1. Drumul a început în 2014
Să începem cu esențialul: victoria din Canada completează o serie de șapte victorii consecutive reușite de naționala României în Fed Cup, serie datorită căreia fetele au săltat în numai doi ani, cel mai scurt interval posibil, din liga a 3-a în elita de opt țări a Grupei Mondiale, acolo unde se va regăsi la anul în premieră pentru acest format. De-a lungul celor șapte victorii (Ungaria, Letonia, Marea Britanie, Ucraina, Serbia, Spania, Canada), au fost destule situații critice. În câteva ori a fost nevoie de meciul decisiv pentru a obține victoria, și nu o dată eșecul se profila inevitabil la orizont, precum a fost cazul la un moment dat în meciul de dublu de la Galați, cu Spania. Când sărbătorim calificarea obținută la Montreal, e important să nu scăpăm din vedere cum s-a ajuns aici, pentru că într-o astfel de competiție, înșirată pe multe luni și care mănâncă multe resurse, drumul e în egală măsură la fel de important precum și destinația. Practic, dacă o echipă beneficiază de un grup valoros, dar din varii motive e rătăcită prin liga a 3-a, sistemul de desfășurare o obligă la multă răbdare. Abia în anul al treilea ea va putea să joace pentru trofeu, cum e și cazul României; și asta, doar dacă a avut parte de un traseu imaculat.
Ori, un astfel de traseu e teribil de dificil de obținut, pentru că el presupune alinierea a multor planete: în primul rând, jucătoarele de bază trebuie să fie sănătoase. Forma sportivă oscilează însă, de-a lungul unui interval de doi ani, la fel și interesele personale și alte probleme care pot să apară într-un grup. Interese personale înseamnă că multe jucătoare care participă în Fed Cup trebuie să nu scape din vedere că din WTA își câștigă pâinea, și că au nevoie, la un moment dat, să prioritizeze; în special atunci când contează fiecare punct sau premiu acordat în turul al doilea al unui turneu mai mare.
De aceea, Fed Cup și Cupa Davis au aerul acesta special, o combinație între anduranță și viteză. Meciurile sunt rare, dar când se întâmplă, intensitatea lor e la un nivel care consumă resurse imense, în special pe plan mental; asta o poate confirma oricine care a petrecut ceva timp în anturajul unei echipe naționale. E o competiție care “nu face bine la sănătate”, cum plastic se exprima Silvia Soler Espinosa la Galați. Nu e vorba doar de cele două zile de meciuri, ci de antrenamente, stres, emoții și pregătire care durează o săptămână. Formatele celor două competiții au fost aspru criticate, iar această discuție revine ori de câte ori Fed Cup și Cupa Davis au o etapă programată. Reproșul se face în special în ce privește sistemul de desfășurare, considerat greoi și depășit, deloc prietenos cu jucătorii de top, respectiv cu audiențele. Dar, deși mereu împinsă în corzi, ITF a rămas fidelă acestui format anual, asumându-și riscurile ca mai toți jucătorii de top să sară, pe rând, etape.
E o paranteză necesară ca să putem înțelege și aprecia la justa lui valoare acest parcurs început de anul trecut, din februarie, și completat acum: șapte victorii, obținute fie acasă, în condiții prielnice și cu sprijinul fanilor, fie în deplasare, în anonimatul din Ungaria sau în prietenoasa atmosferă din Canada. Iar ele au fost posibile grație unui singur concept: echipa.
2. Cuvântul magic care răspunde la toate întrebările
E un termen pe care îl vom auzi des în aceste zile, dar este singurul mod prin care putem face dreptate tuturor celor implicați. Cu cât de repede vom înțelege cu toții că Fed Cup este despre echipă și nu despre individualități, cu atât mai repede vom evita controversele inutile pe viitor. Tocmai pentru că formatul este așa cum l-am descris mai sus, ai nevoie de multe soluții pentru a putea face performanță pe termen mediu/lung, și pentru a evita situații precum cea din care tocmai ce a ieșit România, acea mediocritate cuminte, 15 ani petrecuți în Grupa 1 EuroAfricană.
Ei bine, România este într-o situație privilegiată: la acest moment, are o multitudine de soluții la îndemână. Are jucătoare de toate felurile, care pot oferi varietate, forță, inteligență, soluții tactice, anduranță. Are soluții numeroase pentru meciurile de simplu și diverse combinații competente pentru meciul de dublu, crucial atunci când se ajunge să conteze. Are, peste toate, o jucătoare de Top 3 mondial. Când toate aceste energii s-au adunat la același loc, la începutul anului precedent, când fetele și-au vorbit și și-au spus că de aici înainte trebuie să tragă împreună în aceeași direcție, s-a întâmplat ceva magic, iar efectele le vedem acum, când una dintre cele mai valoroase formule de echipă pe care le poate propune sportul românesc la acest moment își trăiește clipa.
