Din Melbourne, Simona vorbește despre dorita schimbare de atitudine: "Pentru un Slam, ai nevoie de curaj mental. Lucrez la asta cu Darren, el mă ajută mult"

Sala principală de conferințe de la Rod Laver e, de fapt, un semicerc micuț, câteva rânduri de scaune tapițate din greu, dispuse ca într-un amfiteatru, în plan înclinat, și un mănunchi de camere tv în mijloc. Pare neîncăpătoare și nu e greu să-ți închipui ce bătălii se dau aici pentru un loc la marile meciuri. Iei un loc și aștepți ca multi-competentul sistem care gestionează relația jucători-presă la un Slam să-și învârtă conștiincios rotițele. Fereastra se va deschide și se va închide cât de curând.

Vreo 20 și ceva de ore de zbor, plus o schimbare dramatică de fus orar și una de anotimp mai târziu și iată-ne ajunși la timp. Suntem singura media din România acreditată și prezentă la Australian Open, încă o dorință la care am tras din greu. Suntem Down Under, unde vremea-i frumoasă, oamenii, relaxați, iar tenisul de Grand Slam primește prefixul Happy. Nici nu-i de mirare: după două luni întregi de pauză, toată lumea-i happy că începe tenisul.

Suntem, de asemenea, și în postura de a avea români printre favoriții la titlu. Unul, doi, trei. Într-o rară și, pentru mulți, încă greu de explicat combinație, România începe sezonul 2016 cu doi jucători clasați pe locurile 2 în lume (n.a. clasamentul lui Horia, locul 1 la final de 2015, se resetează odată cu startul lui 2016; el ocupă locul 2 în Doubles Ranking). Pe tabloul capilor de serie, avem un cap de serie 1 și un cap de serie 2. Ai, așadar, motive să tragi tare aer în piept și să intri încrezător în centrul de presă; hei, din cele câteva sute de jurnaliști de aici, nu mai e niciunul care să se laude cu o asemenea situație. Nici măcar americanii, nici măcar elvețienii. Nu mai zic de japonezi, de chinezi, de sârbi sau de spanioli, cu toții prezenți în cantități industriale. E și ăsta un mod de a pune lucrurile în contextul lor real. Iată niște țări cu potențial de a trimite echipe întregi de jurnaliști la capătul lumii, pentru a urmări niște sportivi care trag din toate puterile ca să ajungă acolo unde noi avem deja doi jucători. Iată un gând la care încrederea de mai devreme e înlocuită rapid de emoție.

Unul dintre ei intră acum în micul amfiteatru pentru conferința de presă pre-turneu. Fiecare Grand Slam invită un set de jucători la Media Day(s) în weekendul de dinainte de startul competiției. Dintre cei mari, majoritatea a trecut prin conferințe de ieri. Azi au fost prezenți doar Novak Djokovic și Simona Halep.

Românca nu s-a mai văzut cu mare parte din presa de tenis tocmai din Singapore. Iar primele întrebări sunt legate de starea ei de sănătate. Simona spune că e bine, dar după ce a necăjit-o tendonul, acum s-a ales cu o răceală zdravănă, pe care încearcă să o mascheze, fără dram de succes. E de la aerul condiționat, explică, deși nu-i exclus ca și ploaia de la Sydney să fi  jucat un rol. “Sunt mult mai bine acum. Pot să spun că e ok, am jucat multe zile fără durere și mă simt bine. Așa că-s pregătită să încep și sper să fiu sănătoasă până la finalul turneului”. Despre răceală, Simona spune, nadalian, că “is nothing dangerous, is normal”, dar a tras de ea ca să poată termina conferința.

Tot despre accidentări vine vorba și când e pomenit numele Serenei; Simona e întrebată dacă o vede pe Serena revenind la potențialul normal. “Da, cred că este suficient de puternică să revină. Sunt multe jucătoare care au probleme de sănătate în această perioadă. Eu știu cum e să fii accidentată. Nu e ușor să te antrenezi. Nu poți să dai 100 la 100 pe teren. Dar dacă scapi de dureri, atunci poți să revii rapid. Cred că va reveni, da”.

Cu ce a rămas bun după Sydney, singurul ei turneu din 2016?

“Întâi, că am prins câteva meciuri, meciuri bune la revenirea în circuit după două luni de pauză. Chiar și al treilea meci, cu Kuznetsova, a fost un meci bun pentru mine, cu toate că l-am pierdut. Am luat numai părțile bune, iar ea a jucat foarte bine, am văzut și în finală că a câștigat foarte ușor. Am venit aici fără așteptări. Am doar un turneu înainte de acest Slam, dar de fapt mă simt bine, mă simt încrezătoare. Dar nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Trebuie să ies pe teren și să-mi joc șansele, de fiecare dată”.

