US Open începe. Va fi diferit, imprevizibil, spectaculos. Locurile 1 sunt pe masă. Totul este pe masă. Cine vor fi cei doi campioni?

Avantajul de a lăsa pentru mai târziu preview-ul pentru un Grand Slam (ideea Cameliei de a-l face mai degrabă după primele două tururi rămâne antologică) e că ai ocazia să prinzi reacțiile post-tragerea la sorți, impresiile și noutățile sau ultimele declarații. Așa că putem acum să ne uităm la tabloul masculin după ce acesta a rămas și fără Andy Murray; britanicul s-a retras, trist de previzibil, înainte ca turneul să înceapă, lăsând mai apoi de înțeles că și restul sezonului este sub semnul întrebării pentru el. Cu fostul campion și lider mondial ieșit din cărți, sunt acum cinci absențe de marcă de pe tabloul newyorkez, toți cinci, calificați la Turneul Campionilor de anul trecut; patru dintre ei sunt foști finaliști la Flushing Meadows.

Retragerea a mai stârnit și o scurtă furtună într-un pahar cu apă pe Internet, fanii împărțindu-se între cei care sunt îngrijorați de Andy și cei care sunt peste măsură de îngrijorați că retragerea lui a venit după tragerea la sorți. O parte dintre aceștia din urmă s-au mirat de ce nu poate fi mutat Federer (cap de serie 3) în jumătatea lui Murray, ceea ce ar fi balansat un pic draw-ul și ar fi lăsat cale liberă pentru o finală de vis Federer – Nadal; ceva ce USO n-a avut parte niciodată. Doar că regulile după care se fac tablourile de tenis sunt bătute în cuie, așa că Marin Cilic, cap de serie 5, e cel ce a trecut pe locul lui Murray, Sam Querrey (favoritul 17) a luat locul lui Cilic pe tablou, iar Kohlschreiber, pe cel al lui Querrey, totul încheindu-se cu intrarea lui Lukas Lacko pe tablou, ca lucky-loser.

Am mai aflat că Roger Federer ar fi încântat să joace în semifinale cu Rafael Nadal, iar Rafael Nadal ar fi încântat să joace cu oricine în semifinale, mai puțin cu Roger Federer. Elvețianul n-a fost peste măsură de convingător când a vorbit la conferință despre accidentarea la spate, în vreme ce Rafa, care a stârnit un pic de panică printre fanii săi după ce a părut să acuze dureri la genunchi la un antrenament, a găsit un motiv de bucurie în mingile folosite de US Open, cu care a spus că se simte foarte bine. Nu-i deloc puțin; pentru Rafa, astfel de detalii se pot dovedi uneori foarte importante.

Am mai aflat că Garbine Muguruza este favorita la titlu a mai tuturor specialiștilor, că Angie Kerber și-a mai adăugat un antrenor în echipă (cu care a mai lucrat anterior), în speranța că va găsi idei proaspete, că Roberta Vinci a primit un trofeu nou de finalistă din partea USTA, înlocuitor pentru cel care i-a fost furat. Și că, așa cum anticipa absolut toată lumea, Simona Halep vs Maria Sharapova va fi meciul care va deschide prima sesiune de seară a turneului. Noaptea de luni spre marți, de la 2.00. Meci despre care Karolina Pliskova, cea care înainte de finala de la Roland Garros sugera că și-ar pune la bătaie casa și averea pe victoria Simonei cu Ostapenko, îl vede terminându-se cu bine pentru româncă. “Simona mi-a pierdut casa la Paris, dar rămân de partea ei și acum“, a zâmbit cehoaica de pe primul loc în lume.

