Miami începe, și el, tot sub o ploaie de controverse. Rămâne tot pe "făcătorii de audiență" să șteargă impresia acestor zile. (Și) despre tablou

Zilele astea, aproape că nu mai poți deschide o pagină de tenis fără să nu dai peste o controversă de proporții. Or, tocmai această perspectivă pare să scape din vedere multora dintre cei care, bazându-se pe progresul substanțial făcut de acest sport în ultimii ani (financiar, impact, popularitate), fac acum pariuri riscante pe viitorul lui. Îmi pare că ei iau totul for granted. Pleacă de la premisa că anii de aur de acum ar fi cumva eterni. Uită că o combinație devastatoare între scandaluri mari și dispariția din prim-plan a unor superstaruri ar putea arunca tenisul cu ani în urmă, zguduindu-i structura și punându-i în pericol bunăstarea financiară de acum.

Din acest punct de vedere, nu e deloc prea devreme să catalogăm 2016 drept un an teribil. A atins deja aproape toate notele foarte grave: scandalul pariurilor din timpul Australian Open, scandalul de dopaj al Mariei Sharapova, adică unul dintre numele cu care tot tenisul (nu doar cel feminin) ieșea pe afiș. Iar acum, furioasa controversă stârnită de declarațiile lui Raymond Moore. Care a început prin a fi un derapaj sexist inacceptabil al unei persoane în vârstă, lăsată eronat să decidă și să vorbească în numele unui sport care stă pentru alt tip de valori, dar care a sfârșit prin a deveni o problemă despre egalitatea premiilor din cele două circuite. O temă care promitea să fie depășită, dar care, iată, mai aruncă din când în când câte o porție de fum și lavă, ca un vulcan adormit care promite că, odată și odată, tot va erupe groaznic.

Apropo de scenariul Doomsday evocat mai sus, într-atât de atipic e 2016 încât a adus și o intervenție chirugicală pentru omul ferit de accidentări și lăudat de toată lumea pentru sfidarea timpului. O fi fost o intervenție minoră, dar tot ne-a dat un reminder că suntem din ce în ce mai aproape de finalul inevitabil al unei epoci despre ale cărei beneficii se vorbește din plin în aceste zile.

***

O scurtă enumerare devine, de fapt, lungă, pentru că ultimele ore au fost foarte agitate. După ce s-a aflat la originea scandalului acestor zile, Raymond Moore și-a cerut întâi scuze, apoi și-a dat prompt demisia, lucru anunțat de Larry Ellison, nu de Moore, ceea ce spune tot ce e de știut. Devenise clar că zilele lui sunt oricum numărate la Indian Wells, într-un mandat pe care-l preluase de la actualul boss al WTA. Asta și pentru că Ellison, care e cu toate jetoanele pe masă ca să transforme turneul într-un eveniment ultramodern și progresist, nu și-ar fi permis ca Indian Wells să fie asociat cu un turneu care discriminează. Mai ales când deja s-a ajuns la sugestii precum cea făcută de Martina Navratilova: boicotul general al fetelor la Indian Wells.

A continuat să plouă cu mesaje:

Stan: “I have a daughter. I want her to have the same rights as a boy.” https://t.co/GCT86Wcb4B

— Courtney Nguyen (@FortyDeuceTwits) March 22, 2016

Apoi Novak Djokovic și-a cerut și el scuze. Într-un fel, pentru că nu par redactate neapărat într-un mod care să-i clarifice întru totul opiniile, ba pare că și le menține pe primele, cele care au pus gaz pe focul lui Moore. Prima lui conferință de la Miami se anunță neîncăpătoare. Va fi cerută, probabil, un fel de clarificare la clarificare. Dar, pentru postarea de pe Facebook, Nole ar putea primi bilet de voie; să ne gândim că Novak era cu siguranță stresat pentru că fratele său era prins în Bruxelles într-o altă zi tragică pentru Europa.

Așteptată cu mare interes, opinia lui Murray nu a întârziat, iar Andy a sărit în ring cu multă vervă. Cel mai bun apărător din circuitul ATP al cauzelor femeilor a spus că nu înțelege de ce cineva de pe locul 70 din clasamentul masculin ar trebui să capitalizeze de pe urma performanțelor și contribuțiilor aduse de Roger și Rafa, doar pentru că e bărbat. “Dacă Serena joacă pe terenul central și-l ai pe Stakhovsky jucând (pe alt teren, n.r.), oamenii vor veni s-o vadă pe Serena”. Plus asta: “Cred că ar trebui să avem premii egale la toate turneele. 100 la 100”.

