Wimbledon, preview masculin: Big Four se întregește, Federer și Nadal n-ar zice nu unei noi finale. Djokovic așteaptă o ocazie

Radu Marina | 29 iunie 2018

Roger Federer e în pole position și caută al 21-lea titlu de Slam, Rafa Nadal încearcă să prelungească seria de victorii la Slamuri, Novak Djokovic e gata să-și recapete relația specială cu iarba, iar Andy Murray (urmează să hotărască dacă va juca) și Stan Wawrinka își clădesc încet, dar sigur revenirea.

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

La a 132-a ediție, Wimbledon 2018 aduce la start toate numele grele ale circuitul masculin, ceea ce s-a întâmplat destul de rar recent. De luni, formula e din nou completă: Roger Federer e în pole position și caută al 21-lea titlu de Slam, Rafa Nadal încearcă să prelungească seria de victorii la Slamuri, Novak Djokovic e gata să-și recapete relația specială cu iarba, iar Andy Murray (urmează să hotărască dacă va juca) și Stan Wawrinka își clădesc încet, dar sigur revenirea. Toți sunt prezenți pe tabloul principal de la Wimbledon și toți au câte ceva de demonstrat.

Lor li se adaugă un grup tot mai solid format din generațiile următoare – Thiem, Zverev, Kyrgios, Coric, Shapovalov, Tsitsipas – și o altă generație experimentată – Cilic, Del Potro, Dimitrov, Isner, Anderson –, capabilă de lucruri mari pe iarbă. 

Dacă Roland Garros este despre Rafa Nadal, Wimbledon este, fără dubiu, despre Roger Federer. El este câștigătorul de anul trecut, cel care deține recordul de cele mai multe titluri reușite aici (opt) și omul care a câștigat 172 de meciuri pe iarbă dintr-un total de 197, adică un procent de reușită de peste 87%. 

Pentru un nou titlu la Wimbledon, Federer are de parcurs, într-o primă fază, un drum liniștit, dar care se poate complica suficient de mult pe măsură ce se aproape de destinație: începe cu Dusan Lajovic, continuă cu învingătorul meciului Benjamin Bonzi – Lucas Lacko, slovacul fiind în semifinale la Eastbourne săptămâna această, și l-ar putea primi în turul trei pe Leo Mayer, favorit 32 (dar care trebuie să treacă de Struff și Karlovic sau Youzhny pentru a ajunge la întâlnirea cu Federer).

Până aici nimic complicat; sunt jucători care îi sunt la îndemână lui Federer și pe care i-a mai învins. Am putea spune chiar că sunt trei meciuri care i-ar permite elvianului să-și facă încălzirea pentru ceea ce urmează din optimi încolo, când ar putea apărea mici capcane. S-ar putea revedea cu Borna Coric în optimi, care tocmai l-a învins în finală la Halle, iar apoi lucrurile s-ar putea complica și mai mult: întâlnește jucători pentru care a găsit cheia, dar care se simt excelent pe iarbă și ar avea armele, dacă reușesc să prindă o zi excepțională (condiție esențială) să-l învingă: Kevin Anderson sau Sam Querrey în sferturi, Marin Cilic în semifinale, Sascha Zverev, Rafa Nadal sau Novak Djokovic în finală, toate astea fiind posibile în condițiile în care capii de serie se respectă.

După înfrângerea din finala de la Halle, Roger Federer mărturisea că tenisul său nu a arătat grozav în ultimele două săptămâni, fiind primul care a admis că e nevoie de mai mult pentru a avea o șansă la Wimbledon. La finalul meciului cu Coric, spunea că și dacă ar fi câștigat acea finală, tot ar fi avut nevoie de ceva schimbări, pentru că jocul lui nu a funcționat la capacitate maximă în niciunul din meciurile jucate la Stuttgart și Halle. Acest lucru poate fi explicabil, dat fiind cele aproape trei luni de inactivitate.

Dar, în același timp, ceea ce a arătat în cele două două turnee ar putea conduce la câteva concluzii importante. Prima: a legat câteva victorii necesare după o pauză îndelungată și a luat pulsul circuitului, astfel încât să știe la ce să se aștepte și ce să schimbe. Și a doua: a arătat, încă o dată, că și atunci când joacă slab și e departe de nivelul obișnuit e capabil să iasă la suprafață. Sunt doar două din multitudinea de lucruri care-l fac favorit cert la Wimbledon.

Tot pe partea superioară a tabloului îl găsim și pe finalistul de anul trecut, Marin Cilic, favorit trei. Croatul, care vine după titlul câștigat la Queens, are o parte de tablou destul de aerisită și n-ar fi deloc de mirare dacă ar ajunge la întâlnirea cu Federer din semifinale, în reeditarea finalei de anul trecut: Nishioka în primul tur, Guido Pella în turul doi, Filip Krajiovic, favorit 32, care revine după o accidentare, în turul trei, Milos Raonic sau Lucas Pouille în optimi și sferturi cu Grigor Dimitrov, sau de ce nu, John Isner.

