Cele mai importante momente ale sezonului 2014 în tenis (partea a treia)

Ca în fiecare an, încheiem anul pe Treizecizero cu articolul dedicat celor mai importante 30 de evenimente ale anului în tenis. Precum în articolele dedicate sezoanelor 2011, 2012 și 2013, topul păstrează o balanță între rezultatele românilor și cele de interes general. Fără să aibă pretenția că este perfect, Top Treizeci surprinde cele mai relevante episoade pe care le-am urmărit cu toții în 2014. 

| Locurile 30-21, AICI. | Locurile 20-11, AICI.

 

10. Victoria Elveției în Davis Cup

Încă de la tragerea la sorți a Cupei Davis, perspectivele elvețienilor arătau bine. Despre intenția lui Djokovic de a sări peste Cupa Davis deja se vorbea, astfel că meciul din deplasare cu Serbia, din turul 1, devenea mult mai abordabil. Succesul lui Wawrinka de la AO a schimbat și mai mult datele problemei, iar când Federer și-a asumat participarea cap-coadă în Salatieră, toată lumea a început să discute despre șansele din ce în ce mai mari ale acestei echipe dream-team, cu Federer și Wawrinka (dar fără rezerve notabile). Iar calculele au fost respectate. Nu fără emoții, însă: sfertul cu Kazahstan a fost întors de la 1-2 după primele două zile, accidentarea lui Federer fix înainte de finala cu Franța a riscat să dea totul peste cap, iar situația tensionată, preț de o zi, între cei doi campioni elvețieni a complicat de asemenea lucrurile. Totul s-a terminat însă cu bine, Elveția a câștigat Salatiera, Federer și-a primit trofeul care îi lipsea, iar Wawrinka și-a completat colecția unui an de povestit la nepoți. Tot acest tam-tam a fost însă și o porție nesperată de PR pozitiv pentru Cupa Davis, exact la momentul potrivit.

 

9. Finala Simonei Halep în Singapore

Să ne readucem aminte de context: după câteva turnee mai puțin impresionante, Simona Halep ajungea în Singapore cu un moral nu tocmai perfect și cu o formă sportivă contestată de mulți. Calificarea fusese obținută cu mult timp în urmă, dar cei încă neconvinși de potențialul Simonei ar fi putut să jure că românca nu va obține nicio victorie la marele bal de final de sezon în WTA. Tragerea la sorți și toată pompa pusă în scenă de WTA a sporit presiunea pusă pe româncă, iar în teorie grupa în care a nimerit era dificilă. Ce-a urmat, știm cu toții: Simona a luat în brațe turneul și s-a bucurat minut de minut, trăind clipa și fiind îmbrățișată de legiuni întregi de suporteri de pe toate meridianele, care au descoperit-o cu această ocazie. Relaxată total, ea a luat “meci cu meci” și a depășit câteva borne în serie: prima victorie la WTA Finals, prima victorie la un lider mondial, ieșirea din grupe și, mai apoi, finala.

Finala Turneului Campioanelor a fost al doilea mare pilon pe care s-a clădit nu doar imaginea Simonei, dar și noul statut de sport la modă pe care l-a căpătat tenisul în România. Un turneu care ne va rămâne mereu în amintiri și care reprezintă, grosso modo, un rezultat de elită pentru româncă.

8. Șocul Cilic la US Open

Succesul lui Wawrinka la AO a mai fost cum a mai fost, dar cel al croatului la US Open ne-a lăsat pe toți perplecși. Stan a cochetat cu fazele avansate ale turneelor de Slam înainte să izbucnească la Melbourne, dar nimic de acest gen nu poate fi spus despre Marin Cilic, care a venit aproape de nicăieri și a luat acasă trofeul. Un trofeu pentru care, în accepțiunea generală, urmau să se bată Djokovic și Federer. Marin i-a luat racheta din mână lui Federer în semifinale, apoi a profitat de faptul că Nishikori l-a barat pe Djokovic, omul în fața căruia Cilic are nu doar un palmares slab, ci și un complex. Și așa a fost posibil trofeul.

De fapt, Cilic a fost imparabil trei meciuri la rând, și de fiecare dată adversarul n-a avut prea multe de făcut. Susținut de un serviciu-beton și de condiții de joc prielnice, croatul a surprins și la capitolul mental, unde a excelat între sferturi și finală, dominându-și copios adversarii.

