Cum şi-a găsit Simona Halep echilibrul interior de care avea nevoie pentru a străluci pe teren.
Tenisul e cel mai singuratic sport, scrie Andre Agassi în autobiografia lui. "N-ai unde să te ascunzi când lucrurile nu merg cum trebuie. Nu sunt bănci de rezerve, linie de margine, n-ai colţul tău. Eşti doar tu acolo, dezgolit".
De asta, puterea mentală cântăreşte uneori mai mult decât superioritatea tehnică, tactică sau fizică. În liniştea "de catedrală", cum o numeşte Rafael Nadal, din timpul unui punct, când întreg stadionul le urmăreşte fiecare mişcare şi când tot ce aud jucătorii sunt propriile gânduri, întrerupte de sunetele ascuţite ale întâlnirii dintre minge şi corzile întinse ale rachetelor, flac-flac, contează dacă vocea interioară reuşeşte să-i calmeze în momentele critice, să-i ridice în momentele slabe, să-i tempereze în momentele exuberante.
Tenisul e şi sportul echilibrului total şi mulţi antrenori, specialişti şi apropiaţi văd în Simona Halep acel echilibru de care are nevoie un mare jucător. Faptul că a câştigat toate cele şase finale jucate în 2013 îi arată preparatorului fizic Teo Cercel, care o ştie de mică şi cu care a reînceput să colaboreze toamna trecută, că "are o putere mentală fantastică". Încărcătura emoţională dintr-o finală nu se compară cu niciun alt meci, explică el. În 2013, doar Serena Williams a câştigat mai multe turnee decât românca – 11, dar nici măcar Williams nu a triumfat pe toate suprafeţele tenisului, cum a făcut Simona: pe zgură, preferata ei, la Nürnberg (iunie) şi Budapesta (iulie), pe iarbă la 's-Hertogenbosch, în Olanda (iunie), pe hard outdoor, la New Haven (august) şi pe hard indoor la Moscova (octombrie) şi Sofia (noiembrie). Adaptabilitatea ei pe orice tip de teren arată că e o jucătoare completă, spune Nicuşor Ene, unul din primii antrenori cu care a lucrat. "Un supertalent se adaptează la orice, nu doar la suprafeţe, dar şi la climă, la public, la diferenţa de fus orar", iar Simona i-a părut, încă de la şase ani, un copil superdotat.
Toţi antrenorii au văzut în ea potenţial, dar între talent şi atingerea potenţialului stau mulţi factori, spune Virginia Ruzici, singura româncă învingătoare într-un GrandSlam şi impresarul Simonei începând din 2008. Pe lângă potenţial fizic, îţi trebuie putere de muncă, sănătate, forţă mentală şi capacitatea de a gestiona presiunea care vine cu trecerea la seniori, acolo unde mulţi se pierd. Şi susţinere financiară, pentru că tenisul e unul dintre cele mai scumpe sporturi şi, de multe ori, familia e singura care susţine aceste cheltuieli.
Simona le-a avut pe toate.
***
Familia a stat tot timpul în spatele ei – o familie de aromâni din Constanța de care a fost mereu apropiată, care a îndreptat-o spre tenis, dar fără să o forţeze, spun şi ea, şi părinţii. "I-am oferit o rampă, dar ea a ales", spune Stere Halep, un bărbat glumeţ de 52 de ani, care recunoaşte totuşi că "nebunia lui de a o face tenismenă" a cântărit mult. De fapt, Halep Senior şi-a dorit ca oricare din copiii lui să fie sportiv, pentru că el nu-şi împlinise visul de fotbalist; deşi a fost aproape de un transfer la Farul Constanța, a jucat doar la Săgeata Stejarul, o echipă din divizia D. Aşa că l-a dus la tenis întâi pe fiul cel mare, Nicuşor, dar băiatul a renunţat la 11 ani şi s-a concentrat pe şcoală. În Simona, despre care spune că e făcută pentru sport, a regăsit, cu mândrie, ceva din talentul şi abilităţile lui sportive.
Cel care a observat primul aceste calităţi a fost antrenorul Ioan Stan, pe când lucra cu Nicuşor. O văzuse pe margine, cum alerga fâşneaţă după mingi, şi i-a plăcut cum se mişcă, aşa că i-a pus racheta în mână şi a chemat-o la cursuri de iniţiere, de două ori pe săptămână. După un an şi ceva, când a crezut că e momentul să treacă la un alt nivel, i-a recomandat să continue cu Nicuşor Ene, fost elev de-al său, cu care Simona a început să lucreze zilnic. Deşi micuţă şi slăbuţă, se mişca bine pe teren, era iute, sprintenă şi învăţa foarte repede, spune Ene. La şapte ani, lovea toate loviturile, iar de la opt au început primele concursuri, primele finale jucate şi primele turnee câştigate.
