BRD Insider

Cât va mai fi despre Serena anul acesta?

Cât va putea și va vrea Serena Williams să-și menţină dominaţia? Când vine vorba de longeviva Serena, trebuie să te întrebi cât mai poate corpul și mintea ei să ducă povara de a se bate cu istoria și cu armata de fete tinere și hămesite care-i suflă în ceafă? (…)

Nu știu dacă 2016 va mai fi anul Serenei, așa cum a fost 2015. Deja a fost învinsă surprinzător de Angelique Kerber în finala Australian Open. Apoi, în primul rând, experienţa ne învaţă că în tenis e foarte greu ca un jucător să aibă doi ani excelenţi la rând. Consumul este prea mare și de obicei un an grozav este urmat de unul mai puţin grozav. Dar ce înseamnă „mai puţin grozav” pentru Serena? Doar două Slamuri în loc de trei? Unul? Niciunul? Aici totul depinde de cât de motivată va fi ea să tragă tare la antrenamente și cât de mult o va ajuta corpul. Timpul nu iartă pe nimeni și nici ea nu se va mai putea scoate la nesfârșit din bucluc cu serviciul. Motivaţia și capacitatea fizică, iată cele două mari provocări personale ale Serenei în 2016.

A treia va fi reacţia circuitului. Deja se întrezărește o mișcare de trupe în spatele ei: restul fetelor fac eforturi să-și rezolve problemele legate de condiţia fizică, recuperări după accidentări sau remodelare a jocului.  Azarenka a făcut pași mari spre forma de odinioară.  Muguruza a avansat foarte mult, și ca joc și ca fitness și ca mentalitate. Kvitova a gestionat destul de bine problema mononucleozei, Simona și-a aranjat echipa și a mai făcut ajustări în joc, ajustări care poate vor începe să dea roade în 2016. Până și Aga, după un an mediocru, a avut un finiș fulminant, câștigând Turneul Campioanelor. Restul grupului stă la pândă, gata să ţâșnească la primul indiciu că ar fi vreo oportunitate de detronare a reginei.

Articolul pe larg, împreună cu alte analize despre sezonul în curs, este disponibil în Treizecizero pe curat, primul produs pe print realizat de Treizecizero.

Cumpără revista de aici.

  • 178 de pagini de conținut exclusiv 
  • Structurare în patru capitole: Best of Treizecizero, Features, Sezonul 2016, Povestea Treizecizero
  • Condiții grafice de excepție
  • Agenda cadou pentru primele 100 de comenzi care urmează acestui articol.


    Revista se livrează de pe stoc; tirajul este unul limitat, grăbește-te să prinzi exemplarul tău.

     

IMG_7295

Comentarii