Ziua primului titlu, amintirea primei finale. Nurnberg și Fes, momente cheie în ascensiunea Simonei Halep

Azi se împlinesc șapte ani de la primul titlu WTA din cariera Simonei Halep, iar recent s-au împlinit zece ani de la prima ei finală în circuitul profesionist.

„E o victorie foarte frumoasă pentru mine, n-o să o uit niciodată, iar turneul a fost nemaipomenit. E un sentiment incredibil pentru mine să câștig primul meu titlu al carierei”. Fix acum șapte ani în această zi, Simona Halep, pe atunci locul 58 WTA, câștiga titlul la Nurnberg, într-o finală cu Andrea Petkovic. Alte cinci titluri aveau să urmeze în acel sezon, una din cele mai spectaculoase și mai rapide ascensiuni din istoria recentă a circuitului feminin. Iar de atunci, de la un an la altul, au urmat noi și noi borne depășite, meciuri memorabile în cele mai importante arene ale acestui sport, titluri de Slam și locul 1 în clasament.

Multe, însă, au căpătat sens în acea săptămână. În fapt, chiar ceva mai înainte. După un start modest de sezon 2013, Simona și-a găsit cadența în acel memorabil turneu de la Roma, pe care l-a început în calificări, fără să-i dea cineva vreo atenție specială, dar pe care l-a dus până în semifinale, după câteva victorii la jucătoare de top, incluzând-o aici și pe Agnieszka Radwanska, un obstacol mental de netrecut pentru Simona până atunci. Serena Williams a oprit-o, în cele din urmă, în semifinale, dar Roma 2013 a rămas, pentru mulți, momentul în care Simona și-a făcut anunțată sosirea.

După acel traseu excelent de la Roma, a urmat Roland Garros, iar iubitorii tenisului s-au uitat cu curiozitate spre Simona. Tragerea la sorți i-a trimis însă o adversară super redutabilă în primul tur, iar jucătoarea română a pierdut cu Carla Suarez Navarro în trei seturi, pe terenul 5. Moment în care ar fi fost tentant de crezut că Roma a fost doar un episod izolat, neconfirmat la Paris.

Eliminată devreme de la RG, Simona a rămas pe zgură și a mers în Germania, la prima ediție a turneului de la Nurnberg. Aici a regăsit jocul de la Roma și a ajuns în finală pe un traseu cu Grace Min, Estrella Cabeza-Candela, Galina Voskoboeva, pierzând un singur set, în semifinale, cu Safarova. Cu Petkovic a făcut un meci perfect, în cuvintele adversarei ei: „Simona a jucat aproape perfect, mai ales după ce și-a găsit ritmul la mijlocul setului întâi. Am un mare respect pentru felul în care a jucat împotriva mea. A meritat din plin victoria azi”.

A fost un rezultat extrem de important, pentru că, după ce pierduse primele ei trei finale ale carierei, Simona s-a descătușat mai apoi.

Săptămâna următoare, a trecut direct pe iarbă și, în ciuda faptului că aproape n-a avut timp să respire între Nurnberg și Hertogenbosch, Simona a câștigat și turneul din Olanda, cu un singur set pierdut, în primul tur cu Annika Beck. Le-a învins apoi entuziasmant pe Roberta Vinci (6-0, 6-1), Lesia Tsurenko, Carla Suarez Navarro, iar în finală a învins-o, pentru al doilea titlu în două săptămâni, pe Kirsten Flipkens, o specialistă pe iarbă.

După o eliminare în turul 2 la Wimbledon, învinsă de Na Li în trei seturi frumoase, Simona a revenit pe zgură și a câștigat și la Budapesta. Deja atrăsese atenția tuturor cu maratonul ei de vară. A ajuns în sferturi la Cincinnati, învinsă iar de Simona, apoi a mai câștigat un turneu, la New Haven, pe un traseu superb. Erau victorii consecutive la Hantuchova, Suarez-Navarro, Makarova, Wozniacki și Kvitova și, odată cu ele, confirmarea faptului că Simona trecuse la nivelul următor.

Lucru certificat apoi de prima ei optime de finală într-un turneu de Grand Slam, reușită la New York. Senzaționalul 2013 s-a încheiat cu alte două titluri, de data asta indoor, la Moscova și Sofia. Simona adunase șase titluri pe patru suprafețe diferite și bătea la poarta Top 10. Care avea să se deschidă imediat la începutul noului sezon, după primul sfert de Slam, reușit la Australian Open, și care nu s-a mai închis până în ziua de azi.

Zece ani de la prima finală disputată în circuitul WTA

Dar să mai facem niște pași în spate.

După câștigarea trofeului de la Roland Garros juniori în 2008, al doilea moment definitoriu în cariera Simonei Halep a fost calificarea în prima ei finală WTA a carierei, rezultat care a fost obținut în urmă cu 10 ani, în această perioadă a sezonului, în Maroc, la Fes, un turneu de categorie International. 

În aprilie 2010, după un parcurs aproape fără greșeală în Maroc, Simona, care venise din calificări, ajungea la prima ei întâlnire cu acele “emoții mari și negative”, pe care ulterior avea să învețe să le gestioneze, și momentul în care a multe dintre întrebările ei și-au găsit răspunsurile. 

Pentru că această finală a fost urmată de alte 36, dintre care cinci în turneele de Grand Slam, 16 în turneele Premier Mandatory și Premier 5 iar una disputată la Turneul Campioanelor, momentul Fes 2010 capătă o importanță deosebită când vorbim de istoricul Simonei. Asta a fost prima cărămidă, căruia i s-au adăugat altele și altele și altele. 

În 2010, Simona începea anul fiind clasată în afara topului 150 și odată cu pornirea sezonului de zgură, victoriile au început să apară din ce în ce mai des în calificările turneelor WTA. Prima ei calificare pe tabloul principal a unui turneu WTA s-a petrecut la Marbella, după trei victorii în minimum de seturi în calificări. Ajunsă pe tabloul principal a învins-o în primul tur pe Iveta Melzer (adversara din finala de la Fes din 2010) și, mai apoi, pe Sorana Cîrstea, urmând să fie oprită în sferturi de Flavia Pennetta. 

Rezultatul bun de  la Marbella – calificarea în sferturile unui turneu WTA fiind o premieră pentru ea –  a fost confirmat o săptămână mai târziu la Barcelona, când, de asemenea, s-a calificat pe tabloul principal. Pe tabloul principal a fost învinsă greu de Carla Suarez Navarro, favorita 7 a turneului. 

Dar apoi, câteva zile mai târziu, a urmat Fes, un turneu cu o tradiție îndelungată, mutat în 2012 la Marrakesh și apoi, în 2016, la Rabat. În ciuda rezultatelor bune reușite la Marbella și Barcelona, clasamentul Simonei, ajunsă la Maroc Open de pe locul 144 mondial, nu i-a permis să intre direct pe tabloul principal. 

A luat startul în calificări, unde a trecut greu, în trei seturi, de italianca Nathalie Vierlin în primul tur și a eliminat-o în finala calificărilor pe Estrella Cabeza Candela. Astfel, pentru al treilea turneu consecutiv, Simona, în vârstă de 18 ani la acea vreme, reușea să-și câștige locul pe un tablou principal al unui turneu WTA.  

În primul tur a învins-o (7-5, 6-1) pe Lucie Hradecka, favorita 8 a turneului și locul 74 mondial. După 6-3, 6-1 cu Olga Savchuk în turul doi, urma, în sferturi, o victorie imensă: 6-2, 7-6 cu Patty Schnyder, favorita 2 a turneului. 

În semifinale, s-a impus la fel de convingător: 7-5, 6-4 cu Renata Voracova și Simona reușea să se califice în prima ei finală WTA a carierei, la 18 ani. 

Finala i-a adus-o  în față pe Iveta Benesova, favorita 7 a turneului, adversară care la momentul meciului avea în spate alte șapte finale WTA jucate la simplu, respectiv 18 la dublu. Experiența și, desigur, valoarea arătate la acel moment au înclinat balanța evident spre cehoaică, care a reușit o victorie relativ clară, câștigând al doilea (și ultimul) titlu al carierei, după 6-4, 6-2. 

Deși pierdut acel meci, baza era deja construită. Simona simțise pulsul tenisului mare, intrase pe scena mare a tenisului și primise niște confirmări importante, lucruri care s-au reflectat ulterior în parcursul ei, atât în sezonul 2010, când s-a calificat pe tabloul principal la Roland Garros și a intrat în top 100 în premieră, cât mai ales în 2011, când avea să revină în finala turneului de la Fes, pierdută și aceasta, de data asta în fața italiencei Alberta Brianti. A treia finală a venit în 2012, cedată în fața Agnieszkăi Radwanska, la Bruxelles.

Anul următor a venit Nurnberg, iar de acolo totul a căpătat formă. Ce a urmat momentului Nurnberg 2013 știm cu toții.