Twittosfera a aclamat. Atât poziția lui Murray vizavi de subiect, cât și referința deloc întâmplătoare făcută la Stakhovsky, un jucător ale cărui declarații care au trecut adesea limita dintre controversat și scandalos i-au adus destui dușmani. Ulterior, cei doi și-au mutat dialogul pe Twitter, într-un schimb care poate fi urmărit în răspunsurile de la acest tweet și care a atras atenția jucătorilor din cele două tururi și a jurnaliștilor. Ușor de zis că Andy e jucătorul mai agresiv în acest meci. 

@Stako_tennis @donniejsackey stako my man! How's things? What does the university someone goes to have to do with this?

— Andy Murray (@andy_murray) March 23, 2016

Not gonna lie : we're many to have been waiting for some time to see a top player take on the Stakhovsky issue. Cause it's important.

— Carole Bouchard (@carole_bouchard) March 23, 2016

Watching this Stako @andy_murray exchange like pic.twitter.com/7rQUya3sh3

— Nicole Gibbs (@Gibbsyyyy) March 23, 2016

@andy_murray muzza is God

— Nicholas Kyrgios (@NickKyrgios) March 23, 2016

Atmosfera în aerul irespirabil al coloanelor de live updates s-a mai destins după ce tweet-ul lui Darren Rovell a adus ambele tabere la un numitor comun, unindu-le prin râs. Pentru puțin context, Rovell este un reporter care acoperă businessul în sport pentru ESPN, cu o bază de followers imensă pe Twitter și care, printre unele lucruri interesante pe care le-a făcut, are și reputația slăbiciunii pentru nesemnificativ, o reputație care i-a adus multe critici dure și ironii acide. Buzzfeed încerca să explice, într-un profil de acum câțiva ani, de ce fanii de sport îl urăsc pe Rovell: “Pentru unii, el este o inepuizabilă sursă de informații clarificatoare despre infotainmentul din afacerile sportului, un cineva care se autoproclamă reporterul ideal pentru epoca Social Media. Pentru alții, e întruchiparea răului și lăcomiei corporatiste, a distrugerii culturale”.

Ei bine, în spiritul apetitului de retweet-uri pentru care este criticat, Rovell s-a grăbit să sară în discuția publică despre împărțirea premiilor în tenis. Tweetul său i s-a adresat lui Djokovic și a conținut întrebarea câți bani ar merita Federer pentru publicul atras la primul său meci la Miami, întrebare inspirată de argumentul că fiecare jucător ar trebui plătit direct proporțional cu audiența pe care o are. Tweetul a fost ilustrat cu o poză cu Federer pe teren și cu arena principală găzduind doar câteva zeci, poate o sută sau două de curioși. Trecând peste detaliul că există înregistrări video care arată că audiența s-a multiplicat spectaculos minute mai târziu, sau peste faptul că e ridicol să fii ironic vizavi de audiența atrasă de Federer, imaginea în sine era, desigur, de la un antrenament al lui Federer cu Dolgopolov. Când fanii au început să răspundă în valuri și să-i arate greșeala, Rovell a replicat sigur pe el: “Nope. Este de la un meci oficial. Federer joacă cu Dogomolov”.

Lumea a râs bine (aici, toată povestea) și a uitat pentru moment de problema zilei, iar necunoscutul Dogomolov a devenit repede un personaj în sine. Dar ceea ce tenisul ar trebui să observe e că a devenit subiect de deschidere pentru publicații non-tenis, prea des din motivele greșite. Rovell își dă silința mai mult pentru sporturile nord-americane, privește către tenis doar la facerea și desfacerea contractelor, sau când postează cifre de tot felul, adesea despre banii intrați în tenis.

