În numai câteva luni, Simona Halep a repus aproape de una singură tenisul românesc pe hartă.
Î n fapt, nu doar tenisul, ci tot sportul românesc pe de-a întregul, în condițiile în care performanțele tricolore în competițiile internaționale importante sunt tot mai rare în ultima perioadă. Simona ne-a trezit din letargie, ne-a obligat s-o observăm, ne-a făcut să abuzăm de patriotism, ne-a apropiat unii de alții, ne-a îndulcit, ne-a vindecat de prejudecăți, i-a împins pe mulți să și-o aroge, dar una peste alta a stârnit, de una singură, o efervescență cum tenisul românesc aproape că uitase să trăiască.
Nu-s doar cele 7 titluri, nu-i doar intrarea în Top 10. "Efectele Simona" se simt pe toate planurile. Iată numai trei dintre ele.
Întâmplător sau nu, echipa de Fed Cup a României a reușit tocmai acum ce n-a reușit de ani buni: să aducă în sfârșit cele mai bune jucătoare din țară la un loc. Iar rezultatul nu s-a lăsat așteptat; calificare după 15 ani la barajul pentru Grupa Mondială II. Și mai important e că fetele și-au regăsit spiritul de echipă, iar timpul petrecut împreună le-a prins bine. Toate au vorbit cu drag despre meciurile jucate pentru România și despre cât de nerăbdătoare sunt să joace acasă barajul din primăvară. Iar publicul a reacționat pe măsură. Interesul în jurul Fed Cup, o competiție uitată, a crescut enorm. Fanii au sesizat imediat oportunitatea. Buzz-ul s-a creat deja în jurul confruntării cu Serbia, se simte încă de pe acum atmosfera de "meci mare", meciul care le va aduce în sfârșit pe fete acasă, unite sub culorile naționale.
Altă consecință: turneul WTA de la București. Succesul Simonei a făcut niște energii să se adune și să se miște în direcția potrivită, astfel încât vom avea o competiție relevantă chiar la noi acasă, lucru care n-a fost posibil ani la rândul. O vom putea vedea astfel pe Simona jucând meciuri de nivel WTA la București. Pentru că, nu vă fie teamă, afară de nedorite probleme de sănătate, ea va fi pe teren în iulie. Întrebată, la Doha, dacă va juca turneul International de acasă, Simona a răspuns printr-un zâmbet larg și luminos. Niciun alt cuvânt nu mai era necesar.
Prezența jucătoarelor de top la București nu este, însă, singurul avantaj pentru tenisul românesc. Am mai spus-o: turneul va fi o șansă uriașă pentru celelalte românce din clasament de a acumula puncte importante în clasament. România are 29 de jucătoare în Top 1.000, multe dintre ele de mare perspectivă. Unele vor primi wild-card-uri direct pe tablou, majoritatea va avea șansa calificărilor. Iar ultimul avantaj de trecut pe listă e că un astfel de turneu deschide și mai mult ochii tuturor părților implicate în sport. Tenisul la televizor e grozav, dar tenisul văzut pe viu îți dă dependență: vrei să intri și tu pe teren, sau vrei să ajuți pe cineva, cumva. Vrei să te implici. Mai multe energii implicate în tenis NU AU CUM să nu ducă la ceva bun.
O altă consecință e că mediatizarea tenisului a crescut peste noapte, spre surprinderea și ușorul disconfort al fanilor de cursă lungă, un pic neobișnuiți cu toată agitația și cu valurile de "necunoscători" care le-au inundat dintr-o dată lumea. Se transmite mai mult tenis la televizor, se comentează mai mult, se scrie mai mult. Presa sportivă s-a trezit, dintr-o dată, cu un erou cu o imagine imaculată în brațe, într-un cu totul alt registru decât persoanjele care fac carieră la știri de ceva ani, și evident că toată lumea încearcă să capitalizeze momentul și să elogieze performanțele Simonei. Contează mai puțin, la urma urmelor, că a crescut direct proporțional și nivelul de "zgomot": e și multă informație inutilă, colorată, scoasă din context, senzaționalism, multă emfază pe detalii precum premiile câștigate de Simona, adesea informații prezentate trunchiat, preluări după ureche și alte asemenea. Aproape toată lumea se simte datoare să aibă o părere despre Halep. DAR. Nu e nimic rău în asta, câtă vreme păstrăm cu toții limitele. Ani la rândul ne-am plâns, noi, fanii diehard, că tenisul nu primește nicio atenție, ar fi un pic ciudat să ne supărăm acum, când se întâmplă exact opusul.
Toate aceste lucruri, inimaginabile acum un an, s-au întâmplat grație Simonei. Și, treptat, românii încep să înțeleagă despre ce e vorba, de fapt, aici. Încep să observe că au în față o campioană de rasă, că nu e nimic accidental în ascensiunea ei, și că Simona le va fi prezentă în viață mult timp de acum înainte.
Simona a făcut toate astea pentru noi. Așa că poate ar fi timpul să ne gândim și la ce am putea face noi pentru ea, în semn de recunoștință. Iată câteva idei, la care vă invităm să contribuiți.
Da, am scris mai sus că mediatizarea masivă e grozavă și că face bine tenisului pe termen lung, ceea ce ne interesează, la urma urmelor, pe toți. Dar până la un punct. Ar fi grozav dacă am înțelege cât mai mulți din presă, atât cea generalistă, cât și cea nișată, că Simona e ceva special și că e în interesul tuturor să încercăm să o tratăm cu respect. Într-o perioadă în care media înseamnă prea mult zgomot și prea puțin sens, Simona propune un model fix invers. Să n-o biancadrăgușanizăm pe Simona, oricât de tentant ar fi numărul de like-uri și share-uri pe care l-am primit pentru articolele în care informațiile sunt atât de scumpe la vedere, iar titlurile sunt atât de ieftine.
Asta e o idee intenționat naivă. Dana Maria scrie, în articolul ei din acest dosar dedicat Simonei, despre cum ne-a învățat Simo să ne mai lecuim de prejudecățile de tip "românii nu pot, nu vor, nu știu, nu sunt lăsați". Nu cere nimeni să dăm buluc cu toții în Top 10 mondial al meseriilor fiecăruia (deși n-ar strica). Dar am putea copia de la Simona câteva idei, începând cu acel "am jucat cu plăcere, iubesc tenisul, iubesc fiecare meci". Am putea să ne facem fiecare treaba cu zâmbetul pe buze, să fim mai puțin încrâncenați și să îmbrățișăm provocările. Am putea să nu disperăm când lucrurile nu se întâmplă așa cum vrem noi. Am putea să observăm că munca multă și de calitate e răsplătită inevitabil, dacă ești suficient de consecvent și îți păstrezi standardele ridicate. Și am mai putea, odată ajunși acolo sus, să ne păstrăm bunul simț și picioarele ancorate în realitate. Pentru că faima, trofeele și reverele câștigătoare în lung de linie vin și pleacă, dar bunul simț nu ți-l poate lua nimeni. Ăsta e modelul propus, de fapt, de Simona. Și vine într-un moment cum nu se putea mai potrivit.
Trec la lucruri ceva mai concrete. Unde se antrenează Simona, atunci când vine în țară? Păi, la Centrul Național de Tenis. Oferă el condițiile de afară, condițiile pe care le impune o jucătoare de Top 10? Nu în întregime. Sau, dacă ne dăm peste cap, poate că reușim să îi punem la dispoziție Simonei ce are nevoie, dar putem face același lucru cu TOȚI jucătorii care se pregătesc în București? Cel mai probabil, nu. Avem, așadar, nevoie de investiții în infrastructură. De centre de juniori puternice. De o strategie care să ajute juniorii să facă trecerea către seniorat. De o arenă la standarde internaționale, care să găzduiască meciuri importante, de tipul barajului cu Serbia, fără să mai fie nevoie de improvizații. De mai multe terenuri de hard pe care să se antreneze jucătorii când vin acasă. Plachetele și diplomele sunt grozave, dar Simona ar fi și mai fericită dacă i-am mulțumi printr-o serie de investiții concrete: în terenuri, în copii, în dotări.
Asta e simplu de făcut și mai mult ca sigur se va întâmpla. Sunt trei evenimente majore la orizont în această primăvară-vară: barajul cu Serbia, BRD Năstase Țiriac Trophy și WTA Bucharest Open. Toate trei vor beneficia din plin de efectul Simona. Așa cum românii au început să împânzească tribunele în toate colțurile lumii, indiferent că Halep, Sorana, Tecău și ceilalți joacă la Doha, Brisbane, Melbourne, Rotterdam sau Paris, e de așteptat ca acasă primirea să fie extraordinar de călduroasă.
E poate cea mai importantă formă de respect pe care i-o putem arăta Simonei. "Ea nu va putea câștiga fiecare meci", spune Virginia Ruzici, și e normal să fie așa. E important să înțelegem, mai ales fanii mai noi, că tenisul e un maraton, nu un sprint, că sunt numeroase turnee și titluri în joc, iar ratarea unuia sau mai multora nu înseamnă o dramă, că vor urma și căderi, că Simona va obosi, va mai ieși din formă, va avea și zile proaste sau va fi, pur și simplu, învinsă pe bună dreptate. Și că atunci când lucrurile astea se vor întâmpla, ea trebuie susținută și mai puternic.
Drumul către primii 10 în lume începe încă de la 6-8 ani și e format dintr-o sumedenie de obstacole, cel mai complicat pentru o familie fiind aspectul financiar. În episodul 5 al serialului Viitorul Începe Acum, campanie prin care Treizecizero își propune să obțină mai multă vizibilitate pentru juniorii români, vorbim pe larg despre pașii pe care trebuie să îi facă părinții. Iată un pasaj relevant din episodul care va fi publicat în săptămânile următoare.
Am calculat bugetul de performer. Iată de câţi bani aveţi nevoie!
Să presupunem că aveţi un băiat de 12 ani cu rezultate bune pe plan naţional, gata să păşească spre marea performanţă şi intenţionaţi să-i puneţi la dispoziţie tot ceea ce are nevoie. Sigur v-ar fi de folos să ştiţi care vor fi cheltuielile şi de cam de câţi bani ar trebui să dispuneţi, inclusiv pentru participarea la turnee în străinătate, în condiţiile în care n-aţi beneficia de niciun fel de ajutor logistic sau financiar! Vă prezentăm mai jos o medie aproximativă a cheltuielilor pe an (sezon), exprimate în euro.
- rachete 550
- tricouri (pentru antrenamente şi meciuri) 560
- şorturi 100
- trening-uri 120
- pantofi de tenis 400
- mingi (pregătiri individuale, în afara clubului) 90
- termobag şi rucsac 80
- racordaje 350
- alte accesorii: şosete, şepci, prosoape, grip-uri, etc. 400
- echipamente pentru menţinerea formei fizice 170
- teren şi antrenor tenis 4.000
- pregătire fizică 400
- mental coach 1.200
- băuturi susţinătoare de efort 80
- vitamine 130
- turnee (inclusiv pentru un însoţitor):
- transport, cazare, masă în străinătate (5 turnee) 5.500
- transport, cazare, masă în ţară (7 turnee) 4.900
- participarea la turnee în străinătate (5 turnee) 200
- participarea la turnee în afară (7 turnee) 110
- legitimare 25
- viza medicală (dacă nu beneficiaţi de gratuitate) 90
Potenţiale surse de finanţare şi acoperire de cheltuieli
Succesul Simonei atrage după el, inevitabil, și o serie de teorii și reacții exagerate din partea publicului. Le trecem în revistă pe cele mai des întâlnite și încercăm să explicăm de ce ele nu stau în picioare.
Doar parțial adevărat. Simona poate nu are atenția de care beneficiază nume ca Sloane Stephens sau Eugenie Bouchard, promovate asiduu cu mult înainte de a câștiga măcar un singur titlu, dar cele două sunt foarte reprezentative pentru piețe mari; conținutul în limba engleză predomină în presa de tenis internațională și este cumva normal ca ziariștii de limba engleză să se uite, mai întâi, către jucătoarele importante pentru publicul lor. Pe de altă parte, Simona a început să atragă atenția jurnaliștilor și publicațiilor sau site-urilor importante. Sports Illustrated, Tennis.com sau site-ul WTA au început să-i dedice materiale tot mai ample și mai dese. Așa că să nu exagerăm: n-are nimeni nimic cu Simona doar pentru că e româncă.
