Exclusiv pentru membrii Treizecizero Plus

Wimbledon 2021, preview | Există turnee de tenis și există Wimbledon. Idei despre revenirea în viețile noastre a celui mai prestigios turneu din lume

După doi ani, Wimbledon se întoarce să întregească o lume a tenisului incompletă fără sărbătoarea de alb și verde de la All England Club. Este o ediție în care sunt așteptate alte rezultate istorice în ambele tablouri de simplu, fie că va fi vorba de un nou titlu al lui Djokovic, de un alt moment glorios pentru Federer, de mult căutatul Slam al Serenei sau de o altă campioană în premieră. [Foto: AELTC]

Adrian Țoca 28 iunie 2021

🔸 Sunt 15 campioane de Grand Slam pe tabloul feminin și doar 4 campioni pe tabloul masculin. O imagine cuprinzătoare a dinamicii celor două circuite în ultimii ani.

🔸 Novak Djokovic este, din nou, marele favorit la titlu. Roger Federer rămâne challengerul, deși șansele lui nu mai par la fel de mari ca în alți ani.

🔸 Roger și Serena vor fi învăluiți de o atenție specială la această ediție. La fel, Andy Murray, care revine pentru prima oară din 2017. Lipsesc însă nume mari: Rafael Nadal, Simona Halep, Dominic Thiem, Naomi Osaka, Stan Wawrinka.

🔸 În lipsa Simonei Halep, româncele rămân în continuare un grup redutabil.

Ultimul pas al revenirii tenisului la un ritm aproape normal e făcut astăzi, odată cu startul Wimbledon 2021. După un an în care a lăsat o gaură imensă în calendar, cea mai prestigioasă competiție a sportului nostru se întoarce. Odată cu asta, se întoarce și o energie specială, pe care doar acest turneu incredibil de influent, care reușește să-și ascundă perfect modernismul sub tradiție, o poate degaja. Anunțul de anul trecut al anulării Wimbledon, șocant prin felul în care a șters din calend

Acest articol este disponibil pentru abonații 30-0 Plus
Devino membru 30-0+ și ai:
  • conținut exclusiv valoros și original, dedicat doar abonaților;
  • acces prioritar la toate proiectele pe care le pregătim;
  • acces în culisele marilor turnee la care 30-0 e acreditat: primești informații exclusive direct pe telefon, în grupul de WhatsApp;
  • discounturi de 30% pe toată durata abonamentului pentru produsele din 30-0 Shop;
  • alte beneficii

Vezi toate pachetele

Abonează-te la 30-0+ Ai deja cont? Loghează-te

Află mai multe despre 30-0+

Îți place?