Victorie la mustață: Muguruza găsește combinața câștigătoare într-o zi în care niciuna din semifinaliste nu a jucat grozav
E o înfrângere care ustură, nu numai pentru că a fost la un scor strâns, ci pentru că Muguruza nu a dat senzația că a fost ”unplayable”.
Articol 30-0+ oferit tuturor cititorilor. Dacă vrei să citești mai mult astfel de conținut, fă-ți un abonament la 30-0+. Toate abonamentele făcute în ianuarie intră în concursul cu premiu o excursie de 3 zile, pentru 2 persoane, la Roland Garros 2020!
Spuneam în preview că se vor înfrunta două filozofii de joc diferite. Muguruza s-a ținut de a ei, Simona însă mi s-a părut că a fost un pic șovăitoare – nu a alergat-o pe spaniolă din prima și nu și-a deschis terenul suficient de repede pentru a-i tăia avântul. La începutul setului unu, acea oportunitate ratată de a face break pentru 2-0, cu două mingi de break – e adevărat, de la a doua încolo Garbine a servit foarte bine, dar pe prima Simona a dat în fileu un retur pe un serviciu doi abordabil.
Nu era o garanție că un break acolo ar fi fost suficient pentru a fugi cu setul, la cât de greu le-a fost amândurora să-și facă serviciul tot meciul. Însă un break încă din debutul meciului, urmat de un hold, ar fi fost o declarație și i-ar fi strecurat poate îndoiala în suflet Muguruzei, ajutând-o pe Simona să pună stăpânire pe meci din punct de vedere al moralului, cum a făcut-o cu Kontaveit.
Mai îngrijorător decât neluarea acelor șanse timpurii mi s-a părut faptul că Simona parcă nu era destul incisivă în toate schimburile, așteptând în unele un pic cam mult pentru a deschide terenul și dându-i Muguruzei o minge-două jucabile pe mijloc. În schimburile în care ținea mingea adânc și o alerga pe Muguruza stânga-dreapta, aceasta era imediat depășită – era clar că nu putea să stea cu Simona în acest tip de joc. Din păcate, Simona n-a reușit să joace așa suficient de mult și de repede cât s-o obosească și să-i frângă rezistența, iar spaniola s-a ținut tot timpul agățată de meci, grație unui serviciu providențial și atacării oportuniste a unui număr suficient de mare de retururi.
Iar când s-a ajuns la punctele cruciale, mingi de break sau de game sau de set, Muguruza a reușit mereu să găsească acea viteză în plus. 10 ași a servit spaniola în meci, mulți dintre ei pentru a salva break points. Game-ul când a servit să rămână în primul set la 5-6 poate fi luat ca exemplu pentru planul ei de joc în tot meciul – a servit doi ași și un nereturnabil, iar alte două puncte le-a câștigat atacând în schimb cu un rever în lung de linie sau urcând la fileu. Nu-i de mirare că am avut atâtea tușe, și la serviciu, și în schimburi, de unde și numărul mare de decizii contestate cu Hawkeye. Totul a fost pe muchie de cuțit, într-o tensiune incredibilă.
A fost chinuitor și de privit, darmite de jucat: protagonistele au fost obligate să alerge pe o căldură de 39 de grade pentru că indicele termic a rămas la 4.9, cu o zecime sub limita care i-ar fi obligat pe organizatori să închidă acoperișul. Pe măsură ce meciul înainta, căldura a început să joace un rol din ce în ce mai mare – de aceea cred că câștigarea primului set a fost crucială, mai ales că a fost unul lung, cu suișuri și coborâșuri, care a presupus un consum fizic și psihic considerabil.
În setul 2 a fost rândul Simonei să se agațe pentru a egala la 1-1, salvând două mingi de break, a doua cu un challenge inspirat. Pe acest un nou val de încredere, a făcut un break pentru 2-1, urmat de un break back pentru Muguruza, urmat de alt break al Simonei, pe care a reușit în sfârșit să-l consolideze, apărând două mingi de break, dar îndoindu-se de efort la sfârșitul unui schimb.
A urmat un șir de trei holduri clare, până la 5-4, când Simona a servit pentru setul doi. Însă aveam senzația sâcâitoare că avantajul ei stătea agățat de un fir de păr – Garbine începuse să aibă din ce în ce mai multă încredere și să reziste mai bine în schimburi, în ciuda căldurii. Simona, de partea cealaltă, începea să resimtă în corp și efortul fizic cumulat cu căldura și pentru prima dată parcă nu mai avea ascendentul în schimburile lungi – drept dovadă, Garbine a convertit a treia minge de break pentru 5-5 într-un stil halepian, cu o defensivă care s-a agățat de tot, forțând-o pe Simona să lovească o minge în plus și să greșească.
Acolo s-a terminat și rezistența Simonei, care a mai câștigat trei puncte în următoarele două gameuri.
E o înfrângere care ustură, nu numai pentru că a fost la un scor strâns (Muguruza abia pe final a trecut în față la totalul punctelor, câștigând cu trei mai mult), ci pentru că Muguruza nu a dat senzația că a fost ”unplayable”. Sigur, a găsit ași sau nereturnabile enervant de constant la mingile de break, iar când era condusă a atacat furibund tot, dar jocul ei a fost totuși inconstant și a oferit șanse: a avut 39 de lovituri direct câștigătoare versus 44 de neforțate și 14 mingi de break de înfruntat.
Însă ca să câștigi în tenis nu trebuie neapărat să joci bine, ci mai bine decât adversarul. Acesta a fost meritul Muguruzei azi și trebuie să i-l recunoaștem – deși a început nesigur, a continuat să joace totul pe cartea agresivității, căutând cu încăpățânare meciul până l-a găsit.
Citește și:
Simona: „Meciul acesta mă afectează. Îmi pare rău că nu am putut să fiu mai puternică la mingile alea”