Pe de altă parte, sunt și avantaje: însăși Simona a spus că nu o bucură în mod special mediatizarea excesivă. Iar presiunea media poate să și strice, nu doar să ajute. Așa că poate că e mai bine ca Simona să zboare pe sub radar.
"N-o să confirme". "A avut culoar". "Degeaba, dacă nu câștigă Slamuri". "Anul ăsta o să cadă din Top 20". Și așa mai departe. Sunt câteva dintre comentariile pe care, paradoxal, le-am auzit mai des în română decât în engleză, apropo de punctul 1. Cred că teoria conform căreia Simona ar fi doar produsul unei ascensiuni meteorice ar trebui să fie primul "mit" care să dispară. Argumentele sunt covârșitoare. În primul rând, victoriile cu care Halep s-a legitimat și relegitimat. Steve Tignor scria că lumea tenisului așteaptă, de regulă, să vadă dacă un sportiv poate să confirme un succes, înainte de a-l eticheta drept certitudine. Simona a confirmat nu o dată, ci de șapte ori. Procentaj maxim în finalele jucate în ultimul an. Apoi, aproape că n-a fost turneu în care să nu câștige contra unor adversare cu nume, sau în care să nu supraviețuiască unui meci dramatic. Astea sunt iarăși semne de certitudine. Simona n-a câștigat șapte titluri strecurându-se pe culoare favorabile sau ferindu-se de jucătoarele de top. Ba are un palmares excelent contra lor: 16 victorii din ultimele 19 meciuri contra Top 20.
Contra-argumentul folosit aici de "haterii" Simonei e că ea n-are prea multe rezultate relevante la Slamuri. Se uită însă că, neavând un clasament favorabil, ea n-a fost cap de serie decât la două dintre ele, cele mai recente. Consecința? Optimi la USO, Sferturi la AO.
Apoi, mentalitatea Simonei, personalitatea ei, calitatea umană, la urma urmelor. Dacă privești cu atenție semnele, ai să descoperi o persoană modestă, foarte ancorată cu picioarele pe pământ, prea puțin dispusă să se lase pradă tentațiilor, conștientă că mai are foarte mult de muncă. Astea-s indicații că jucătoarea noastră este pregătită de un maraton, nu de un sprint. Simona nu face sărbătoare din victorii și nici dramă din înfrângeri, o atitudine echilibrată, din care am avea cu toții de învățat.
Iar dacă tot nu v-ați convins, estimările unor nume precum Virginia Wade sau Martina Navratilova ar trebui să vă liniștească.
Alt argument adesea folosit în discuție este cel legat de clasamente și de numărul de turnee pe care Simona le-a câștigat anul trecut, iar acum trebuie să le "apere". Cu alte cuvinte, a doua jumătate a anului va însemna un fel de chin, pentru că are cele șase titluri de "apărat". Într-adevăr, clasamentul WTA ia mereu în calcul ultimele 52 de săptămâni, dar asta nu înseamnă că Simona trebuie neapărat să câștige din nou toate acele turnee de anul trecut ca să-și mențină locul.
Priviți lucrurile dintr-o altă perspectivă: nu trebuie să "aperi" punctele, ajunge să le înlocuiești cu altele. Cu alte cuvinte, pentru a-și păstra locul în Top 10, este suficient ca Simona să reușească parcursuri lungi în turneele mari, în Slamuri sau în turneele Premier (fie ele Mandatory, fie Premier 5). Ceea ce ea deja a început să facă. Iar în aceste turnee mari, Simona are acum marele avantaj de a fi cap de serie, ceea ce îi ușurează mult traseul în primele tururi, comparativ cu anii trecuți. Turneele câștigate anul trecut sunt de o categorie mai mică și punctează comparabil cu un sfert sau o semifinală de Slam. Exemple: pentru trofeele de la Budapesta, Hertogenbosch și Nurnberg, Simona are de "apărat" câte 280 de puncte, iar pentru cele de la New Haven și Moscova, câte 470. Dar numai titlul de la Doha i-a adus deja 900 de puncte dintr-un foc, adică mai mult decât Budapesta + Hertogenbosch + Nurnberg.