Părinţii mergeau peste tot cu ea şi o supravegheau foarte atent, îşi aminteşte antrenorul Radu Popescu, cu care a lucrat o vară. "Ia-o, că te face mare", i-a spus apoi colegului Daniel Dragu, care a antrenat-o de la 11 la 14 ani. Popescu a fost impresionat de maturitatea şi inteligenţa din jocul Simonei. "La 11 ani, deşi era puţin mai înaltă decât terenul, parcă jucam de la egal la egal, vedea jocul foarte bine."
În prima parte a junioratului, tatăl, care are o fabrică de lactate, a reuşit să-i ofere tot ce a avut nevoie: echipamente de calitate, antrenori cu care să lucreze individual, posibilitatea de a călători la concursuri. Nu i-a fost mereu uşor şi, la un moment dat, a fost nevoit să se împrumute. De la 15 ani, Simona a primit sprijinul lui Corneliu Idu, un afacerist care în 2002 a înfiinţat o şcoală de tenis în Constanţa, Tenis Club Idu. În următorii doi ani, Idu i-a plătit toate deplasările şi antrenamentele.
Cu sprijinul moral al familiei, cu ajutorul financiar al lui Idu şi antrenată de Liviu Panait, de la club, Simona a început să meargă la turneele de Grand Slam. Aşa a venit cea mai mare performanţă a junioratului, în iunie 2008, când încă nu împlinise 17 ani: titlul la Roland Garros şi locul 1 mondial. Atunci i-a atras atenţia şi Virginiei Ruzici, care a văzut în ea potenţial de Top 10 mondial.
"O să ajung cu fata asta la Roland Garros", le spunea tatăl prietenilor, pe când Simona avea doar şapte ani. Părinţii lui, care n-au ştiut să-l îndrepte către performanţă în fotbal, îi spuneau că e nebun când pleca cu Simona la turnee şi se întorcea acasă cu "tinichele". "În viaţă, trebuie să fii puţin nebun", spune acum, râzând.
A făcut toate astea pentru că a crezut mereu în ea. La începutul lui 2013, toţi din familie au scris pe câte un bilet locul pe care credeau că o să-l ocupe în clasament la finalul sezonului. Au pus biletele într-un plic, pe care l-au deschis la sfârşitul lui decembrie. Simona şi mama scriseseră 35, fratele 27, tatăl 18. Se gândise să scrie chiar zece, dar chiar şi lui i se părea un salt prea îndrăzneţ, de pe 64, pe cât era Simona atunci.
***
La începutul lui decembrie, peste 200 de copii s-au înghesuit pe un teren acoperit dintre Constanţa şi Mamaia, s-o vadă de-aproape, să schimbe câteva mingi cu ea, să ia un autograf. Evenimentul Kids' Day, organizat anual de Horia Tecău şi Sorana Cîrstea, s-a ţinut anul acesta la Clubul Idu, care are una din cele mai moderne baze de tenis din România.
Timp de patru ore, cei trei n-au avut niciun moment de pauză. Au trecut de la lovituri peste un fileu improvizat cu cei mici, de 5-6 ani, la schimburi mai lungi cu copiii avansaţi pe terenul principal, la zona pentru declaraţii şi autografe. Totul pe fondul unui zumzet permanent – al părinţilor din tribună, al MC-ului evenimentului, al copiilor exaltaţi care cereau autografe şi pe frunte.
"Simona mai avea un pic şi claca", îşi aminteşte Claudia Vasilache, care lucrează la club de la înfiinţare şi o ştie de mică. "Faţă de Horia şi Sorana, care au fost cu zâmbetul pe buze de la bun început, Simona chiar n-a făcut faţă stresului." Vasilache îşi aminteşte că a coborât la un moment dat pe teren şi a găsit-o încolţită de camere de filmat. Când li s-au intersectat privirile, Simona i-a cerut, cu ochii mari, nişte apă şi-un covrigel. Tot cu ochii mari, ficşi, lovindu-și piciorul cu racheta roșie, se uita la toţi care o înconjurau, jurnalişti, organizatori, părinţi şi copii, nemaiştiind cum să reacţioneze.
Explozia din 2013 a transformat-o pe constănţeanca introvertită de 22 de ani într-o persoană publică şi i-a adus o presiune în plus, cea a popularităţii. Dintr-o dată, toată lumea a început să vorbească de ea, să-şi dea cu părerea, să-i ofere sfaturi sau să-i ceară interviuri, autografe, performanţe şi mai mari.
