Wimbledon, nouă teme de discuție pentru un turneu mai imprevizibil ca oricând. Simona revine, în sfârșit, la Londra, prima dată după traseul din 2019

Wimbledon e, în general, un loc prietenos pentru rezultatele imprevizibile, dar la ediția de anul acesta, contextul e și mai favorabil surprizelor. De văzut ce rol va juca și faptul că e un Grand Slam istoric dintr-un motiv rar: nu sunt acordate puncte în clasamentele ATP și WTA.

Simona Halep are, în sfârșit, ocazia de a reveni la Wimbledon 

După doi ani în care nu a putut să-și facă apariția în calitate de deținătoare a trofeului, Simona Halep va reveni oficial la Wimbledon, prima oară după triumful din 2019. Dincolo de controversa legată de oportunitatea de a juca prima marți pe Centre Court, o discuție la urma urmelor nu atât de importantă, Simona este una din cele cinci jucătoare (Serena Williams, Petra Kvitova, Garbine Muguruza, Angelique Kerber) prezente pe tabloul principal care au câștigat acest turneu măcar o dată. Și, dintr-o dată, stocul ei pentru titlul la Wimbledon arată mult mai bine decât ar fi crezut destui cu câteva săptămâni în urmă. 

Pornind de la ceea ce am văzut în ultimele evoluții ale Simonei și știind ce nivel poate atinge (și) pe iarbă – cu parcursul din 2019 drept reper – nu e deloc o surpriză sau întâmplare că Simona e printre prima linie de favorite. Contextul actual al circuitului feminin ajută; cu excepția Igăi Swiatek, majoritatea jucătoarelor din Top 10 au avut mari fluctuații de rezultate în ultimele luni. 

Ceea ce contează cel mai mult e primul meci. Contează mult mai puțin cine va fi adversara Simonei în turul doi sau dacă traseul ei virtual (complicat pe hârtie) se va respecta conform tragerii la sorți. Sau că se află în partea superioară a tabloului, unde printre capii de serie sunt Iga Swiatek, Paula Badosa, Garbine Muguruza, Coco Gauff. 

Primul meci e mereu cel mai important. În special în cazul Simonei. Și în particular la acest turneu, unde Simona urmează să o întâlnescă pe Karolina Muchova, jucătoare cu care nu s-a mai întâlnit niciodată până acum, sfertfinalistă în două rânduri la Wimbledon. 

Muchova e departe de nivelul ei obișnuit, după o accidentare care a forțat-o să rateze multe turnee (anul acesta a jucat doar cinci), dar rămâne periculoasă chiar și în aceste circumstanțe. În primul rând, pentru că se simte foarte bine pe gazon, în special la Wimbledon. În al doilea rând, pentru că are un joc care se pliază pe iarbă – variază mult, nu îi e teamă să încerce serviciu-voleu, are un forehand greu de citit și se pricepe foarte bine să ofere acel ritm fals. Și, în al treilea rând, pentru că ceea ce produce ea în ziua ei bună poate fi complicat de gestionat pentru Simona, care nu agreează neapărat genul acesta de jucătoare creative, imprevizibile, care se folosesc de efecte și sunt capabile să rupă ritmul des prin tot felul de artificii. 

Nu e o tragere ușoară, chiar dacă vorbim de o adversară în plin proces de revenire, care a jucat puțin în ultimul an. Apăsarea reîntoarcerii la Wimbledon va contribui și ea la un meci dificil. Însă formă arătată de Simona în ultimele meciuri pe iarbă și aceste elemente înclină net balanța spre campioana din 2019. 

Celelalte jucătoare din România 

Pe lângă Simona Halep, mai sunt prezente pe tabloul principal de simplu Sorana Cîrstea, Irina Begu, Gabriela Ruse, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu. Dintre toate, Gabriela Ruse are cea mai dificilă tragere la sorți, ea urmând să joace cu Coco Gauff, pe care nu a mai întâlnit-o niciodată până acum. 

Gauff vine după finala de la Roland Garros și e de văzut cum va gestiona acest nou statut. Pentru că, la rândul ei, nici pentru ea nu e o tragere ușoară; Gabriela nu e nici pe departe o adversară accesibilă pentru un prim tur la un Grand Slam, mai ales în aceste condiții rapide, pe care Ruse le agreează. 

Celelalte românce au avut parte de o tragere la sorți accesibilă sau destul de. Sorana se revede cu Aleksandra Krunic, pe care a învins-o categoric la Birmingham, în urmă cu două săptămâni; Irina Begu are un debut de turneu promițător cu Ekaterine Gorgodze, jucătoare pe care a învins-o în singurul lor duel anterior Iar Mihaela Buzărnescu și Ana Bogdan se vor vedea cu Nastasja Schunk (18 ani, debutantă la Wimbledon), respectiv Dayana Yastremska. Ana și-ar putea lua revanșa pentru înfrângerea dramatică suferită în fața Dayanei, la Lyon, anul acesta. Yastremska a câștigat ambele meciuri jucate cu Ana. 

Cât mai rezistă seria lui Swiatek? 

