Wimbledon, tragerea la sorți: Gabriela Ruse vs Elena Rybakina, Jaqueline Cristian vs Bianca Andreescu
Treizecizero | 28 iunie 2024Șase românce sunt pe tabloul principal, inclusiv o debutantă absolută, Anca Todoni.
Tragerea la sorți a celui de-al treilea turneu de Grand Slam al sezonului a inclus șase jucătoare din România pe tabloul feminin de simplu.
În temele importante ale turneului: liderul mondial Jannik Sinner și campionul RG, Carlos Alcaraz, sunt principalii favoriți la titlu, în contextul în care starea fizică a lui Novak Djokovic e oarecum incertă.
La feminin, câștigătoarea de acum doi ani Elena Rybakina și Aryna Sabalenka, campioana AO, par a fi cu un pas înaintea restului plutonului, în vreme ce Iga Swiatek va continua să încerce să facă progres pe o suprafață pe care nu a avut același succes ca pe celelalte.
Iată ideile de bază ale tragerii la sorți a Wimbledon 2024:
Tabloul feminin
Sorana Cîrstea, favorită 29, a primit-o pe britanica Sonay Kartal, jucătoare venită din calificări. Sorana e pe partea de tablou a lui Coco Gauff, favorita 2, pe care ar putea-o întâlni în runda a treia.
Ana Bogdan o va întâlni în primul tur pe Cristina Bucsa, din Spania, cu un potențial meci contra Marketei Vondrousova, campioana en-titre, în turul al doilea.
Elena Gabriela Ruse o va întâlni pe Elena Rybakina, favorita 4, campioana de acum doi ani și una dintre favoritele la titlu. Gabi a intrat pe tablou după trei victorii clare în calificări, asigurându-și a patra ei prezență în main draw-ul Wimbledon.
Irina Begu va juca în primul tur pe Lin Zhu, din China, numărul 60 mondial. Irina ar putea-o întâlni pe Anastasia Pavlyuchenkova, favorita 25, în turul secund.
Jaqueline Cristian va juca împotriva Biancăi Andreescu, canadianca de origine română campioană la US Open în 2021.
Anca Todoni, la primul ei turneu de Grand Slam al carierei, o va întâlni pe Olga Danilovic, un lucky loser, după ce italianca Elisabetta Cocciaretto, cea pe care sorții o trimiseseră inițial în calea Ancăi, s-a retras din turneu vineri seara. Anca are un posibil meci cu Coco Gauff, favorita 2, în runda a doua. Anca și-a câștigat locul pe tabloul venind după trei victorii solide în calificări.
Sferturile de finală conform tragerii la sorți: Swiatek (1) vs Vondrousova (6), Rybakina (4) vs Pegula (5), Zheng (8) vs Sabalenka (3), Paolini (7) vs Gauff (2).
Tabloul masculin
Cea mai importantă informație adusă de tragerea la sorți este faptul că Jannik Sinner și Carlos Alcaraz sunt pe aceeași jumătate de tablou, cei doi fiind în curs de coliziune în semifinale.
Sferturile de finală conform tragerii la sorți: Sinner (1) vs Medvedev (5), Alcaraz (3) vs Ruud (8), Rublev (6) vs Zverev (4), Hurkacz (7) vs Djokovic (2).
Campionul en-titre Carlos Alcaraz va inaugura această ediție pe Centre Court luni, de la 3.30 (ora României), contra unui jucător venit din calificări, Mark Lajal.
Favoritul 1, Jannik Sinner, îl va întâlni pe Yannick Hanfmann în primul tur, cu o posibilă întâlnire cu Matteo Berrettini, fost finalist la Wimbledon, în runda următoare.
În ceea ce va fi ultimul său Wimbledon, Andy Murray va juca împotriva cehului Tomas Mahac. Andy, fost dublu campion la Wimbledon, încă nu știe dacă va putea lua startul, dându-și timp până în ultimul moment pentru a se recupera. Meciul e programat marți.
Articol în curs de actualizare
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română