Happy to be back in NY #usopen17 @dc10s 👊🏼😊

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on Aug 24, 2017 at 6:00pm PDT

Simona a deviat hype-ul din jurul meciului, spunând că se gândește doar la ce are ea de făcut. “Nu mă gândesc la ce-a făcut Maria, la ce face Maria și la cum e contextul. Vreau doar să ies și să joc cel mai bun tenis al meu. N-o să fie ușor, pentru că am pierdut de câteva ori cu ea, dar e un alt meci, o altă provocare, o altă oportunitate s-o înfrunt și să încerc să câștig contra ei. Și asta-i tot”, a spus Simona, care a dezvăluit că era pe teren când a aflat cu cine va juca în turul 1 și că a avut o reacție normală.

Imprevizibil, diferit

Lipsit de Djokovic, Murray, Wawrinka, Nishikori și Raonic, tabloul masculin arată neobișnuit, dar asta-i ceva ce va deveni normal în anii următori, pe măsură ce schimbarea de gărzi va fi completă.

Federer și Nadal sunt pe buzele tuturor. După un sezon inspirat din anii lor de glorie, cei doi se vor duela de la distanță pentru locul 1 la New York. Însă, din motive plauzibile, parcă nici pe ei nu poți să fii sigur în totalitate: Federer, din cauza spatelui și, mai spun unii, a șanselor statistice de a trânti un meci slab la un moment dat, anul acesta. Nadal, pentru că după Roland Garros n-a jucat prea grozav și mai sunt destui care-l pot buscula într-o zi oarecare. Dincolo de Fedal, opțiunile sunt atât de puține încât, afară de Zverev și de Kyrgios, e greu de găsit un alt nume care să inspire încredere că va putea da lovitura printre newcomerii în elită. Și contra celor doi se poate face cu ușurință un caz: Zverev a jucat bine la Slamuri doar o dată, la AO, iar acolo s-a stins fizic într-un decisiv cu Nadal, semn că trei seturi din cinci e un test despre care poți vorbi abia după ce l-ai trecut. Iar Kyrgios? Pe cât e de bun, pe atât este de suspect că va găsi din senin o zi fără chef.

În căutare de un contender competent, privirea se întoarce tot la cei mai vechi. Cilic ar fi în stare, dar croatul e netestat după accidentarea suferită în finala Wimbledon, care l-a obligat să sară cu totul peste sezonul de hard în care anul trecut câștiga la Cincy. Recent regăsit, Dimitrov are o șansă bună de tot să facă pasul pe care nu l-a putut face la Melbourne, dar depinde de el să găsească tăria, jocul și inspirația în caz că oportunitatea se va ivi. Și cam aici se termină lista celor care, pe lângă joc, au fie argumentul formei, fie argumentul condițiilor și al unui istoric bun la NY. Sunt destui alții care ar avea, în teorie, jocul necesar, dar puține alte lucruri indică spre ei drept posibili campioni la US Open. Domi Thiem, spre exemplu, e încă departe de a fi un factor pe astfel de suprafețe. Gael Monfils, care spunea că singurul motiv pentru care se antrenează e ca într-o bună zi să fie cel mai bun timp de două săptămâni, a jucat semifinală anul trecut aici, dar pe Gael nu-l poți crede că poate câștiga titlul decât când s-a terminat finala. Tsonga, Berdych, Ferrer sunt, mai mult sau mai puțin, stinși; mai pot câștiga un meci mare sau două, dar să reziste la șapte, e tot mai greu de crezut. Iar Shapovalov, Tiafoe, Khachanov, Medvedev și restul ca ei sunt încă prea tineri și netestați. Del Potro va fi oricând pomenit aici, dar sezonul argentinianului e chiar mai șters decât jumătatea de an jucată anul trecut la revenire; Juan Martin nu mai are probabil sănătatea necesară pentru un alt Slam. Va avea, însă, întotdeauna 2009.

Nimeni nu trebuie exclus din calcule în tenis sau expediat într-un paragraf scurt. Dar cel mai probabil, chiar și dacă va fi câștigat în cele din urmă de un superstar sau de un consacrat, turneul masculin va fi marcat, anul acesta, de mult imprevizibil și de incertitudine. Va oferi șanse la un breakthrough, va aduce surprize și va lăsa pe alocuri – poate just, poate nu – impresia de lipsă de consistență.