În plus, Simona are mult teren de câștigat la Slamuri. În 2013, ea a ieșit în turul 1 la Roland Garros (5 puncte) și în turul 2 la Wimbledon (100 de puncte). Cu un traseu lung, ea poate să-și scoată de acolo punctele din turneele câștigate anul trecut. Așa s-a întâmplat la Australian Open: eliminată în turul 1 în 2013 (5 puncte), Simona a jucat sferturi în 2014 (430 de puncte).
Un exemplu ceva mai simplu de înțeles pentru cei neobișnuiți cu sistemul de punctaj este cel al danezei Caroline Wozniacki, care s-a menținut întregul sezon 2013 în Top 10, deși a câștigat un singur titlu (și acela mic, la Luxembourg) și a făcut o finală la Indian Wells. În schimb, daneza a fost o prezență constantă în fazele avansate la turneele mari. Sigur că toată lumea își dorește ca Simona să câștige cât mai mult, dar presiunea punctelor ar trebui să nu aibă o importanță atât de mare în imaginea de ansamblu. Ele se câștigă și se pierd, apar și dispar, pe măsură ce perioadele de formă vin și pleacă. Mult mai important este altceva: jocul. Dacă Simona se focusează pe joc, se păstrează sănătoasă și continuă să progreseze, punctele vor veni singure. În fapt, atitudinea jucătoarei confirmă: ea a declarat în repetate rânduri că, deși o onorează, clasamentul nu-i creează insomnii și griji suplimentare. Este exact abordarea pe care o întâlnim adesea la campioni precum Serena, Sharapova, Federer, Nadal sau Djokovic.
Imediat după ce Simona a început anul cu o înfrângere categorică la Madison Keys, a urmat imediat un val de reacții fataliste în Social Media, comentarii care prevesteau prăpădul. Mai târziu, după ce Simona a fost învinsă, succesiv, de Mladenovic și de Timea Babos, cineva ne-a reproșat de ce nu scriem că momentul cu pricina reprezintă, citez, "o catastrofă". Asta, deoarece Halep pierduse la jucătoare mult mai slab clasate, ceea ce, în accepțiunea unor fani, "nu mai poate fi scuzat". După meciul cu Keys am scris un articol exact despre astfel de atitudini inflamatoare și fundamental greșite. Explicam atunci, cu mult înainte de titlul de la Doha, că e doar o înfrângere care va conta prea puțin la finalul anului. Sunt câteva lucruri care trebuiesc reținute, și le reiau acum, în special pentru fanii mai noi ai tenisului. Simona nu va câștiga toate meciurile pe care le joacă și este copilăresc să-i pretindem victorii pe linie. În tenis nu e ca în fotbal, unde o echipă poate termina un campionat cu o singură înfrângere. Sau e posibil, dar excepțiile sunt istorice (vezi anii de grație ai lui Federer, Nadal, Serena).
Mai mult, în tenisul de înalt nivel, orice jucător/jucătoare de Top 100 poate bate pe cineva din top 10 într-o zi de grație. Diferențele de calitate sunt mici la acest nivel și se fac mai degrabă pe plan mental. O înfrângere la o jucătoare mai prost clasată nu e un capăt de țară, mai ales că un clasament poate fi înșelător uneori, nu spune întreaga poveste (spre exemplu, cineva poate să fie ieșit din Top 100 din cauza unei accidentări, dar nivelul său e mult mai bun).
Și nu în ultimul rând: o jucătoare de nivelul lui Halep, adică de Top 10, pierde, în medie, între 15-25 de meciuri pe an. Exceptând-o chiar pe Simona, care a încheiat cu un bilanț de 50-17, toate jucătoarele de la locul 6 WTA în jos au pierdut în 2013 cel puțin 20 de meciuri. Agnieszka Radwanska, numărul 3 mondial la momentul actual, a suferit 20 de înfrângeri în sezonul anterior. Așadar, eșecuri vor mai fi destule. Și nu e nimic ciudat în asta, într-un sport în care fiecare săptămână reprezintă șansa unui nou început.
