WTA București 2012: Torro-Flor e noua campioană, o bate pe Muguruza. Finală disputată şi două jucătoare de viitor

Maria-Teresa Torro-Flor şi Garbine Muguruza-Blanco. Ştiu că sunt cam lungi, dar reţineţi aceste nume. E foarte probabil ca într-un an, doi, să le vedem prin top 30. Amândouă au aproximativ aceeaşi vârstă (Maria-Teresa 20,  Garbine 19). Sunt înalte (1.83), spaniole, şi amândouă joacă, surprinzător, un tenis foarte nespaniol: agresiv, în forţă, cu lovituri plate şi puternice.

În ultimii trei ani, ambele au crescut constant în clasament şi au avut succes la turnee ITF. Garbine a început, de anul acesta, să adune rezultate şi în turnee WTA: o optime de finală la Miami, unde le-a bătut pe Zvonareva şi Pennetta, înainte să piardă la Radwanska, o optime la Barcelona, unde a pierdut la Goerges, şi un sfert de finală la Fes. Deşi a pierdut în calificări pentru Roland Garros şi Wimbledon, locul 109 pe care se afla în 16 iulie este justificat.  La rândul ei, Maria-Teresa a câştigat 4 turnee ITF în 2012. La nivel de WTA, a pierdut în calificări la Barcelona la Aravane Rezai, şi în turul 1 la Fes la Gajdosova. Pe 16 iulie era pe locul 182.

La BCR Open, jocul lor agresiv a făcut victime în stânga şi-n dreapta. Maria-Teresa a trebuit să joace calificări, dar până la Alexandra Cadanţu, în semifinale, nu pierduse niciun set. Garbine a pierdut primul set la Irina Begu, în sferturi, şi încă unul la Alize Cornet în semifinale. Finala de azi era, deci, întâlnirea inevitabilă a două forţe care măturaseră totul în calea lor pe tablou.

Meciul a fost plin de suspans şi presărat cu lovituri atomice. Torro-Flor are o dreaptă pe care Juan Carlos Ferrero (la a cărui academie se antrenează) a descris-o ca fiind “de ATP”. Poate să facă punct cu ea din orice poziţie, indiferent cât de în spate se află. Pe de altă parte, reverul este mai vulnerabil, mai ales dacă e forţată să-l lovească din alergare.

Garbine are şi ea lovituri puternice, însă jocul ei este mai omogen: dreapta şi reverul sunt asemănătoare ca putere, cu observaţia că reverul este lovit foarte aproape de fileu, dându-i o marjă redusă de siguranţă. Iar în condiţii stresante, această marjă ar fi bine să fie mai mare, altfel face prea multe filee, ca astăzi. Muguruza este o jucătoare care pare să intre mai greu în meci. Ultimele trei meciuri, inclusiv azi, a pierdut primul set.  De asemenea este o jucătoare temperamentală, al cărui joc poate fi afectat de emoţii.

Primul set, câştigat cu 6-3 de Torro-Flor,  ne-a arătat şi nouă, celor din public, şi lui Garbine, că pe Torro-Flor nu poţi s-o baţi dând mai tare decât ea. Pentru că e imposibil să dai mai tare decât ea. Mai devreme sau mai târziu va prinde o minge mai scurtă pe dreapta şi gata, “the end”.

În setul doi Garbine şi-a adaptat jocul cu inteligenţă. A început să arunce scurte, să presare slice-uri, să înalţe loburi, să vină la fileu – cu alte cuvinte, să rupă ritmul. De asemenea, a apăsat pe primul serviciu şi a pus efect tăiat sau kick pe al doilea. Schimbările au dat roade: au scos-o pe Maria-Teresa din transa asasină în care se afla şi au pus-o la alergat. Iar câlcâiul lui Ahile pentru Maria-Teresa este defensiva. Loviturile ei îşi pierd din precizie şi putere atunci când e obligată să le lovească din alergare. Așa a fost posibil ca, după ce a fost condusă cu 3-1, Garbine să intre într-o serie câștigătoare de patru game-uri la rând, ea servind apoi pentru set cu mare siguranță: 6-4.

La fel cum a demonstrat şi Alexandra în semifinale, s-o baţi pe Torro-Flor este ca mersul pe sârmă: trebuie s-o mişti, să te fereşti de dreapta ei ca de ciumă, să te propteşti bine pe călcâie pe linia de fund, să iei mingea repede şi să nu dai două lovituri la fel. Pe lângă asta, trebui să fii prezentă psihic tot timpul, ceea ce e foarte greu când eşti asediată non-stop cu lovituri-torpilă. Grea misiune pentru oricine.

În setul trei, Garbine a fost trădată de serviciu la câteva puncte, de rever la alte câteva, şi pedepsită prompt de dreapta killer a lui Torro-Flor. Cât ai clipi, scorul era 5-1. Soarele ardea, iar situaţia era cam disperată pentru “buburuză”: Torro-Flor servea pentru meci. Dar aşa cum se întâmplă când nu mai ai nimic de pierdut (pentru că în mintea ta ai pierdut deja), Garbine și-a regăsit brusc adâncimea şi precizia loviturilor, dar și calmul omului împăcat cu soarta. Torro-Flor s-a bâlbâit, emoţionată, şi scorul a devenit 5-2. Garbine, susţinută şi de public, a profitat de momentul de derută al adversarei, și-a făcut serviciul pentru 5-3, apoi încă un break pentru 5-4, ocazie cu care a salvat și o minge de meci, ajungând în situația de a servi pentru a egala scorul.

Numai că acum devenise ea cea care avea ceva de pierdut: drept urmare, Muguruza s-a crispat, a făcut un alt game indecis pe serviciu și, la a treia minge de meci, a cedat lupta cu un forehand slab în fileu: 6-3, 4-6, 6-4 pentru Maria-Teresa Torro-Flor, noua campioană a BCR Open.

Victorie meritată pentru Maria-Teresa, la sfârşitul unui turneu muncit, început din calificări. La sfârşitul meciului, Garbine era evident marcată. Nici n-a putut să se uite în ochii adversarei când au dat mâna. Puncte pentru fair-play lui Torro-Flor, care a bătut-o consolator pe braţ pe conaţionala ei la fileu.

În concluzie, am văzut azi două jucătoare cu potenţial, care, dacă îşi gestionează inteligent cariera şi reuşesc să nu se accidenteze, au un viitor foarte promiţător în faţă. Ambele sunt solide, posesoarele unui joc exploziv şi agresiv. Dacă Torro-Flor reuşeşte să-şi adauge şi nişte abilităţi defensive la impresionantul arsenal ofensiv, iar Muguruza reuşeşte să-şi ţină emoţiile în frâu şi să gestioneze mai bine tactic momentele critice din meci, vor fi colege pentru mult timp în partea de vârf a clasamentului WTA.

Așa a luat sfârșit un turneu frumos, cu multe meciuri de calitate, în pofida căldurii absolut asfixiante. Am văzut la lucru jucătoare cu nume, cu experiență, dar și câteva new-entry-uri interesante și cu mare viitor, în frunte cu cele două finaliste. Despre românce, vom reveni cu un articol separat. N-am păstrat titlul la simplu, dar există suficiente motive de consolare: pe de o parte, meciurile în general bune făcute de toate româncele, majoritatea pierzând fie strâns, fie după ce au avut victoria în brațe, pe de altă parte faptul că, totuși, o româncă a obținut victoria în proba de dublu. În plus, numărul mare de jucătoare de la noi capabile să dea o replică tare oricui ne face să credem că sunt șanse în anii următori ca titlul să revină în România.