Stan Wawrinka îl elimină pe Murray, semifinala de anul trecut cu Federer se reeditează

Până pe la 11 ani, Stanislas Wawrinka era posesorul unui banal backhand de două mâini. Îi datorăm totul acelui antrenor care i-a sugerat, la un moment dat, s-o pălesacă doar cu o mână. Căci aşa s-a întâmplat. Era probabil prin ’96. Hingis devenea cea mai tânără câştigătoare de dublu din istoria Wimbledonului. Iar în timpul ăsta, pe un teren din Lausanne, se petrecea Schimbarea. E mai uşor să exclami wow la victoriile lui Warwrinka astăzi, când are deja două Slamuri, decât acum 2-3 ani. Atunci, te minunai şi te enervai: e atât de bun, de ce nu reuşeşte mai mult? Acum însă, stai comod şi te bucuri de show. Ok, te bate Nadal, dar dacă două zile mai târziu faci un întreg stadion de britanici să ţipe pentru ţine când joci cu Murray… ceva trebuie că faci bine acolo.  

Pe la 3-2 în primul set au venit şi primele constatări. Iată serviciul lui Murray, mai lent decât media anului. La umbra hashtagului #MoreATPwithInfosys, Infosys, un sponsor recent al turneului, spune că viteza la serviciu i-a scăzut de la 117 mile pe oră, la 113. Wawrinka returnează binişor, iar binişor e tot ce îi trebuie.

Se joacă curat: în caz că aveţi un stream care se vede rău, e suficient să aibă sunet bun, atât de bine se aud loviturile în rachetă. La baschet îl avem pe swoosh, la tenis avem reverul lui Wawrinka. Trei mingi de break pentru 5-3. Amintiţi-vă de ce spunea Gilles Simon, în urmă cu câteva luni, despre geniul în tenis: pentru mine, geniu înseamnă să-ţi vină mingea cu două sute la ora şi să o returnezi, ca Djokovic, mereu şi mereu, din sweet-spot-ul rachetei. Pentru mine asta înseamnă geniul. Stan probabil că a întrunit astăzi criteriile aspre de genialitate ale lui Gilles.

S-a ajuns la tie-break, Murray a avut 4-2, apoi a pierdut 5 puncte la rând. Regulile jocului spun că dacă nu te cheamă Karlovic, într-un tie-break e bine să nu faci cadouri, că pierzi. Şi asta s-a întâmplat. Dar nu acest 7-6 cu care Wawrinka a păşit spre semifinală a fost important în acele momente. Ci altceva. Undeva departe, pe o zgură absolut secundară, David Goffin posta o poză cu el însuşi, alături de Darcis. Dacă iubeşti Cupa Davis mai mult decât orice altă competiţie, aşa cum subsemnatul are nenorocul să simtă, trebuie să aplauzi acest moment. În această dimineaţă, Goffin şi-a pus papucii cu Daffy Duck în picioare, şi-a deschis jurnalul şi a scris: “Murray joacă la Turneul Campionilor. Să fie sănătos, asta nu schimbă nimic. Eu mă pregătesc de Cupa Davis, ca să-l bat. Rechinul (Darcis, adică) va veni şi el să se antreneze cu mine. Ne antrenăm amândoi şi sperăm să facem o figură frumoasă. La Bruxelles plouă. PS, Jurnalule: Să nu uit să-mi recuperez parola de la contul de Twitter.”

Ce diferenţă între primul meci al zilei şi cel din seara asta! Cu câteva ore mai devreme, Nadal – Ferrer. Inutil de comentat, de discutat, de urmărit! De ce trebuie să ştiţi cum a fost, cum s-a desfăşurat? Au fost 3 seturi, dar de ce trebuie să mai vorbim despre încă un Nadal-Ferrer? Ai văzut unul, le-ai văzut pe toate.   

Fast forward la setul 2 al ultimului meci din grupe. Murray discută cu singurele două fiinţe din lume care, în acele momente, chiar nu-l pot ajuta: superviserul ATP, respectiv propria persoană. La superviser se plânge de un challenge cerut târziu de Stan. Iar când vorbeşte singur, ca de obicei, se ceartă: “This is so basic. HOW???”. Toate break-urile vin la Stan, cu forhanduri sănătoase, şi cu backhanduri şi mai şi! Hulk mode i-au spus unii, Hulk mode îi spun şi eu acelor minute de graţie petrecute pe arena O2. Dar Edward Norton-Hulk, nu Mark Ruffalo-Hulk!  

La 2-0, Murray a încercat tot mai mult să ia din viteză schimburilor, săltând mingea, în special pe reverul lui Wawrinka. Dar Wawrinka vede mingea cât pepenii, are tunuri în loc de braţe, şi pare că întâlnirea cu Federer e iminentă. A fost, până la 5-3, când a servit pentru meci, cel mai bun set făcut de elveţian în ultimul timp. Doar câteva minute de rătăcire, când şi-a pierdut serviciul, au făcut că tribunele să se întoarcă în tabăra lui Andy, ţipând şi aplaudând. 7-6, 6-4.   

Este vineri seară, cele două grupe şi-au jucat ultimele meciuri. Ca-n fiecare zi, Londra a avut momente şi momente. Un curcubeu dimineaţă, un Rafa-David după-amiază, câteva greşeli stupide ale arbitrilor de scaun, un prim-plan cu arbitra aceea de linie frumoasă, racheta ruptă de Murray. E vineri seară, iar mâine sunt semifinalele. E care pe care, off with their heads!

Citește și:

Semifinale românești la Londra. Vom avea și finala?

Rafa Nadal, neînvins în semifinale, către meciul cu Djokovic:  “Cea mai bună tactică în tenis este să joci foarte bine“