Sorana Cîrstea este eliminată de Jelena Ostapenko; letona arată sclipiri din jocul care a dus-o la titlul RG

Jelena Ostapenko, oameni buni. Când mă uit la cum joacă, nu știu dacă să aplaud sau să-mi scuip în sân. Mă gândesc, să facem o petiție către Discovery Channel să-i trimită pe cei de la Myth Busters să-i studieze loviturile? Și apoi creierul? Pentru că cine mai joacă așa, vorba bietei Timea? Aproape exclusiv la linii, din orice poziție, de pe orice minge, indiferent de adâncime, fără să greșească nici pe departe proporțional cu cât de mult riscă. Pentru ea, mijlocul terenul advers nu există, pur și simplu. Și Serena stătea mai mult în raliuri decât ea, până și ea mai lucra schimbul, mai dădea vreo două-trei mingi pe centru până apăsa pe trăgaci și deschidea terenul. Nu și Jelena, Alona, sau cum și-o mai zice zilele astea.

Fac aici o afirmație puternică, dar nu cred că există la ora asta în WTA o shotmaker mai bună și mai constantă decât ea, inclusiv Williams. La forță și acuratețe sunt comparabile, dar spre deosebire de Serena, Ostapenko se mișcă mai bine și lovește bine și când e înghesuită, din reflex. Apropo de pregătirea loviturilor, nimic din swingul ei nu anunță cât de devastatoare, precise și adânci îi sunt loviturile. Mai mult, nimic din fizicul ei nu-i remarcabil: sunt fete mai fit decât ea în circuit, și cu toate astea, rapiditatea și anticiparea ei sunt uluitoare. Cum poate să dezvolte acele lovituri? Flerul, felul în care simte mingea în rachetă trebuie să fie ieșit din comun, la fel și încheieturile mâinilor. ”Off the ground she’s devastating”, murmura, cu o admirație resemnată, biata comentatoare americană. Este o evaluare foarte bună: devastatoare. Alona Cea Cumplită.

Pe lângă anomalia acestui joc imparabil din spatele terenului (sau de oriunde din interiorul terenului, de fapt), se mai adaugă o anomalie: un serviciu atât de scârțâit, că uneori abia trece fileul. Uneori. Alteori, letona toarnă ași sau nereturnabile la fel de ușor. Serviciul ei este o chestie atât de oscilantă, că pare aproape crud cum îi dă speranțe adversarei doar pentru a i le spulbera imediat apoi. Azi a avut un game în care a făcut 5 (cinci) duble și tot l-a câștigat, datorită lovitorilor absolut nebunești pe care le-a produs cu nonșalanță.

Cum o bați, domnule, ne întrebam? Nicio apărare din lume nu face față la genul asta de lovituri: pur și simplu mingea vine prea repede, prea adânc, prea tare, sau prea în exterior pentru a alerga și a ajunge la mai mult de una, hai, două din loviturile ei. Ce-a făcut Simona la Paris a fost chiar supraomenesc (bine, zgura e și mai lentă), dar pe hard să încerci să aperi ce vine de la ea este sinucigaș. Prima și cea mai bună soluție la care mă pot gândi este să nu intri sub nicio formă în raliuri cu ea, adică să stăvilești meciul încă de la serviciu-retur. Pentru asta, adversara trebuie să returneze și să servească impecabil, ceea ce știm, este o raritate în WTA. Venus a bătut-o în felul ăsta la Wimbledon: a servit imparabil, a returnat necruțător. În felul ăsta, nu i-a dat nici ritm: în puținele schimburi pe care le-au jucat, Venus a încercat să închidă cât mai repede punctul. A mers, pentru că Venus, pentru că iarbă.

Dar odată început schimbul, contra majorității jucătoarelor, e doar o chestiune de timp, pentru că lovește orice minge cât de cât neutră și o atacă. Dar ce zic eu, atacă și mingi dificile, care ar fi fost winner în 9 de cazuri din 10. Azi a lovit un forehand din alergare exact pe linie de mi-au țiuit mie urechile, sau un contra-forehand în cros pe care am jurat că nici nu va reuși să-l ajungă. L-a ajuns, l-a plesnit în unghi și mai închis, si mai tare, surprinzând-o pe Sorana, care, ca orice om normal la cap, crezuse că făcuse punct.

Nu știu, nici nu vreau să-mi închipui cum e să joci împotriva ei. Sorana fumega, spumega, vorbea singură. Nervii ăștia i-au făcut într-un fel bine, pentru că a dezlănțuit și ea forța maximă a loviturilor și o vreme în setul doi a mers umăr la umăr cu ea, împingând-o în spate și punând-o sub presiune. Chiar dacă n-a durat până la sfârșit, pentru că Sorana și pentru că serviciu, totuși, acest meci mi-a arătat, cel puțin mie, că această tornadă nu poate fi învinsă decât de cineva cu stil similar, dar care servește mai bine decât ea. Sorana mi s-a părut că a avut succes mai ales cu lovituri adânci și pe centru, dar foarte adânci și foarte rapide, care îi luau din timp și n-o lăsau să găsească unghiurile acelea pe care le poate produce din orice poziție. Deci adânc, tare și pe centru în schimburi, deși e preferabil să retezi totul din rădăcină chiar de la serviciu-retur.

Cine poate face așa ceva? Păi Naomi Osaka, care este pe traiectorie pentru o întâlnire în optimi, are exact tipul ăsta de joc. Să vedem dacă va trece de Kanepi. Dar tare aș vrea să văd în meci între ele două. În turul următor, Ostapenko va juca cu Kastakina  – va fi interesant dacă rusoaica îi va putea face ceva; a învins-o în finală la Charleston. Îmi place jocul variat și inteligent al Kastakinei, dar nu știu dacă va fi suficient. Altfel, dacă Ostapenko își menține nivelul și forma fizică, doar marile bombardiere gen Sharapova, Muguruza, Venus sau Pliskova să poată să facă ceva împotriva ei.  Însă până la ele, în sfertul ei mai sunt Keys și Rogers (care trebuie să treacă de Gavrilova) cu un profil de joc de forță, sau Svitolina, mai de contraatac. Este un sfert foarte interesant și e de urmărit cine va ieși din el. Dar nu voi fi extrem de surprinsă dacă se va numi Jelena Ostapenko.

Ostapenko takes the first set 6-4 off Cirstea!#USOpen pic.twitter.com/7n3lsyF4pT

— US Open Tennis (@usopen) August 31, 2017

Sorana Cîrstea în turneele de Grand Slam din 2017: turul 4 la AO, turul 2 la RG și USO, turul 3 la Wimbledon. Bilanț: 7-4

— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 31, 2017

 

 

***

Citește, în 30-0 Pe Curat, Ediția 2017 – „She played Thor” – Vara toridă a Simonei, plus alte super articole, în peste 120 de pagini cu eroii tăi preferați din tenis. 

“Eșecurile vor fi legate de momentul Paris. În mijlocul unui meci oarecare, la Cincinnati-urile sau Beijing-urile WTA-ului, poate își va aminti din senin că n-a atacat returul ăla la 3-0. Și va avea dubii iar. Nu e ceva ce va trece peste noapte. Presiunea va reziduală, până când altceva mai strălucitor, preferabil ceva scris tot de ea, va lua locul acestui subiect. E un test autentic de răbdare și de maturitate, tocmai pentru că nu e ceva care să dispară ușor. E momentul în care Noua Simo, cum chiar ea s-a numit, să fie încercată.“

Ia-ți revista 30-0 Pe Curat de aici.