Cea mai bună și pe hârtie: Serena Williams, în sfârșit numărul 1

Ieri a fost una din acele zile în care WTA a depăşit ca nivel calitativ turneele ATP. La Doha, sferturile de finală au aliniat cu o exactitate un pic surprinzătoare pentru tenisul feminin toţi cei primii 8 capi de serie, cu excepţia nr 5 (Kerber), în locul căreia s-a înfiinţat prompt favorita 10, Caroline Wozniacki. Pe lângă meciurile care arătau cam ca nişte sferturi de Slam, miza a fost şi ea măricică: Serena Williams avea nevoie de o victorie la Petra Kvitova pentru  a se reîntoarce pe locul 1, după doi ani de absenţă. Înainte de meci, Serena a făcut pe nonşalanta, declarând că „Nu-mi mai pasă de mult de locul 1”. Însă, odată început meciul, s-a văzut clar că americancei îi pasă, şi încă mult.

Serena a început nesigur, serviciul nemaifiind arma fatală de obicei, ci o lovitură timidă care a aterizat de câteva ori anemic în mijlocul fileului. Serena a făcut patru duble în primul set, şi-a câştigat doar 40% din puncte pe serviciul doi şi n-a avut nici un break point. Din spate, mişcarea ei a fost insuficientă pentru a-i face faţă Petrei în schimburi. N-o vezi deseori pe Serena copleşită de forţa şi de viteza loviturilor adversarei. Însă Kvitova, lipită de baseline şi luând mingea repede, a făcut-o pe Serena să arate ca o junioară debusolată: 6-3, şi Williams era în pragul lacrimilor, ca în meciul cu Razzano de la Roland Garros.

Uitându-mă la tenisul pe care e capabilă să-l producă Kvitova, care o copleşea cu forţa şi cu precizia ei pe ce mai puternică şi precisă jucătoare a ultimului deceniu, stăteam şi mă gândeam că aceasta ar fi trebuit să fie rivalitatea ultimilor doi ani, nu Azarenka – Williams. Vika, cu toate calităţile ei incontestabile, pur şi simplu trebuie să joace out of her mind ca să-i facă faţă Serenei. Și nici așa nu e de ajuns. Petra, pe de altă parte, nici măcar nu părea că se străduieşte prea tare. M-a uimit cum putea să-i returneze serviciul lui Williams, iar şi iar, de multe ori adânc, puternic, în picioarele ei. Apoi, loviturile ei sunt atît de superb sincronizate, încât e capabilă să genereze viteză fără un efort uriaş, şi din poziţii dificile. Faptul că e stângace este un avantaj pe care-l foloseşte la maxim: servicii out-wide pe care doar dacă stai în tribuna laterală le poţi returna, o dreaptă cârlig pe care poate s-o lovească atât de tare cât mingea să explodeze din rachetă şi cu atâta spin încât apoi să cadă chiar înainte de linie. Reverul ei mi se pare singurul de la Kim încoace care e capabil să deschidă terenul, după ce e lovit în nişte unghiuri superb de închise. Petra Kvitova este, fără îndoială pentru mine, cea mai talentată jucătoare din această generaţie.

Atunci de ce n-am vorbit în ultimul an despre Kvitova, ci despre Azarenka? Petra are două câlcâie ale lui Ahile, care de altfel au sabotat-o şi-n meciul de aseară. Unul este fizicul. E clar uitându-te la ea: Kvitova nu are un corp de atletă în sensul clasic al cuvântului. Arată ca o fată obişnuită care după ce termină şcoala sau după ce iese de la serviciu se duce să joace tenis cu prietenii. Are burtică, braţele nu-i sunt definite şi toracele ei e mai degrabă rotunjor comparat cu trapezul Serenei. Nu ştiu dacă asta se datorează unui program de fitness insuficient sau pur şi simplu acesta e tipul ei de corp indiferent câtă sală ar face. Petra emană  un soi de normalitate fizică care mie mi-o face dragă, dar care se transformă în  vulnerabilitate când joacă trei seturi cu o maşină de forţă ca Serena.  Pe măsură ce meciul avansa, Petra nu mai avea precizia şi forţa loviturilor atât de mare, iar serviciul ei şi-a pierdut treptat zvâcul. La 4-3 în setul doi, Petra a jucat un game teribil pe propriul serviciu (două duble) pentru a-i da Serenei breakul pentru 5-3 şi apoi setul doi. În setul decisiv de două ori a făcut duble greşeli pentru a-i da Serenei două break-uri.

