Slamul Marilor Oportunități s-a încheiat deja pentru mulți favoriți

New York-ul are cu jucătorii o relație destul de polarizantă. Unii iubesc energia haotică a orașului și arenelor de la Flushing Meadows, alții o găsesc obositoare. Meciurile din sesiunea de noapte de pe Arthur Ashe sunt probabil jucate într-un mediu cum nu se poate mai diferit față de ce presupune de obicei un meci de tenis. Zgomotul oricum mare e acum amplificat de închiderea acoperișului; reclamele și muzica din pauze, ecranele uriașe care nu sunt oprite în timpul punctelor, fanii care, după cum a povestit Shapovalov, se ridică în picioare și vorbesc cu jucătorii de parcă sunt prieteni, cu paharul de bere în mână. E parte din cultura americană legată de sport, dar poate adăuga un plus de stres și cere cu siguranță un efort de adaptare de la jucători, mai ales în primele tururi.

Din cauza numeroaselor absențe notabile, acest US Open a fost, chiar înainte să înceapă, Slamul Marilor Oportunități în mintea celor care s-au aliniat la start. Acest lucru e posibil să fi acționat ca o povară în plus, date fiind numeroasele upseturi sau meciuri proaste făcute de jucători care fuseseră nominalizați printre candidații la titluri. Pentru jucători ca Zverev, Kyrgios, Konta sau Halep, acest USO este deja trecut la categoria oportunități pierdute.

Seeds OUT after Day 3

4 Zverev
5 Woz
8 Tsonga
11 Cibulkova
14 Kiki
14 Kyrgios
19 Pavs
19 Muller
20 Ramos
26 Kontaveit
26 Gasquet
29 MLB

— Gaspar Ribeiro Lança (@gasparlanca) August 31, 2017

With Wozniacki out, the battle to become WTA #1 after #USOpen is down to six women:

Halep
Muguruza
Svitolina
Pliskova
Kuznetsova
Venus

— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) August 31, 2017

I have never seen anything in tennis like the bottom half of the #USOpen men's draw. It's Day 4! What an opportunity for each of these 16. pic.twitter.com/wFMhHv1Qyo

— Ed McGrogan (@EdMcGrogan) August 31, 2017

Din cauza fusului orar, până acum am văzut mai multe conferințe de presă decât meciuri, și în urma acestora vă pot spune că ochii albaștri sunt mult mai predispuși la a arăta urmele lacrimilor decât cei închiși la culoare. #analysis

Am văzut conferința lui Angie Kerber, care a avut o privire goală similară cu cea de pe teren în meciul pierdut în primul tur contra lui Naomi Osaka, răspunzând la întrebări cu aceleași 3-4 clișee pe care le folosește mereu (n-a fost ziua mea azi, ea a jucat bine, ăsta e sportul) și deschizându-se milimetric doar când jurnaliștii o mânau cu întrebări mai mult sau mai puțin evidente către posibilele cauze pentru anul oribil pe care l-a avut. Până la urmă, tot ce-au putut scoate cu forcepsul este că numărul mic al meciurilor jucate anul ăsta, plus minorele, dar insistentele accidentări au dus la o scădere a încrederii și a ritmului competițional. Cu toate astea, Kerber insistă că rămâne aceeași jucătoare și nu asta e valoarea ei adevărată. Ecouri oțelite ale declarației similare a lui Rafa de la RG15 mi-au trecut prin minte. N-aș tăia-o deci de pe listă pe Angie deocamdată.

Alți ochi umezi și nas roșu la conferința Simonei, dar, spre deosebire de Kerber, care se închide ca o scoică, Simona pune degetul pe rană încă din prima întrebare: a pierdut pentru că a servit prost. Restul jocului a fost bun, dar trebuie să lucreze la serviciu, care, deși a avut procentaj bun, a fost prea lent și în consecință ușor atacabil. Întrebată despre motive, Simona a recunoscut că nu a putut să-și găsească deloc ritmul la serviciu și a adus și ea vorba, ca Shapovalov, despre condițiile diferite de joc în sesiunea de seară: luminile orbitoare și zgomotul, dar a adăugat repede că nu caută scuze. N-a ajutat, mai mult ca sigur, nici faptul că suprafața este mai lentă anul acesta și mingea sare mai sus, după cum au tot observat și jucătorii și jurnaliștii.

Nu numai fetele sunt afectate emoțional de înfrângeri. Dimitrov a vorbit recent despre starea proastă pe care o are după ce pierde: două zile nu vorbește, nu poate mânca sau dormi ca lumea. Sascha Zverev, cel mai mare cap de serie rămas pe partea eliberată de retragerea lui Murray, abia a legat două vorbe la conferința de presă de după înfrângerea în 4 seturi contra colegului de generație Borna Coric. ”Foarte supărător”, a repetat blondul despre nivelul său. ”Am jucat prost setul 2 si 3. Ar fi trebuit să câștig setul 3, ar fi trebuit să câștig setul 4”. Zverev a avut, ce-i drept, trei mingi de set la rând în setul patru, la 40-0 pe serviciul croatului, dar Borna le-a jucat incredibil de curajos, inclusiv un serve & volley surprinzător la prima dintre ele. Zverev era cu atât mai furios cu cât, dintre cei tineri, are cele mai bune și constante rezultate. ”Aveam o oportunitate incredibilă să fac la nivel de Slam ce nu am mai făcut până acum”. După două titluri de Masters, acesta era următorul pas logic și tragrea la sorți i-a oferit un culoar ideal. Cu toate astea, nici logica și contextul favorabil, nici chiar rezultatele și forma și conștiiciozitatea nu sunt suficiente în tenis atunci când trebuie să faci ce n-ai mai făcut.

Shapovalov, un NextGen care merge bine până acum, a vorbit și el după victoria contra lui Tsonga (obținută la debutul pe Ashe) despre stresul de a juca meciuri mari contra jucătorilor mari pe mize mari. A repetat de câteva ori importanța de a fi relaxat fizic, de a nu lovi încordat (staying loose) și a adăugat că metoda pașilor mici este singura soluție în aceste cazuri: ”Fiecare meci de acest gen ajută, cu fiecare meci este un pic mai ușor.” Faptul că urcarea sa în clasament, construită pe victorii precum cea cu Rafa, s-a petrecut după data limită pentru US Open l-a obligat pe canadianul de origine rusă să joace calificări, ceea ce l-a ajutat să-și găsească mai ușor ritmul. Jocul său a entuziasmat destui ochi experți, care fac deja paralele cu alți jucători fenomenali la vârsta adolescenței (printre ei, cel mai notabil fiind Nadal). Denis are aceeași energie exuberantă și deplasare ca Rafa pe teren, dar în plus, are și o varietate în joc și un rever cu o mână care este mai degrabă o armă decât o slăbiciune.

Nick Kyrgios începe să-mi devină mai simpatic, după onestitatea și vulnerabilitatea din ultimele inteviuri pe care le-am văzut. Cariera lui e un rollercoaster, a recunoscut el după înfrângerea prematură contra compatriotului Millman, și dă și niște posibile explicații: nu este dedicat la antrenamente, îi place să joace baschet și să mănânce înghețată și nu-l merită pe Grosjean ca antrenor. De asmenea, recunoaște că i se potrivesc mult mai mult sporturile de echipă, nu-i place singurătatea și îi e dor de familie când călătorește în circuit. Ce să mai zici? N-ai ce zice. Kyrgios are ghinionul să fie foarte bun la tenis, dar să nu-i placă stilul de viață asociat cu meseria de jucător profesionist. Nu are dedicația lui Djokovic sau Murray și se simte inconfortabil în lumina reflectoarelor după ce iese de pe teren. ”Nu-mi place să știe lumea ce fac la orice moment.”

Este un aspect insuficient discutat poate, faptul că jobul unui jucător profesionist nu se încheie după ce iese de pe teren. Pentru a fi primul nu-i suficient să fii cel mai bun pe teren. Trebuie să-ți placă (sau măcar să nu-ți displacă așa de tare) și restul, adică călătoritul permanent, programul riguros, interviurile, relația cu fanii, relația cu presa, cu sponsorii; toate sunt esențiale în construirea unei cariere. Federer este incredibil de norocos că îi plac lucrurile astea, Rafa este și el disciplinat și natural în relațiile cu oamenii (spaniolii sunt în general oameni calzi, plus cred că faptul că a avut tot timpul lângă el clanul a ajutat), dar Murray s-a chinuit prima parte a carierei și a avut mult de suferit până a învățat ce și cum, Djokovic iarăși a avut perioade bune și mai puțin bune offcourt, iar Wawrinka a avut noroc cu engleza lui rudimentară și cu faptul că a crescut în umbra lui Roger că l-a lăsat presa în pace.

Kyrgios nu are însă luxul de a fi dintr-o țară fără așteptări tenisistice. Dacă îi cauți interviuri de acum câțiva ani, când era puștan și nu era încă împovărat și cinic și tuns periculos, îi puteai vedea inocența și bucuria. ”Crezi în extratereștri?” a foat una din întrebările puse la Kia Drive, celebrele interviuri din mașină de la AO14. ”Da, cred că trebuie să mai existe cineva în afară de noi în univers. Ce-i drept n-am văzut niciun extraterestru până acum, poate cu excepția câtorva dintre colegii mei de la academie” a glumit el hâtru. Iar acum? Acum pare tot timpul un animal încolțit în conferințe și cea mai frecventă expresie este ”I don’t know”.

Acum, că Zverev și Kyrgios au ieșit, lumea a început să caute prin tablouri. Săracul Thiem, tocmai ce declarase că ”toți ochii sunt pe alți jucători”. Gata, s-a zis cu liniștea ta, Domi. Spatele lui Federer scârție, Rafa e vulnerabil mereu pe hard, așa că lumea se uită prin toate cotloanele după candidați vrednici de a prelua presiunea așteptărilor. Oameni cu ceva experiență, cu ceva tenis de hard și cu formă bună. Puțini jucători care să le întrunească pe toate. Thiem va juca cu NextGen Taylor Fritz, care a reușit în sfârșit prima lui victorie la in Slam, trecând de Baghdatis în primul tur. Thiem este jucătorul superior, dar dacă Fritz prinde o zi bună la serviciu și urcările lui la fileu sunt mai inspirate decât passingurile lui Thiem, atunci lucrurile se pot egaliza. Dimitrov primește și el un NextGen, pe tumultuosul Rublev. Verdasco – Lopez poate fi interesant, la fel și Goffin – Pella și Dolgopolov-Berdych. Dacă sunt în formă fizică bună, Roger și Rafa n-ar trebui să aibă teoretic probleme cu Youzhny, respectiv Taro Daniel. Meciuri cu potential ridicat de show: Brown – Bautista-Agut și Monfils – Young.

La fete, în jumătatea de jos au mai căzut ieri doi capi de serie: Wozniacki, învinsă de Makarova în trei seturi (prima victorie a rusoaicei după șapte înfrângeri în fața lui Caro) și Cibulkova, învinsă de Stephens. Îmi place jocul ambelor învingătoare, cu un plus pentru Stephens. Mi-a lipsit ușurința înșelătoare a loviturilor ei, ca și agilitatea și deplasarea sa eficientă. Azi, în jumătatea de sus, noi suntem cu ochii pe meciurile românești Niculescu – Bogdan și Cîrstea – Ostapenko; dar mai au potențial de spectacol Radwanska – Putsinteva, Jabeur – Vanderweghe, Rogers – Gavrilova sau Kasatkina – McHale.

 

 

**

Citește, în 30-0 Pe Curat, Ediția 2017 – „De ce înjurăm pe teren”, textul Cameliei Butuligă – un ghid (aproape) științi c de utilizare a sudălmilor în tenis – plus alte super articole, în peste 120 de pagini cu eroii tăi preferați din tenis. 

Ia-ți revista 30-0 Pe Curat de aici.