Deci… preview. Hmmm. Pe lângă o încăpăţânată reticenţă în legătură cu avancronicile în general şi rostul lor în lume, mă mai bântuie şi recentul episod Makarova de la AO. Daţi-mi voie să mă răcoresc puţin. Pronosticurile se îndeplinesc în două cazuri: dacă combatanţii joacă la nivelul lor obişnuit, şi atunci ne uităm la nivelurile lor, le comparăm şi nivelul mai bun câştigă. Sau dacă eşti Nostradamus. Cum în lumea reală se pot întâmpla un milion de lucruri care pot deraia un jucător de la a arăta nivelul său obişnuit, Nostradamus din păcate nu mai este printre noi şi în plus îl interesau mai mult războaiele şi cataclismele decât inocentul jeu de paume, avancronicile sunt ca un fel de darts jucat în întuneric. Ştii cam pe unde este ţinta dar cam atât. Restul e aproximaţie şi noroc.
Bun, deci voi începe acest preview cu disclaimerul: „Dacă fetele îşi joacă nivelul lor obişnuit”. Dacă fetele noastre joacă tenisul cu care ne-au obişnuit în ultima perioadă, atunci trebuie să câştigăm această întâlnire. Dacă ne luăm după clasament, Simona şi Irina ar trebui s-o bată pe Soler-Espinoza, iar Muguruza s-o bată pe Irina şi să piardă la Simona. Nici nu s-ar ajunge la dublu, ura şi la gară.
Dar. Facem previewuri ca să ghicim scorul meciurilor? Nu prea cred. Facem ca să ne uităm la stilurile de joc, la match-up-uri cu alte cuvinte, la forma şi istoricul jucătoarelor, la circumstanţele din jurul meciurilor (suprafaţă, public, miză), la importanţa acestei întâlniri în imaginea de ansamblu. Adică la cele un milion de chestii care pot influenţa „nivelul obişnuit de joc”. La întunericul dintre noi şi ţinta de darts.
Avem două jucătoare de simplu care vin după un AO reuşit. Pentru Irina, foarte reuşit, pentru Simona, reuşit. Spania are două jucătoare dintre care una vine după un AO reuşit: Muguruza. Soler-Espinoza a pierdut în turul doi la Errani. Simona n-a întâlnit-o niciodată pe Soler-Espinoza, dar dacă cele două „joacă tenisul lor obişnuit”, nu văd cum i-ar pune spaniola probleme pe hard. Irina şi Silvia au 3-4 scorul întâlnirilor directe, dar Irina le-a câştigat pe ultimele două jucate pe hard, în 2013 şi 2014. Nu le-a câştigat chiar uşor (cinci seturi, două la tiebreak), dar le-a câştigat. Suprafaţa avantajează cred tenisul Muguruzei şi al Irinei. Iar între Simona şi Soler Espinoza, hardul (şi tenisul) este clar mai prieten cu Simona.
Tragerea la sorţi, ordinea meciurilor, ne este iar favorabilă: Irina va juca a doua, şi dacă Simona (toţi în cor) îşi joacă jocul ei obişnuit, Irina ar trebui să intre pe teren la 1-0 pentru România. Chiar dacă Muguruza joacă tenisul vieţii ei şi le bate şi pe Irina şi pe Simona, Irina ar avea avantajul asupra lui Soler (teoretic) şi dublul, unde avem o echipă redutabilă, ar decide scorul. Cred că necunoscutele cele mari sunt forma lui Garbine, pentru că dacă Garbine le bate pe amândouă, Irina va fi pusă în situaţia de a salva echipa, şi asta e cam…stresant, şi apoi, constanţa Irinei, pentru că e nevoie să câştige cel puţin la Soler-Espinoza ca să nu ne roadem unghiile până după dublu. Dar bineînţeles, toate astea n-ar mai conta dacă Garbine ar dormi rău la noapte sau ar mânca ceva care i-ar cădea greu, sau pur şi simplu ar prinde o zi proastă. Bine, asta e valabil pentru oricare dintre fete. C-aşa-i în tenis.
Acum despre atitudinea cu care intră echipele pe teren. Spania ştie că pleacă teoretic cu şansa a doua. N-o au pe Suarez-Navarro, joacă în deplasare pe hard contra unei echipe care o are pe numărul trei mondial. Acum, depinde ce efect vor avea asupra lor toatea astea. Pot să se crispeze, să se streseze, sau să joace eliberate de presiune. Chiar eliberat nu ştiu dacă vor juca, pentru meciul are totuşi miză. Este un baraj de promovare, pierderea lui ar însemna un pas înapoi. Şi o au totuşi pe Garbine, ceea ce nu e deloc puţin pe hard. Cred că spaniolele vor încerca din răsputeri să ducă întâlnirea până la dublul decisiv, pentru că au o echipă de dublu… bunicică.
Echipa noastră pe de altă parte va intra pe teren sub presiunea (mai dezirabilă, dar tot presiune) de a juca acasă şi de a nu dezamăgi. Miza este istorică. Din 1999 tenisul feminin nu a mai avut şansa de a avansa până în acest stadiu al Fed Cup. Faptul că Suarez-Navarro nu joacă este privit ca o oportunitate, deşi suprafaţa ei forte era oricum zgura. Cu toate aceste avantaje, nu ştiu cine crede că această întâlnire va fi floare la ureche. Prima cheie va fi la Garbine şi Simona, şefele echipelor. Dacă Simona reuşeşte s-o neutralizeze duminică, România va avea un mare avantaj, şi pe tabelă, dar şi la încredere. Partea bună din acest match-up este că Simona nu cred c-o subestimează deloc pe Muguruza, viitoare colegă de top. Are deja o victorie la ea anul trecut, încă una i-ar da un frumos avans de moral în rivalitatea care abia începe. A doua cheie este Irina, cât de laolaltă vor fi jocul şi emoţiile ei. Să sperăm că vârtejul australian i-a oferit experienţă suficientă şi a învăţat-o că niciun meci nu se termină până nu se termină.
Chiar dacă n-aş fi româncă, m-aş uita la această întâlnire. Pentru combinaţia de stiluri, suprafaţă, miză, dinamica dintre Simona şi Garbine, confirmarea Irinei ca promisiune care se împlineşte. Diferenţa este că, în calitate de româncă, mă voi uita cu mult mai multe emoţii. Deci hai fetelor, voi cu tenisul şi noi cu previewurile! #româniatalentată.