Însă tweet-ul acela nedocumentat spune câte ceva despre starea tenisului acestor zile: a devenit dintr-o dată o sursă numai bună pentru 140 de semne de controversă. O controversă numai bună pentru Rovellii acestei lumi, cei interesați de formă, nu de fond. Și cauzele sunt de găsit numai în interior. Într-o epocă în care toată lumea își dă cu părerea într-un mod și pe un cont “oficial”, audiențele câștigate greu se pot pierde ușor, cu consecințe greu recuperabile în timp, în special în vremuri în care trendurile se schimbă așa de ușor, la fel cum se pierde și atenția noastră.

Și nu, nu există garanții. Niciodată. Poate că asta ar trebui să preocupe, de fapt, tot tenisul. Doar că acum el (sau numeroasele lui foruri și poluri de putere) e preocupat de orice altceva, numai să lucreze în echipă, nu.

 ***

În atmosfera asta, băieții, cu Novak în frunte, se pregătesc să înceapă Miami, al doilea Masters al anului, și probabil că toată lumea abia așteaptă să vadă ceva tenis, care să mute discuția pe unicul subiect care ar fi frumos să conteze: ce se întâmplă pe teren.

 Care Miami are și el propriile probleme: o controversă judecătorească amenință să împiedice planurile de extindere ale unui turneu care a rămas cu mult în urmă la infrastructură, dotări, ofertă și dotări. Doar farmecul și clima Floridei nu mai sunt de ajuns pentru Miami, surclasat de Indian Wells, dar și de alte turnee din Europa sau Asia. Așa că IMG, deținătorul licenței, a pus problema foarte serios, amenințând că turneul are toate șansele să fie mutat. Clienți s-ar găsi destui. Lucrurile sunt serioase, dovadă că Serena Williams, o jucătoare pentru care Miami chiar înseamnă acasă (motiv pentru care poate înțelegem altfel iritarea ei când a jucat în condiții de deplasare semifinala de anul trecut cu Simona), a simțit nevoia să vorbească public despre păstrarea turneului în Florida, publicând, spre surpriza multora, un op-ed în New York Times pe acest subiect. Gest semnificativ din partea Serenei, ale cărei luări de poziții pe teme importante sunt tot mai ferme și cuprinzătoare.

Ar ajuta pe toată lumea, așadar, un turneu reușit la Miami. Ajută, fără doar și poate, că omul cu care a început resurgența tenisului după perioada de dezinteres de care vorbea Camelia se întoarce în circuit, urmând să joace primul său meci post-Australian Open. Nu cu Dogomolov, ci, destul de probabil, cu Juan Martin Del Potro. Ar fi prima întâlnire a celor doi prieteni după dramaticul meci din grupele Turneului Campionilor din 2013, când un Federer la capătul unui an de coșmar smulgea o victorie care anunța revirimentul din anul următor. În 2012 și 2013, cei doi adunaseră 11 meciuri, iar la acel ritm, rivalitatea lor ar fi putut ajunge să fie comparabilă, numeric vorbind, cu cele dintre Roger, Novak și Rafa. Doar că Delpo s-a accidentat în repetate rânduri și încearcă acum o revenire care să-i facă uitate toate problemele. Timingul potențialei lor întâlniri – turul doi – e ciudat, dar, dacă se va întâmpla, va produce cu siguranță cuvântul magic al acestor zile: audiență. 

Ce e de așteptat de la Federer, afară de răspunsuri pe tema ultimelor zile și de o serioasă porție de normalitate și echilibru? E prematur de vorbit, în contextul unei probleme relevante de sănătate, în special la vârsta sa, dar n-ar fi exclus ca intervenția la genunchi să joace un rol foarte important în economia acestui an. Mai exact, să dea o dimensiune nouă motivației lui Federer, care trebuie să fi simțit că i-a trecut un glonte pe la ureche în momentul în care doctorii săi au menționat prima oară cuvântul “intervenție”. Îl va face acest episod, depășit din fericire rapid și cu bine, să îl facă să joace cu temere? Sau, dimpotrivă, o să joace cu abandon marile turnee ale acestui an, înțelegând avertismentul dat de Father Time că n-o să-l aștepte la nesfârșit cu “o ultimă șansă la un titlu major”?

Revenirea la Miami pare să indice că Federer arde de nerăbdare să joace. Nu pare că s-a grăbit, ci doar că vrea să joace tenis. Programul său inițial, cel care a suscitat atâtea comentarii la început de an, e acum dat peste cap și va trebui refăcut din mers: s-au adăugat Miami, Monte Carlo (ambele excluse inițial) și e posibil să apară și altele înainte de Paris (Madridul și Roma abia-l așteaptă). Federer n-a mai jucat o finală la Miami din 2006 și l-a sărit de câteva ori din program.

