Doar hard, de aici și până la finalul sezonului. Intrăm în al patrulea segment major al anului în tenis; după hardul australian și american, după zgură și iarbă, ne întoarcem pe cea mai des întâlnită suprafață în tenis, care va ocupa calendarul de aici și până la final. Multe întrebări urmează să-și afle răspunsul în următoarele două luni, în care vom trece prin turnee mari, precum Montreal/Toronto și Cincinnati, înainte de a ne concentra pe ultimul Grand Slam al anului. Cele două circuite sunt în situații diferite. ATP se conturează ca o luptă în doi pe linia de sosire, o luptă care te face să te gândești dacă nu cumva e vorba de sezonul 2007, nu 2017. În WTA, în schimb, aproape toate jucătoarele din Top 10 au șanse teoretice și practice la a încheia anul pe primul loc. La startul circuitului de hard, o privire spre situația din clasamente.
ATP
Deja calificați la Turneul Campionilor de la Londra, Nadal și Federer au împărțit între ei titlurile mari ale anului și acum sunt într-un alt tip de cursă: care va ajunge mai repede în postura de lider mondial (Rafa n-a mai fost acolo din iulie 2014 și a adunat un total de 141 de săptămâni; Roger a fost ultima oară pe primul loc în noiembrie 2012 și are un record de 302 săptămâni).
Federer a luat două Slamuri, dar deocamdată este în spatele lui Rafa, care a jucat mai mult și e mai bine poziționat la a reveni primul pe locul 1. Rafa are nevoie să facă măcar aceleași rezultate precum Andy Murray și va ajunge pe locul 1 înainte de US Open. Federer are șansele lui, dar elvețianul încă n-a confirmat dacă va juca sau nu în Canada, turneu în timpul căruia va împlini 36 de ani.
WTA
Situație fără precedent în WTA, unde opt jucătoare păstrează șanse de a fi locul 1 la finalul US Open, iar cursa pentru locul 1 la final de an este, practic, deschisă la orice. Asta, în teorie. În practică, cercul de favorite poate fi restrâns la aproximativ patru sau cinci nume, cu Simona și Karolina în prima linie. Dacă ne închipuim lucrurile ca pe o cursă de atletism sau de ciclism, avem de-a face cu un pluton foarte efervescent, în care se vor tot face manevre în săptămânile următoare, pe măsură ce se intră în ultimii kilometri ai cursei. Cel mai probabil, însă, locul 1 la sfârșit de an se va decide la sprintul final.
Simona Halep e foarte bine poziționată în acest pluton; lucru anticipat de lumea tenisului, ea va ajunge, cel mai probabil, pe primul loc la un moment dat în perioada următoare, dar șansele ei cresc odată cu US Open; până acolo, Pliskova are șanse mai bune de a-și păstra primul loc. În măsura în care Garbine Muguruza reușește ce n-a reușit după titlul de la Paris 2016, adică să adauge ceva consistență în săptămânile următoare, iberica se poate amesteca și ea în luptă. Johanna Konta are două argumente solide în această discuție: este solidă și joacă foarte bine pe hard. Svitolina rămâne în cărți, dar ce n-a reușit ea până acum a fost un traseu foarte lung la un Slam.
În această discuție trebuie inclusă, pe lângă forma pe care o aduc jucătoarele din sezonul de iarbă, și ce ne spune istoria ultimilor ani când vine vorba de hard. Astfel, clasamentul Hard Court Power Rankings făcut de WTA Insider pe baza unei formule care ia în calcul rezultatele dintre 2015-2017, ne dă o imagine destul de bună. Kerber și Radwanska sunt jucătoarele cu cele mai bune rezultate pe hard în această perioadă, însă ambele sunt complet ieșite din formă anul acesta (Angie dând însă semne promițătoare la Wimbledon). Simona Halep le urmează: în ultimii doi ani, Simona a câștigat la Montreal, la Indian Wells și la Dubai, a jucat finale la Toronto și Cincinnati și a ajuns în semifinalele US Open.
Mai trebuie, firește, luat în calcul și impactul pe care îl va avea grupul de revenite – Sharapova, Azarenka, Kvitova – toate, cu mare experiență, departe în clasament, dar cu motivație și cu capacitatea de a-și face simțite prezența în eventualele mari meciuri ce vor urma.
***
„Stă cu fața îngropată în prosop, de parcă nici nu poate să privească lumea.
Cum de ajuns iar aici, așa? Ultima dată când l-am văzut cu adevărat se împleticea, printr-un tunel claustrofob, cu umerii și cu capul plecate, către o destinație aparent necunoscută, o imagine a singurătății, a dezolării și a fragilității umane.
La mijlocul setului trei, conducea cu 3-1 și am crezut, sincer, că nimic nu mai poate sta în calea unui deznodământ rapid, favorabil pentru el. Fără să fie spectaculos, jocul lui avea o oarecare consistență: servea bine, ținea sub control erorile neforțate, se impunea în raliuri, urca la fileu, îl împingea pe adversar undeva la distanță în spatele terenului, într-o zonă în care acesta nu se putea aduna. Nu erau artificii în jocul lui, dar era bine. Chiar neașteptat de bine pentru un meci de-al lui în 2015.
Apoi a început. Marea alunecare.„
Citește, în 30-0 Pe Curat, Ediția de Vară 2017, textul „Uitați-vă la ei acum! – Cum s-a întors înapoi în fruntea tenisului cea mai faimoasă pereche de rivali a istoriei lui”, semnat de Dana Maria Dogariu