Simona nu-și asumă riscuri când vine vorba de pronosticuri nici mai târziu, când e întrebată despre cât de deschis i se pare turneul feminin, în comparație cu cel masculin. Dar începe să râdă când aude verdictul de pe scaune, cum că Nole pare a fi într-o cursă de unul singur, și-și propune alternativa: “Mie îmi place Federer, cred că încă are o șansă, poate că va câștiga el”

„Obiectivul este să câștig un Grand Slam”

Ne pregătim de partea de română, iar Simona râde cu moderatoarea WTA: “I can finally relax now!”. Un jurnalist i-a lăudat progresul în engleză și a întrebat-o dacă mai citește cărți în limba lui Shakespeare: “Am o carte bună acum lângă mine, e chiar antrenorul meu. Cred că mi-am îmbunătățit un pic nivelul. Am vrut să iau lecții în timpul iernii, dar n-a fost timp, am mai fost și bolnavă. Dar e celălalt obiectiv al meu pe acest an, să-mi îmbunătățesc engleza. Deși nu e simplu, pentru că am doar o persoană cu care vorbesc în engleză, plus toate interviurile, desigur. Mi-ar plăcea să învăț și altele: italiană, că noi, românii, înțelegem aproape tot. Spaniolă mai pot înțelege. Iubesc limba franceză, dar e greu pentru mine s-o vorbesc. Dar încerc tot ce pot”.

“Celălalt obiectiv” este, de fapt, cel mult dorit de toată lumea de acasă. Simona a nominalizat cu subiect și predicat obiectivul principal al anului.

“Întâi, să fiu sănătoasă, că n-am început prea bine anul la acest capitol. În termeni de tenis, să câștig un Grand Slam. Nu știu dacă se va întâmpla anul acesta, dar e cel mai mare obiectiv al meu. Și să joc meciuri bune, să am turnee bune și să le pot juca pe toate cele pe care mi le doresc și pe care mi le-am programat deja”.

Când îmi vine rândul pentru cele 4-5 minute rămase, vocea Simonei dă deja semne că începe să cedeze. Dincolo de răceală, care nu-i, totuși, deloc de glumă pentru un sportiv, cauți să-ți dai seama de diferențele – dacă sunt – între Singapore și Melbourne, adică finalul lui 2015 și startul real al lui 2016. La Singapore, ne-a spus și nouă, i-a spus mai apoi și lui Courtney Nguyen într-un podcast pentru WTA Insider, Simona a ajuns parțial nepregătită după alte dureri la tendon și la stomac, și a sfârșit turneul pierzându-și focusul în acel prim set cu Radwanska și bucurându-se că se termină anul. Nu prea mai avea mult în rezervă, dacă mai avea ceva. Acum, semnele pregătirii din sezon par să se vadă; pare puternică și tonică, dar îi poți citi și reținerea. Nu se aruncă la cuvinte mari, pentru că există, probabil, o reținere după durerile la tendon. Sau, poate, teama ca ele să nu apară iar?

Așa că îi propun să-și închipuie că întâlnește un fan care n-a mai văzut tenis de două luni, n-a citit nicio știre despre ea tot de atunci și ar vrea să știe esențialul despre ce-a făcut Simona Halep în acest interval. Cum l-ar updata chiar ea pe respectivul fan? Ce e relevant din ce s-a schimbat la ea în intersezon?

Simona își ia rolul în serios și răspunde ca și cum fanul respectiv chiar ar exista: “În primul rând, schimbarea ar fi de atitudine, încerc să fiu mult mai pozitivă cu mine pe teren. Am muncit din greu în intersezon la tot ceea ce credeam că trebuie să progresez, la ceea ce trebuia să fiu mai solidă. Mă înțeleg foarte bine cu Darren, cu echipa. Toate merg bine, bineînțeles, dar au mai apărut niște probleme. Când am ajuns la Brisbane, dintr-o dată m-a luat tendonul, din nou. Asemenea lucrurinu poți să le accepți ușor, dar trebuie să le accepți, că altfel n-ai cum să continui. Le-am acceptat și acum încerc să mă preocup numai de tenis, de ce trebuie să fac pe teren și să nu mă gândesc prea mult la accidentări”.

Tușește zgomotos, își cere scuze, apoi răspunde la o altă întrebare despre diferențe. Începe al treilea an în top 10 (în 2014 a intrat în primele 10 chiar după AO), trebuie că deja s-a obișnuit cu acest lucru, dar cu siguranță că a și schimbat-o cumva. Cum? “Cred că am mai multă experiență, știu să gestionez mai bine momentele dificile din timpul meciurilor, vin la turnee cu altă atitudine, sunt mai relaxată decât înainte. E bine să fii în Top 10, deja e al treilea an și mă bucură acest lucru, dar nu vreau să mă opresc aici, vreau să mai câștig niște turnee, pentru că îmi doresc foarte mult să am cât mai multe turnee câștigate în carieră; nu mă interesează neapărat clasamentul”.

Tușește din nou, iar discuția, inițial prognozată a fi mai lungă, este, brusc, în pericol. De pe margine, moderatoarea WTA e deja alertată și caută să ne oprească, dar Simona spune că e ok, poate să continue.   

Ce-ți propui să schimbi anul acesta? În joc, în atitudine?