Această varietate de stiluri ne-a ajutat să găsim răspunsuri la diverse probleme, care au apărut, invariabil, așa cum spuneam mai sus că se întâmplă: unele fete s-au accidentat, altele și-au ieșit din formă, sau au trebuit să facă alegeri și prioritizări, cel mai recent caz, cel al Simonei, care se pregătește pentru, foarte posibil, o vară pe care toată România să o țină minte. Când aceste probleme au apărut, altcineva s-a ridicat de fiecare dată și a preluat ștafeta, salvând întregul grup. Sorana Cîrstea a fost providențială în meciul cu Serbia, de anul trecut, barajul de promovare în Grupa Mondială 2. Irina Begu a fost salvatoarea în meciul cu Spania, păstrându-și cumpătul pentru a câștiga meciul patru, apoi contribuind masiv la dublu. În Canada, Alexandra Dulgheru a preluat rolul salvatorului, aducând două puncte, iar Andreea Mitu a venit de nicăieri și a produs daune masive adversarului. Pe lângă ele, Monica Niculescu poate aduce puncte oricând, fie la simplu, fie la dublu. Iar Raluca Olaru este mereu gata să ajute echipa din orice ipostază. Cât despre Simona Halep, ea a contribuit cu victorii importante în toate meciurile în care a jucat, a jucat și două meciuri în aceeași zi când a fost nevoie, și cu siguranță vor veni meciuri tari în viitor (Grupa Mondială e altă mâncare de pește) când va veni rândul ei să tragă echipa după ea, iar experiența adunată în marile meciuri își va demonstra utilitatea.
Pe toate a reușit să le aducă la același numitor comun Alina Tecșor-Cercel, treabă deloc ușoară și pentru care trebuie felicitată.
3. Fetele și-au câștigat dreptul la încredere. Să le-o oferim cu încredere
Suntem, ca nație, foarte mândri de reușitele alor noștri, punem patriotismul pe primul plan și nu ne sfiim să ne declarăm atașamentul pentru orice sportiv care reușește la nivel mondial. Excelent, așa și trebuie. Dar, vorba cronicarului, suntem în aceeași măsură “degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”, adică ne ridicăm mult prea repede și prea ușor mâinile de pe unul dintre ei. Ne pripim adesea să tragem concluzii mult prea ușor. Meciul cu Canada e bun de o lecție de caz în acest sens.
De altfel, dacă luăm întregul context în calcul, e unul dintre cele mai bizare și încărcate evenimente din istoria recentă. Pe rând, în linia dreaptă a meciului s-au întâmplat o mulțime de lucruri: s-a retras Simona și a început scandalul, iar țara s-a împărțit în două. Apoi a revenit Genie în echipa Canadei și a început panica, Simona a fost demonizată pentru că nu face la fel ca și colega ei de Top 10, iar înfrângerea României a fost proclamată drept sigură, cu mult timp înainte ca prima minge să fie lovită. Mai cu seamă că s-a retras din echipă și Monica Niculescu. Shakegate-ul a mutat atenția către un alt inamic, iar Genie a devenit, cu voia ei, paratrăsnetul tuturor nemulțumirilor, de data asta din ambele tabere. Dar Irina a pierdut primul meci, o înfrângere nescontată contra unei jucătoare pe spinarea căreia ne făcusem calculele la două puncte. Eșecul ar fi însemnat că socoteala de pe hârtie duce către înfrângere. Ce s-a întâmplat în continuare ne-a demonstrat încă o dată că un singur lucru e întotdeauna valabil în Fed Cup: nu țineți cont vreodată de calculele hârtiei.
Revenind însă la ideea de bază, fetele ne ajută cu contextul în ceea ce privește educarea publicului larg: trebuie să învățăm și să acceptăm că este vorba de un sport în care lucrurile nu ies tot timpul cum ar trebui, iar meciul se joacă pe teren, pentru a afla cine-i mai bun în ziua respectivă, nu cine-i mai bun per ansamblul carierei. Altfel, s-ar decide totul într-un program computerizat. Invariabil apar și înfrângeri, invariabil nu totul decurge conform calculului, însă speranța nu trebuie abandonată până când întregul tie, care se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, nu e decis.
Dacă ne-au învățat ceva jucătoarele noastre, acel lucru este că ar cam fi timpul să avem încredere necondiționată în ele. După doi ani atât de frumoși, și-au câștigat acest drept.
