Care sunt intrigile Turneului Campioanelor. Darren Cahill, despre Simona: "E o forță pentru anii următori. Va câștiga Slamuri"

Adrian Țoca | 15 octombrie 2014

Simona Halep a plecat spre Singapore și spune că se simte foarte bine, că s-a putut antrena fără restricții și că n-a mai resimțit dureri. Turneul Campioanelor are loc săptămâna viitoare.

Mai sunt numai câteva zile până când în Singapore Sports Hub va începe “Perla Coroanei” WTA, evenimentul desemnat să închidă glorios un an spectaculos în circuitul feminin. Din punctul românilor de vedere a fost un an de ținut minte, anul în care Simona Halep a depășit bornă după bornă și a săltat România în elita tenisului mondial, trăgând la cote nemaiîntâlnite în ultimele decenii interesul pentru acest sport în România.

Dar 2014 n-a fost captivant numai din acest motiv. Efervescența din Top 10, vulnerabilitățile arătate de Serena Williams după doi ani de dominație copleșitoare, revenirea în forță a Mariei Sharapova, nume importante care au reușit reintrarea în respectabilitate precum Ana Ivanovic și Caroline Wozniacki, diversitatea din turneele de Grand Slam, unul dintre rarele sezoane cu opt finaliste diferite și numărul mare de meciuri bune – toate astea au menținut interesul ridicat în jurul circuitului feminin. Ceea ce, indirect, se reflectă și asupra Turneului Campioanelor, o competiție care beneficiază, cum am mai scris, de una dintre cele mai inspirate și agresive campanii de promovare pe care am văzut-o în sport în ultimii ani. WTA s-a străduit să facă mult buzz în jurul evenimentului mutat de anul acesta în Singapore, a produs foarte mult content dedicat, iar campania a debutat, practic, din ianuarie, făcând călătoria către Singapore cel puțin la fel de interesantă precum evenimentul în sine. A lipsit, ce-i drept, tensiunea în ce privește calificarea, pentru că primele opt și-au asigurat destul de ferm locurile și cu mult timp înainte de finalul sezonului. Dar combinația pe care o vom regăsi la start este privită aproape unanim drept una dintre cele mai bune din ultimii ani. Avem campioane consacrate precum Serena și Masha, reveniri în forță (amintitele Ana și Caroline), jucătoare de impact în circuit în ultimul an (Aga și Petra) și cele două debutante care își primesc premiul pentru un sezon foarte bun, Simona și Genie. Sunt și două absențe de marcă: recent retrasa Na Li, finalistă anul trecut și campioană de Grand Slam anul acesta (numai acest lucru i-ar fi impus prezența la start) și Victoria Azarenka, una dintre jucătoarele de prim-plan în ultimele sezoane.

Ca bonus de interes, WTA Finals poate propune și o luptă directă pentru primul loc. Maria Sharapova are șanse să-i sufle locul 1 Serenei Williams, ceea ce ar putea da o dimensiune suplimentară turneului, comparativ cu anul trecut, de exemplu, când Serena avea asigurat locul 1 înainte de startul turneului.

Darren Cahill este una dintre cele mai plăcute voci și, în același timp, printre cele mai respectate opinii din lumea tenisului. Antrenorul și analistul australian a discutat pentru site-ul Wimbledon cele mai ofertante intrigi ale turneului, vorbind pe larg și despre Simona, despre care are numai cuvinte de laudă și în privința căreia își menține optimismul în ceea ce privește sezoanele următoare. De altfel, Cahill a mai spus și în trecut că o vede pe Simona capabilă să câștige titluri de Slam, iar în timpul Wimbledon a lăudat-o pentru realism și pentru felul în care-și păstrează picioarele pe pământ. 

Cahill a surprins în cuvinte puține esențialul, adică aproape tot ce face acest turneu spectaculos și care sunt mizele puse în joc.