Aparent, sunt schimbări care-s deja în lucru, sunt probleme care au fost adresate: “Am mai vorbit cu antrenorul meu despre asta și am stabilit niște chestii. Dar în principal trebuie să devin mai solidă pe ce am deja, cred că am un joc destul de bun, nu trebuie să schimb mare lucru, doar să devin mai solidă. Dar, am mai spus și mă repet, îmi doresc foarte mult să fiu mai bună în atitudine”.

Zâmbește când menționează de atitudine, ca și cum ar fi vrut să mai adauge ceva, dar se oprește, nu mai poate continua fraza, ce păcat, era interesant. Trebuie să revenim aici, dar după un pahar cu apă și un pachet de șervețele, Simona așteaptă altă întrebare.

Sunt lucruri care te surprind în comunicarea și în relația cu Darren?

“Abordarea lui, da, este sută la sută nouă. Dar în mare parte știam că trebuie să fac niște lucruri și îmi place că noi avem o conversație deschisă și pe aceeași linie. Adică și eu îmi doresc același lucru ce-și dorește și el să fac pe teren. Cred că, dacă există comunicare, pot să progresez mult mai mult și mult mai repede. Dar îmi trebuie timp să progresez la ceea ce mi-am pus în gând. Nu pot să fac totul de pe o zi pe alta și nici de la un turneu la altul”.

Peste întrebare și peste tuse, Simona răspunde că a împrumutat din atitudinea lui Darren. Cahill nu e doar relaxat ca orice australian, are un discurs constant pozitiv și încurajator, mesajul lui ajunge ușor în mintea ei și o face să se simtă mai sigură. Pe lângă asta, aduce singură vorba despre ce n-aveam de gând să mai reiau:

“Eu sunt mult mai relaxată. Nu mă mai stresez, nu mă mai deranjează absolut nimic. Înțeleg tot ceea ce se spune în țară, nu mai urmăresc aproape deloc presa, nu mai citesc deloc de aproape un an. Mă simt mult mai bine așa și le mulțumesc celor care mă sprijină și înțeleg tot ce se întâmplă atunci când pierd și când câștig. Sunt două momente diferite, și sunt aproape la fel, pentru că tot eu sunt, tot eu trec prin astea. Le mulțumesc și celor care critică, pentru că și criticile sunt bune ca să-ți dai seama de niște chestii. În general sunt însă foarte realistă și tot ce nu e bine îmi spun singură în față, fără nicio reținere”, conchide ea, răgușită.

Vocea Simonei a pierdut acest meci, lăcrimează ca orice om răcit strașnic și te simți vinovat că o ții la discuții; oricum, e limpede că fie n-o să mai poată ea prea mult, fie n-o s-o mai lase omul WTA să mai stea. Trebuie să tăiem rapid toate întrebările care mai rămăseseră pe listă și să încheiem discuția, fereastra se închide rapid. Last question:

Diferența între a lua sau a nu lua un Grand Slam? Stă, oare, în cât de mult reușești să preia inițiativa într-un meci?

“Inițiativa o pot lua destul de des, dar uneori nu am timingul potrivit, nu am inspirația 100 la 100 potrivită pentru punctul respectiv. Ca să câștigi un Grand Slam, cred că îți trebuie un pic de experiență și mai mult curaj mental. Adică să crezi foarte mult că ești în stare să câștigi. Lucrez la asta și bineînțeles că Darren mă ajută foarte mult, are multă experiență cu jucătorii cu care a lucrat dinainte și care au câștigat multe Grand Slamuri. Facem tot ce putem și sper să reușim într-o bună zi.”

Simona se scuză pentru voce, a stat deja mai mult decât credeam. Sperăm însă să avem cât mai multe ocazii de a continua, în următoarele două săptămâni. E devreme pentru concluzii și nu știi niciodată ce se poate întâmpla sau schimba, dar ce-i limpede la acest moment e că relaxarea pomenită de Simona, și azi, și-n alte ocazii, nu-i vorbă-n vânt. Chiar arată diferit față de 2014 sau de 2015. S-ar putea ca tocmai asta să fie prima mare victorie a anului.

Nu te poți abține să nu te gândești că mari campioni ai tenisului – de la campioni surprinzători, precum Wawrinka, Pennetta sau Bartoli și până la monștri sacri de talia lui Djokovic și Federer – au devenit mari campioni abia din momentul în care au găsit cheia echilibrului între tenisul de pe teren și tenisul din cap. Atunci când, poate, au început să se ia mai puțin în serios. Nu-i o rețetă general valabilă pentru toți, nu-i o cale sigură pe care să apuci. Trebuie doar să găsești acea combinație care funcționează pentru tine. Mai puțin încordată, Simona poate suporta mai ușor toată greutatea de pe umeri. Poate că a fost nevoie de un antrenor australian relaxat, din țara lui Happy Slam, care să o ajute să facă pasul cel mare. Vorba lui Pam Shriver, pentru New York Times, rezumă mai franc și mai frumos ideea de bază a multor texte și analize din ultimii doi ani: “Cred că Darren crede că Simona are talentul necesar de a urca pe locul 1 și de a câștiga multe titluri de Grand Slam. Altfel, n-ar accepta un job ca să antreneze pe cineva aflat între locurile 3-6 în lume”.