Grigor, dezlănțuit! După ani buni de așteptări și încercări, bulgarul reușește, în sfârșit, o performanță importantă, pe măsura talentului său. Pentru Dimitrov și Kyrgios, săptămâna este una esențială pentru carierele lor de până acum. Rezultatele lor de la Cincy, care vin după cele două Mastersuri câștigate de Zverev, înseamnă deja trei turnee Masters consecutive care n-au fost câștigate de Big Four! Jucătorii născuți mai târziu de 1990 par, în sfârșit, pregătiți să facă pași importanți în circuitul ATP
Grigor Dimitrov a câştigat cel mai important titlu al carierei, după o victorie în două seturi la Nick Kyrgios, 6-3, 7-5. El ajunge la 3 titluri în acest sezon, iar de săptămâna viitoare va reveni în Top 10. Dimitrov încheie astfel o săptămână perfectă, în care nu a pierdut niciun set în cele 5 meciuri.
La fel de important, Grigor a revenit treptat la acelaşi joc eficient, foarte consistent şi fluid, arătat în începutul de an, când a avut un traseu impresionant la Australian Open.
https://twitter.com/TennisTV/status/899391466300100608
E un moment foarte important pentru bulgar, care vine la momentul potrivit: înainte de un Slam, într-o perioadă în care din circuit lipsesc nume importante, și după câteva luni în care rezultatele lui au suferit. Pe această săptămână se pot construi multe lucruri solide, cu atât mai mult cu cât Dimitrov pare tipul de jucător care gândeşte în persepectivă şi foloseşte astfel de perioade bune de joc în mod pozitiv.
În finala cu Kyrgios, Grigor a fost permanent jucătorul mai lucid, cel care a jucat tactic perfect şi a săpat treptat în încrederea australianului prin ruperile de ritm, hot shot-uri venite în momente importante şi cu jocul fără fisuri de pe baseline.
Încă din primul game, Dimitrov şi-a anunţat intenţiile, servind exclusiv pe reverul australianului şi căutând tot timpul în schimburi să-l joace pe backhand şi să varieze efectele cu reverul slice. Pe măsură ce s-a avansat în meci, tactica bulgarului a obținut din ce în ce mai multe erori din partea lui Kyrgios, care nu şi-a ajustat în niciun moment loviturile şi a continuat să fie foarte agresiv, încercând să-l domine prin forţă pe bulgar.
De fapt, Kyrgios a pus în aplicare ceea ce anunţase de ieri – serve big and play big. Doar că acest ,,big” s-a transformat într-un joc forţat, în care nu a mai avut răbdare să construiască punctele aşa cum a făcut-o în ultimele meciuri. De multe ori rata complet prima servă din dorinţa de a lovi cât mai tare, iar dintr-o dată s-a trezit într-o plasă întinsă de bulgar, din care nu a mai putut ieşi. Lipsa ritmului, jocul variat şi luciditatea lui Dimitrov i-au fost până la urmă fatale australianului.
În primul set, la 2-2, Dimitrov a salvat o minge de break, după un schimb intens în care a fost plimbat pe tot terenul şi a reuşit să facă o trecere de la apărare la atac impecabilă. După acest moment, bulgarul parcă a prins aripi. Au urmat câteva puncte spectaculoase din partea sa, printre care un forehand din alergare după un raliu lung. Grigor a continuat să varieze efectele şi să joace mai des cu reverul slice. Ajuns la 4-2, Dimitrov a continuat să fie solid de pe linia de fund și a salvat o minge de break tot cu ajutorul reverului slice şi a mingilor joase. Kyrgios spunea ieri, după victoria la Ferrer, că felul în care loveşte spaniolul (liftat, mingi mai joase, joc variat) face ca meciurile dintre ei să fie dificile pentru el, având în vedere că lui îi e greu să răspundă la aceste mingi joase şi cu mult efect. Dimitrov a speculat foarte bine exact acest lucru; ori de câte ori s-a simţit în pericol ori dominat în schimburi a apelat la aceste ruperi de ritm, a venit cu o lovitură mai înaltă, a pus o scurtă, a folosit slice-ul, reuşind să provoace eroarea.
Dimitrov a închis setul cu 3 aşi consecutivi, iar setul doi l-a început în forţă, cu un hot shot de toată frumuseţea, un passing genial cu reverul în cross scurt.
Grigor a continuat să aplice cu succes aceeaşi tactică, cu forehand-ul a făcut o treabă bună, iar la retur a folosit mai des reverul slice, reuşind să neutralizeze serviciile în forţă ale australianului. Şi Kyrgios a părut că se simte ceva mai bine, serviciul l-a scos din multe situaţii dificile, însă per total se simţea că nu e cea mai bună zi a lui; nu şi-a ajustat în niciun moment loviturile şi a vociferat permanent. Până la 5-5, ambii şi-au făcut serviciul fără mari probleme doar că la acel scor Kyrgios a făcut un game dezamăgitor: 2 duble greşeli şi un forehand complet ratat, iar Dimitrov urma să servească pentru meci. Deşi cu ceva emoţii explicabile, Dimitrov a închis meciul după câteva lovituri excelente cu forehand-ul din alergare.
https://twitter.com/TennisTV/status/899401540921954304
Chiar şi cu un Kyrgios într-o zi mai slabă şi cu două seturi relativ scurte, finala a fost frumoasă. Au fost multe reuşite de ambele părţi, lovituri spectaculoase şi multe momente cu un tenis de calitate. Kyrgios rămâne cu un parcurs remarcabil, cu multe bile albe, dar încă sunt ceva semne de întrebare cu privire la capacitatea lui de a duce cu bine la final un turneu de acest nivel, de a menţine un nivel de joc solid de la primul tur până la ultimul meci.
Însă și pentru Nick, ca și pentru Dimitrov, săptămâna este una esențială pentru cariera lor de până acum. Cu Zverev câștigător al precedentelor două turnee Masters și cu triumful lui Grigor de acum, jucătorii născuți mai târziu de 1990 par, în sfârșit, pregătiți să facă pași importanți. Pentru toți trei, US Open devine un turneu la care pot folosi acest momentum.
LIVE! @GrigorDimitrov's victory tour is under way. Join the #CincyTennis champion behind the scenes… https://t.co/lUAYJQUHDQ
— Tennis TV (@TennisTV) August 20, 2017
From Montréal to Cincinnati, @NickKyrgios kept everyone entertained. A look at his captivating two weeks from every angle… pic.twitter.com/7syetNxqMs
— Tennis TV (@TennisTV) August 20, 2017
https://twitter.com/TennisTV/status/899387855117537280
2017 @CincyTennis champion @GrigorDimitrov with a classy victory speech!#CincyTennis pic.twitter.com/oE2Agtnbv4
— Tennis TV (@TennisTV) August 20, 2017
***
Citește, în 30-0 Pe Curat, Ediția 2017 – „De ce Simona Halep”, plus alte super articole, analize și interviuri exclusive, în peste 120 de pagini cu eroii tăi preferați din tenis.
Ia-ți revista 30-0 Pe Curat de aici.
Mărirea, stagnarea și din nou mărirea Simonei Halep în ierarhia tenisului mondial și, mai ales, reacțiile noastre la succesele sale sunt, până la urmă, o radiografie a societății noastre. Cum suntem? Cum ne raportăm la gloria aproapelui? Și ce spune asta despre noi?
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română