Verdasco, ce fiasco! Andy Murray revine de la 0-2, merge în semifinala cu Janowicz

N-a lipsit mult. Câteva puncte jucate altfel, și Fernando Verdasco s-ar fi putut alătura numerosului grup de jucători care au dat peste cap pronosticurile la această ediție. Dar Andy Murray a reușit să evite în ultima clipă coliziunea improbabilă cu dezastrul: a reușit a șaptea revenire a carierei de la 0-2 la seturi și s-a calificat în cea de-a 5-a sa semifinală la Wimbledon: 4-6, 3-6, 6-1, 6-4, 7-5.

Pe cât de susținut a fost Andy în cursa sa de recuperare, pe atât ar fi fost pus la zid de întreaga media britanică, în cazul în care s-ar fi oprit în sferturi, într-un turneu în care toate numele mari i-au fost curățate din cale. De altfel, cel mai probabil că Andy a fost unul dintre foarte puținii britanici care nu l-au subestimat pe Verdasco. În rest, publicul a asistat relaxat la cum a fugit Nando cu primele două seturi, iar jurnaliștii și comentatorii din Insulă n-au mai pregetat, în buna tradiție a ultimilor ani, să minimizeze efortul spaniolului și să hiperbolizeze revenirea altminteri remarcabilă a lui Muzz. De altfel, Andy a pufnit nemulțumit când una dintre întrebările de după final a părut să reducă semnificația replicii lui Fernando. „Meciul nu este un avertisment, pentru că eu știam deja cât de buni sunt acești jucători. Toți ceilalți încearcă să spună că nu-s”.

În pofida abordării lui corecte, lui Murray i-a lipsit complet jocul în prima parte a meciului. Apatic și inert, cu unele alegeri absolut neinspirate și cu greșeli lamentabile, Muzz a reamintit de anii în care înșira înfrângerile dezamăgitoare exact atunci când se puneau mai multe așteptări în el. În atare condiții, Verdasco nici n-a avut nevoie să strălucească, ci doar să joace solid și îngrijit și să servească bine ca să câștige primele două seturi. Pe primul, Murray l-a pierdut dezolant, cu dublă greșeală, iar pe al doilea l-a făcut cadou într-un stil de-a dreptul îngrijorător, pierzându-și complet capul de la 3-1 cu break avans și până la final. 

Dar Murray nu mai e chiar acel Murray. „După atâtea și atâtea jocuri, am învățat ce trebuie să faci ca să întorci și să recuperezi”, a spus el. Ce-i drept, a avut și ceva noroc în câteva momente cheie. În primul game din setul trei, de exemplu, de care a trecut cu mari emoții, defilând apoi în restul setului, cedat poate prea ușor de Verdasco. Apoi, în setul patru, Murray a supraviețuit unor game-uri grele de tot pe propriul serviciu, salvând patru mingi de break per total. Șansele s-au răzbunat, iar Fernando se vedea împins în decisiv. Care a mers cap la cap până la 5-5, când Murray și-a creat singura șansă de break existentă în tot setul, grație unui raliu enorm. Apoi a fructificat-o și a închis meciul cu un serviciu alb. Murray rămâne în picioare, în vreme ce Verdasco își mai trece o amintire tristă în cont la cel mai înalt nivel, după dramatica semifinală de la Australian Open 2009.

N-a fost musai un meci nemaipomenit de bun, așa cum se cade deseori în capcana de a cataloga orice meci de cinci seturi. A fost un duel între rezistența unui jucător cu pedigree de campion, obișnuit să suporte și să treacă prin munți de frustrări și de ratări înainte de a-și apropia victoria, și asaltul tomnatic al unui alt jucător extrem de talentat, dar fără arta de a închide un big upset. În cazul jucătorilor precum Fernando, e la îndemână să-i acuzi că pierd astfel de meciuri pentru că se sufocă în fața unui rezultat mare, dar Verdasco a jucat bine și foarte bine patru seturi din cinci și n-a clacat din punct de vedere nervos. A servit fantastic uneori, a avut mult, foarte mult curaj, trăind chiar periculos în câteva ocazii în care ar fi putut sta în puncte și fără să forțeze atât de mult liniile. A fost agresiv și l-a izolat pe Murray pe rever, expunându-l în defensivă și atacându-i fără milă serviciul doi, faimos prin (încă) vulnerabilitatea sa. A făcut aproape tot ce trebuia. Atâta doar că n-a știut să închidă, să-l execute pe Murray atunci când l-a avut în mână.

Așa începe: Jerzy în semifinală! 

În tot acest timp în care Murray alerga să-l potolească pe Verdasco, Jerzy Janowicz încerca să-și potolească emoțiile. Polonezul a tremurat în așa hal după victoria cu Lukasz Kubot încât nu s-a putut aduna pentru interviul pentru BBC, cel pe care câștigătorii îl dau, tradițional, în secunda în care părăsesc terenul. Jerzy are și de ce să fie într-atât de emoționat: a reușit o performanță fantastică la abia a doua lui participare la Wimbledon. Da, a avut culoar, da, a avut un sfert de finală la îndemână, însă să nu uităm cât de puțină experiență are acest jucător și cât de rapid a fost saltul lui. În plus, cu culoar sau nu, Jerzy a avut totuși niște meciuri de câștigat, iar felul în care s-a impus cu Kubot, apăsând pe accelerator exact când era cazul, salvând mingi de break și ținând mereu lucrurile sub control, spune câte ceva despre personalitatea acestui potențial viitor nume greu din tenisul masculin. Acum un an, Janowicz era pe locul 142 în lume. După ce a ajuns în semifinală, el s-a asigurat de cel puțin locul 17. O prezență în finală l-ar urca până pe 11.

Janowicz și Kubot s-au îmbrățișat secunde în șir la finalul meciului și, foarte simpatic, au făcut schimb de tricouri exact ca la fotbal. Ulterior, la conferință, când s-a mai adunat, JJ a început deja să se gândească la semifinala cu Murray, una nu atât de dezechilibrată precum pare. Murray e un mare jucător de retur, dar dacă Jerzy servește așa cum a făcut-o până acum în turneu, britanicului îi va fi greu să-i rupă ritmul. La ultimul meci direct, a fost Janowicz cel care a câștigat surprinzător, anul trecut, la Mastersul de la Paris, momentul în care polonezul a apărut, practic, pe marea scenă. „Acum sunt cel mai fericit om din lume. Sper că Andy va simți vreun soi de presiune, pentru că Marea Britanie așteaptă pentru un campion britanic la Wimbledon. Va fi o atmosferă frumoasă și un meci bun”. Asta cu siguranță.

Murray – Verdasco, faza meciului

Murray – Verdasco, highlights

Interviul emoționant de după meci al lui Janowicz