Irina Begu pierde un meci strâns cu croata Konjuh. Despre cercul vicios: încrederea și jocul bun

Strâns, foarte strâns meci, terminat cu o înfrângere care probabil o să doară. După aproape două ore și un sfert de lovituri crâncene, Irina va regreta mingile de break nefructificate din setul 1 (1/7), ca și game-ul de pe serviciu de la 3-3 din decisiv, unde a slăbit intensitatea și Konjuh i-a făcut break. Ca întotdeauna, Irina nu a jucat singură și trebuie să-i dăm credit Anei, care a șovăit în setul doi, dar per total a rămas fidelă planului de atac total, care este atât de profitabil pe iarbă.

Apropo de asta, la un moment dat în timpul meciului am avut și eu o revelație gen ”roata e rotundă”: jocul Irinei se potrivește destul de bine cu iarba. Mă uitam la loviturile ei adânci și razante, economia deplasării, serviciul un pic mai apăsat și m-am pomenit întrebându-mă ce fel de jucătoare ar fi fost Irina dacă s-ar fi născut într-o țară unde tenisul pe iarbă are tradiție și… terenuri, ca Anglia. Oricum, jocul ei mi se pare în continuare extrem de ofertant, pentru că este plasat la intersecția dintre jocurile mai specializate ale Simonei (de contraatac) și Soranei (atac total). Irina are acces teoretic la o plajă mai largă de soluții: poate să și apese pe mingi la nevoie, dar poate sta și în apărare mai mult decât alte fete de înălțimea ei. De aceea mi-a părut și mai rău de înfrângerea de azi, pentru că din punct de vedere al jocului, este mai completă decât Konjuh. Doar că croata a crezut mai mult în jocul ei și a executat mai bine în momentele cruciale. Ca și Ostapenko, când planul A(tac) n-a mai mers, a trecut la planul…A(tac).

Când joci cu cineva care lovește tot ca din tun, se vor întâmpla niște chestii general valabile: adversara va face multe neforțate, dar și multe winnere. Acestea de obicei vor fi intercalate, fragmentând meciul și nedând posibilitatea producerii de momentum. Asta este cea mai grea misie împotriva unor jucătoare big hitter: pot oricând să facă puncte imparabile, chiar după câteva greșeli atroce la rând. Pe iarbă mai ales, contrastul dintre un punct și următorul este izbitor.

Meciurile se pot întoarce în toate părțile de nu știu câte ori, punând presiune și consumând psihic. Oricum, consumul psihic pe iarbă este imens pentru că totul se întâmplă cu o viteză fulgerătoare și trebuie o concentrare continuă pentru a nu rata acele mici ferestre oferite de neforțatele adversarei. Or, Irina a ratat azi (mai ales în setul 1) oportunitățile de a face break, iar în decisiv s-a crispat când trebuia să joace bine, la 3-3. A servit o dublă și niște servicii doi și de la 30-0 i-a dat voie lui Konjuh să intre în game, ocazie de care aceasta a profitat atacând. De acolo, Irina n-a mai câștigat niciun game până la sfârșitul meciului.

Repet probabil cel mai clișeistic clișeu din tenis, dar încrederea în momentele cruciale este, ei bine, crucială pentru a juca bine. Este o situație gen oul și găina: care a fost prima, încrederea sau jocul bun? Acestea două sunt atât de întrepătrunse și se hrănesc una din cealaltă, că e greu să le diseminezi. Pentru a juca bine în aceste momente cruciale, Irina trebuie să creadă; pentru a crede, trebuie să joace bine în momentele cruciale.

Totuși, de undeva trebuie luat și întrerupt acest cerc vicios. Poate dacă Irina s-ar vedea dinafară și ar putea să realizeze cât de bun este jocul ei atunci când crede, cât de mișto sunt reverele alea razante în cros sau felul precis și ritmic în care schimbă direcția în lung de linie, de parcă e cel mai natural lucru din lume. Nu este. Tocmai că nu e la îndemâna oricui, dar ea poate să facă o grămadă de lucruri cu ușurință: unul din ele este urcatul la fileu de exemplu, pe care l-a încercat prea puțin azi.

Ca peste tot în viață, și în tenis câștigă cei cu o identitate clar conturată, care știu cine sunt și ce fac cel mai bine pe teren, și se țin de planul lor de joc până în pânzele albe. Irina trebuie să-și contureze numeroasele opțiuni de joc mai bine și să se țină de ele orice-ar fi. Măcar dacă pierde, să piardă jucându-și jocul până la capăt.

***  ** ***

Exact despre acest lucru, că trebuie să creadă mai mult, a vorbit Irina în amplul material pe care 30-0 i-l dedică în noul 30-0 Pe Curat, Ediția de Vară 2017. E un articol care o explică mai bine pe Irina suporterilor, un articol despre cariera ei, despre întrebările care se nasc în jurul potențialului jocului ei, despre cât de dificilă și lungă a fost și este, de fapt, munca pe plan mental.

Poți cumpăra revista de aici. Livrări începând de vineri.

 

 

Ce spune Artemon Apostu-Efremov, antrenorul Irinei, despre meciul cu Konjuh

„A fost un meci de nivel foarte bun, decis de câteva puncte în care Konjuh și-a asumat un risc mai mare, cum face în general, de altfel, și i-a și ieșit. Suntem foarte multumiți de nivelul de joc al Irinei și de cum au decurs ultimele 2 săptămâni și sperăm să construim și mai mult pe acest nivel la turneele viitoare.

Păcat că în primul set nu a reușit să închidă la 5-4 și apoi să concretizeze una din cele tre mingi de break de la 5-5, însă este și meritul Anei care a jucat excelent. Setul doi a fost unul dintre cele mai bune seturi jucate de Irina pe iarbă, iar asta s-a văzut și la scor, iar în setul trei, totul s-a decis în două game-uri jucate la egalități, la 3-3 și 3-4. Plecăm încărcați pozitiv și cu speranțe pentru următoarele 3 turnee pe zgură.”