4. Alexandra
Înapoi la meciul cu Canada. Până la urmă, cum scriam ieri, victoria Alexandrei Dulgheru contra lui Eugenie Bouchard s-a dovedit momentul pivotal al întregului weekend. E simplu: să luăm în calcul că la acel moment n-aveam informațiile de acum. Nu știam că Genie e la un nivel chiar atât de coborât. Raționamentul logic era că Genie va fi ajutată de prezența în echipa de Fed Cup, că se va încărca de energie pentru că joacă în orașul natal, și că evoluția pentru steagul Canadei o va influența în bine, făcând-o să uite meciurile proaste din ultimele luni. Invariabil, Bouchard era marea favorită a acelui meci. De asemenea, detaliu important, la acel moment era 1-0 pentru Canada. Dacă Bouchard făcea 2-0, și cu o Irina accidentată, misiunea Andreei Mitu, respectiv a României, ar fi devenit incredibil de dificilă. Andreea ar fi dat peste o Genie înzdrăvenită de gustul succesului, iar meciul s-ar fi jucat într-un cu totul alt context. De aceea, victoria Alexandrei din ziua 1 a fost vitală și a schimbat definitiv momentumul.
Am scris în mai multe rânduri în ultimele luni că Alex are nevoie de acest meci cu Canada și că sper că va fi convocată. După cum și România avea nevoie de ea. Echipa de Fed Cup are nevoie de o Dulgheru la nivelul ei maxim, iar semnele revirimentului văzute la Doha, dar mai ales la Kuala Lumpur, arată că Alex e pe drumul cel bun. Mai spuneam că dacă va ajunge în situația în care să contribuie decisiv pentru România, Alex va putea folosi această energie în restul sezonului, pentru a-și continua ascensiunea înapoi în Top 30.
Când, la Galați, Alexandra a spus la interviurile de pe teren că și-ar dori mult ca data viitoare să aibă și ea ocazia să joace, n-avea nimeni idee cât de aproape e acea dată viitoare și, mai ales, cât de mare va fi, de fapt, contribuția ei. Din postura de număr 2, Alex s-a transformat brusc în omul către care întreaga delegație română și-a îndreptat speranțele: întâi să ne țină în viață, apoi să aducă punctul decisiv, dintr-o postură de salvatoare pe care a acceptat-o cu multă reținere și modestie. Nu ne mai rămâne decât să sperăm că acum vom vedea și efectele pozitive invocate în tot acest timp.
5. Andreea
Dar dacă despre Alexandra știam că ne putem baza că va da tot ce poate, ce surpriză frumoasă a fost pentru toată țara Andreea Mitu! Fără Simona, fără Monica, fără Sorana, iar apoi și fără Irina, echipa s-a îndreptat către Andreea într-un moment critic: meciul trei. Dacă Alex a întors meciul din direcția nefastă în care o luase, Andreea l-a apucat cu două mâini și l-a scuturat zdravăn, domolindu-l și asigurându-se că nu ne mai scapă din control.
E aproape inexplicabil pentru mulți sângele rece cu care Andreea a executat-o pe Bouchard, și nu oricum, ci revenind de la un set pierdut, apoi controlându-și emoțiile din finalul încărcat de stres al setului secund. Forma slabă a lui Genie e irelevantă în context și nu scade cu nimic din meritele jucătoarei noastre: Andreea se putea pierde cu firea, putea să clacheze pur și simplu sub presiunea momentului și să nu poată să facă un punct. Nu e simplu, mai ales când voci din propria ta țară se întreabă, chipurile retoric, cine ești. Nu e așa simplu precum pare să treci de pe bancă direct în teren, contra unei jucătoare infinit mai obișnuită cu tine cu astfel de ocazii. Bouchard juca finala anul trecut la Wimbledon, același turneu la care Andreea s-a surprins pe sine, calificându-se pe tabloul principal în premieră. De atunci, ea a crescut tiptil, pas cu pas, urcându-și, via turneele ITF, clasamentul până aproape de Top 100. Cu o săptămână mai devreme, ea își trecea în cont primele două victorii ale carierei la nivel WTA, iar acum aduce un punct imens pentru România, la debutul ei în Fed Cup.
Ca și Alexandra, și Andreea a răspuns unor reacții nepotrivite față de ea în cel mai bun mod cu putință.
În iarnă, la AO, Irina spunea că Oamenii din România nu prea văd lucrurile așa, indiferent de domeniu. Numai dacă ești numărul 1, 2, 3, atunci contează sau te văd altfel. Dacă ești 30, 40, eh…” Împreună, Alex și Andreea i-au convins pe cei de acasă că tenisul este și al jucătoarelor din Top 100, iar clasamentul lor, chiar dacă mai puțin spectaculos, nu le face mai puțin news-worthy.
