Monica a pierdut, dar, în sfârșit, poate să joace: „Cred că pot să-mi revin și să rămân în top 50”

În ciuda eșecului destul de clar de azi (6-4, 6-1 Rybarikova), Monica vede altfel lucrurile. Întâi, e bucuroasă că nu mai are dureri. Doi la mână, crede că dacă situația asta se va menține, va avea o șansă să-și salveze anul în partea a doua, cea în care se va bucura din plin de suprafața ei favorită, hardul nord-american. “Știu că scorul arată ciudat, dar mi s-a părut că am jucat foarte bine și dacă țin nivelul așa, eu cred că pot să-mi revin și să rămân în top 50 anul ăsta”, a spus Monica, zâmbitoare, în ciuda înfrângerii.

Monica e mulțumită de faptul că sunt deja două turnee, Eastbourne și Wimbledon, în care  “am putut să joc maxim, fără dureri, ceea ce e bine. Sigur, vin după o perioadă de accidentări, încă de la începutul anului, de fapt; dar mă bucur că am putut să joc”.

În condițiile astea, ceea ce are de recuperat este la pregătire, lipsa ei simțindu-se. “Nu m-am putut pregăti prea mult, din păcate, pentru că am avut ruptură la gambă și nu ai cum să te pregătești, orice-ar fi. Dar am putut măcar să joc. Aici deja m-am simțit mult mai bine cu deplasarea în teren. La Eastbourne mă mai gândeam: să mă duc la mingea aia sau nu, pentru că nu știam cum va reacționa gamba. În meciul cu Lucic mă duceam o minge da, o minge nu. Mă gândeam aia e prea departe, nu mă duc, că cine știe ce o să simt? Mai bine o iau ușor.”

Zilele de antrenament de la Wimbledon nu au putut fi suficiente, iar accidentările dovedesc că te pot “mușca” și după ce au trecut. Un efect întârziat îl reprezintă lipsa meciurilor în picioare, încrederea, care trebuie reconstruită, adică tot pachetul descris de obicei de jucători prin două cuvinte: match fit. Toate acele detalii care te ajută să iei decizia cea mai bună în situații de presiune, să simți jocul mai bine. Cam asta spunea Moni că nu are acum, iar contra unei jucătoare cu mult mai multe meciuri în picioare recent, asta s-a văzut. Poate e o explicație și pentru faptul că, pe măsură ce meciul s-a învechit, șansele Monicăi s-au micșorat vertiginios; după un start de meci în care a avut șansă de dublu break, Monica s-a stins, nemailuând decât trei game-uri până la final.

“Am încercat să ajung la o formă bună, dar din păcate s-au simțit acele accidentări, n-am avut meciuri. Dacă vă uitați la ce a făcut ea: are două turnee câștigate de 100k pe iarbă, are o semifinală la Nottingham, încă un turneu… S-a simțit bine în teren, are meciuri, vede bine jocul, eu, probabil, neavând meciuri, în anumite momente am jucat puțin… nu cum trebuia. Am dat niște scurte unde nu trebuia. Dar capul sus! Sper să rămân sănătoasă și să pot să joc și să mă antrenez, să-mi revin.“

Tot sezonul Monicăi a fost așa. Începuse grozav, cu finala de la Hobart, iar de acolo totul a luat-o la vale: ruptura abdominală, apoi genunchii, apoi gamba, plus altele. După București, unde e înscrisă și îi face plăcere să joace acasă, dar nu pune mare speranțe în zgură, ea va ataca tot ce poate juca în America de Nord.

Clasamentul, adică riscul de a aluneca spre partea a doua a Top 100, după atâția ani de continuitate la nivel înalt, nu o stresează.

“Nu m-am uitat niciodată la puncte, la clasament, niciodată. Nu mă uit la tablou, la cu cine joc în turul doi, așa sunt eu, nu mă uit câți bani iau, câte puncte iau, nu știu… Sigur, știu ce puncte îmi mai ies, că na, știu ce am făcut anul trecut, de exemplu; dar acum, slavă Domnului, avem… câte turnee în față? Nu vreau să mă gândesc la puncte. După ce că am avut atâtea accidentări, să mă mai gândesc și la problema asta.

Cu siguranță, am fost atâția ani Top 50, la un moment dat și Top 30….e bine deocamdată, sunt mulțumită. Am reușit să joc la Wimbledon, pot să mă antrenez chiar bine și vedem ce va fi.”

*

Îți place conținutul de pe 30-0? Asigură-te că-l citești și pe cel din 30-0 pe curat, Ediția de vară 2017. Mai multe detalii despre cuprins, aici. O poți cumpăra de aici.