Cu Indian Wells, Simona Halep începe o perioadă foarte aglomerată a anului, plină de turnee și meciuri importante.
Odihnită după perioada de refacere și recuperare post-Dubai, unde a trebuit să se retragă în turul 1, Simona revine la treabă la Indian Wells, având în față un context cât se poate de captivant și ofertant. Sfertul de la AO a trimis-o în Top 10, dar titlul de la Doha, cel mai strălucitor al carierei, este cel care a validat-o în ochii tuturor specialiștilor. Din acest punct de vedere, Halep va fi urmărită cu maxim de atenție de întreaga lume a tenisului, mai ales că se joacă în Statele Unite, sub ochii presei care dă tonul în tenis.
Dacă una dintre reclamele NBA, cea cu „Big scene. Big expectations”, s-ar aplica în WTA, Indian Wells ar putea fi turneul căruia i s-ar potrivi. Un parcurs lung aici ar propulsa-o pe Simona încă o categorie mai sus, la un nivel global de faimă. Sunt câteva elemente care fac din Indian Wells un potențial game-changer pentru Simona. În primul rând, suprafața și condițiile de joc ar trebui să o ajute să-și pună în valoare jocul. Apoi, contextul. Indian Wells are un avantaj, care-l face, din punctul românilor de vedere, un turneu foarte abordabil. Serena Williams va lipsi, din cauza istoricului ei conflict cu turneul. La rândul lor, Azarenka și Sharapova sunt la un nivel discutabil de formă, Na Li va trebui să-și asume eticheta de favorită principală, situație în care chinezoaica a mai dat rateuri în trecut, iar pe restul jucătoarelor din Top 10, Halep a dovedit deja că le poate învinge.
Traseul virtual al Simonei e unul nici simplu, nici inaccesibil. Personal, găsesc cel mai dificil startul, pentru că Simona vine după o pauză și ea are, deseori, momente în care se încălzește mai greu în turnee.
În plus, va întâlni o jucătoare în formă, care deja a jucat la IW și s-a acomodat cu condițiile. Kurumi Nara e o japoneză incomodă, care a câștigat recent primul titlu al carierei (la Rio) și vine cu moralul unei serii de șase victorii consecutive. După Nara, un alt meci complicat poate fi cel cu Lucie Safarova, genul de jucătoare care poate deveni foarte incomodă dacă prinde o zi mare, dar pe care Simona a mai învins-o într-un meci foarte greu, anul trecut, semifinala care a precedat primul titlu de la Nurnberg. Dacă totul va fi ok, iar Simona va rezista eventualelor momente dificile din începutul turneului, ea ar putea să-și crească nivelul pentru următoarele tururi și să prindă din nou un vârf de formă comparabil cu cel de la Doha.
“Mă simt bine acum. Am avut un tratament care a funcționat și nu mai simt dureri. Am tras din greu la antrenamente în ultimele patru zile și mă simt pregătită pentru următorul meci”, a spus Simona, pentru site-ul oficial al turneului.
În termeni de clasament, e deja știut faptul că Simona poate beneficia major de pe urma Indian Wells, la care Sharapova (locul 5) este campioană en-titre și are de apărat o mulțime de puncte. Cum Simona este la doar 771 de puncte de rusoaică și la doar 55 de Angelique Kerber, românca are posibilitatea să urce până pe 5 după acest turneu. La fel de adevărat e că poate coborî (în cel mai negru scenariu) până pe 10, așa că s-o lăsăm să joace și să calculăm la final.
Simona despre…
Nivelul ei actual: “E incredibil pentru mine să văd că pot juca la nivel de Top 10 mondial. E cel mai important pentru un jucător. Vreau să rămân aici nu doar o zi sau o săptămână, ci cât mai mult timp posibil”.
Clasament: “Nu e important locul. Vreau să ajung cât mai departe în fiecare turneu pe care îl joc. Pentru moment, îmi propun o semifinală de Slam”.
Ce e nou în actuala ei situație: “Ritmul e diferit. Înainte jucam un meci, două și trebuia să plec la următorul turneu. Acum stau foarte mult într-un loc și apuc să mă bucur de el. Sunt fericită cu asta. Și adversarele sunt mai motivate cu mine, simt asta pe teren”.
Program: „Trebuie să fii atentă cu programul și cu turneele pe care le joci, ca să poți să fii mereu fresh. Îmi place să-mi iau săptămâni de pauză, face bine corpului, mai ales că nu mă recuperez prea repede. Voi lucra împreună cu antrenorul meu pentru un program de turnee cât mai bine pus la punct”.
Îmbunătățiri: “Vreau să pot să-mi fac jocul de fiecare dată. Poate să încerc să fiu și mai agresivă. Să-mi îmbunătățesc serviciul, pentru că am nevoie mai mult de el acum față de anii trecuți“.
Atenția presei: “Sunt fericită să fiu aici în premieră (n.r. cu referire la WTA All-Acces Hour). E un nou stil de viață pentru mine și trebuie să-l gust. Sunt mult mai multe conferințe și obligații de presă, dar e ok”.
Indian Wells: “Îmi place la nebunie locul și turneul. Oamenii sunt foarte drăguți cu mine, acum îmi rețin și numele. Îmi place că putem avea mașini aici, îmi place să conduc. Sunt în Top 10, primesc o mașină mai mare. E bine (râde)”.
WTA All-Acces Hour
Simona și restul favoritelor, provocarea supremă 🙂
În ce stadiu sunt principalele rivale. Despre Na Li, Azarenka, Sharapova
Spuneam, la început, că tabloul feminin este cât se poate de deschis, fără o favorită certă, așa că așteptați-vă la cât mai multe lucruri… neașteptate.
Spre exemplu: Vika Azarenka abia a revenit la antrenamente de săptămâna trecută, după ce a avut piciorul într-o proteză vreme de trei săptămâni. Vika, potențiala adversară a Simonei în sferturi, spune că s-a pregătit mai puțin de o săptămână înainte de IW și nu are niciun fel de așteptări, fiind pur și simplu bucuroasă că poate juca: “Măcar sunt aici. Va dura până o să-mi revin în totalitate, am făcut tot ce a fost nevoie ca să mă recuperez și cred că sunt pe drumul cel bun. Singurele așteptări pe care le am de la mine e să lupt pentru fiecare minge. Restul e o mare necunoscută pentru mine. O să fie primul meci, apoi vom vedea ce va fi”.
Maria Sharapova, la rându-i, n-a mai jucat tocmai de la Paris, după aceea fiind prinsă cu prezența la Soci, o experiență plăcută, dar epuizantă. Maria spune că pauza de la antrenamente n-o afectează, întrucât a luat-o în calcul încă din presezon, când s-a pregătit în consecință. Dacă lipsa antrenamentelor nu e un factor, lipsa meciurilor și a rezultatelor ar putea fi. Masha n-a trecut de semifinale la niciunul dintre cele trei turnee la care a jucat anul acesta (ultima finală jucată a fost tocmai la RG), și mai are de tras până la cel mai bun nivel al ei, efect colateral al absenței prelungite de anul trecut.
În plus, Masha spune că săptămâna petrecută la Soci a fost epuizantă și petrecută într-un mod nu tocmai profesionist. “Sigur că tenisul e foarte solicitant, dar ești obișnuit să respecți niște rigori, să mănânci ce trebuie, să dormi când trebuie. Ori în acea săptămână totul a fost dat peste cap. Am învățat noi sensuri ale cuvântului oboseală. Dormi puțin, mănânci aiurea, bei cafea din plin ca să arăți ca și cum ai fi trează – cam așa ceva”, a povestit Masha la o conferință de presă. Când i s-a replicat că descrierea ei sună ca și cum ar povesti viața unui ziarist de tenis, ea a replicat simpatic: “Oh, îmi pare rău. Cry me a river!”.
Vestea bună e că Sharapova joacă, în mod tradițional, foarte bine în dubla Indian Wells-Miami, ducând mai apoi forma bună și în sezonul de zgură.
Va avea nevoie de tot ce poate ea să ofere, într-un potențial traseu complicat, cu Stephens, Ivanovic sau Kerber pe traseu, înainte de o posibilă semifinală cu Na Li.
Apropo de Na Li, chinezoaica începe să-și intre în pâine ca număr 2, să se obișnuiască cu viața de după triumful de la Australian Open. Pe care a descris-o în stilul ei caracteristic, spumos adică.
“Lucrurile nu-s cu mult diferite. Am semnat o mulțime de autografe. Dar nu și contracte, ok? Vreau să semnez mai multe contracte”, a râs Li, o sursă de veselie permanentă pentru ziariștii acreditați la marile turnee.
Na Li nu pune mare preț pe înfrângerea timpurie de la Doha. A fost o perioadă aglomerată pentru ea: timp petrecut acasă, în China, unde a sărbătorit Anul Nou Chinezesc. Apoi o mulțime de alte obligații și o perioadă la Munchen, acolo unde se antrenează și unde a suferit o serie de controale la genunchi. Inevitabil, reintrarea în circuit s-a făcut un pic mai greu.
“După un titlu mare, sentimentul pe care îl am e similar cu cel de după o vacanță. Îmi vine să zic: De ce să mă întorc? De ce să trec la muncă? Să mai stau! Mai vreau odihnă. Te lupți cu tine. Dar mi-am atins un obiectiv, iar acum am altele, care mă așteaptă la orizont. Vreau să confirm succesul de la Melbourne”.
Noile obiective pentru Li, care între timp a împlinit 32 de ani, sunt “încă un Slam și locul 1 în lume”. Indian Wells sună locul potrivit de unde să înceapă drumul, mai cu seamă că ea spune că nu se simte presată de timp, retragerea nefiind în discuție. De altfel, Li a făcut la un moment dat o pauză prelungită de tenis, la începuturile carierei, așa că “vârsta de tenis” nu corespunde neapărat cu ce presupune vârsta de 32 de ani.
“Pentru obiective nu-mi pun niciodată presiune pe mine. Vreau locul 1, dar nu e nevoie să se întâmple anul acesta. Poate în următorii doi ani”.
Șansa Soranei
Unul dintre numele grele care s-ar putea interpune pe traseul Sharapovei este cel al Soranei Cîrstea. Favorită 25, Sorana ar putea-o întâlni pe campioana en-titre de la Indian Wells, în turul 3, dacă totul va fi ok în meciul ei de debut, în care va întâlni învingătoarea dintre Petkovic și Giorgi. Interesant e că Sharapova și Sorana nu s-au întâlnit decât o singură dată în cariera lor (a câștigat rusoaica, în 2012 la Beijing). Monica Niculescu (cea care a pierdut deja la dublu în primul tur) și Alexandra Cadanțu sunt, de asemenea, pe partea de sus a tabloului.
Citește și: Indian Wells, preview în opt capitole. Se confirmă sau se infirmă ce s-a întâmplat la Australian Open?
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română