Sigur, apoi au apărut discuțiile: va confirma Cilic? Va fi el doar un campion one-time-only? Apariția ștearsă de la Turneul Campionilor nu prea i-a ajutat cauza, dar să nu uităm că meciurile s-au disputat pe o suprafață lentă, iar Cilic a jucat accidentat, fapt relevat ulterior. Afară de cazul în care ar avea o serie nedorită de ghinioane, Marin are însă toate șansele să se păstreze un matchup complicat pentru (mai) oricine, dacă momentul și condițiile de joc îi vor zâmbi. Și dacă nu va fi așa, oricum trofeul de la US Open nu i-l mai ia nimeni. În felul său, Marin a scris deja istorie.

 

 

7. Serena la US Open

 

Un titlu câștigat de Serena ar trebui să fie ceva normal, nu? Și atunci, de ce atât de sus în clasamentul momentelor importante ale anului? Pentru că titlul de la US Open are semnificații multiple. Dacă nu l-ar fi reușit, Serena ar fi pierdut probabil locul 1, sezonul ei ar fi fost în întregime compromis, iar începutul declinului, invariabil. După un an fără niciun Slam, dar cu alte episoade controversate, ar mai fi găsit Serena puterea să-și mai continue cariera? Nu vom ști niciodată pentru că, din fericire pentru ea, americanca a răspuns adversității în cel mai pur stil Serena, traversând cu bine o perioadă în care ei i-a fost mai greu decât poate ne închipuim noi.

E absurd să te gândești că o campioană care câștigase deja 17 Slamuri mai are emoții, mai are ceva de demonstrat, mai are demoni interiori pe care trebuie să-i potolească, iar când nu o face, cade victimă dezamăgirii și neîncrederii? Nu, pentru că astfel de sportivi cer mereu totul de la ei, vor întotdeauna mai mult și mai mult și mai mult. Acolo unde e Serena, aerul e subțire, iar meciurile cu sine sunt cele mai grele. Ca și în cazul lui Federer, e incredibilă dorința neîncetată a acestor sportivi de a se mai da jos din pat și a veni la antrenamente și la turnee pe care le-au câștigat deja de suficiente ori încât să nu mai reprezinte o motivație. Titlul de Slam cu numărul 18 al Serenei Williams merită apreciat la justa lui valoare.

6. Sharapova, din nou campioană la Roland Garros

Într-un alt caz de jucătoare ignorată prea ușor, Maria Sharapova era, în aprilie, la un meci distanță de ieșirea din Top 10. Două luni mai târziu, după un alt sezon excelent pe zgură, Maria recupera titlul de la Roland Garros. Alte câteva luni mai târziu, era în cărți să urce pe primul loc în lume. Ca întotdeauna, Masha a fost Masha, exact când avea nevoie mai mare.

Titlul de la Roland Garros a fost o demonstrație a puterii de luptă și de sacrificiu de care e în stare rusoaica. Împinsă în corzi în câteva meciuri pe zgura parisiană (cu Stosur, cu Bouchard și cu Muguruza), Sharapova a ajuns, cumva, în finală, găsind motivație și în faptul că Serena, obstacolul de netrecut pentru Masha, părăsise turneul prematur. Iar când a ajuns în finală, Sharapova a dat ultima picătură de energie ca să doboare rezistența lui Halep. Am văzut la Paris o formă de determinare pentru care e greu de găsit un echivalent în tenisul feminin, dar care i-a adus Sharapovei al doilea titlu de Roland Garros din carieră. Cine ar fi crezut? Zilele “Cow On Ice” sunt de mult apuse.

| Locurile 30-21, AICI. | Locurile 20-11, AICI.

| Top 30 din 2013: prima parte, a doua parte, a treia parte.

5. Locul 2 atins de Simona Halep

Fără multe alte explicații, este cea mai bună clasare a unui jucător român în tenis de la Ilie Năstase încoace, punct. Urcând în clasamentul mondial atât de sus și atât de repede (începuse anul de pe locul 11, cu un an înainte încă mai tatona zona locurilor 50-60), Simona a devenit cel mai cunoscut sportiv român al momentului și a dat naștere unui val de interes uriaș pentru tenis în România, ale cărui efecte le vom putea estima, probabil, peste câțiva ani. 

Pur statistic, Simona a urcat pe locul 2 imediat după turneul de la Montreal, pe 11 august, ajutată de jocul punctelor în clasamentul WTA (la acel moment, Simona nu a jucat în turneul canadian, dar a beneficiat de faptul că Na Li, ocupanta locului secund, a pierdut mai multe puncte în urma retragerii de la turneele verii) și a rămas acolo până pe 6 octombrie. Per total, Simona a petrecut aproape tot anul în Top 10, unde a intrat imediat după Australian Open. Simona a fost a 33-a jucătoare din istoria WTA care a ocupat locul al doilea în lume. 

Ar fi fost o bornă demnă de locul 1, dar, între clasament și rezultate, le-am ales pe ultimele ca importanță. Ca și Simona: „Am mai spus de multe ori că nu mă preocupă în mod deosebit clasamentul, prioritatea mea e să ajung în finale și să câștig trofee, restul vine de la sine. Dar bineînțeles că e o onoare și o bucurie mare să fiu în Top 3”.

4. Titlul reușit de Novak Djokovic la Wimbledon

Am mai scris-o și cu alte ocazii, victoria lui Djokovic de la Wimbledon e cel mai merituos titlu de Slam din cariera lui Nole, poate mai prețios chiar și decât cel obținut contra lui Nadal, în epica finală Australian Open 2012. Contextul îl defavoriza complet pe sârb, venit după dezamăgirea suferită la Paris, în finala Roland Garros pierdută cu Nadal. Nole avusese un turneu șovăielnic, cu emoții trăite în meciurile cu Cilic și Dimitrov, parcă pentru a ne reaminti că iarba nu-i chiar suprafața sa principală. În plus, întâlnea un Roger Federer pe care îl favoriza suprafața, forma de moment și pe care aproape toată lumea îl împingea din spate către Slamul cu numărul 18. Câștigând o finală senzațională într-un astfel de context mai puțin prietenos pentru el, Djokovic și-a făcut un cadou superb într-o vară în care s-a și căsătorit (ulterior a devenit și tată). Timingul a fost perfect din toate punctele de vedere. De asemenea, titlul l-a propulsat înapoi pe primul loc, poziție pe care a și încheiat anul.

3. Titlul numărul 9 al lui Rafa la Roland Garros

La trasul liniei, 2014 a fost mai degrabă frustrant decât mulțumitor pentru Rafael Nadal: accidentările l-au scos din circuit pentru bună parte din jumătatea a doua a anului, aparițiile sale post-RG neconcretizându-se în nici măcar o semifinală. Dar ar fi putut fi chiar mai rău decât atât: când a început sezonul de zgură, Nadal era perceput drept mai vulnerabil decât oricând, dovadă înfrângerea cu David Ferrer de la Monte Carlo, cea cu Almagro de la Barcelona și aproape-eșecul cu Nishikori de la Madrid, toate, cetăți importante ale Regelui Zgurii. Când, la Roma, Nadal a fost depășit clar în finala Djokovic, pentru prima dată în ultimii mulți ani, el a intrat cu șansa a doua la Roland Garros, majoritatea observatorilor și specialiștilor dându-l pe Djokovic pregătit să pună capăt dominației lui Nadal.

S-a dovedit, însă, încă o dată că e cale lungă de la calcule la realitate: Rafa și-a folosit toate resursele, înțelepciunea și armele pentru a ajunge în finala cu Djokovic, iar acolo, deși a pierdut în același stil ca la Roma primul set, a revenit extraordinar, supunându-l, încet, dar sigur, pe marele său rival sârb. A fost un triumf greu (Nadal, rămas fără vreo urmă de energie după un meci dificil în condiții de umiditate extremă, a avut nevoie de intervenție medicală imediat după finalul meciului), emoționant și istoric: pentru prima dată, un jucător de tenis are nouă titluri la același Grand Slam. Din aceste puncte de vedere, dar și multe altele, succesul lui Nadal la Roland Garros 2014 se numără printre cele mai importante ale lui. Ar fi meritat cu prisosință chiar și locul 1 în acest clasament, dacă n-am fi avut, mai jos, o performanță cu multe semnificații, precum și una care a devenit evenimentul anului în sportul românesc.

#DREAMIN9

— Rafa Nadal (@RafaelNadal) June 8, 2014

2. Titlul lui Stan Wawrinka de la Australian Open

Triumful lui Stan Wawrinka la Australian Open este fără doar și poate cel mai important eveniment al anului în tenisul mondial, prin numărul mare de urmări pe care le-a declanșat. La un an de la clasicul cu Djokovic, Wawrinka s-a întors la locul turneului în care a atras atenția asupra lui și a dus lucrurile la capăt. I-a oprit seria de trei titluri consecutive lui Novak, învingându-l în sferturi într-un alt meci de cinci seturi, apoi l-a eliminat pe Berdych într-o semifinală strânsă, dar controlată, și a dat lovitura în finala contra unui Rafa Nadal afectat de durerile la spate.

Despre acea finală au curs râuri de texte, dar trebuie reluate măcar două idei: Wawrinka a jucat extraordinar în primul set, înainte ca starea lui Nadal să se înrăutățească, apoi a făcut față unor emoții-taifun atunci când a trebuit să închidă partida și să treacă linia de sosire. Aceste două aspecte îl transformă într-un învingător merituos. Wawrinka devenea cel mai slab clasat cap de serie care câștigă un Grand Slam de la Gaston Gaudio, din 2004 (Roland Garros) și deschidea Cutia Pandorei, făcându-i și pe alți jucători din pluton să creadă în abilitățile lor.

Între Roland Garros 2005 și US Open 2013, toate turneele de Grand Slam, cu o excepție (Del Potro, USO 2009), fuseseră câștigate de fantasticul Big Four, Federer-Nadal-Djokovic-Murray. Wawrinka a spart această blocadă, iar ulterior performanța lui a fost replicată și de Marin Cilic, la US Open. Dar toată lumea a admis, inclusiv Cilic, că acest din urmă rezultat poate n-ar fi fost posibil fără exemplul dat de Wawrinka.

Ulterior, Stan a adăugat pe listă primul turneu de Masters și prima Cupa Davis din carieră, adăugând pe lista sa și victorii contra tuturor jucătorilor din Big Four. Chit că în restul sezonului evoluțiile sale au fost mai degrabă curioase, suferind de amețeala produsă de noul său clasament (a fost locul 3 la un moment dat), anul lui Wawrinka este unul istoric.

 

1. Finala Simonei Halep de la Roland Garros

Simona Halep is a proper player. Her movement, shot selection and tactical awareness (patterns of play) is at a different level. #WTA

— Rob Koenig (@RobKoenigTennis) June 5, 2014

Momentul de glorie al tenisului românesc, așteptat de 34 de ani, s-a petrecut vara aceasta, la Paris. După un turneu în care un joc sigur și constant a fost dublat de un mental fără cusur, Simona o învingea, pe 5 iunie, pe Andrea Petkovic cu 6-2, 7-6 pentru calificarea în prima ei finală de Grand Slam și abia a 4-a jucată de o româncă în istoria acestui sport. Victoria o urca pe locul 3 în lume, clasament pe care și l-a păstrat și la finalul sezonului, iar Halep devenea abia prima jucătoare care ajunge, din 2007 încoace, în finala RG fără să piardă măcar un set.

“Trăiesc un sentiment incredibil, greu de pus în cuvinte. Am emoții și să vorbesc. Am fost foarte nervoasă, pentru că a fost un meci chiar greu, mai ales emoțional. E fantastic să ajung în prima mea finală de Grand Slam. Era visul meu să joc o finală de GS, mai ales aici, la Paris”, spunea Simona după meci.

Ulterior, Simona a luat parte la una dintre cele mai frumoase finale feminine de Slam din istoria recentă: thriller-ul ei cu Maria Sharapova, pierdut în trei seturi, a consacrat-o definitiv ca un nume de luat în seamă. Dint-o perspectivă românească, acesta a fost momentul de vârf al anului 2014 în tenis.

A grand first! #Halep gets to first major final with a win over #Petkovic, 6-2, 7-6(4). #RG14 pic.twitter.com/8eTN4tEzyf

— Roland Garros (@rolandgarros) June 5, 2014

Votează-ți momentele preferate ale anului în Premiile Treizecizero și poți câștiga premii totale în valoare de peste 5.000 RON 

 

Alte recapitulări: 

 

Cum a fost anul românilor în tenis

Best of: cele mai frumoase execuții ale anului

Top 5: cele mai bune meciuri ale sezonului 2014

Opt concluzii după finalul sezonului în ATP