Simona a venit cu 10 minute mai repede la o conferință de presă rapidă și relaxată. Iată ce a spus după victoria cu Beatriz Haddad-Maia (descrisă aici):
Despre meci:
„A fost foarte greu. A lovit foarte puternic, lovitura de stânga nu-i ușoară să returnezi, iar pe iarbă e mult mai dificil. Dar am reușit să stau foarte jos pe picioare, să o împing foarte în spate, să-i iau din timp și să domin meciul cât de mult pot.”
Ce impresie i-a lăsat brazilianca
„Are un joc puternic, lovește puternic pe ambele părți, la fel și serviciul. A mai venit și la fileu. Cred că a fost un nivel bun de tenis.
Am văzut că uneori a încercat să lovească mai încet, a vrut să obțină unghiuri, dar pe iarbă nu e ușor, iar când am împins-o în spate nu i-a fost ușor. Îmi place că gândește jocul, nu-i doar putere; e tânără, cred că are un viitor bun.
Nu m-am panicat azi, am așteptat să îmi găsesc ritmul, pentru că știam că lovește puternic, iar după ce m-am obișnuit cu puterea ei, a fost mult mai ușor să deschid terenul, să lovesc mai puternic și să stau jos pe picioare. Mi s-a părut că e și puternică mental.”
Despre ce a adus acest meci în ce privește adaptarea la iarbă:
„Da, mă simt mai bine acum. Fiecare meci jucat pune ceva în plus la jocul meu, azi am servit destul de bine și când a trebuit în momentele importante am și returnat bine. Cred că a fost un joc bun de ambele părți, și ea a jucat un tenis destul de bun, însă cred că au fost câteva mingi importante, unde am fost focusată și liniștită. În special la 3-5, când nu m-am gândit la scor, ci mi-am propus să joc punct cu punct. Cred că fiecare meci e dificil aici. Nu pot să zic că eram sigură că o să câștig. Fiecare moment a contat și a fost, din punctul meu de vedere, decisiv, mai ales că ea a condus cu 5-3. Serviciul ei este foarte greu de returnat.
Despre Shuai Peng
„Da, știu că dă cu două mâini și forehandul și reverul și destul de drept. Va trebui să stau tot așa jos, să am încredere și să stau minge cu minge. Dacă stau acolo concentrată, pot să fac ceva.”
Despre șansa de a trece pe locul 1
„Deocamdată sunt departe de a fi în postura de a deveni numărul 1 în lume, așa că nu mă gândesc la asta acum. Am avut șanse să trec pe 1, inclusiv în finala Roland Garros, însă nu am reușit, așa că nu mă mai gândesc la asta. Vreau doar să câștig fiecare meci de aici și vom vedea la final ce se va întâmpla. Firește că e un obiectiv frumos, dar nu-i ușor să ajung acolo.”
Ce ar schimba dacă ar rejuca finala RG
„Am revăzut finala, la câteva zile distanță, acasă. Sigur că aș schimba câteva lucruri dacă aș rejuca-o, să fiu mai agresivă atunci când am condus. Dar ca să fiu sinceră nu mă mai gândesc la acel meci, pentru că am suferit din cauza acelui rezultat. Dar acum e trecut, s-a dus, sunt aici, încerc să-mi creez o altă șansă. Dar cum am zis de multe ori, aici e totul foarte greu, nu știi niciodată ce va fi.”
Ce face în timpul liber
„E prima dată când stau în Village, am închiriat o casă, foarte frumoasă; mă relaxez, atât. Ieri am stat șase ore în casă, doar așa, am stat. Nu vreau să mă duc la cumpărături, pentru că e foarte departe, iar traficul e greu. Încerc să mă bucur de această experiență nouă, de a sta într-o casă la Wimbledon. Și o voi repeta, pentru că e foarte drăguț.
Nu am nevoie să-mi țin mintea ocupată. Mă bucur de timp. Nu e ușor când joci pe iarbă, te simți ușor obosită pe urmă, așa că odihna e bună. Stau cu echipa mea, râdem, mă plimb prin jurul casei, dar nu foarte departe. Mi-e foarte bine așa. Nu mă plictisesc :)”
Desertul turneului
„Pot să zic? Desertul meu pentru Wimbledon e pâine cu nutella. La micul dejun. Dar doar în zilele în care nu joc. E regula mea!”
Foto: AELTC/Ben Solomon
*
Îți place conținutul de pe 30-0? Asigură-te că-l citești și pe cel din 30-0 pe curat, Ediția de vară 2017. Mai multe detalii despre cuprins, aici. O poți cumpăra de aici.