Imprevizibilul nu e rău și nu exclude spectacolul. Însă, cel puțin până la ora semifinalelor, va fi altceva decât ne-am obișnuit până acum. Nu-i rău sau bine. E doar diferit. Dar cei care spuneau acum câțiva ani că e posibil ca vremea de glorie a ATP-ului să nu poată fi susținută la nesfârșit, probabil aveau în gând ceva similar cu ce vom vedea acum.

Atâtea și atâtea posibilități…

În timpul ăsta, pe tabloul fetelor abundă posibilitățile. Totul e pe masă, totul e sub semnul întrebăriii, începând, firește, cu locul 1, despre care toată planeta știe că e disputat cu șanse matematice de opt jucătoare. Mai relevant nu e că opt jucătoare au posibilitatea de a-l obține la finalul turneului, ci că majoritatea dintre ele joacă foarte bine venind în New York și au argumente.

Here's the WTA's No. 1 chart — any of 8 can be No. 1 if win the title, Halep semi would narrow other ways. pic.twitter.com/y88fgwD4MV

— Kamakshi Tandon (@Kamakshi_Tandon) August 25, 2017

Pentru o vreme poate fi problematic că titlurile mari sunt mereu câștigate de nume diferite, se poate face un argument despre cum circuitul ar avea de pierdut în absența unui lider dominant. Dar, după o vreme, pe măsură ce sunt confirmate în timp de alte rezultate importante, acele titluri se transformă în reputație, în cărți de vizită din ce în ce mai rotunde. Pe măsură ce jucătoarele câștigă în experiență și timpul trece peste ele, numele lor devine tot mai puternic.

De aceea, tabloul feminin arată și se simte acum atât de încărcat. Pliskova e lider mondial, iar aici a reușit breakthrough-ul anul trecut, învingându-le pe Venus și pe Serena, înainte de a fi foarte aproape să o învingă pe Kerber în finală. Simona Halep e finalistă de Slam anul acesta, oprită doar de Serena anul trecut și, dacă dăm la o parte zgomotul, sezonul ei e unul foarte, foarte bun. Garbine Muguruza a câștigat două Slamuri în ultimele 17 luni și a arătat recent ce poate face când joacă bine. În mod limpede are jocul pentru o scenă mare, precum Arthur Ashe. Elina Svitolina a jucat neașteptat de bine tot anul, a câștigat multe titluri și un traseu lung la un Slam, ceva ce i-a lipsit până acum, e inevitabil. Johanna Konta îndrăgește hardul și a mai ajuns departe la Slamuri pe hard, Venus Williams a jucat două finale de Slam anul acesta și e-n elementul ei la Open.

Și nici n-am ajuns la jucătoare precum Madison Keys și Sloane Stephens, atât în formă foarte bună, cât și cu acel 5 la sută extra pe care-l poate scoate din tine Slamul de acasă. Sau la campioana de anul trecut, Angie Kerber, la campioana Roland Garros, Jelena Ostapenko, la campioana din Singapore, Dominika Cibulkova – toate, jucătoare care nu pot fi ignorate. Sau la veterane care pot bate pe oricine într-o zi anume, precum Kvitova și Kuznetsova. Sau la jucătoare tricky, precum Wozniacki (cu tot cu istoria ei bună de la USO) și Radwanska. Sau la grupul jucătoarelor foarte tinere, predispuse la un salt valoric dintr-un moment în altul. Și toate asta, fără Serena pe tablou, fără Azarenka pe tablou.

