Ana, ce bucurie! Ana Bogdan s-a surprins pe sine cât de concentrată a putut sta. Acum vrea să repete

La mai bine de o oră după prima ei victorie la Wimbledon, Ana Bogdan admite franc că până și ea a fost surprinsă cu cât de bine a pus în practică planul, cât de bine și-a ținut cumpătul și concentrarea. “Fiind pentru prima dată pe tablou la Wimbledon…  dar n-a fost o secundă în care să mă gândesc la lucrul ăsta. Am intrat pe teren și singurul lucru la care m-am concentrat a fost mingea și locul unde vreau să lovesc și felul în care a trebuit să mă mișc, cât de concentrată trebuie să fiu pentru fiecare punct.

Bucuria ei e contagioasă: “M-am bucurat pentru fiecare minge pe care o făceam, pentru serviciile bune pe care le-am dat, efectiv pentru absolut fiecare moment de azi”.

Și în plus își dorește să mai facă un pas. “Am mai avut un astfel de rezultat la US Open anul trecut și acum vreau să fac mai mult de atât, evident. Încerc să rămân la fel de echilibrată și să nu mă gândesc că asta a fost tot ceea ce mi-am dorit, să trec un tur pe tablou. Nu, din contră, vreau să mă concentrez și să mă focusez mâine și poimâine pe ceea ce am de făcut pentru următorul meci.”

Dar ce-i important e că simte că a învățat ceva din precedenta ocazie când s-a bucurat foarte mult de o victorie pe tabloul unui Slam. “Atunci eram exaltată”, râde Ana. “Eram extrem de emoționată, fiind pentru prima dată când mă calificam la un turneu de Grand Slam și de asemenea am mai și trecut un tur. Chiar a fost totul la pachet”. Bucuria excesivă a venit cu o notă de subsol, pentru că Ana admite că, pusă în fața unei astfel de noutăți, n-a știut să o gestioneze prea bine. “Cred că atunci am avut și meciuri extrem de dificile, atât fizic cat și mental, pentru că aproape toate au fost în trei seturi. În fiecare meci a trebuit să revin, a fost cu suișuri și coborâșuri și din cauza asta au fost emoții destul de mari pe care, în meciul cu Monica chiar nu am mai putut să le gestionez”.

Pentru meciul cu Duan, Ana s-a pregătit studiind meciul acesteia de la Eastbourne cu Simona. L-a văzut de două ori “ca să știu clar ce am de făcut și am intrat pe teren cu tactică foarte clară și știam exact ce trebuie să fac. Am văzut că nu prea se deplasează, că e deficitară la capitolul ăsta și am încercat să joc cât mai multe scurte și să o împing cat mai mult spre fundul terenului, să-i dau mai mult în picioare, să joc cât mai lung ca să o împing să nu fie în zona ei de confort, ceea ce însemna un metru în lateral față de mijlocul terenului. În rest, m-am concentrat foarte bine pe serviciu, am servit foarte bine astăzi și de asemenea m-am concentrat și pe retur în punctele importante când am avut avantajul și am zis clar că ăla e momentul să țin scorul de partea mea și să am un break avantaj.“

Ana râde iar când realizează că a câștigat primul ei meci la Wimbledon fără să fi jucat alt meci pe iarbă anul ăsta. Dar îi place iarba, îi place cum se joacă pe iarbă, crede că “jocul trebuie să rămână același, tot ceea ce știi tu să joci cel mai bine ar trebui să faci și să aplici, cu mici ajustări pe iarbă.”

Dar nevoia de a închide punctele repede o găsește nemaipomenită; așa că acum preferă acest stil de joc. „Îl prefer mai mult decât zgura, să zic așa.”

Apropo de faptul că până și pe ea a surprins-o calmul de care a dat dovadă și siguranța arătat, Ana admite că “până acum, în meciurile mele aveam foarte multe căderi. Cred că fiecare jucător le are, dar în acest meci am reușit să fiu foarte foarte echilibrată la nivel mental.”

Per total, Ana simte că a avansat mult la capitolul încredere față de reperele Australian Open și Roland Garros. “Am mult mai multă încredere în mine acum, chiar dacă am avut câteva meciuri pe care anul ăsta le-am jucat, să zic, prostește și le-am pierdut la fel, în niște turnee ITF. Poate nici n-am fost la fel de motivată cum am fost la turneele de GS, unde mi-am dorit din tot sufletul să particip, să mă calific și să câștig meciurile. Meciurile precum cel de astăzi cu siguranță îmi cresc și mai mult încrederea. Dar toată pregătirea, tot ceea ce am făcut până acum, faptul că am stat acasă o perioadă și că m-am mai liniștit au eliminat stresul acumulat acolo. Toate, puse cap la cap, au dus aici.”

Ana încheie râzând când își amintește de faza cu arbitrul de scaun, de la final. După ultimul punct, ea a fugit la fileu pentru salut, apoi s-a prăbușit în brațele echipei, sărbătorind îndelung victoria. Apoi s-a dus la scaun pentru o scurtă discuție cu arbitrul, terminată cu zâmbete de ambele părți. “Eram atât de fericită, încât m-am dus la el și l-am întrebat: dar eu am dat mâna cu tine la sfârșit, că nu mai știu? Dar chiar nu mai știam, adică atât de repede a trecut momentul ăla. Pentru mine… eu încă trăiam ultimul punct. Încă eram acolo. Chiar n-am realizat dacă am dat mâna cu el sau nu, nu mai știam ce s-a întâmplat, am alergat repede la final să-i îmbrățișez pe cei dragi care erau acolo cu mine, și râzând, așa, l-am întrebat „dar eu am dat mâna cu tine?”. Îmi era puțin jenă. A râs și el și a spus că „da, stai liniștită, e totul ok”.

*

Îți place conținutul de pe 30-0? Asigură-te că-l citești și pe cel din 30-0 pe curat, Ediția de vară 2017. Mai multe detalii despre cuprins, aici. O poți cumpăra de aici.