Wimbledon, sferturi | Federer și Djokovic, imperiali, Tsonga și Murray, aproape de un vis

După problemele masive pe care le-a întâmpinat în ultimele două meciuri, din punct de vedere sportiv, cu Benneteau, și fizic, cu Malisse, probabil că pentru Federer nu putea fi un medicament mai potrivit decât un meci contra unuia dintre clienții lui preferați, rusul Mikhail Youzhny. Evident, atunci când avem un raport atât de disproporționat la meciuri directe precum cel dintre Federer și Youzhny (13-0 înainte de meci), el nu apare întâmplător, ci reliefează diferențe majore, dacă nu cumva insurmontabile, între stilurile celor doi, iar felul în care se complementează sau nu stilurile a doi jucători poate decide, uneori, meciurile încă înainte ca ele să înceapă.

Youzhny, autorul unui turneu foarte bun până azi, s-a sufocat realmente sub presiunea apariției pe Central, într-un meci cu un oponent pe care nu reușește să-l descifreze. “A fost greu pentru el, cred că îi e dificil să joace împotriva mea, e o confruntare de stiluri care funcționează pentru mine. El se simte mult mai bine contra lui Novak, Rafa sau Andy”, a spus, înțelegător, Federer, după ce a obținut, expeditiv, a 14-a sa victorie contra rusului, 6-1, 6-2, 6-2, în doar o oră și 32 de minute. 

Chiar dacă relevanța ei nu este neapărat grozavă, victoria lui Federer vine să-i liniștească pe fanii acestuia, îngrijorați de problemele pe care elvețianul le-a traversat în partidele anterioare: aflat în cinci rânduri la două puncte de înfrângere contra lui Benneteau, în fața căruia a trebuit să revină de la 0-2 la seturi, Federer a avut de surmontat dureri puternice la spate în disputa cu Malisse. “Spatele meu rezistă, m-am simțit bine, m-am putut concentra la tenis, fără să trebuiască să mai chem trainerul”, a rezumat Roger.

Jocul în sine este, însă, numai bun de arătat generațiilor viitoare cam cum arăta Federer într-una din zilele sale de grație, mai ales pe suprafața sa principală. Singurul moment în care a existat ceva echilibru a fost game-ul al doilea al meciului, întins pe mai bine de 10 minute și în care Federer a făcut, în cele din urmă, break după ce a revenit de la 0-40. Aparent, orice urmă de viață s-a scurs din Youzhny după ce a pierdut acel game, restul meciului semănând cu o execuție cu public.

Un public, ce-i drept, foarte select. Prințul William și Kate Middleton au fost prezenți în Royal Box, alături de câteva nume grele din istoria tenisului, precum Rod Laver, Todd Martin sau Richard Krajicek, prezențe care l-au făcut pe Fed să admită că s-a simțit motivat suplimentar. Dar cei mai aplaudați au fost Steffi Graf și Andre Agassi. Ultimul a fost, fără voia sa, protagonistul unui moment hilar. Exasperat de nereușitele sale și de reușitele lui Federer, Youzhny s-a amuzat pe sine și întreaga tribună, strigând către Agassi: “Poți să-mi spui ce trebuie să fac?”

 

Nu, marele Andre n-a avut ce să-i spună, oricum ar fi fost inutil. Youzhny nu e la prima reacție absolut originală în momentul în care este surclasat pe teren: la French Open a scris cu piciorul pe zgură cuvântul “SORRI” în timpul unui meci cu Ferrer. Spre ușurarea responsabililor cu gazonul de la Wimbledon, o asemenea întreprindere s-ar fi dovedit ceva mai greu de pus în practică pe iarbă.  

Federer revine, așadar, în semifinalele Wimbledon după doi ani de pauză, paradoxal, ai spune, dat fiind că e turneul la care are cele mai bune performanțe în general. În 2010 a fost scos de Berdych, iar în 2011, de Tsonga, de fiecare dată în sferturi. 

E a opta semifinală pentru elvețian la Wimbledon și a 32-a în general, ceea ce înseamnă un nou record, Federer depășindu-l, astfel, pe Jimmy Connors. 

Novak, de netrecut cu Mayer

Inevitabil, lui Federer îi va fi ceva mai greu în semifinale, acolo unde îl va aștepta, într-un meci visat de toți încă din momentul tragerii la sorți, și despre care vom vorbi într-un articol separat, liderul mondial Novak Djokovic.

Sârbul a avut un pic mai mult de furcă în meciul cu Florian Mayer, însă, în cele din urmă, n-a avut nevoie decât de 13 minute în plus față de Federer ca să închidă conturile, într-un 6-4, 6-1, 6-4. Chiar dacă scorul sună simplu, meciul, pe alocuri, n-a fost la fel de simplu. Dacă Novak avea nevoie să fie testat înainte de showdown-ul cu Federer, Mayer a făcut asta. Exilat pe terenul 1, Nole a avut nevoie de toată prezența de spirit pentru a-l potoli pe Mayer, un jucător care are, adesea, un arsenal destul de neortodox de lovituri, și care a venit dispus să încerce orice e posibil pentru a-l încurca pe liderul mondial.

În setul 1, Mayer a făcut break la 2-2, într-un moment în care Novak încă încerca să se adapteze la jocul germanului. Sârbul a recuperat imediat break-ul, dar la 4-4 a trebuit să treacă peste un alt moment delicat, văzându-se condus, 0-40. Djokovic a salvat însă toate cele trei mingi de break, apoi în game-ul ulterior a recuperat și făcut break de la 15-40, stingând rapid mica revoluție la care meșterise Mayer.

Germanul o fi greu de apucat, însă e ușor de dezmembrat, odată ce ai găsit punctul slab. Mayer s-a resimțit moral după setul pierdut la limită, iar căderea lui a venit pe fondul creșterii lui Novak, motiv pentru setul secund să zboare repede, 6-1. În setul trei, Mayer a redevenit competitiv, a mai avut o minge de break la 4-3 pentru el, dar povestea din primul set s-a repetat, cu Novak făcând el însuși break-ul decisiv în game-ul următor. La 5-4, Novak a servit cu succes pentru meci și pentru calificare, chit că a trebuit să mai salveze alte trei șanse de break. În fapt, aici a fost una dintre cheile meciului: Mayer a concretizat doar 1 din cele 8 șanse de break avute.

Novak este, așadar, în semifinalele Wimbledon și la doar o victorie de a-și cimenta poziția de lider în clasament. Și, la cum a evoluat pe parcursul întregului turneu, la ce stare de spirit are, arătând mai calm și mai încrezător decât a făcut-o în sezonul de zgură, e just să-i acordăm prima șansă în semifinala de cinci stele care urmează. Cum a spus și Mayer: “Federer va trebui să facă un joc special ca să-l bată pe Novak”.

Tsonga recidivează: a doua semifinală consecutivă la Wimbledon

Nici al doilea german prezent în sferturi, Philipp Kohlschreiber, nu a avut o soartă mai bună, traseul acestuia, ce-i drept, ușurat maxim de eliminarea prematură a lui Rafa Nadal, oprindu-se la confruntarea cu Jo-Wilfried Tsonga. A fost 7-6 (5), 4-6, 7-6 (3), 6-2 pentru Jo, dar, mai ales preț de trei seturi, n-a fost deloc ușor pentru masivul francez, care a avut nevoie de fiecare dimensiune a jocului său spectaculos pentru a-l doborî pe talentatul german.

A fost, pe alocuri, un joc de tenis pe iarbă ca la carte, ambii jucători atacând fileul și, mai mult, arătând bucuroși să o facă. Într-un prim set în care s-a mers cu serviciul, Tsonga a luat tie-break-ul la ultima șansă disponibilă – din 6-1, scorul s-a transformat în 6-5, dar francezul a rezolvat totul cu un as. Nivelul lui Tsonga a coborât în setul doi, perioadă în care Jo a intrat într-una din clasicele lui perioade în care alternează erorile cu alegerile inexplicabile de lovituri. El a revenit însă, impunându-se iar în tie-break, apoi s-a desprins timpuriu în setul 4, moment în care neamțul a capitulat.

Într-o perioadă dominată atât de clar de Big Four, e de apreciat Tsonga pentru că face semifinală la Wimbledon pentru al doilea an la rând. Mai e de apreciat pentru că a depășit repede dezamăgirea mingilor de meci ratate cu Djokovic la Roland Garros. Iar pentru el s-a ivit acum o șansă mare: e la o singură victorie distanță de o nouă apariție într-o finală de Slam, după cea surprinzătoare de la Australian Open 2008.

Murray, atât de aproape de prima finală la Wimbledon

Numai că același lucru se poate spune și despre Andy Murray, adversarul lui Tsonga din semifinală. Murray, care încearcă să devină primul britanic care câștigă Wimbledon din 1938 încoace, a avut nevoie de toată puterea de luptă pentru a-l depăși pe un David Ferrer absolut impresionant în felul în care aleargă, muncește și se bate până la ultima picătură de energie.

Într-un meci pe alocuri dramatic, jucat într-o atmosferă superbă, Andy a ajuns cu bine la liman, impunându-se în patru seturi, trei dintre ele în tie-break,  6-7 (5), 7-6 (6), 6-4, 7-6 (4).

David, care câștigase ultimul meci direct luna trecută, la Roland Garros, a condus cu 5-2 în primul set, înainte de a tempera, în tie-break, o tentativă de revenire a scoțianului. Apoi, în setul secund, a servit pentru 2-0 la seturi la 5-4 și a avut minge de set la 6-5, însă pus cu spatele la zid, Murray a recuperat fantastic, egalând situația în uralele publicului.

“Cred că setul doi a fost cheia meciului. Andy joacă foarte bine în situațiile limită, a fost mai agresiv ca mine”, a spus Ferrer.

Într-adevăr, câștigarea setului secund a părut să-l elibereze pe Murray, atât mental, cât și ca joc. Mult mai fluent în exprimare și mai inspirat în a evita raliurile interminabile din spatele liniei de fund, Andy a devenit agresorul, iar asta s-a văzut și pe tabelă. Cu 2-1 la seturi, Murray a continuat să joace pozitiv și în setul patru, rezolvând în stil un alt moment dificil, când a trebuit să salveze două mingi de break la 4-4. Deznodământul a venit tot în tie-break, iar Murray a pus emfatic capăt luptei, printr-un as.

“Da, probabil că sunt extrem de stresat de toate discuțiile din jurul meu la nivel subconștient, dar încerc să ignor asta”, a admis Murray, cel care a supraviețuit unui traseu complicat pentru a ajunge în a patra semifinală consecutivă la Wimbledon. De cât de bine va reuși să managerieze războiul cu el însuși va depinde, în mare măsură, eventuala calificare în finală. De data asta, nu-l va mai avea pe Rafa dincolo de fileu să-l oprească.