…de care și româncele pot profita

Afară de spectaculoasa tragere a Simonei, celelalte românce nu au picat tocmai rău în primul tur; în mod sigur ne putem aminti de destule Slamuri în care fetele noastre au primit obstacole mult mai dificile. Adversara cu numele cel mai sonor este cea a Monicăi Niculescu, dar Kristina Mladenovic e într-o cădere spectaculoasă de formă post-RG, cu șapte înfrângeri în ultimele nouă meciuri și o serie de patru eșecuri la rând intrând în US Open. Cu un sfert la Washington, absență din Canada și eliminare din calificări la Cincy, Monica nu-i nici ea tocmai pe un val de formă la simplu, dar are puține de pierdut și un head-to-head avantajos: în două meciuri precedente, ambele pe hard, i-a cedat lui Kiki doar 10 game-uri.

Ana Bogdan are și ea un meci care poate fi câștigat, contra lui Taylor Townsend, cea care a reușit însă câteva victorii bune la Cincy, inclusiv contra Irinei Begu, înainte de a fi eliminată de Simona Halep. Ana va fi testată, dar vine cu un moral bun după o nouă victorie importantă, cea la Vesnina, și revine la New York, unde anul trecut a reușit patru victorii la rând și debutul pe tabloul unui Slam. Culmea, dacă ambele românce vor câștiga, se vor întâlni pentru al doilea an consecutiv în turul al doilea la New York.

Irina Begu și Sorana Cîrstea au primit jucătoare din calificări în fața cărora pornesc favorite, și în care au șanse bune să obțină victorii pe care să construiască apoi în tururile următoare. În vreme ce pentru Mihaela Buzărnescu, chiar dacă e mare outsideră cu Caroline Wozniacki, prezența în sine pe tablou (și meciul pus pe Grandstand) e o sărbătoare și un moment de împlinire al unei cariere în care a muncit din greu.

*

Turneul feminin de anul acesta va fi cu adevărat ceva rar întâlnit. Vom sta cu sufletul la gură și cu calculele pe masă. Vom studia după fiecare rundă, să vedem în ce fel complicat se mai schimbă atât clasamentul, cât, mai ales, posibilitățile teoretice, chiar mai hrănitoare pentru fani decât clasamentul. Și vom avea cu certitudine multe întâlniri de firmă, tari și foarte tari, cu mize mari, în care istoria personală va mări de multe ori importanța în sine a meciului.

Prima dintre ele va fi supermeciul dintre Simona Halep și Maria Sharapova. E foarte greu să nu te lași entuziasmat de un astfel blockbuster, mai ales când ții cont de runda în care e programat, de istoria întâlnirilor dintre cele două și de circumstanțele în care se desfășoară. Pe măsură ce ne vom apropia de el, probabil că toate raționamentele de dinainte de meci se vor schimba sau vor fi percepute altfel. E un meci teribil, un meci ofertant, e o oportunitate și un obstacol de trecut pentru Simona. Este, în același timp, și un privilegiu.

În loc de final, o joacă. Să ne închipuim un privitor care, dintr-un motiv anume, a fost complet rupt de tenis și de știri din 2013 încoace. Dacă ar fi văzut în program Halep vs Sharapova în primul tur la US Open, s-ar fi gândit, probabil, că Sharapova e cap de serie 2, iar Simona, jucătoarea din pluton trimisă de sorți în calea unei favorite.

Au fost atâția ani în care am avut jucătoare românce cu astfel de trageri la sorți în primul tur la Slamuri, încât senzația încă mai este familiară. Amintirea anilor în care nu contam e încă acolo. În realitate, Simona e acum pe locul 2 în lume, la doar cinci puncte de un loc 1 pentru care, chiar dacă nu-l va lua peste două săptămâni, va lupta în continuare în anii următori. Și-i va inspira și pe alții. Așa de departe a ajuns, în numai patru sezoane și jumătate.

Dar nu, lucrurile n-au stat întotdeauna cum stau acum.

 

 

 

 

 

***

Citește, în 30-0 Pe Curat, Ediția de Vară 2017 – „She played Thor” – Vara toridă a Simonei, plus alte super articole, în peste 120 de pagini cu eroii tăi preferați din tenis. 

Ia-ți revista 30-0 Pe Curat de aici.