Victorieeeee! Sorana Cîrstea face performanța carierei: va juca finala la Toronto!

Victorie fabuloasă pentru Sorana Cîrstea în semifinalele de la Toronto: românca a bătut-o cu 6-1, 7-6 pe Na Li, completându-și astfel o colecție excepțională de rezultate: Wozniacki, Jankovic, Kvitova și Na Li – cu toate au căzut la picioarele Soranei. 

Să recunoaștem cu toții: ne-am îndoit de Sorana, nu? Și nu numai azi, ci în general, în ultimii ani. Ne-am îndoit de capacitatea ei de a urca acolo sus de tot, printre cele mai bune. Am văzut-o doar ca pe o puștoaică frumoasă, dar poate un pic superficială, prea puțin dispusă să-și ia talentul în serios. Nu? A trăit multă vreme din gloria acelui sfert de finală de la Roland Garros, iar noi, ceilalți, „cunoscătorii”, am crezut că atâta poate și că niciodată nu va putea fi mai mult, ca și cum am ști vreunul cum e acolo, jos, în fierbințeala punctelor și a meciurilor pe mize mari. Am strâmbat din nas cu toții când am văzut-o umăr la umăr cu prietena ei bună, Ana Ivanovic, ca și cum fetele frumoase din tenis n-ar avea voie să aibă amice faimoase, sau ar trebui să umble cu val pe față și să se ascundă de camerele foto. Am pufnit cu toții când am văzut-o primind atâta atenție de la Adidas și, în general, de la media specializate din întreaga lume, decizând, in corpore, că nu merită. Ca și cum am avea atâția români băgați în seamă de lumea bună, încât ne permitem să facem nazuri. Am etichetat-o drept umflată de presă, jucătoare unidimensională, ba chiar, unii mai curajoși din fire, au decis că e labilă psihic și că n-are mentalul unei jucătoare de top, de parcă Sorana ar fi produsul unei școli vestite de tenis, în care zeci și sute de antrenori au lucrat ani de-a rândul la generații întregi de campioane cu moralul de fier. Am râs de victoriile ei la jucătoare mai prost clasate și de zecile de săptămâni petrecute în Top 30, ca și cum am fi cu toții între cei mai buni 30 de oameni din lume în meseria noastră, așa că ne permitem să facem mișto de una care chiar stă acolo de ceva vreme.

Am perceput-o pe Sorana ca pe un soi de bun care ni se cuvine, așa cum facem de fiecare dată când se ridică, în pofida sistemului care mai rău îl încurcă decât să-l ajute, câte unul dintre noi și se duce să se bată cu străinii. Nimeni nu l-ar ajuta cu o vorbă bună când e în urcare, toți se pricep mai apoi și îi dau sfaturi competente de pe margine când ajunge la suprafață. Iar când, în fine, obține o mare performanță, toți clamează o parte din merit și spun sus și tare: „Eu am spus mereu că Icsulescu va avea succes, ce, nu v-aduceți aminte?”.

Am uitat cu toții că Sorana are, totuși, abia 23 de ani, chit că parcă ar fi de când lumea în tenis. Cu alte cuvinte, că încă mai are suficient timp să-și lămurească lucrurile în cap, să înțeleagă ce vrea de la ea și cum să procedeze. N-am luat niciunul în calcul că poate noi n-am putea să facem față acelei presiuni imense care vine la pachet cu faima și cu admiratorii. Că, în ziua de azi, vârsta nu mai e un criteriu, niciun un dușman în tenis, ba dimpotrivă. Iar maturitatea se obține mai greu când ești mereu între două avioane și interminabile ședințe de recuperare.

Iar azi, ce ne-am mai îndoit de ea, nu-i așa? Cu Wozniacki, a avut noroc, cu Jankovic, cine-i Jankovic?, cu Kvitova, iar a avut noroc… Dar, chiar așa, toate-n out? toate-n out? – vorba lui Toma Caragiu. Iar când a ratat cele două mingi de meci, ne-am spus în barbă, satisfăcuți: gata, se va pierde cu firea, nu mai are cum să câștige, adevărul va ieși la suprafață!

Da, am exagerat în rândurile de mai sus, dar ideea se păstrează. Într-o adevărată inundație de fani redescoperiți ai Soranei, se cuvine să notăm, înainte de a sărbători finala, pentru că merită sărbătorită indiferent ce va fi mâine, să notăm așadar multitudinea de prejudecăți pe care Sorana le-a măturat din calea ei. Da, oamenii chiar au nevoie de timp să-și pună mintea în ordine. Nu, săptămâna acesta nu înseamnă că, gata, munca Soranei s-a terminat. E foarte posibil ca ea să continue să mai aibă dificultăți în a replica succesul acestei săptămâni. Dar, în egală măsură, s-ar putea să fi asistat la restartul Soranei, la începutul părții a doua a unei cariere care promite să ne mai furnizeze multe alte motive de bucurie precum cele din ultimele zile. Cel puțin, asta e cert: Sorana și-a câștigat dreptul să fie crezută. Mai ales atunci când spune că simte că lucrurile se schimbă și începe să vadă și să simtă lucrurile altfel, (mult) în bine. Iar noi ne-am reamintit, astfel, că lucrurile nu sunt niciodată cum par atunci când le privești dintr-un singur unghi.

E o schimbare de atitudine care s-a văzut încă din startul semifinalei cu Na Li, o jucătoare în fața căreia Sorana a avut în mod tradițional probleme. De altfel, chinezoaica a observat, după meci, că Sorana „a lovit un pic altfel azi. De regulă, tot ce vezi la ea e trage-trage-trage, azi a jucat mult mai variat, și cu mult topspin”.

Fantastic de motivată și de adunată, Sorana a arătat imperial în setul 1, dându-ne genul acela de sentiment pe care îl simțeam, pe vremuri, urmărind naționala României pe post de forță în stare să bată pe oricine. Pentru că, păstrând proporțiile, să le bați în patru zile succesive pe Wozniacki, Jankovic, Kvitova și Na Li e ca și cum ai câștiga o grupă de Mondial cu Nigeria, Olanda și Suedia.

A rezultat un 6-1 în doar 22 de minute, timp în care Li abia a adunat 12 puncte, iar Sorana, care a jucat de parcă era mânată de draci din spate, a lăsat să-i scape doar 4 puncte pe propriul serviciu. Remarcabil e că Sorana a realizat că, în ciuda scorului sec, are nevoie de o discuție cu Darren Cahill, cumva pentru a preîntâmpina ce avea să urmeze. Și mai remarcabil a fost – din nou – discursul antrenorului. Când a intrat Darren pentru prima oară pe teren, probabil că toți fanii tenisului care se uitau la meci au ciulit urechile, puși în temă de fabulosul discurs ținut de Cahill cu o zi înainte, la sfertul cu Kvitova.

Și de data aceasta, Cahill a fost magistral. A început prin a pune întrebări: „E totul bine, ești ok, te simți bine?” Odată acest prim contact fiind stabilit, Darren și-a informat eleva că joacă perfect. Nu râdeți, e foarte util să primești un feedback realist vizavi de cum arată, de fapt, jocul tău; deseori, prins în focul luptei, tinzi să sub/supraestimezi efortul tău. Așa Că Darren i-a făcut cunoscut nivelul real al jocului ei, după care a conectat-o la ce avea să urmeze: „Așteaptă-te ca ea să-și ridice nivelul acum, invariabil va juca mai bine, fii pregătită pentru asta. Încearcă să controlezi tot ce depinde de tine: păstreaz-o în mișcare iar la punctele importante dictează cu forehand-ul. Așteaptă-te ca în primele câteva game-uri să vină tare peste tine”.

Sorana n-a ținut pasul în acele game-uri critice de care vorbea Cahill, timp în care a lăsat să-i scape un break, și a ratat recuperarea lui, în pofida faptului că a condus cu 40-0. Așa că, la 1-4, Cahill s-a reîntors pe teren. Din nou a început cu o întrebare, cerând, la rândul său, informații – lucru foarte important: „Cum ești? Simți că ți-ai pierdut un pic focusul, așa-i? Uită de scor, e irelevant acum scorul. Încearcă să-ți impui condițiile tale în schimburi. Trebuie să te aștepți că ea va continua la fel. Chiar și dacă pierzi setul acesta, mai este mult tenis de jucat, nu-ți face griji, e doar un set. Mai vreau ceva: dă-mi două game-uri în care să te văd perfect focusată; renunță să te mai uiți la mine și la Victor. Vreau să văd două game-uri în care ții ochii pe teren, în care focusul tău e între cele două linii”.

Remarcabil, discursul lui Cahill a funcționat din nou. Sorana, care începuse parcă să se gândească prea mult la victoria care se profila, a reintrat în joc, întâi cu câteva hold-uri solide, apoi legând iarăși, ca în aproape toate meciurile de la Toronto, o serie de game-uri la rând. S-a dus în 6-5 și 40-15. A jucat foarte stresată cele două mingi de meci și a sfârșit pierzându-și serviciul. Na Li a avut și 4-1 în tiebreak, dar încă o dată Sorana a revenit puternic din urmă, sfidând teoriile din tribune. Finalmente, a fost Li cea care a clacat nervos, dubla ei greșeală punând capăt meciului.

După meci, Sorana a surâs către Cahill: „E drăguț să-i pot oferi niște rezultate în loc de dureri de cap”. Și ce rezultate: în rezumat, săptămâna Soranei arată așa: două mingi de meci salvate, doi foști lideri eliminați și două câștigătoare de Slam învinse.

Victorie, prima finală a Soranei din 2008 încoace, și cel puțin locul 21 asigurat de luni încolo (18, în cazul titlului) – iar intrarea în Top 20 e doar o chestiune de timp. Și, foarte important, s-a oprit seria ghinioanelor din semifinale. Pentru că, poate n-ați remarcat, dar în toți acești ani, Sorana n-a stat chiar degeaba: de 10 ori a ajuns în semifinale și s-a oprit în fața ultimului pas. De azi, seria cu pricina e istorie. După cum seria acestei săptămâni e, de asemenea, istorie. Una frumoasă, de astă dată.