Yes, no? Slamurile trebuie să ia măsuri pentru a evita retragerile în primele tururi

Biletele la Wimbledon sunt greu de procurat. Atât de mare este cererea pentru Central, terenul 1 și 2, (așa numitele ”show-courts”) că organizatorii organizează pur și simplu o tragere la sorți la care trebuie să te înscrii până la sfârșitul anului anterior. Nu știi ce zi sau teren îți vor repartiza sorții, *dacă* îți vor repartiza ceva.

În plus față de acestea, pentru fiecare zi, organizatorii pun deoparte un număr fix de bilete pentru fiecare teren, care sunt vândute pe principiul ”primul venit, primul servit.” Pentru acestea campează oamenii cu zilele la celebra Coadă. Anul acesta, pentru biletele de luni s-a format coada de sâmbătă dimineața. Duminică la prânz, toate biletele erau arvunite.

Știind toate aceste lucruri e de înțeles geamătul colectiv de dezamăgire și indignare după ce meciul dintre Federer și Dolgopolov s-a întrerupt din cauza abandonului ucraineanului: cu aproximativ o oră înainte, spectatorii pățiseră același lucru, când adversarul lui Djokovic, slovacul Klizan, se retrăsese la un scor aproape identic. Djokovic a jucat 40 de minute, Federer 44, iar când s-au întâlnit în vestiar s-au întrebat mai în glumă mai în serios dacă n-ar trebui să mai joace un set de antrenament între ei pe Centre Court ca să împace publicul neconsolat.

La ora când scriu acest articol, numărul retragerilor din cauza accidentărilor s-a ridicat la șapte pe tabloul masculin, cea mai recentă victimă fiind campionul de la Queens, Feliciano Lopez.

Problema este că majoritatea covârșitoare a retragerilor în primul tur sunt cauzate de accidentări preexistente. Cu toate astea, câștigurile foarte mari acordate învinșilor (35 000 de lire acordă Wimbledon învinșilor în primul tur) îi determină pe jucători să facă act de prezență, chiar dacă sunt accidentați, și apoi să se retragă.

Este regulamentar? Da. Este frumos? Nu prea. Spectatorii pierd, turneul pierde, iar jucătorii, în afară de faptul că au încasat un cec, nu cred că sunt foarte încântați să șchioapete pe teren jumătate de oră, jucând prost și, mai ales, riscând să-și agraveze problema.

People slept outside for *days* to get to see those guys and neither match lasted even 45 minutes. What a shame. #Wimbledon

— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) July 4, 2017

ATP a instaurat anul acesta cu titlu de probă regula conform căreia un jucător care ar fi intrat prin clasament pe un tablou principal se poate retrage de două ori pe an, primind banii acordați celor ce pierd în primul tur. În locul lui, un lucky loser va fi ales dintre cei care au pierdut în ultimul tur de calificări. Este o regulă care a fost bine primită, deși banii pentru primul tur se duc toți la jucătorul retras. Lucky loserul nu primește nimic pentru turul 1, dar primește banii pentru ultimul tur de calificări și apoi, eventual, pentru turul doi de pe tabloul principal. E drept, ATP a precizat că regula poate fi modificată. Din păcate, la nivel de Grand Slamuri, nu s-a făcut nimic similar. Au existat zvonuri anul acesta că Australian Open (în ultimul timp cel mai inovator dintre Slamuri) se gândește să introducă o regulă de la anul.

Problema durează de prea mult timp și enervează prea multă lume ca să nu fie cumva rezolvată. Încă din 2015, de la acel US Open care a bătut toate recordurile în materie de retrageri în primul tur (10), Andy Murray s-a declarat în favoarea luării de măsuri. Acum întrebarea nu este neapărat yes or no, ci yes, dar cum, astfel încât să fie respectate și interesele jucătorilor, și ale spectatorilor.

Problema se reduce la bani și cum să fie ei împărțiți între cel care se retrage și lucky loser. Aici se propun mai multe variante: jucătorul care se retrage de pe tablou să fie compensat cu suma pe care ar primi-o dacă ar juca și pierde în turul 1, iar lucky loserul la fel. ”Slamurile sunt bogate, își permit să mai scoată din buzunar câteva cecuri pentru primul tur”, spun susținătorii egalitarismului. Altă variantă este să se împartă jumi-juma cecul de primul tur între jucătorul retras și lucky loser – asta nu cred că le va pica bine celor retrași. Altă variantă, susținută și de Cahill, este 90% din bani la cel retras, iar 10% la lucky loser, care, spune el, ”e mai mult decât bucuros să aibă șansa de a juca”.

Not sure we can talk about how brutal tennis is for lower players, yet moralise when players collect a cheque at a slam they qualified for

— Tumaini Carayol (@tumcarayol) July 4, 2017

Federer și Djokovic, întrebați ambii la conferințele de presă de azi, au declarat că ceva trebuie făcut și Slamurile ar trebui să ia exemplul ATP. ”Îmi pare rău pentru public, am simțit că erau dezamăgiți”, a spus Federer. Vizavi de întrebarea dacă un jucător ar trebui să intre pe teren știind că e accidentat, Federer a răspuns că este esențial dacă jucătorul crede că va termina meciul sau nu, atrăgând atenția și asupra altor lucruri de care trebuie ținut cont. ”Dacă nu crede că poate termina, n-ar trebui să intre. Dar mulți jucători intră sperând că se va întâmpla ceva: poate se accidentează și adversarul și se retrage, poate vine ploaia, iar meciul se amână. Sau poate reușesc cumva să câștige, mai au apoi o zi în plus în care se pot recupera. O sumă de 35 000 de lire poate e puțin pentru unii, dar pentru alții e mult.” Novak Djokovic: ”Susțin regula instaurată la nivel de ATP. Sunt sigur că jucătorii care s-au retras au încercat tot ce-au putut. Wimbledon are o aură specială și un loc aparte în carierele tuturor jucătorilor.”

Janko Tipsarevic, el însuși parte din grupul celor retrași (a rezistat 15 minute pe teren contra lui Jared Donaldson) insistă că jucătorii cu clasament mai mic care vin accidentați și apoi se retrag nu ar trebui judecați prea aspru. ”Am simțit o durere în mușchiul coapsei acum trei zile la antrenament, dar doctorii mi-au spus că nu este ruptură. Situația a fost bună în zilele următoare, dar azi am simțit din nou durere în meci. Eu am câștigat destui bani în carieră ca să nu depind de acest cec, dar sunt jucători care ajung pe tabloul principal la Slamuri jucând turnee Challenger. Nu cred că e drept să-i judeci și să le ceri să nu se prezinte pentru a încasa acei bani, pentru că săptămâna viitoare se întorc la Challengeruri unde câștigă câteva sute de euro din care trebuie să plătească toate cheltuielile echipei.”

Tipsarevic spune că premiile pentru primele tururi la Slamuri ar trebui să fie și mai mari. ”Când te uiți la câștigurile anuale ale jucătorilor clasați pe 150, 200, chiar și 80-90 și apoi te uiți la ce cheltuieli au, cine-i judecă e mai nedrept decât cel care se duce și ia cecul jucând într-un picior.” Tipsarevic susține și el introducerea la Slamuri a unei reguli ca în ATP: ”Ar trebui să se dea o șansă jucătorilor accidentați să se retragă fără să-și pericliteze cariera și sănătatea.”

*

Îți place conținutul de pe 30-0? Asigură-te că-l citești și pe cel din 30-0 pe curat, Ediția de vară 2017. Mai multe detalii despre cuprins, aici. O poți cumpăra de aici.