"Turneele mici nu prea contează, dacă nu ai performanţe la cele de Grand Slam", a declarat Ilie Năstase, a cărui prezenţă în lojă la Sofia a apăsat pe umerii Simonei. "Mărimea turneului e dată de valoarea învinselor", i-a replicat jurnalistul Cristian Tudor Popescu într-un editorial, în care menţiona şi că succesul în tenisul actual presupune o luptă mult mai dură, antrenamente aproape inumane, pregătire fizică chinuitoare, asistenţă psihologică specializată şi tehnici sofisticate de alimentaţie şi recuperare, pe când pe vremea lui Năstase era suficient talentul.
Retrasă şi discretă în viaţa privată, Simona s-a obişnuit greu cu schimbarea de statut şi încă se gândeşte la viaţa liniştită pe care o avea cu doar şase luni în urmă, când nu o știa nimeni și mergea pe stradă relaxată. Acum toată lumea o recunoaşte şi vrea ceva de la ea. Într-o zi, în preajma Crăciunului, s-a oprit pe drum spre antrenament să-şi cumpere ceva din Decathlon. Înăuntru, un bărbat a întrebat-o dacă ea e Simona Halep. S-a blocat şi a răspuns "nu", fără să ştie nici acum de ce. "Eeei, nu!", i-a răspuns bărbatul, enervat, iar Simona a plecat, neştiind cum să reacţioneze.
Dintre toate schimbările, relaţia cu jurnaliştii, care apar la antrenamente, o cheamă la emisiuni şi îi iau interviuri imediat după meciuri, pare cea mai epuizantă, pentru că îi ia din energie. "Şi, ca să faci tenis, îţi trebuie toată energia."
***
Continuarea în Decât o Revistă #15, numărul de primăvară, disponibil pentru precomandă pe shop.decatorevista.ro sau în librării începând cu 17 martie.
Primăvara se anunță foarte încărcată și solicitantă pentru cea mai nouă membră a Top 10. În același timp, se deschid o serie de oportunități pentru Simona, iar sezonul de tenis n-ar putea fi mai interesant. Discutăm despre programul ei pe termen scurt.
Luna martie e dominată de două dintre cele mai mari turnee din tenis, cu un statut aparte față de restul competițiilor din calendar. După semifinala de la Indian Wells, Simona se pregătește de Miami, alt turneu de cinci stele. Din punct de vedere al formatului de desfășurare, IW și Miami se aseamănă cel mai mult cu un Grand Slam, motiv pentru care și-au și disputat, de-a lungul timpului, titulatura neoficială de "Al 5-lea Slam".
Asta, pentru că față de turneele normale, ele se dispută pe durata unei săptămâni și jumătate și au tablouri mai mari, de câte 96 de poziții pe Main Draw, ceea ce presupune șapte tururi (favoritele au bye în primul tur). Ca și Indian Wells, Miami este un turneu din seria Premier Mandatory, cea mai prestigioasă categorie de turnee feminine, după cele 4 Grand Slam-uri. Tot la fel ca și IW, Miami are premii generoase: aproape 5,5 milioane de dolari sunt oferite în turneul feminin.
Diferă însă suprafețele. La IW, suprafața este Plexipave IW, un hard încadat în categoria a 2-a de viteză, medium-slow, în vreme ce hardul de la Miami este considerat chiar mai lent și e încadrat în categoria 1, slow. Și condițiile atmosferice își vor pune amprenta. Umiditatea este considerabilă în Florida, iar asta va încetini viteza cu care vor circula mingile.
Față de Indian Wells, la Miami revine Serena Williams. Numărul 1 mondial are un record extraordinar în Florida, unde a câștigat de șase ori, și unde este, încă o dată, marea favorită. Lipsește însă Victoria Azarenka, în continuare accidentată. Alte nume mari de pe tablou au în continuare probleme - Sharapova sau Kvitova, cu forma sportivă, Radwanska, din cauza accidentării de la Indian Wells - astfel încât turneul se anunță deschis și predispus la alte surprize.
Deși a urcat pe locul 5, Simona este cap de serie 6 la Miami, deoarece tragerea la sorți s-a făcut înaintea actualizării clasamentului WTA.
În termeni de clasament, Simona are toate șansele să-și păstreze locul în Top 5 și după Miami. Jucătoarele care o urmează în clasament au puncte masive de apărat la acest turneu. Jankovic (locul 6) a făcut semifinală anul trecut, iar Sharapova (locul 7) a făcut finală. Petra Kvitova (locul 8) ar putea recupera, dar cehoaica joacă tradițional slab în Florida. Mai mult, Simona ar putea reduce, în cazul unui parcurs bun, din diferența care o separă de ocupanta locului 4, Victoria Azarenka (mai puțin de 700 de puncte).
