Winner: Juan Martin Del Hero

Când o să ne învățăm minte că trebuie să ne așteptăm numai la lucruri neașteptate de la acest Wimbledon? Ca și cum lista episoadelor de neuitat n-ar fi fost deja foarte lungă, sferturile de finală ale băieților au mai propus unul. Trecuseră doar câteva puncte din sfertul Del Potro – Ferrer, când masivul argentinian s-a prăbușit de durere. Același genunchi stâng hiperextins în meciul de sâmbătă, cu italianul Seppi, genunchi care i-a dat mari bătăi de cap în ultimele zile și care l-a făcut să ia în calcul și retragerea. Delpo intrase deja bandajat serios, iar o agravare a problemei de la genunchi era pur și simplu prea mult, prea dureros. Și prea riscant. În vreme ce tot Twitter-ul îl compătimea, dar în același timp aproape că îl implora să se retragă, tocmai pentru a nu risca o nouă absență prelungită din circuit, unul dintre cei mai încercați jucători a decis, după o scurtă ședință cu medicul, să continue. A luat câteva pastile care să-i permită să suporte durerea și s-a întors pe teren.

Dar primele puncte n-au arătat deloc bine pentru el. Del Potro se mișcă oricum greoi și lent, sau cel puțin așa lasă senzația, dar acum părea imobil de-a dreptul în unele schimburi, context în care John McEnroe, comentatorul meciului, ar fi putut să jure că Delpo nu va duce nici măcar setul, cu atât mai puțin meciul, la bun sfârșit. Retragerea părea iminentă, iar decizia de a pune acest meci pe Central, în detrimentul confruntării dintre liderul mondial, Novak Djokovic, și Tomas Berdych, părea, la acel moment, și mai contestabilă, și mai de neînțeles. Tot de neînțeles părea și decizia argentinianului: de ce să continui în acele condiții? Ce șanse ai fi putut să ai contra unui jucător care (te) poate alerga oricât e nevoie, care este poate cel mai solicitant și nedorit adversar în astfel de condiții?

În mod ironic, David Ferrer își anulase antrenamentul de dinaintea meciului după numai un minut, acuzând dureri la gleznă. De altfel, să nu treacă nenotat faptul că Ferru a jucat încă din turul 1 pe injecții. Numai că orice probleme ar fi avut el, ele păleau la acel moment în comparație cu riscurile pe care și le-a asumat Juan Martin de a continua cu un genunchi lovit de două ori în același loc. Atâta doar că analgezicele au început să-și facă efectul, la fel ca și dreapta argentinianului. Nivelul tenisului a crescut brusc, fără vreun avertisment prealabil, iar Del Potro a început să controleze tempo-ul, în ceea ce a fost un duel pasionant de pe baseline. Cumva, Juan a reușit să alerge mult mai puțin decât Ferrer, situație cu care fabulosul lui forehand, într-o zi de grație, s-ar putea să aibă oarecare legătură. Delpo a servit fantastic, închizând orice ușă pe care Ferru ar fi putut să se strecoare. De altfel, David a avut doar două șanse de break tot meciul, și acelea într-un moment în care i-ar fi folosit prea puțin, cu Delpo servind pentru primul set la 5-2 și două break-uri avans. Del Potro le-a salvat, apoi a închis cu autoritate setul. Serviciul lui impecabil a pus, natural, presiune și pe cel al lui Ferru, astfel că spaniolul a cedat sub presiune la 4-5 în manșa secundă, iar Del Potro se desprindea la două seturi.

E cu atât mai impresionant cât de bine a servit argentinianul, în condițiile în care piciorul stâng era practic folosit ca punct de sprijin la aterizare după fiecare serviciu. Dar momentele cele mai frumoase au venit în tie-break-ul setului trei. Anterior, Ferrer a făcut tot posibilul să se apropie de break la 5-4, dar n-a putut urca mai sus de un 30-30. În tie-break, Del Potro a condus cu 4-1 și serviciul, dar și-a pierdut, cumva, ambele servicii. Au urmat cele mai impresionante puncte făcute de argentinian. La 4-4, un retur nemilos aproape că l-a mutat cu totul pe Ferrer de pe baseline. La 5-5, Del Potro a pus capăt unui schimb cu un forehand în cross din alergare excepțional. Iar la mingea de meci obținută în consecință, Delpo a repetat isprava, încheind raliul, tiebreak-ul, setul și meciul cu alt winner de forehand din alergare, de data asta în lung de linie. Delpo s-a prăbușit la pământ imediat, dar de data asta din motivele corecte. Dintr-o dată, decizia de a plasa acest meci pe Central devenise dintr-o dată foarte inspirată. Superbă victorie, sublim efort făcut de argentinian și foarte frumoasă și curată bucuria lui pentru prima calificare în semifinala de la Wimbledon. „Inima mea e mai importantă decât orice durere”, spunea Del Potro cândva. Complet adevărat.

La interviul de după meci, el a admis că a fost foarte aproape să se retragă în game-ul întâi, dar că se bucură că n-a făcut-o, și că simte că joacă tenisul său cel mai bun. Recompensa lui pentru un astfel de efort este o zi de pauză, urmată de cel mai greu test posibil în turneu, Novak Djokovic.

Sincer, cred că într-o bună zi Juan Martin Del Potro va câștiga Wimbledonul, dar e de văzut în ce fel va putea el să continue cu acel genunchi, mai ales în fața unui jucător atât de elastic și atât de dispus la orice fel de efort e nevoie ca să câștige. Delpo a câștigat precedentul meci direct pe iarbă, chiar aici, în finala pentru locul 3 al Turneului Olimpic, o înfrângere care l-a afectat serios pe sârb. Ulterior, Nole s-a răzbunat câștigând următoarele patru meciuri directe, până când argentinianul a pus capăt seriei, câștigând acel foarte frumos meci de la Indian Wells, care a provocat destule discuții și despre care am scris aici.    

La rândul său, Novak a părut ceva mai accesibil în sfertul de finală cu Tomas Berdych. Deși a avut șanse să facă break-ul în câteva ocazii, sârbul s-a văzut împins în tie-break, unde cehul a ajuns la 4-3, plus două servicii. A fost momentul în care Tomas și-a readus aminte de faima sa de choker în big moments. A pierdut ambele servicii, apoi a trimis un forehand afară, nejenat, cedând setul și lăsând să-i scape o oportunitate mare. 

Cehul s-a redresat rapid în startul setului secund, în condițiile în care Nole era, în continuare, destul de departe de nivelul din meciurile anterioare. Berdych a făcut break, apoi încă unul, desprinzându-se la 3-0. Acum, când ai 3-0 cu două break-uri ai tot felul de opțiuni ca să câștigi setul: poți, bineînțeles, să-ți faci serviciul și atât. Sau poți să cedezi o dată serviciul și să le faci pe restul. Sau poți să cedezi ambele break-uri înapoi, dar să te duci, totuși, în tiebreak. Berdych n-a putut folosi niciuna dintre aceste opțiuni, pierzând setul cu 6-4. Nu încerc în nicio formă să-i scad din merite lui Novak, însă sentimentul a fost că Berdych și-a făcut singur o groapă și s-a aruncat în ea, fără să fie jenat câtuși de puțin de Nole.

Highlights Del Potro – Ferrer