Nu trebuie uitați, de asemenea, nici specialiștii pe iarbă de pe această parte a tabloului, care deși nu sunt tocmai favoriți prin prisma clasamentului, ar putea avansa mult în turneu: Gilles Muller, sfert finalist la Wimbledon și cel care l-a învins anul trecut în optimi pe Rafa începe cu Mmoh și ar putea continua cu Kohlschreiber, favorit 26, respectiv Kevin Anderson, favorit 6 în turul trei. Iar Milos Raonic, finalistul de acum doi ani, joacă în primul tur cu britanicul Liam Broady, l-ar putea primi în turul următor pe Millman și apoi în turul trei pe Lucas Pouille, favorit 17.

Dintre jucătorii tineri, ochii ar trebui să fie ațintiți spre Borna Coric, recentul campion la Halle, care a bifat primul său titlu pe iarbă și pentru prima dată e favorit 16 la un Slam și Stefanos Tsitsipas, grecul care la 19 ani e în premieră cap de serie (31) la un Slam. Borna va începe turneul cu Daniil Medvedev, un adversar destul de complicat și al cărui joc se pliază bine pe iarbă, iar Tsitsipas, cu Gregoire Barrere.

Meciurile cap de afiș din primul tur de pe această parte a tabloului sunt două: pe deoparte avem Grigor Dimitrov – Stan Wawrinka, o tragere ghinionistă pentru amândoi, dar mai ales pentru elvețian, care numai de un adversar ca Dimitrov nu avea nevoie acum, și Gael Monfils – Richard Gasquet.

Ce e de așteptat în partea a doua a tabloului

Partea inferioară este mult mai înghesuită și predispusă la surprize. Rafael Nadal, deși lider mondial, este favorit doi la Wimbledon, urmare a modului special de stabilire a capilor de serie la acest turneu (singurul turneu de Slam care nu ține cont de clasament în acordarea statutului de cap de serie, ci de o formulă bazată pe rezultatele obținute pe iarbă).

La cum arată partea lui de tablou, există mari șanse de a trece de optimi anul acesta, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2011, când pierdea în finală cu Novak Djokovic. Liderul mondial începe cu Dudi Sela, l-ar putea primi pe Vasek Pospisil (sau Kukushkin) în turul doi și în turul trei ar putea urma Cecchinato, favorit 29 (sau Misha Zverev). Pe partea lui de tablou se mai află jucători care nu excelează neapărat pe iarbă, dar care au reușit, totuși, de-a lungul timpului să-i dea câteva replici: Fabio Fognini sau Diego Schwartzman. Din optimi încolo însă, ar putea apărea complicațiile: Andy Murray (care începe cu Benoit Paire, dar urmează să anunțe dacă va juca) sau Juan Martin Del Potro, semifinalistul din 2013 (are un prim meci cu Gojowczyk și apoi s-ar putea întâlni cu Feliciano Lopez, un specialist pe iarbă) în sferturi, și dacă totul merge bine în sferturi, urmează o întâlnire în semifinale cu Novak Djokovic, Sascha Zverev sau Nick Kyrgios.

Novak Djokovic, care e favorit 12 în acest an, are un segment de tablou relativ facil, ceea ce l-ar putea ajuta considerabil să adune câteva victorii fără mari bătăi de cap în primele tururi: deschide cu Tennys Sandgren, continuă cu Zeballos sau Andreozzi în turul doi și l-ar putea primi în turul trei pe Kyle Edmund, favorit 21. În optimi, Nole s-ar putea revedea cu Dominic Thiem, favorit 7 care începe cu Marcos Baghdatis și ar putea avea un tur doi complicat cu Karen Kachanov (dacă rusul trece de David Ferrer).

Misiunea lui Sascha Zverev la acest Slam ar putea fi, pe de o parte, să găsescă cumva o cale să-și ușureze meciurile din primul tur pentru a nu se mai vedea în situația de la Paris, când s-a trezit cu probleme de sănătate și stors de energie contra lui Thiem în sferturi după trei meciuri consecutive câștigate în cinci seturi.

Doar că la cum arate segmentul lui de tablou, e nevoie de multă vigilență: James Duckworth, Taylor Fritz, Damir Dzumhur sau Ernests Gulbis, Nick Kyrgios (care începe cu Christian Harrison și s-ar putea vedea în turul trei cu Kei Nishikori), Novak Djokovic. Acesta ar putea fi traseul lui până în sferturi, faza pe care a atins-o în premieră anul acesta la Roland Garros.

Marius Copil, singurul reprezentant al României pe tabloul masculin, va avea o misiune grea anul acesta la Wimbledon, dar nu imposibilă. Îl va întâlni în primul tur pe Robin Haase, urmând ca în cazul unei victorii contra olandezului să se vadă în turul secund cu Nick Kyrgios.

Și în final, meciurile din primul tur ce nu trebuie ratate de pe această parte de tablou ar fi: Denis Shapovalov – Jeremy Chardy, Benoit Paire – Andy Murray, Pierre Hugues Herbert – Mischa Zverev sau Marco Cecchinato – Alex de Minaur. 

 

***

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită contextualizată. Cu șase ani de experiență în spate, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor. Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – turneul la care s-a petrecut totul.

Interviuri, invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi