Despre un meci de juniori, timeout-uri medicale și învățăminte: Bogdan Apostol, învins de la minge de meci

Pe lângă Simona, Florin și Irina, programul zilei de luni a fost plin cu jucători români. Am avut ocazia să văd poate cel mai dramatic dintre meciurile juniorilor noștri, cel dintre Bogdan Apostol și Andrey Rublev. Am ajuns pe finalul setului doi, când setul era jucat, Rublev părea pe val, iar românul nostru, un pic împins în spate, sau poate în așteptarea decisivului.

Favorit patru la acest turneu, Andrey Rublev e un jucător cu o fizionomie a la Gilles Simon, exceptând că-i blond de-a dreptul. Pe teren e de o intensitate ceva de speriat. Când am făcut prima dată eye-contact cu el, m-am gândit că poate a pățit ceva, pentru că arăta de-a dreptul transfigurat. Răvășit, cu niște cearcăne profunde care-i accentuează expresia ochilor, certându-se din când în când. Fiecare punct părea o chestiune de sfârșitul lumii pentru el, iar celebrările, amestecate, atât la punctele făcute, cât și la greșelile lui Bogdan, pot fi atât enervante, cât și intimidante. Rublev își întinde ambele mâini larg în lateral, cu palmele desfăcute, și se lasă un pic pe genunchi în spate, ca și cum ar întreba audiența: “Eeeei? Ce mai ziceți acum? V-am arătat eu ce pot!”. Toate astea, în timp ce dă drumul unui strigăt prelung, o interjecție șuierătoare, pe care n-am mai auzit-o la nimeni. Familia lui părea însă foarte relaxată în tribune, semn că văd acest gen de spectacol la fiecare meci. Rublev mi-a lăsat impresia unui tip absolut disperat să câștige, dar nu în sensul că ar fi obsedat de victoria în sine, ci e disperat să-și vadă munca transformată în rezultate, eventual acum. M-am uitat ulterior după informații despre el și am dat de contul lui de Twitter, presărat cu ziceri motivaționale, de tipul “dacă vrei să obții ceva, trebuie să sacrifici totul pentru asta” sau “muncesc să mă îmbunătățesc pe fiecare zi”, destul de elocvente în ce privește mentalitatea lui. Disperarea asta e un lucru bun, firește, câtă vreme își va controla un pic intensitatea și va înțelege că drumul pe care a intrat cu succces e un maraton, nu un sprint. Dar când va mai crește, cred că intensitatea asta o să-i aducă mulți fani, pentru că are suficient magnetism pe teren.

De altfel, Rublev, care are 16 ani, e cotat printre favoriții turneului nu doar pe hârtie, ci și printre specialiști. Cu câteva zile înainte de Roland Garros tocmai ce câștigase un titlu Futures, al treilea al carierei, ceea ce l-a săltat până aproape de locul 500 în clasamentul ATP, iar la anul este așteptat să-și facă apariția în turneele de seniori.

În contrapartidă, Bogdan n-a scos un sunet cât am fost acolo, afară de două-trei vorbe pe care și le-a adresat sieși. Deși se simțea că arde și el la foc mocnit pe interior, deși îmi place când jucătorii arată ocazional emoție pe teren, mi-a plăcut atitudinea lui pe teren, mi s-a părut foarte demn și cu mult bun simț. Posibil ca tocmai asta să-l fi dus la pieire.

Ca joc, Bogdan mi s-a părut că are pachetul complet, fără să exceleze neapărat la un capitol anume. Lovește mai bine totuși cu dreapta decât cu reverul, își construiește foarte frumos punctele, se deplasează bine, știe să folosească un slice la momentul potrivit, e capabil de passinguri spectaculoase și ce mi-a plăcut cel mai mult este că s-a dus de foarte multe ori în față pe mingi returnate înalt, dar scurt, de către rus, convertindu-le în puncte cu multă siguranță la fileu. A repetat isprava și după ce pierduse puncte la precedentele urcări, ceea ce iar e un lucru bun.

Strategia asta l-a ajutat să treacă în controlul meciului în decisiv, când, după câteva servicii ținute de fiecare parte, Bogdan a început să pună mai multe întrebări pe serviciul lui Rublev și să fie mult mai agresiv. După câteva șanse de break ratate, Apostol a reușit desprinderea și a confirmat-o apoi pe serviciu, urcând la 5-2.

A fost momentul în care, din păcate, s-au întâmplat lucruri. Intensul Rublev a solicitat ceea ce mie mi s-a părut un foarte bine plasat timeout medical. Din două motive: unul, că absolut nimic din deplasarea și body-language-ul său nu sugera o accidentare, doi, că nu am văzut să fi primit mai mult de un banal masaj. Cert e că momentumul lui Bogdan s-a frânt bucățele. Până a venit trainerul pe terenul 6 a trecut o eternitate, timp în care rusul și-a mai potolit adrenalina excesivă și a avut probabil suficient răgaz să se adune un pic. Dincolo, Bogdan a așteptat o vreme cu prosopul pe cap, apoi s-a ridicat pe teren, făcând mișcări ușoare de streching, dar cred că deja avusese prea mult timp să se gândească la perspectiva victoriei și n-a știut să managerieze prea grozav momentul.

Mi-am adus aminte de ce povestea Federer la conferința de presă de după Gulbis, amintindu-și cum, la începuturile carierei lui, “băieții obișnuiau mereu să plece la toaletă exact când serveai pentru meci, pentru că li se permitea acest lucru”. Elvețianul încerca să facă un caz despre cum nu l-a deranjat timeout-ul luat de Gulbis, dar n-aș fi atât de sigur că în situația lui Apostol pauza n-a avut o contribuție majoră la ceea ce a urmat.

Meciul s-a reluat după aproape 15 minute de la întrerupere, cu serviciul lui Rublev. Apostol a atacat, încercând să pună capăt luptei din prima, și și-a creat două mingi de meci. Pe amândouă le-a ratat pozitiv, adică atacând, una cu un forehand prea entuziast, care a ieșit afară, a doua, trimițând mingea fileu la o urcare în față. Probabil că l-a afectat cele două șanse irosite, pentru că, deși a servit ulterior, n-a mai reușit să-l preseze pe rus. Și-a pierdut următoarele două servicii la zero și nu știu dacă a adunat mai mult de trei puncte până la final, fără ca Rublev să facă ceva ieșit din comun pentru asta: 5-7, 6-1, 7-5. Nu, n-o să spun că e o înfrângere „românească”, cu cât omorâm din fașă astfel de prejudecăți, cu atât mai bine pentru jucătorii noștri. Toate națiile pierd de la minge de meci, nu numai românii. Dar mare păcat pentru înfrângerea lui, mai ales că, per total, dincolo de cotarea lui Andrei printre favoriți, mi s-a părut că, azi cel puțin, Bogdan a avut mai mult joc decât rusul. A fost mai variat, mai dispus să încerce alte lucruri, nelimitându-se doar la schimburi interminabile și previzibile de pe baseline. Dat fiind că e prima oară când îl văd jucând, mi se pare deplasat să emit păreri despre perspectivele sale pe termen lung, după cum n-o să-mi dau cu părere despre tăria lui mentală, doar pentru că a pierdut un meci de la 5-2 în decisiv și MP, dar trebuie ținut cont și că între cei doi e o diferență de doi ani în favoarea (sau defavoarea, depinde cum vezi lucrurile) lui Bogdan, care are 18 ani. Vârstă la care apare deja în clasamentul ATP. Joc are, dar de aici înainte probabil că el navighează prin cea mai tulbure și plină de încercări perioadă pe care un junior o poate traversa: pasul spre seniorat. Despre el și despre alți juniori români ați putut citi pe larg în episodul doi al serialului nostru.

Sper ca experiența pierderii acestui meci de la un punct distanță să-l fi ajutat pentru viitor și să nu se mulțumească doar cu faptul că și-a bifat obiectivul pe care l-a avut în acest an, prezența pe tabloul juniorilor de la Roland Garros. Sau cu satisfacția unui meci frumos, care te poate face să uiți, pentru moment, că Rafa Nadal, spre exemplu, tocmai ce intra pe Chatrier când Bogdan ieșea de pe Court 6. Din fericire pentru el, ziua a avut un final mai bun, pentru că, ore mai târziu, el și prietenul/rivalul Nicolae Frunză, la rându-i, eliminat de pe tabloul de simplu, au produs surpriza la dublu, unde i-au scos pe favoriții doi, americanii Mmoh și mult lăudatul Tiafoe, 6-4, 7-5.

Articolele despre juniorii români
sunt susținute de Erste Asset