Victorie de poveste: Nadal revine şi câştigă într-un “deja-vu” electrizant cu Nalbandian

Adrian Țoca | 17 martie 2012

Victorie de poveste: Nadal revine şi câştigă într-un “deja-vu” electrizant cu Nalbandian

A început ca un meci de rutină. S-a transformat repede într-un spectacol de clasă, după care s-a metamorfozat într-un thriller de zile mari. Apoi a revenit la stadiul de “conform aşteptărilor”, numai pentru ca, într-un final nebun, să ne convingem, a câta oară, că în tenis nu e bine să “crezi că”. Nu e bine să ai prejudecăţi, nu trebuie să anticipezi. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, unul dintre aceşti atleţi desăvârşiţi, indiferent că e unul cu care ţii sau un “inamic”, îţi va arăta cât de mult te poţi înşela. 

Rafa Nadal a câştigat, aşadar, unul dintre cele mai frumoase meciuri ale anului, trecând, în sferturile de la Indian Wells, de David Nalbandian, scor 4-6, 7-5, 6-4, la capătul unui show în care argentinianul a fost la două puncte de victorie. 

Preţ de un set şi trei sferturi, Nalbandian, proaspăt reîntors pe scena tenisului de calitate după ani buni de rătăcire, a arătat cam ce trebuie făcut ca să îl baţi pe Nadal. Cu un rever desăvârşit, o clarviziune şi un calm neaşteptat pentru cei care îi ştiu istoricul argentinianului, un Nalby în excelentă condiţie fizică l-a dominat pe Rafa de la game la game, alegându-şi cu migală loviturile şi pictând liniile terenului într-un tablou care nu-l înfăţişa prea grozav pe Nadal. “M-am simţit nesigur, nervos încă de la început”, urma să admită spaniolul, după meci.

Uşor stresat la început, ajungând chiar să se ciondănească pe un challenge cu arbitrul, Rafa a continuat, şi pe fundalul unor erori numeroase, să fie vioara a doua în meci, iar la 4-5, Nalbandian a forţat, închizând setul cu un break venit la momentul potrivit.

Momentele cheie ratate: break-ul, la început, scurta, la final

Setul doi a continuat în acelaşi ritm, ba chiar şi mai bine. Ne întrebam cu toţii când se va “tăia” Nalbandian. Dar David nu s-a oprit, ba chiar a avut şansa unui break timpuriu la 1-0. L-a ratat, dar a continuat să impună ritmul şi să impresioneze cu puncte superbe în momente cheie şi cu servicii făcute tot mai uşor. La 5-4 pentru Nalby, Rafa a servit ca să rămână în meci. Şi s-a ajuns până la 30-30. O minge la limită a decis clipa, dar Rafa nu e degeaba Rafa. A găsit ieşirea, pregătind scena pentru explozia din game-ul următor. La 5-5, trei puncte au decis soarta meciului. La 15-15, Nadal a făcut unul dintre punctele sale trademark, alergând fantastic după un vole prea casual al adversarului, penalizându-l cu un passing aproape din afara terenului, în stilul celui din semifinala cu Federer, de la Australian Open. Nalbandian n-a părut să acuze şocul, numai că, două puncte mai târziu, a jucat groaznic de neinspirat o scurtă, oferindu-i lui Rafa o minge de break. Şi, cu o dublă greşeală, a completat cadoul.

Copie (aproape) la indigo după meciul lor din 2009

Poate cel mai faimos meci dintre Nalbandian şi Nadal de până acum s-a jucat tot la Indian Wells, în 2009. Atunci, Nadal revenea incredibil de la 3-6, 3-5, salvând cinci mingi de meci şi câştigând decisivul cu 6-0. Scenariul s-a repetat, până la un punct. Nalbandian a clacat din nou după pierderea setului secund, cedând un break chiar în primul game al setului 3. Nu fără suspans. Argentinianul a crezut că a făcut game şi se îndrepta către bancă, dar un challenge milimetric al lui Rafa l-a readus pe teren.

S-a ajuns apoi la 5-2 cu două break-uri pentru Nadal. E gata? Nu încă. Un break din nimic, apoi un serviciu la limită şi e 5-4. Şi nu numai atât. Renăscut din nimic, Nalbandian are două mingi de break şi de 5-5. Câteva schimburi nimicitoare, dar, incredibil, David, acest “adrenaline junkie”, aşa cum el însuşi s-a caracterizat, alege iar o scurtă neinspirată. Ca şi în setul doi. Şi totul se termină, iar Rafa se poate gândi liniştit la o nouă luptă cu Roger. A 28-a.

Concluzii?

Întrebarea naturală este “Unde ai fost, Nalbandian, atâta vreme?”. Un jucător de un talent fantastic, David e pe locul 74 în lume şi a avut nevoie de wildcard ca să prindă tabloul la Indian Wells. Ar fi bine ca el să revină, pe final de carieră, la nivelul pe care îl merită, dar rămâne regretul că “s-a irosit” cumva atâţia ani, între accidentări şi crize de formă şi de încredere. Fostul finalist la Wimbledon a arătat de ce a avut atâţia ani record pozitiv cu Federer şi cum a ajuns până pe locul 3 în lume. Iar surpriza cea mai mare a fost că nu a abandonat lupta chiar şi atunci când era condus cu 5-2 în decisiv. Spre binele tenisului, Nalbandian ar face bine să ne mai ofere cât mai multe astfel de momente.

Cât despre Rafa? Ce-ar mai fi de spus afară de o nouă dovadă de tenacitate şi de dârzenie dusă la extrem? Mingea de la 4-6, 5-5, 15-15 spune totul despre forţa fantastică a lui Nadal de a lupta chiar şi atunci când finalul pare aproape. “Pare”, pentru că atunci Rafa e pe teren, finalul nu poate fi niciodată sigur. Scăpat din chingile în care l-a ţinut Nalbandian, Rafa a decolat dezlănţuit în setul trei, evadând către o victorie care ar putea face minuni pentru moralul lui. În mod cert, avea nevoie de ea. Urmează exact ce-i recomandă doctorul în astfel de momente: un meci cu Roger.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi