Simona a pierdut, dar jocul ei de iarbă a câștigat mult azi. Despre tranziția de la zgură la iarbă

Nu mai știu cine zicea, Sherlock Holmes, Einstein (sau Confucius?) că dintre multele răspunsuri la o problemă, cel corect este de obicei acela evident și simplu. Așa că să mă ierte vajnicii fani ai slăbiciunii mentale a Simonei, dar ca explicație pentru înfrângerea de azi contra lui Wozniacki, eu voi merge pe mâna chestiei mai evidente, și anume oboseala. Ieri, Simona a jucat patru seturi și un pic, azi aproape cinci. Nouă seturi în zile consecutive, multe din ele strânse.

Ce mi se pare mai interesant decât victoria, înfrângerea sau chiar lupta pentru locul 1 (breaking news: n-au intrat zilele în sac) este că jocul pe iarbă al Simonei a fost infinit mai bun în acest ultim meci decât în precedentele.

De fapt, asta e miza unui turneu pregătitor: mai puțin câștigarea titlului și mai mult să tuneze jocul sportivului pe acea suprafață. Asta e cu atât mai important pe iarbă, unde sezonul e scurt, iar pentru Simona a fost și mai scurt pentru că a avut nevoie de refacere mai lungă după un Roland Garros intens. Să nu uităm că tranziția zgură-iarbă este cea mai drastică în tenis, pentru că se trece de la cea mai lentă suprafață la cea mai rapidă.

Stilul de joc trebuie ajustat radical: sportivii trebuie să lovească mai plat și mai agresiv, să stea mai jos pe picioare și să-și abrevieze mișcarea pregătitoare a loviturilor. Pe iarbă, mingea stă jos după ce sare, iar deseori sare ciudat. De aia vedem atâtea rame sau mingi lovite în afara sweet spotului rachetei sau chiar lovituri date pe lângă minge. Iarba cere tehnică, deplasare și tactică total diferită față de zgură, iar Simona nu a dat semne că a înțeles asta până în decisivul cu Pironkova și apoi în prima jumătate a meciului cu Wozniacki.

Am scris în cronica meciului contra bulgăroaicei că Simona îmi dă senzația că joacă la fel ca pe zgură (defensiv și liftat) și speram că semnele de agresivitate din decisiv să se continue și cu Wozniacki. Din punctul ăsta de vedere mă declar supermulțumită: Halep a jucat foarte agresiv încă de la începutul meciului contra Carolinei, cu lovituri mai plate și razante (inclusiv serviciul) și plasament aproape de linii.

Chiar dacă s-a pomenit condusă cu 5-2 în primul set, a ajuns acolo datorită unor greșeli pozitive: juca ce trebuia, doar mai avea nevoie să umble un pic la setări. De la 2-5 încolo, lucrurile s-au aranjat și până la 4-2 pentru ea în setul doi, Halep a jucat un tenis perfect pentru iarbă, cu lovituri direct câștigătoare (la începutul setului doi avea 19), servicii apăsate și defensivă doar când nu avea încotro. Iar apoi? Apoi daneza și-a croit drum în set și Simona s-a trezit ieșită din transă și fără suflu. Interesant mi se pare că l-a chemat pe Cahill pentru ajutor chiar după ce pierduse primul din cele două breakuri avantaj. Mai avea unul, dar deja simțea că e în pericol. Producătorii tv nu au dat decât ultimele două propoziții din OCC, în care Cahill i-a spus: ”Continuă să faci ce-ai făcut până acum și închide meciul.” Dar problema era că Simona simțea că nu mai poate să facă ce făcuse până atunci (adică să joace cu ochii închiși) și avea nevoie de alt plan.

Aici e o discuție interesantă: cum se gestionează ieșirea din transă? Adrenalina s-a dus, adversara se agață de gâtul tău și începi să simți greutatea fiecărei mingi. Dacă punem la socoteală și oboseala fizică, atunci chestia devine și mai complicată. Nu mai poți juca ”lights out”, și atunci?

Joci la așteptare, la siguranță, la procentaj? Tragi de timp până se termină și transa adversarei? Reduci turația și te baricadezi în defensivă? Sunt singurele variante care-mi vin în minte, de vreme ce continuarea jocului total agresiv este o carte perdantă: jucătoarea nu mai are nici resursele mentale ale transei și nici ascendentul încrederii asupra adversarei. Continuarea pe cartea agresivității nu a dat rezultate azi pentru Simona, accelerând galopant meciul către înfrângere prin acumularea de neforțate. Dar baricadarea în tranșee cere resurse fizice, iar azi Simona nu le-a mai avut. Totuși, aceasta este o discuție interesantă și merită revizitată, deoarece tenisul, un sport prin excelență fluctuant, ne propune foarte des meciuri cu răsturnări dramatice de situație.

Dincolo de asta, Adrian Cruciat a zis bine: Eastbourne a fost un turneu bun pentru că Simona a jucat suficiente seturi pe iarbă în vederea Wimbledonului. Dacă meciurile nu s-ar fi înghesuit atât din cauza ploii, probabil ar fi bătut-o și pe Wozniacki. Dar poate tot răul spre bine: nu vrei, ca favorit, să joci până prea aproape de un Grand Slam. Ca să concluzionez, mi-a plăcut foarte tare ce-a jucat Simona azi: de acum, doar să fie sănătoasă și să nu uite până la Wimby care-i treaba cu iarba asta.

"I feel that I started to play well on grass. I was 100% there with everything, the feelings and the game. I feel ready. But we'll see."

— WTA Insider (@WTA_insider) June 29, 2017

Foto: Jimmie48Photography

*

Îți place conținutul de pe 30-0? Asigură-te că-l citești și pe cel din 30-0 pe curat, Ediția de vară 2017. Mai multe detalii despre cuprins, aici. O poți cumpăra de aici.