 

Locul 1

“Ori de câte ori există un duel direct pentru locul 1 în lume înainte de un turneu, interesul crește substanțial. Serena a dominat-o pe Maria în head-to-head de-a lungul anilor, dar au fost 10 luni remarcabile din partea Sharapovei, mai ales după accidentare și după absența de anul trecut. Mi-ar plăcea să văd o finală cu locul 1 pe masă – iată ceva de discutat, care ar interesa pe toată lumea”.

Line-up de start

“E grozav s-o revedem pe Ana înapoi la WTA Finals. Și-a construit un sezon foarte bun, iar o apariție solidă la Singapore ar fi pe măsura anului pe care l-a avut. Bouchard a fost extraordinară la Slamuri, iar Simona Halep s-a anunțat deja ca o forță pentru anii care urmează și va câștiga titluri de Grand Slam, în opinia mea”.

Debutantele Bouchard și Halep

“Ambele și-au pierdut forma după Wimbledon, dar amândouă au jocul necesar, așa că se vor mobiliza cu siguranță pentru o astfel de ocazie, vor fi gata pentru Singapore. Genie intră în orice arenă convinsă că aparține și că poate câștiga orice meci. Jocul ei le panichează pe adversare, pentru că e agresivă în fiecare lovitură. N-ai timp să te așezi. Halep este una dintre jucătoarele cu cea mai bună deplasare din lume și-și deschide jocul din spate, dar e la fel de eficientă ca și Bouchard, iar reverul ei e letal. Mă aștept ca ambele jucătoare să atace Singapore cu tot ce au mai bun”.

Serena Williams

“Am întrebat-o înainte de US Open dacă un titlu acolo ar fi suficient să spună că a avut un sezon grozav. Mi-a spus că nu, nu tocmai. A fost un răspuns cinstit din partea cuiva care are aștepări extreme de la ea, dar care a avut rezultate proaste în Slamuri, exceptând New York. Acum, că a ajuns la 18 Slamuri și le-a egalat pe Evert și pe Navratilova, cred că o vom vedea atacând în tot timpul care i-a mai rămas de petrecut pe teren. A fost multă presiune pe ea la startul acestui sezon, iar acum problema se pune la modul păstrării motivației. Trebuie să se bucure în continuare de antrenamente, de competiție, de rivalități. Câtă vreme își păstrează asta, va câștiga în continuare titluri de Grand Slam. Dacă va termina sezonul pe primul loc, voi considera anul ei un an grozav”.

Ce înseamnă prezența la Singapore

“Orice jucător și jucătoare de top începe anul cu câteva obiective mari: să câștige un Grand Slam, să se aducă pe sine într-un context în care poate ataca locul 1 și să se califice la Turneul Campioanelor, turneul de final de an. E o formă de recunoaștere a faptului că ai jucat tenis foarte bun nu doar vreme de câteva săptămâni, ci un an întreg. Experiența unui turneu cu doar 8 sportivi la start este ceva neobișnuit în tenis. E un sentiment special, de la atenția suplimentară pe care fiecare jucătoare o primește, cu vestiar individual și alte astfel de detalii, și cu un format pe grupe ceea ce face turneul unic. Plus câteva bonusuri financiare foarte mari care recompensează performanța”.

***

Despre trofeul pus în joc

Despre destinație:

Simona s-a recuperat, se simte ok, a ajuns în Singapore

Simona a ajuns și ea spre locul de desfășurare al WTA Finals. Citată de TVR într-o declarație făcută la plecare, Simona a spus că s-a putut antrena fără restricții, că s-a recuperat și că nu mai are dureri. Antrenorul Daniel Dobre a fost inclus în staff-ul Simonei pentru acest turneu. 

Daniel Dobre a mai lucrat cu Simona la echipa de Fed Cup. Este manager pe partea de tenis la Pescariu Sports, calitate din care supervizează mai mulți copii de perspectivă, printre care și Vlad Dancu, unul dintre juniorii prezentați în Episodul 6 al serialului de juniori realizat de Treizecizero. Daniel Dobre le-a mai pregătit, în trecut, pe Alexandra Dulgheru sau Alexandra Damaschin. Între 1994 și 2000 a lucrat ca antrenor la Academia Gunther Bosch, din Viena.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi