam".

Martina Navratilova, fostă lider mondial, câștigătoare a 18 Grand Slamuri

"Simona Halep pare atât de relaxată şi cool, calmă şi conectată. Apreciază clipa şi o îmbrăţişează în loc să fie intimidată. Joacă cu atât de multă libertate, îşi selectează grozav loviturile şi ştie când să rupă ritmul: are un forehand puternic, un serviciu similar cu al lui Kim Clijsters, iar jocul ei este foarte curgător. Este o versiune la scară mai mică a lui Kim. Tenisul feminin are o nouă stea şi avem cu toţii bilete la Expresul Halep!"

Dar ce atuuri are Simona pentru a deveni o candidată la câştigarea unui Grand Slam? Tignor îşi încheie articolul cu o analiză foarte interesantă şi pertinentă a jocului Simonei. Aşa cum am notat şi noi în articolele noastre de până acum, el observă că tenisul Simonei este limpede şi "neaglomerat" şi că loviturile ei au mereu un scop bine definit. Atunci când are şansa să lovească decisiv, nu ezită. Din acest punct de vedere, o compară cu Djokovic. Pentru că nu poate să facă punct doar cu forţa pură, trebuie să-şi creeze şansele altfel, prin construcţie şi deplasare. Poate să pună mai mult sau mai puţin spin pe forehand în funcţie de ce vrea să facă cu mingea. Reverul este solid şi în lung de line şi cross, şi poate să deghizeze foarte bine direcţia mingii. Anticiparea şi simţul terenul sunt "de cea mai înaltă clasă". Tignor concluzionează: "Jocul ei nu este complicat, dar nu este nici unidimensional".

Pentru el, marea dilemă este dacă Simona are "lucrul pe care trebuie să-l aibă toate campioanele de Grand Slam: abilitatea de a lovi winnere de pe linia de fund". Într-adevăr, dacă iei la rând lista campioanelor de Grand Slam din ultimii 5 ani, cu excepţia lui Schiavone, toate celelalte joacă un tenis în forţă, cu lovituri mari din spate. Pe de altă parte mai există şi o anume Justine Henin, de aceeaşi înălţime ca și Simona, posesoare a 7 titluri de Grand Slam. Justine, e adevărat, avea un joc impecabil la fileu; dar dacă este să vorbim de înălţime şi gabarit, Justine a trebuit să-şi depăşească nişte limite clare şi cu toate astea a reuşit să câştige un AO, 4 RG şi 2 USO într-o epocă în care surorile Williams erau la apogeu şi pe lângă ele mai jucau Seles, Capriati, Davenport, Clijsters, Pierce, Mauresmo, toate "big babes". Ea a demonstrat că acolo unde există inteligenţă şi talent, limitele fizice pot fi depăşite.

Treizecizero.ro, 2013

"Cu atâtea victorii, Simona transformă excepționalul în banal și ni-l servește la știri, cald și proaspăt, în fiecare săptămână, cu discreție și cu bun-simț, ca și cum ar fi cel mai natural lucru din lume. Ni-l servește la știri, deși știrile de acasă n-o prea servesc pe ea. La mii de kilometri distanță, Simona își vede însă liniștită de victoriile ei, netulburată de rateurile noastre"

Simona, prin tot ce-a făcut anul trecut şi anul acesta, a demonstrat că are şi inteligenţă şi talent. Următorul mare hop pentru ea va fi să încerce să descifreze tenisul "first strike" al celor patru mari bombardiere din WTA. Indiferent de rezultate, va fi o luptă fascinantă, la care vom fi norocoşi să participăm ca spectatori. Pentru că, pe lângă talentul nativ şi inteligenţă, Simona mai are un atu care-i va servi foarte bine în această campanie dificilă: curajul şi spiritul ei de luptătoare. Şi este mereu o onoare să fii în colţul cuiva care luptă cu curaj, indiferent de deznodământ.

Nu ni se întâmplă prea des ca jurnaliştii străini să se întrebe dacă un român poate câştiga un Grand Slam, iar un o legendă ca Martina Navratilova să comenteze (în timpul finalei cu Kerber): "We are aboard the Halep Express!". Să ne ţinem bine deci şi să savurăm la maxim excursia. Şi să investim în nişte steaguri româneşti şi bilete la turnee, avem treabă anul ăsta

Simona, șansa relegitimării noastre în sportul mondial

Florentin
ȚUCA

De o bună bucată de vreme, sportul românesc trăiește și se hrănește din amintiri. Le scoatem din congelator, le încălzim, le adăugăm niscai noi mărturii-condiment și pe urmă le consumăm, ca în direct, împreună cu junimea: ohoho, nepoate, stai să-ți povestesc cum a fost Ilie primul-prim, Nadia-primul decar și Gică -decarul ultim. Și-apoi, nepoate, când s-o face 7 mai, pe ceas de seară, îți promit că mergem la Sevilla s-apărăm din nou penalty-urile lui Duckadam ca să crape Europa de ciudă. Iar după aceea, ne întoarcem, repovestim amintirile și vecinilor (de data asta e rândul nostru), le împachetăm în plic de supă și le punem în congelator ca să fie proaspete și frăgezite pentru următoarea ediție a emisiunii "Dacă doriți să revedeți…". Între timp, din când în când, în pauzele de publicitate care ne întrerup memoria, ne scotocim prin studiourile TV de fotbal-wrestling în căutarea unor efecte de real din Liga lui Mică. Pe care le scandăm răgușit și bombastic, în duet cu crainicul de veghe, din jumate în jumate de ceas, ca apocaliptic avertisment de sfârșit de lume: "luuupii galbeeeeni urlă la Astra ca la lună în așteptarea meciului care va dinamita Ploooooieștiul!!!" Un răcnet pe post de consolare cu traiul în periferia amintirilor…

Când am văzut însă recent mulțimea de drapele românești în tribunele de la Doha și când am simțit entuziasmul unor conaționali conectați la Indian Wells, mi-am dat brusc seama că avem din nou, în sport, ocazia să trăim în actualitate, șansa să lăsăm istoriile să ne scrie istoria și bucuria că cineva ne legitimează prezentul și ne prezice un frumos viitor. Asta grație Ei.

Ea, acolo, pe teren, în finala de la Doha, făcând legea. Ea, legiuitorul finalei și muza analiștilor în căutare de superlative, fericiți că le-au găsit și că-s pe măsura sursei lor de inspirație. Dincolo de aceste meritate superlative, jocul ei din acea finală, din recentul turneu californian și din meciurile de referință ale ultimului an a atras, ca un magnet, o formidabilă revelație: ea e, evrika!, da, ea e. Ne uităm la forehand-ul ei à la Del Potro (ori Soderling, cândva), la defensiva ce pare împrumutată de la Rafa, la mișcarea ei pe teren, la agresivitatea sufocantă, la relaxarea dintre schimburile de mingi și-apoi ne privim unul pe altul fără grai, acceptând tacit și unanim că ne-am găsit, în sfârșit, candidatul nostru la oscar-tenis pentru rolul feminin principal.

Ea, pe marginea terenului, în pauzele dintre ghemuri, privind înspre noi, "cei de-acasă" și rugându-ne să stăm pe pace că totul e-n regulă. Sunt în control, pare ea să spună, mi-e tare drag de voi cum vă frământați, dar nu vă faceți griji, o să fie bine, la vitta e bella. Asigurări confirmate și de victoria de la Doha, și de parcursul foarte bun din California. În urmă cu un an, ea era pe la locul șaizeci, iar acum este numărul cinci în lume și noul star al tenisului feminin mondial. Da, la vitta e bella.

Ea, în drumul spre vestiar după înfrângerea din semifinala de la Indian Wells, zâmbind spectatorilor și mulțumindu-le din priviri. În realitate, scrutând viitorul cu ochii ei frumoși, luminați de o licărire-avertisment adresată lumii: Victoria, Serena, take care, here I come.

Iar noi, cei de-acasă, iluminați de această privire și de convingerea că ea, Simona, ar putea completa careul de ași ai gloriilor sportive românești. Că ea, Simona, ne poate asigura transferul din peluza Giuleștiului în loja de onoare a Roland Garros-ului. Că ea, Simona, se-apucă serios să rescrie prezentul și să citească-n stele viitorul. În pagini de istorie bune de visat și de trăit, de povestit și repovestit.

A fost odată ca niciodată olimpiada de la Rio și, imediat după ea, un carnival. La București.

Andreea Amalia ROŞCA

14 ani (20.03.1999), Bucureşti

Clasamente:

7 Naţional U16

14 Naţional U18

39 Naţional senioare

120 Tennis Europe

467 ITF

2013

Un nume deja de referinţă printre tinerele de mare perspectivă, Andreea Roşca a ajuns la începutul sezonului trecut până în finala prestigiosului Les Petits As, de la Tarbes (Franţa). Tot în acea perioadă a devenit campioană naţională de iarnă, câştigând pe Green Set-ul de la Bucureşti cu un sever 6-1, 6-0 în faţa Mihaelei Mărculescu. Mai apoi, la Naţionalele de vară a disputat finala la categoria U14 (învinsă de Gună – 3-6, 2-6), respectiv semifinala la U16 (învinsă de Iulia Ivaşcu 1-6, 2-6). Tot pe plan intern, a jucat pe final de septembrie în ultimul act al Nike Masters de la Bucureşti, cedând în două seturi, ambele la tie-break, în faţa Ioanei Gună.

La nivel continental, pe lângă finala Les Petits As, a prins ultimul act şi la Dr. Oetker Junior Trophy, în iunie (6-4, 4-6, 4-6 cu Gună). În echipa României de la Summer Cup din iulie (Loano, Italia), Andreea Roşca a înregistrat două victorii la simplu. O altă performanţă importantă datează din aceeaşi lună, când a câştigat trei meciuri la Europenele de Juniori de la Pilzen, oprindu-se în faza sferturilor de finală. Pe treapta următoare, în ITF, i-a priit fosta Iugoslavie, de unde s-a întors cu două trofee în turnee de Grade 5: Belgrade Open (a venit din calificări şi nu a pierdut niciun set până la final) şi Neocom Open, de la Skopje. În plus, a urcat până în semifinale la Dema Cup de la Sofia (Grade 5), fiind eliminată de o jucătoare mai mare cu doi ani şi jumătate, Andrada Şurdeanu. La Alfa TS Cup din noiembrie, de la Budapesta (Grade 4), a ajuns până în sferturi la simplu şi a jucat finala de dublu, în echipă cu Iulia Ivaşcu. Remarcabilă pentru vârsta ei este şi pătrunderea în premieră pe tabloul unui Futures de 10.000 de dolari, în iunie, la Bucureşti, când a ieşit în turul inaugural, după ce trecuse de calificări.

2014

Anul a început cum nu se putea mai bine pentru bucureşteanca de nici 15 ani. Chiar dacă abia urcată în categorie, la U16, Andreea a devenit, în ianuarie, campioană naţională de iarnă, impunându-se în finala de la Bucureşti, din ianuarie, 3-6, 7-5, 6-0 cu Georgia Crăciun.

Citește tot episodul 2