În urma calificării obținute la Budapesta, în februarie, România va avea, pentru prima oară în ultimii 15 ani, șansa de a se califica în Grupa Mondială II a Fed Cup, liga a doua a tenisului feminin mondial. Locul poate fi obținut în cazul unei victorii în barajul cu Serbia, care e programat pe 19-20 aprilie, la București, la Arenele BNR din Cotroceni. Logic, România a ales zgura ca suprafață de desfășurare, și nu neapărat din motivul că ar fi suprafața forte a echipei noastre (toate fetele au rezultate foarte bune și pe hard), ci pentru că zgura va fi în plin sezon la acea oră, iar toate jucătoarele se vor fi antrenând pe zgură.
Meciul cu Serbia are o însemnătate sporită, pentru că poate însemna nu doar calificarea în Grupa Mondială II, ci și identificarea generației actuale printr-o performanță notabilă. În condițiile în care sporturile pe echipe din România trec printr-o criză prelungită de rezultate, tenisul poate însemna excepția de la regulă, așa că e de așteptat ca interesul în jurul acestui eveniment să fie unul foarte mare.
În ce privește echipele, e de așteptat ca România să poată alinia din nou formula din februarie: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Irina Begu. Despre Serbia nu se știu încă multe. Ana Ivanovic și Jelena Jankovic, jucătoarele lor de bază, nu au venit la ultimul meci, cel cu Canada. Jankovic a lăsat să se înțeleagă, în câteva ocazii, că nu va mai juca Fed Cup, însă perspectiva unei retrogradări vertiginoase până în liga a 3-a (Serbia juca finala Fed Cup în 2012, de atunci a pierdut 4 meciuri la rând) ar putea-o face să se răzgândească. Totuși, varianta cea mai plauzibilă este că Serbia se va baza pe Ana Ivanovic și Bojana Jovanovski la simplu.
După Fed Cup, începe o altă bucată foarte importantă a sezonului pentru Simona. Deși doar două din cele șapte titluri ale ei au venit pe zgură (unul pe iarbă, două pe hard și alte două pe indoor hard), suprafața roșie rămâne, teoretic, suprafața pe care Simona se poate exprima în voie și care îi dă cele mai mari șanse la trofee mari de tot. Pe zgură a câștigat titlul de junioare la RG, pe zgură a jucat primele trei finale ale carierei (pierdude la Fes și la Bruxelles) și tot pe zgură a reușit semifinala de la Roma de anul trecut, cea care a dat startul seriei fantastice de performanțe.
Și mai e un argument care o avantajează: elita WTA nu are, la acest moment, o specialistă care să domine autoritar turneele de zgură. Ba, mai mult, jucătoare care pe alte suprafețe ar avea, poate, un ascendent în fața Simonei își mai pierd din avantaj când vine vorba de zgură. Până și Serena, în ciuda titlului de anul trecut la Roland Garros, nu e întotdeauna la același nivel pe zgură cum e pe restul suprafețelor.
Calendarul de zgură este comprimat, aglomerat și încărcat de turnee grele, de tradiție și de mare anvergură. Astfel, Simona este pe entry-list la Stuttgart (21-27 aprilie, Porsche Tennis Grand Prix, Premier, indoor claycourt), turneu la care, exceptându-le pe Serena și pe Vika, sunt anunțate toate jucătoarele din Top 10. N-ar fi însă exclus ca Simona să-l sară și să se focuseze pe următoarele două. Între 3-11 mai se joacă Mutua Madrid Open, din nou Premier Mandatory, iar săptămâna imediat următoare, 12-18 mai se joacă Roma, turneu din seria Premier 5. Apoi, o săptămână de pauză înainte de RG. Cu alte cuvinte, incluzând Fed Cup și, teoretic, Stuttgart, înseamnă un total de patru competiții majore într-un interval de o lună.
Cel mai mare turneu de zgură din lume va însemna evenimentul primăverii în tenis. Roland Garros este văzut de mai toată lumea, inclusiv de către Simona, drept cea mai bună oportunitate la un parcurs lung într-un turneu de Grand Slam. Într-un interviu oferit pentru New York Times, Virginia Ruzici, managerul Simonei, spune că jucătoarea noastră se poate impune drept una dintre specialistele pe zgură ale anilor următori și că jocul ei se pliază bine pe această suprafață, ceea ce îi deschide perspective frumoase la Roland Garros: "Simona are calitățile necesare acestei suprafețe. Nu știu dacă va fi anul acesta sau în următorii, dar are o șansă bună la câștigarea unui titlu de Grand Slam".
Față de anii trecuți, Simona va avea acum avantajul unei trageri la sorți mult mai prietenoase, ceea ce va cântări mult în traseul ei de la Roland Garros. În precedentele ei participări la Paris în calitate de senioară, Simona n-a trecut decât o dată de primul tur, în 2011, când a pierdut cu Sam Stosur în turul 2. Turneul de la Paris, un adevărat campionat mondial pe zgură, se joacă între 25 mai și 8 iunie.
