Poveștile viitorilor campioni
VLAD MARCU

de Valentin Lupu
Erste

BIO

Data naşterii: 25.08.2001 (13 ani)

Locul naşterii: Petroşani

Rezidenţa: Cluj-Napoca

Jucător de mâna stângă (rever cu două mâini)

Antrenor: Bogdan Mihali

Suprafaţa favorită: hard

Joacă tenis de la: 7 ani

Legitimat la: CS Winners Tennis Club, Cluj-Napoca

Dr. Vlad

De ce ţi-e frică, nu scapi! Părinţii au încercat să-l ţină departe de sportul alb, cunoscând cărările întortocheate spre înălţimile tenisului, însă au sfârşit prin a nu se împotrivi cu nimic, ba din contra, răspunzând unei dorinţe nemărginite, singura de-atunci a micului Vlad, aceea de a deveni un sportiv adevărat.

CLASAMENTE

Tennis Europe:

- all: 1178 (10.12.2014); cea mai bună clasare: 638
- U14: 472 (10.12.2014); cea mai bună clasare: 144

FRT:

- 12 ani: 5 (04.12.2013)
- 14 ani: 77 (10.12.2014)
- 16 ani: 79 (10.12.2014)

Karate până la centura maro, ski alpin, iar din clasa 1, tenis. "Atunci a început nebunia. Tocmai de ce ne-am ferit n-am scăpat", rememorează Antonela Marcu. Până în clasa a 5-a a jucat pentru CSŞ Petroşani, apoi fiind luat la Winners Tennis Club din Cluj-Napoca, sub aripa antrenorului Adi Szabo. Un perfecţionist prin definiţie, că e vorba de tenis sau de şcoală, Vlad a intrat primul la Colegiul Naţional Pedagogic din Cluj-Napoca. Acum, o zi din viaţa lui deja arată altfel decât a majorităţii copiilor de vârsta lui. Între 8 dimineaţa şi 6-7 seara, nu-l vezi pe-acasă. E fie cu burta pe carte, fie cu termobag-ul în spinare.

De un realism surprinzător, Vlad, conştient că "unul ca Federer apare o dată la 1.000 de ani", le-a transmis recent părinţilor că pe viitor nu se vede totuşi jucător profesionist, ci medic. O personalitate foarte puternică, gândeşte şi se exprimă cu o maturitate ieşită din comun pentru vârsta-i fragedă. Senzaţia că stăm de vorbă cu un adult în toată regula e fascinantă. Chiar cu un specialist, un autodidact ce a văzut multe în viaţă şi a găsit răspunsul unor întrebări complicate. În cazul de faţă, despre el şi despre tenis. "Îmi cunosc abilităţile, atuurile şi tot timpul încerc să dau tot ce e mai bun în mine. Pe teren am o atitudine simplă: mă închid în lumea mea. Când simt că nu am încredere, caut răspunsuri, mă descarc. Apoi, mă calmez şi joc mai bine. Tenisul începe din nou la fiecare punct. Nu poţi antrena aşa ceva. Totul vine prin experienţă, meciuri. Înveţi să te cunoşti mai bine".

Vlad Marcu

REZULTATE

Tennis Europe

Win-Loss
2014
simplu: 4-15
dublu: 1-4
carieră
simplu: 25-34
dublu: 13-14
Highlights
U12
simplu:
Semifinalist: 2013 – Dobrich, Viljandi
Sfert-finalist: 2013 – Maglie, Zlin, Oetwil am See
dublu:
Câştigător: 2013 – Zlin, cu Peetu Pohjola
Semifinalist: 2012 – Tg. Jiu, cu Petru Octavian Berdilă
Finalist: 2013 – Dobrich, cu Vladislav Karazov
Sfert-finalist: 2013 – Maglie, cu Philip Nikolas Olsson; Viljandi, cu Nico Shoeder; Koblenz, cu Milos Vujic

FRT

Highlights
16 ani
Locul 3 - Cupa de Toamnă Tenski Sport
14 ani
Câştigător: 2014 – Cluj-Napoca (BT Tennis Cup I)
12 ani
Sfert-finalist: 2013 – CN de vară
Locul 7: 2013 – Masters Nike Junior

"Fă ceva! Găseşte o soluţie!"

În premieră pe tabloul categoriei superioare de vârstă, la Trofeul Vision Leasing desfăşurat în octombrie trecut la Sibiu, Vlad Marcu a încercat să afişeze în semifinala de pe arena centrală o bună capacitate de automotivare, chit că pornea ca outsider, iar scorul îi era net defavorabil. "Mai atent! Hai! Paşi mici! Nu te lăsa! (...) Nu pe spate! Trebuie să fii în faţă! N-ai aşezare, n-ai nimic! (...) Alergi ca prostul fără să gândeşti. (...) Fă ceva! Găseşte o soluţie! Stai ca prostul şi te vaiţi", s-a tot mustrat pe sine între puncte.

Cu lovituri apăsate, joc la risc, bazat pe explozie, Vlad a rămas fidel stilului său, neadaptându-se tactic la scor sau adversar. La final, a oferit explicaţii pentru atâtea mingi irosite. "Trebuie să fiu tot timpul liber la minte. Altfel, n-am randament! De pe margine, pare totul sau nimic. Dar tot ce fac pe teren e control maxim. N-am jucat niciodată defensiv", spune Vlad, menţionând că ar prefera suprafeţele rapide, pe care poate pune mai uşor presiune asupra oponentului. Totuşi, chit că, de pe margine, pare bine legat, nu se vede clădit fizic pentru hard. "Mă solicită foarte tare şi m-am accidentat de multe ori. Poate terenurile dure nu sunt pentru corpul meu, având în vedere şi spin-ul pe care îl folosesc şi nu pot să-l pun în aplicare".

Spre deosebire de alţi colegi de generaţie, are norocul unor părinţi care îşi permit să investească în deplasări pe bandă rulantă la turnee şi pregătire dincolo de graniţe. "Am tot ce-mi trebuie. E o şansă enormă pentru mine. Nu toţi copiii au condiţiile pe care le am eu. Trebuie să încerc!", conştientizează Vlad Marcu. A abandonat, pare-mi-se, gândul unei cariere în medicină şi e chiar gata de o cu totul altă provocare!

2014, anul schimbării

Din actualul sezon exclusiv la U14, cu un nou antrenor, Bogdan Mihali, cu un alt program de antrenamente şi cu accentul exclusiv pe turneele internaţionale din Tennis Europe. Şi cu o abordare optimistă, chit că rezultatele întârzie deocamdată. "Nimic notabil la turnee, dar să ne uităm la modificările ce au avut loc în această perioadă. Vlad e bine, e hotărât, munceşte, e montat, îşi doreşte. Suntem lângă el şi îl susţinem", spune mama, Antonela Marcu. O decizie capitală, şcoală sau tenis, va fi luată abia într-un an-doi. Adică în jurul vârstei de 15 ani. "Până în clasa a opta le poate face în paralel. Când va dori, va hotărî singur. Noi nu-l stresăm". Tocmai pentru a nu neglija şcoala, a sărit peste Campionatele Naţionale de vară, de la Bucureşti. "S-a nimerit tocmai în perioada tezelor, cu o săptămână înainte de Internaţionale. Ar fi însemnat să lipsească două săptămâni de la şcoală în acea perioadă. Aşa că am preferat să-şi dea tezele şi să meargă la Internaţionale".

NOTĂ
Proiectul nostru continuă, în acest episod, cu o serie de portrete dedicate unora dintre juniorii cu care ne-am întâlnit de-a lungul documentării acestui serial. E important să specificăm un lucru: nu i-am ales pe juniorii despre care veți citi în acest episod după criterii legate de performanțe, de clasamente sau de vizibilitate. Cu alte cuvinte, nu am căutat să scriem doar despre primii clasați și nu înseamnă că apariția în acest serial se traduce printr-un potențial mai mic sau mai mare pentru o carieră viitoare. Ne-am ales subiectele din categorii cât mai variate, în așa fel încât să avem o imagine cât mai largă despre copiii care practică tenisul la acest moment dat în România și despre problemele cu care se confruntă ei

PROFILURILE EPISODULUI 7
Filip Jianu Ioana Guna Vlad Breazu Vlad Marcu Sabina Dadaciu

"Viitorul începe acum"
Un proiect

Treizecizero