Iga Swiatek e liderul mondial al circuitului, n-a mai pierdut din februarie, a câștigat șase turnee consecutive, e neînvinsă de 35 de meciuri. Doar cifrele astea sunt suficiente pentru a o considera favorită să devină una din puținele jucătoare care fac dubla Roland Garros – Wimbledon (în ultimii zece ani doar Serena a mai reușit asta). 

Dar oare e chiar atât de favorită precum pare? Tot acest șir de victorii, toată încrederea acumulată și maniera în care și-a dominat fiecare adversară în parte spre asta indică. Încă un argument e și partea ei de tablou, care e puțin complicată în primele tururi, când, în mod normal, favoritele sunt mai expuse (Jana Fettt-Danka Kovinic-Cornet). 

Sunt și rezerve însă: poloneza nu a mai jucat niciun meci de la Wimbledon și se va afla la primul meci pe iarbă în acest an. Apoi, între Roland Garros și Wimbledon a avut o pauză suficient de lungă încât să înțeleagă mai bine ce a realizat și cât a realizat. Adică, în cuvintele ei, a fost o perioadă care e foarte posibil să o fi scos din acea bulă creată de ea la începutul lunii februarie. 

Mari favorite: nu atât de multe 

Spre deosebire de alți ani, Wimbledon nu are mari (și multe) favorite la start. Paradoxal, poate doar două jucătoare din Top 10 pot fi considerate cu șanse reale la titlu: Iga Swiatek și Ons Jabeur. Poate chiar cu un plus pentru Ons, dacă ne luăm după evoluțiile ei de la Berlin, turneu pe care l-a câștigat, și afinitatea ei pentru iarbă. Dar și aici lucrurile se pot schimba: recent s-a retras de la Eastbourne, în proba de dublu, unde a jucat alături de Serena Williams. Iar aceste mari așteptări, venite pe fondul rezultatelor excelente din ultima vreme aduc o presiune uriașă, pe care Ons arată că încă mai are de învățat cum s-o gestioneze – vezi și înfrângerea suferită la Roland Garros când era, de asemenea, una din favorite. 

Alături de Ons Jabeur și Iga Swiatek, le-am mai putea enumera pe Petra Kvitova, care tocmai a câștigat titlul la Eastbourne, despre care putem spune că întotdeauna va fi o favorită la Wimbledon, oricât de slab ar fi sezonul ei. Sau pe Garbine Muguruza, care devine cu adevărat periculoasă exact atunci când este ignorată de toată lumea din cauza rezultatelor nefaste, și care știe ce și cum să facă pentru a câștiga titluri de Grand Slam. Dar și Angelique Kerber, care excelează pe gazon, e într-o perioadă de creștere și, asemănător lui Garbine, dacă va avea ocazia, categoric va ști să gestioneze situația pentru a-și face loc spre fazele finale. 

Ca mențiuni speciale le putem include pe Beatriz Hadad Maia, jucătoarea momentului pe iarbă, cu două titluri și o semifinală, dar și pe Jelena Ostapenko, calificată în finală la Eastbourne, după ce a trecut, pe rând, de Tomljanovic, Yastremska, Keys, Kalinina și Giorgi. 

Ce poate aduce Serena Williams?

Serena Williams e o enigmă în acest moment. Nu știm la ce să ne așteptăm din partea ei, nu știm care e nivelul ei actual. Cele două meciuri de dublu jucate la Eastbourne ne-au arătat că loviturile sunt acolo, n-au plecat nicăieri, dar nu ne-am putut face o idee clară despre cât de ușor acoperă terenul și cât de bine poate rezista în schimburile de mingi. Sau cum va reacționa corpul ei unor meciuri successive. 

E imposibil de spus care sunt șansele ei la Wimbledon. Sau dacă va fi ultimul Wimbledon pentru ea. Sau dacă va reuși ceea ce nu a reușit în ultimii ani, adică să ajungă la acel Slam cu numărul 24. 

Serena a evitat complet să vorbească despre așteptări, despre obiective, despre ce urmează sau dacă urmează ceva, după Wimbledon. Mai mult, deși a declarat, indirect, că are în plan să participe la US Open, nu a oferit niciun indiciu despre sezonul 2023; a punctat că i-a lipsit tenisul, dar i-a plăcut mult și viața pe care a avut-o cât timp n-a jucat tenis. 

De obicei, Serena participă la un Slam pentru a-l câștiga sau pentru că se simte în stare să-l ducă la bun sfârșit. Această afirmație e doar parțial adevărată acum, pentru că revenirea ei la Wimbledon nu e pentru că simte că ar putea câștiga, ci mai mult pentru că vede în asta e o modalitate perfectă de a reveni și de a se testa, dar și pentru a lua pulsul circuitului după o pauză de un an. Pentru o jucătoarea ca ea, care se folosește atât de mult de serviciu și retur, nu există un loc mai bun decât Wimbledon pentru a-și face revenirea. 

În primul ei meci după o pauză de un an, Serena o va avea drept adversară pe franțuzoaica Harmony Tan. În caz de victorie, Williams ar putea-o întâlni în turul doi pe Sara Sorribes Tormo. 

Nu ar fi o surpriză uriașă ca Serena să aibă un parcurs lung. A mai făcut asta în 2018, tot la Wimbledon, când la al treilea turneu jucat, a ajuns în finală. Așa cum, de asemenea, n-ar fi deloc ciudat sau șocant ca revenirea ei să fie una scurtă și să fie eliminată prematur. 

Calendar Slam pentru Rafa? 

Acesta va fi un subiect amplu dezbătut câtă vreme Rafa va fi pe tablou. E un fir narativ interesant, dar Wimbledon a fost mereu un turneu greu de câștigat pentru el. Nu mai greu decât Australian Open însă. Și atunci, dacă la Australian Open s-a putut, de ce nu s-ar putea și aici? 

Ce va fi de urmărit la Rafa va fi starea lui fizică – de acest aspect vor conta multe și vor cântări multe. Dacă lucrurile merg bine din acest punct de vedere, ne putem aștepta la lucruri frumoase din partea lui și aici, la acest Slam pe care l-a câștigat de două ori și unde a mai jucat trei finale. 

Rafa va debuta la Wimbledon împotriva argentinianului Francesco Cerundolo. Startul de turneu, unde e de obicei e vulnerabil pe iarbă, pare prietenos, pentru că Sam Querrey, care i-ar fi putut face necazuri în turul doi, e departe de anii lui buni. Mai târziu, în optimi, îl poate avea ca adversar pe Marin Cilic și se poate reîntâlni în sferturi cu Felix Auger-Aliassime. 

Novak Djokovic

În ciuda anului complicat pe care îl traversează, Novak Djokovic rămâne favorit să ajungă la șapte titluri la Wimbledon din multe motive: se simte prea bine în acest loc, iubește să joace pe iarbă și e foarte motivat să șteargă prima parte a sezonului cu o evoluție fără fisuri la acest Slam care i-a restartat de multe ori cariera – cel mai recent, în 2018, când venea după o perioadă complicată. 

Nu strică nici faptul că traseul lui virtual n-are multe capcane. Sârbul își va începe apărarea trofeului câștigat anul trecut cu Soonwoo Kwon și se poate întâlni în turul doi cu Thanasi Kokkinakis. Ar putea să se revadă cu Carlos Alcaraz în sferturile de finală. 

Multe priviri pe Matteo Berrettini și Hubert Hurkacz

Berrettini și Hurkacz sunt doi dintre jucătorii care au câștigat cel puțin un titlu pe iarbă anul acesta. Dincolo de titlurile câștigate (Berrettini are o serie de 10 victorii consecutive, Hurkacz a câștigat primul lui titlu pe iarbă), sunt stilurile de joc ale celor doi, care se potrivesc mănușă pe această suprafață. Sunt doi dintre jucătorii de evitat la această ediție a Wimbledon, capabili să repete (cel puțin) performanțele de anul trecut, când italianul a ajuns în finală iar Hurkacz s-a oprit în semifinale. 

Hurkacz deschide cu Alejandro Davidovich Fokina, și se poate întâlni în turul doi cu Jiri Vesely, în vreme ce Berrettini îl va întâlni în primul tur pe Christian Garin. Dacă totul merge conform planului, în sferturile de finală Hurkacz se poate duela cu Casper Ruud, locul 5, care, atenție, încă nu a câștigat vreun meci la Wimbledon. Berrettini ar putea avea un meci de foc cu Stefanos Tsitsipas. 

Un turneu deschis 

Păstrând sentimentul de pe tabloul feminin, și concursul masculin e mai deschis ca în alți ani. Cu Novak Djokovic totuși într-o perioadă gri pentru standardele sale, cu Rafa incert fizic, fără Daniil Medvedev și Alexander Zverev și cu o generație tânără care nu excelează pe iarbă (vezi Casper Ruud), această ediție a Wimbledon pare mai deschisă ca oricând. Cu mici excepții, senzația e că oricine ar putea învinge pe oricine. 

Asta înseamnă, implicit, o șansă pentru toată lumea. Pentru Carlos Alcaraz, care poate fi capabil să-și aducă nivelul bun și pe această suprafață. Sau, cel puțin, să o învețe mai repede decât am crede. Pentru Nick Kyrgios, care dacă va fi să facă la un moment dat un traseu lung într-un Slam, cu greu să găsească o oportunitate mai mare decât la Wimbledon. Pentru Andy Murray, care încă simte că poate face lucruri mari și doar ce a jucat recent la Stuttgart prima lui finală de la Wimbledon 2016 încoace. Pentru Denis Shapovalov, care are o relație specială cu iarba și ar putea să mai facă un pas important în cariera lui, după semifinala de anul trecut. 

Carlos Alcaraz va juca pentru a doua oară în carieră la Wimbledon și o va face în fața neamțului Jan-Lennard Struff, nu tocmai un adversar abordabil, Nick Kyrgios are un început relativ facil, urmând să joace cu britanicul Paul Jubb, în vreme ce Andy Murray va deschide cu James Duckworth.