La Australian Open, Federer a jucat același tenis foarte bun pe care l-a atins cu regularitate în 2015 și are un bun argument în favoarea lui: “La urma urmelor, doar Djokovic m-a oprit în ultimele Slamuri”. Pentru Roger, 2016 se restartează acum și va conține același dans în jurul unui titlu de Slam, condiționat foarte probabil de cum îi face față lui Novak.

Miami e o bună încălzire pentru ce va urma. Iar dacă vor ajunge să joace în semifinale, Roger va avea șansa de a-l împiedica pe sârb să facă a treia oară dubla Indian Wells – Miami, o realizare de care el a fost aproape în anul în care a jucat ultima oară finala în Florida.

Ce altceva e de văzut pe tabloul masculin?

Chiar asta, de exemplu: misiunea lui Djokovic de a continua scrierea propriilor recorduri. Sârbul are șase meciuri de câștigat pentru a face dubla IW – Miami al treilea an consecutiv. Va fi interesant de văzut dacă micile semne de scădere de ritm date aproape imperceptibil de Djokovic în ultimele săptămâni se vor confirma și la Miami. La Indian Wells, Nole a început poticnit, dar a câștigat în continuare, parte și datorită combinației dintre propria inerție a victoriilor și temerile pe care le insuflă adversarilor. Sau, un al treilea potențial motiv, lipsa unor oponenți care să prindă un vârf de încredere sau un vârf de formă. Anul trecut, Djokovic a trecut prin mari emoții înainte de a sprinta spre titlu, fiind condus cu set și 4-0 în optimile de finală de Dolgopolov. Sfertul său de tablou nu-i propune mari obstacole; sunt acolo Tomas Berdych, Feliciano Lopez și Richard Gasquet, prezențe aproape obligatorii în toate tragerile lui Nole. Dar și Dominic Thiem și Alexander Zverev, doi dintre cei așteptați să se ridice la înălțimea actualilor generatori de audiență. Interesant de urmărit cum va reacționa Zverev după imensa dezamăgire suferită la Indian Wells, când a fost la un vole executat decent distanță de o victorie mare pentru el.

Va mai fi de văzut dacă revirimentul lui Nadal se confirmă; despre meciul său cu Djokovic, Toni Nadal a spus că a fost o victorie „morală”. Pentru Rafa, Miami rămâne un lacăt încă încuiat, un titlu pe care nu a reușit să-l câștige. Nici condițiile de joc nu mai sunt la fel de prielnice lui precum au fost în California. Iar traseul este, încă o dată, încărcat de adversari care sunt capabili să-l bruscheze în toate felurile pe teren. Chiar dacă Raonic, care-i cea mai aproape amenințare reală de spaniol, se va retrage din turneu (așa cum sunt semne la această oră), unul dintre Kyrgios, Isner sau Wawrinka tot va ajunge la Rafa. Dacă va trece și de aceștia, Nadal va avea apoi de înfruntat fie revanșa lui Nishikori, fie pe Andy Murray, care se simte ca la el acasă la Miami, locație unde se pregătește de obicei. Va fi o șansă perfectă pentru ca Nadal să confirme că e într-un trend ascendent.

În rest? David Ferrer revine după ce a sărit peste IW, Andy Murray va căuta să răspundă cu un turneu bun la Miami dezamăgirii de la turneul anterior, așa cum face de regulă în această dublă de martie, un alt meci Kyrgios – Wawrinka e posibil (și sperăm că unul competitiv, de data asta), iar Roberto Bautista Agut și Pablo Cuevas încă ocupă locuri de Top 8 în Race to London.

Să îndrăznim să sperăm la două săptămâni normale la Miami? Și, poate, ne vom întoarce și la discuțiile despre ce-i pe teren în social media, acolo unde la fiecare câteva tweet-uri găsești o discuție aprinsă zilele astea.

Ok, poate nu în toate tweet-urile.

 

Don't worry guys, we have Serena Williams to defend us pic.twitter.com/aZphOgsFKN

— Alex Spartz (@alex_spartz) March 21, 2016