„Vreau să-mi arăt potențialul”. După debutul ei în circuitul WTA, Mara Gae are curaj să viseze departe

Primul lucru pe care îl remarci la Mara Gae este echilibrul ei. Vezi asta și din felul în care își alege cuvintele, și din stilul discret în care subliniază ideile-cheie – ca o premiantă care se pregătește de Bacalaureat – cu un marker imaginar. În cel mai spectaculos an din cariera ei, în care a câștigat, recent, dublul de junioare la US Open, și acum a debutat în circuitul profesionist la Transylvania Open, Mara chiar se pregătește pentru Bacalaureat. Vorbește cu cea mai mare naturalețe, iar lipsa de crispare în fața marilor obiective pe care le are în față pare să fie, mai mult decât o marcă personală, o tendință a noii generații de jucătoare române de tenis, pe care am încercat să ne-o apropiem prin seria „Driven”.

Mara (18 ani) are ambiția să ia o notă foarte bună la Bac. De mică a fost competitivă, întrebarea e cum împaci dorința de a urca în cariera sportivă cu dorința de a performa la școală. Secretul Marei e tocmai echilibrul. „Tenis, pregătire, școală, somn; tenis, pregătire, școală, somn. Tot timpul am avut echilibru din acest punct de vedere, de mică am fost învățată că pot să le fac pe-ambele. Pe circuit sunt foarte multe fete care dau școala la o parte și, mai ales, nu știu engleza, or mie ambele mi se par vitale. Pe mine, să mă împart între sport și școală nu m-a deranjat niciodată. Nu am simțit ca o corvoadă că învăț. Îmi place și am fost învățată să-mi placă”, povestește Mara.

Până să ajungă la tenis – printr-o întâmplare, după ce Ruxandra Dragomir, cunoștință de familie, i-a oferit în dar o rachetă – Mara Gae a încercat de toate. A început cu baletul, vreo 5 ani, apoi înot, dansuri, polo. Nu s-a simțit niciun moment împinsă de la spate spre o alegere, și cu atât mai puțin să aleagă între joacă și sportul de performanță: parte din echilibrul ei vine și de aici, dintr-o relație sănătoasă cu familia.

Mai întâi, a renunțat la balet pentru că, moștenind-o pe mama sa, s-a înălțat mult, era deja cu două capete peste colegele de grupă. „Și-atunci”, își amintește, „am încercat tenisul, dar nu a fost vorba despre vreun îndemn de genul: <<Fă tenis și o să ajungi mare!>>. Am luat-o mai mult ca pe-o joacă. Făceam tenis în Herăstrău, mergeam la antrenament, unde mă simțeam extraordinar, apoi ieșeam prin parc. Am avut o copilărie absolut normală. Iar faptul că am reușit să ies din acea bulă de joacă a fost decizia mea. Sunt competitivă, îmi place să mă lupt, simțeam că am potențial, aveam un <<wow>>, care, desigur, trebuia șlefuit, ca la orice copil. Mi-am dat șansa să fac mai mult, și-atunci părinții mei mi-au oferit și ei șansa de a merge mai departe”.

Decizia asta, de a-și da o șansă în tenis, a venit pe la 13-14 ani, după un sezon cu rezultate foarte bune în afara României, în circuitul Tennis Europe. Atunci a înțeles cât de ridicat e nivelul de afară, iar reacția ei, naturală, a fost să devină „profesionistă”. Zâmbește când evocă momentul: „Eram încă un copil, încă voiam să ies afară să mă joc, încă preferam, uneori, să stau să mă uit la televizor în loc să-mi fac stretching-ul sau temele”.

Debutul la profesionism a venit la Cluj, odată cu primul ei meci din WTA, în calificările turneului 250 Transylvania Open. A pierdut în trei seturi contra Marthei Matoula și, deși competitivitatea o putea împinge spre o altfel de abordare, Mara și echipa ei au mizat, din nou, pe echilibru: „Sincer, nu-mi propusesem niște obiective foarte mari. Mă pregătisem foarte bine înaintea turneului, simțeam că am ajuns la un anumit potențial, și-atunci ce mi-am dorit cel mai mult a fost să-mi dau șansa să arăt acest potențial în niște circumstanțe atât de speciale precum cele de la Cluj. Până la urmă, jucam un meci de seniori, nu mai eram la juniori. Am încercat să fiu cât mai lucidă în momentele importante, am și reușit, mai ales în setul 2, sub presiune. Am toate motivele să mă declar mulțumită! Sunt foarte multe lucruri pozitive pe care le-am făcut. Am încercat, după US Open, să introduc noi tehnici, să lucrez la tactică, la abordarea mentală, și faptul că am venit cu această abordare nouă într-un meci important, sub presiune, mi-a oferit o mulțime de idei pe care să le pună în practică, în viitor. Este un punct de pornire pentru mai departe, nu iau nimic negativ de la acest meci, doar lucrurile bune, ceea ce este foarte bine”.

Mai mult decât punctele spectaculoase reușite în fața publicului generos de la Cluj, mai mult decât setul câștigat în fața unei jucătoare de 26 de ani, mai mult decât lecțiile învățate, pentru Mara Gae debutul profesionist de la Cluj va rămâne memorabil printr-un mic detaliu: e ziua în care și-a dat voie să zâmbească pe teren. Mara întărește zâmbetul chiar în timp ce povestește:

„De obicei, nu zâmbesc pe teren. Dar în meciul din calificările de la Cluj am zâmbit mult, am încercat să-mi schimb mentalitatea, pentru că în Grand Slam-urile de juniori, de exemplu, nu am făcut asta. Acum am încercat să mă bucur de fiecare punct, de fiecare moment, pentru că nu știu cât de curând o să mai prind un astfel de moment, să am copii de mingi, să fie arbitru de scaun, nu mai vorbesc de o tribună ca cea de la Cluj, enormă, plină de oameni veniți special să mă susțină. Am încercat să mă bucur de fiecare moment! Încerc să fiu mai pozitivă, să nu mai iau totul prea personal, să accept punctele pe care mi le face adversara, să fiu deschisă la comentariile de pe margine – pozitive, negative, le auzi, chiar dacă ești în teren concentrat – și să încerc să-mi dau o șansă de a-mi arăta potențialul”.

Deși e prinsă cu Bacalaureatul, Mara își dă voie să viseze. „Obiective pe termen scurt nu prea sunt. Trebuie să îmi împart timpul între tenis și școală, ca să pot să termin cu bine liceul. Până în mai-iunie, când este Bac-ul olimpicilor, o să iau ușor, ușor, să mă integrez în circuitul de seniori, pentru că este un pas destul de mare. Va trebui să-mi adaptez jocul, tactica, tehnic sunt OK, dar aici ai tot timpul ceva de îmbunătățit… Pe lungă durată, de ce nu?, Top300 sau Top200 într-un an nu ar suna rău, ca să pot începe să joc calificări de Grand Slam în maximum doi ani. Iar visul, visul e să ajung în top 10 mondial în următorii 5 ani. În tenis, fiecare are șansa lui: nu știi niciodată de unde apare o oportunitate pe care o iei și care te propulsează incredibil. Am experimentat asta la juniori, de ce să nu fie la fel și la seniori?!”.

Parte a unei generații care a crescut cu rezultatele mari ale Simonei Halep și ale celorlalte românce din circuit, Mara Gae recunoaște cât de importantă e puterea exemplului: „Avem niște exemple pe care le vedem acolo, sus. Și, chiar dacă acel acolo e departe, pentru noi înseamnă foarte mult. Ne putem gândi la mai mult decât se vede din afară. Faptul că România a dat în ultima vreme mai multe jucătoare de top este foarte important pentru noi, pentru generația tânără”, spune ea.

Extrem de pasionată de tenis, Mara are un ochi nuanțat când vorbește despre modelele ei. Și un vocabular prin care evită locurile comune. „Mă ajută să le văd în Top5 pe Sabalenka și pe Rybakina, sunt amândouă pe stilul meu. Apoi, am crescut cu Simona Halep, care a fost și este incredibilă. Cât a tras, cât a muncit! Mai departe, Sorana, Jacqueline, Gabi Ruse, Ana Bogdan, care este pe val, Irina Bara, Miriam Bulgaru, sunt foarte multe românce care mă inspiră. În tenisul internațional, mă uit, normal, la Swiatek, la mentalul și la fizicul ei, la cum se mișcă pe teren, la Rybakina și la atitudinea ei, la poker face-ul ei, la felul în care își exprimă emoțiile, la cum stă sub presiune, la Sabalenka și la spiritul ei de luptă, în care mă regăsesc. Am de unde să-mi iau inspirație!”.

***

MARA GAE DESPRE…

Stilul de joc

„În principiu, ideea e să nu mă gândesc la scor atunci când dau în minge. La Cluj, a fost un meci extraordinar pentru mine și pentru că, în momentele de presiune, am dat în minge și mi-am făcut jocul. Cam asta încercăm să facem zi de zi, nu doar la meciuri, ci și la antrenamente. Sunt o jucătoare foarte agresivă, și atunci am de luptat cu gestionarea greșelilor. E greu de înghițit atunci când ai foarte multe puncte gândite corect pe care nu reușești să le închizi. Dar asta urmărim ca echipă, să pot să trec peste și să-mi fac jocul punct cu punct”.

Despre echipă

„Lucrez cu Raluca Olaru și cu Adrian Cruciat. Formăm un trio, ne înțelegem foarte bine, lucrurile au mers foarte bine până acum și sper în continuare să putem să ne înțelegem și să avem aceeași chimie. Este foarte important acest lucru”.

Despre tenisul la simplu și cel la dublu

„De la Raluca am învățat anumite detalii pe care nu le înțelegeam sau nu le știam și le-am pus în aplicare destul de repede la dublu. Dar eu sunt jucătoare și de dublu, și de simplu. Că au fost rezultatele la dublu, asta e partea a doua. Eu am rezultate și la simplu, dacă ne uităm pe istoricul meu la juniorat. Dublul mă ajută foarte mult la simplu, pentru că merg foarte mult la voleu, am un mix de voleuri și cred că am arătat și astăzi asta”.

Despre 2024

„Vreau să iau Bacalaureatul cu notă foarte mare, pentru că îmi place să învăț. Colegiul pot să-l fac oricând. Sportul nu poți să-l faci oricând. Și nu mă văd să joc până la 45 de ani, ca Venus Williams. Mă văd mai degrabă un fel de Ashley Barty, maxim 32 de ani. După aceea, pot să învăț, nu cred că o să fie ceva greu. Îmi place să citesc, deci totul va fi OK”.

Despre relația cu părinții 

„Tata este cel care a știut mereu să preseze unde trebuie și când trebuie. Mama a fost tot timpul stâlpul de sprijin, iar tata a fost vântul. Vântul care  ușor, ușor, poate și cu câte un șut, reușea să mă dezmeticească”.