Voi ce ați mai făcut în ultimul timp?
Chiar așa. De atâta amar de vreme, o ființă de pe planeta asta nu face decât să câștige și să câștige și să tot câștige turnee de Grand Slam. Uneori chiar trei pe an. Noi ce naiba am făcut în timpul ăsta?
Ceea ce nu i-a reușit lui Daniil le-a reușit ăstora de la US Open. L-au făcut pe Rafa să se piardă și să plângă, în văzul întregului mapamond, în timp ce pe ecranul gigantic de pe Arthur Ashe se derula, în fast forward, filmul celor 19 titluri de Grand Slam pe care le-a răpit unora sau altora.
Sincer, la orele mâloase ale dimineții la care s-a terminat meciul dintre Medvedev și Nadal, după atâta dramă, gestul celor de la US Open, cât și emoția profundă a protagonistului m-au lăsat un pic indiferentă. Era chiar necesar omagiul? Nu e ca și cum Rafa ar fi țopăit în căsuța de șotron cu numărul 20, oricum deja ocupată de Roger, sau - și mai și - să fi săltat peste, la un 21 încă liber. Parcă aș fi preferat ca americanii să grăbească un pic lucrurile și să mergem odată cu toții la culcare.
Noroc cu Mefisto-Daniil, care, la începutul ceremoniei de premiere, a reușit, cu o mică glumiță, să ofere spectatorilor obosiți ca mine o iluminare a contextului. „You know, when I was looking at the screen and they were showing [Grand Slam] number one, numer two, number nineteen, I was like: if I would win, what would they show?”.
<