Că acest rezultat – prima victorie vs Top 10 a carierei – este un potențial turning-point al carierei Andreei e de la sine înțeles. Depinde doar de ea să ia acest incredibil rezultat și să construiască pe el la nivel individual. Până la proximul ei meci, fanii români care nu urmăresc absolut fiecare turneu și-au mai făcut rost de un nume pentru care să se trezească nopțile.
6. Irina
Două cuvinte: Treci peste! De fapt, Irina pare să fi trecut deja, tonul declarațiilor ei, în aceeași notă matură ca întotdeauna, așa arată. Irina și-a dorit atât de mult să fie liderul echipei României încât, când a venit momentul, totul a mers rău pentru ea. Nu e nici prima, nici ultima căreia i se întâmplă fix așa. Cu toții avem câte un examen sau test în viață pe care îl așteptăm cu înfrigurare, închipuindu-ne scenarii, lucruri pe care le-am face sau spune, iar când situația se prezintă, nu putem livra la nivelul așteptărilor pe care tot noi ni le-am setat. Partea bună e că Irina a livrat deja. În bună parte datorită ei s-a ajuns la situația în care am jucat în Canada pentru calificare, pentru că rolul ei în meciul cu Spania nu poate fi uitat așa ușor. Irina are un an cu potențial de breakthrough, dar pentru asta trebuie să se păstreze sănătoasă.
7. Simona
S-a terminat cu bine meciul cu Canada, ceea ce înseamnă că tot mai vocalul grup de detractori ai Simonei, alimentat cu motivație de titluri de presă ridicole, nu va putea arunca în spinarea ei niciun eșec. S-a trecut astfel cu bine peste una dintre cele mai virulente și inexplicabile campanii împotriva unui campion, la numai câteva zile de la una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Ne-am petrecut toată perioada post Indian Wells-Miami (remember: un titlu și cu o semifinală) unii călcând-o în picioare, alții apărând-o. Când am fi putut face lucruri mai bune cu toții. Și da, decizia ei de a nu veni în Canada rămâne una logică; și da, ar fi rămas așa chiar și în cazul unei înfrângeri în acest weekend. Și da, este absurd să ajungem până într-acolo încât să analizăm cum, chipurile, Simona a “tras în jos echipa de Fed Cup”.
Absența ei, una asumată, le-a dat ocazia Alexandrei și Andreeei să strălucească pentru România. I-a dat Simonei șansa să-și pregătească așa cum crede un segment al sezonului fantastic de încărcat: de mâine și până după Wimbledon urmează o mulțime de meciuri și de încercări grele. Și ne-a dat tuturor șansa să descoperim că avem o echipă capabilă să-și poarte singură de grijă, în care putem să avem încredere.
Rămâne, peste toate, gustul amar al unor declarații absurde și nerealiste, sau a unor manipulări prin titluri insinuante care șterg în secunde efortul constructiv făcut de Simona în săptămâni. Ce-i mai trist e că ele vor continua pe mai departe, fără pic de reținere, fără pic de responsabilitate, fără o asumare sumară a consecințelor. Am mai scris, Simona ne obligă pe toți să ne ridicăm nivelul; până și această calificare în Grupa Mondială e tot o consecință indirectă a unui val motivațional stârnit de ea în 2013.
8. Ce urmează
Deocamdată, Fed Cup își ia o pauză pentru noi până la anul. Ediția din acest an își va decide câștigătoarea într-o finală disputată de Cehia și de Rusia. Noi vom aștepta tragerea la sorți a primului tur din Grupa Mondială 2016, în speranța că la momentul cu pricina vom putea alinia din nou o echipă competitivă: Cehia, Rusia, Franța, Germania, Italia, Elveția, România și Olanda formează elita de la anul. Formatul rămâne același, clasic: o înfrângere ne duce la barajul de menținere. O victorie ne califică în semifinale. În oricare din variante, datele rămân aceleași: februarie și aprilie. Dar până atunci, e cazul să sărbătorim clipa și una dintre cele mai bune echipe pe care le are acum întregul sport românesc.
Și, da, Alex, sunteți foarte talentate!
În loc de final, felicitări și românilor care au susținut echipa din Montreal. Ajutorul lor a fost de neprețuit, au spus-o chiar fetele, iar prestanța lor a fost apreciată și lăudată inclusiv de gazdele noastre. N-ar fi rău ca, pe lângă cel mai tare grup de fete din Top 100, să fim cunoscuți și pentru cel mai simpatic public din lume.
Fotografii: FedCup