Şi acum ajungem la a doua vulnerabilitate: serviciul şi felul cum se prăbuşeşte el sub presiune. Nu ştiu dacă este o consecinţă a oboselii (este foarte probabil), însă faptul că serviciul a lăsat-o în mod repetat tocmai în situaţiile încordate, indică poate o lipsă de încredere şi o susceptibilitate de a cădea pradă emoţiilor. De fapt, aici s-a jucat meciul şi aici a arătat Serena de ce este campioana care a reuşit să stea în top 10 ani (prima oară când a devenit number one a fost in 2003): atunci când toată lumea se crispează (adică la sfârşitul meciului), Serena se relaxează şi joacă. Aşa a fost şi-n ultimele trei game-uri ale meciului de ieri. Serena a jucat cel mai bun tenis al ei: a apărat, a stat în schimburi şi a produs nişte lovituri excelente.

După 2 ore şi 7 minute şi trei seturi (3-6, 6-3, 7-5), Serena a căzut în genunchi pe teren, cu ochii în lacrimi:  după doi ani, a redevenit numărul 1, cea mai în vârstă jucătoare care a reuşit această performanţă, la 31 de ani, 4 luni și 24 de zile (precedentul record îi aparţinea lui Chris Evert, la 30 de ani, 11 luni și 3 zile). De fapt, Chris Evert a fost cea care a rezumat foarte bine în ce stă măreţia Serenei, care este acea calitate imponderabilă care face diferenţa între câştigători şi învinşi: „Serena reuşeşte să smulgă victoria din ghearele înfrângerii, reuşeşte să câştige când totul merge împotriva ei. Poate să întoarcă singură soarta unui meci.”

Serena Williams este numărul 1. Cea mai bună jucătoare din lume în opinia majorităţii, este, în sfârşit, încoronată drept cea mai bună jucătoare din lume și din punct de vedere matematic, o consecință firească a dominației din ultimul an (59 de victorii din ultimele 62 de meciuri jucate). Începând cu 2002, Williams a fost numărul 1 timp de 124 de săptămâni: 57 în 2002-2003, 4 în 2008, 13 în 2009, 49 în 2010 şi cel puțin încă una, cea care va începe luni.

După meci, printre lacrimi, Serena a declarat că nu şi-a închipuit vreodată că va mai reuşi să redevină numărul 1, cu toate problemele de sănătate foarte serioase prin care a trecut în ultimii ani. Iar apoi a declarat publicului (care o susţinuse tot meciul) cu o vulnerabilitate amestecată cu gratitudine (două caracteristici pe care nu le asociezi de obicei cu Serena): “Mulţumesc că m-aţi susţinut. Nu sunt încurajată des, aşa că e foarte drăguţ când se întâmplă”.

În ciuda aparenţelor impunătoare, Serena Williams este o fată obişnuită, care, dacă n-ar juca tenis, probabil ar merge la şcoală sau la serviciu şi care, ca orice om obişnuit, are nevoie să fie încurajată din când în când. Faptul că a reuşit să câştige cât a câştigat şi de foarte multe ori, aşa cum spunea şi Evert, întorcând de una singură cursul meciurilor, este cu atât mai remarcabil şi impresionant.

Un infografic care vorbește de la sine despre dominația exercitată de Serena în ultimul an:

În celelalte trei sferturi s-au impus tot favoritele, astfel că azi avem parte de două semifinale perfecte, o înfruntare între fetele care domină tenisul feminin în ultimele 14-15 luni: Azarenka – Radwanska și Serena – Sharapova. 

Rezumatul sferturilor de finală: