Vară tristă: Simona Halep este eliminată încă din turul inaugural de la Wimbledon

Simona Halep a fost protagonista celei mai mari surprize de până acum a turneului: românca a fost eliminată de slovaca Jana Cepelova, 5-7, 6-4, 6-3, completând astfel o dublă nedorită, în totală opoziție cu vara trecută. Slovaca o va întâlni în turul următor pe Monica Niculescu, jucătoarea noastră reușind să o învingă pe Monica Puig în trei seturi.

La cum începuse meciul, prima senzație era că urmează o binevenită zi scurtă și confortabilă pentru favorita 3: Simona cea din primele două game-uri a lovit cu poftă, cu sete, de fapt; a găsit unghiuri și s-a năpustit peste adversara ei precum un taur furios la vederea unui petec de culoare roșie. Cepelova avea să plătească pentru toate oalele sparte de alții și altele în ultima perioadă, ne-am zis cu toții în barbă, gata să scoatem clișeele de la naftalină: ce înseamnă un matchup bun, ce bine pică! Amintirea victoriei seci, fără pic de istorie, reușite în fața aceleiași Cepelova la US Open de anul trecut, într-un moment similar ca joc și ca încredere, întărea această convingere: în forma actuală, cu jocul ei actual, slovaca nu o poate răni nici măcar pe această Simona.

Doar că această Simona suferă în mod evident la capitolul încredere, devine evident acum că suferă chiar mai mult decât o făcea toamna trecută, la meciul din Grand Slam-ul american. A fost nevoie de numai câteva schimburi mai sănătoase ca Simona să se crispeze și să devină nesigură; Tracy Austin, care a comentat pentru BBC, a observat imediat că ezitările Simonei au început imediat ce Jana a reușit, cumva, să intre în raliuri. Nesiguranța s-a transferat unde e cel mai la îndemână, la serviciu: cele câteva game-uri în care serviciul a părăsit-o cu totul pe Simona au fost teribil de urmărit. Cele cinci duble greșeli în primele trei game-uri pe serviciu au costat-o mult, iar senzația din acele momente se schimbase cu 180 de grade față de cea din primele schimburi: de data asta, meciul părea pe punctul să-i scape foarte ușor din control. 

În aceste condiții, holdul de la 2-3 mi s-a părut aproape eroic și greu de crezut. E game-ul în care Simo a servit acel first serve în propria jumătate de teren, iar ceva mă face să cred că nu i-a alunecat mâna pe rachetă, ci pur și simplu brațul i-a atârnat foarte, foarte greu. Același braț greu care a făcut-o să lovească tone de forehanduri moi, pe centru, mingi neutre cu care i-a dat Cepelovei ritm, dar mai ales, credința că are o pâine de mâncat azi. 

Dar, spuneam, s-a făcut cumva, nu știm cum, hold pentru 3-3, și imediat Cepelova a venit cu cadoul și și-a cedat serviciul, la rându-i arătându-și limitele și propria-i luptă emoțională: firește că slovaca a simțit că scăpase temporar ocazia printre degete. La 5-4, Simona s-a încordat iar și n-a putut trece linia de sosire. A făcut-o ceva mai târziu, când o pauză lungă cât o zi de post, timp în care, în așteptarea trainerului, ne-am mai liniștit bătăile inimii, a liniștit-o și pe Simona. Când s-a întors pe teren, s-a întors și serviciul odată cu ea. Fugar, am văzut o altă Simona: cea echilibrată, netulburată, în stare să-ți lovească nonșalantă doi ași într-un game. Ceea ce a și făcut, luând setul. Era în grafic, urma de îndoială fusese îndepărtată, ordinea, restabilită.

Doar că Jana Cepelova simțise deja fereastra de oportunitate. Slovaca are principalul merit de a fi ignorat scorul, continuând să pună întrebări româncei. Astfel de lucruri se simt, jucătorii și jucătoarele n-au nevoie de prea multe mesaje ca să prindă informații esențiale de dincolo de fileu; nu doar Simona e singura care pricepe, încă de la încălzire, în ce ape se scaldă adversara. Primind suficiente semnale din partea numărului trei mondial, Cepelova a continuat, așadar, să creadă că are o șansă, chiar și atunci când și-a cedat serviciul în start de set secund. A mărit doza de agresivitate atunci când a avut ocazia și, pe lângă asta, a făcut două lucruri esențiale: a pistonat forehandul româncei până când l-a dat peste cap cu totul și a introdus câtă variație a putut. Asta s-a tradus preponderent prin slice-uri, atât cu reverul, cât și cu dreapta. În numeroase ocazii, un slice al Cepelovei a fost urmat de o eroare neforțată a Simonei. Disrupt – cuvânt buzz în jurnalismul de business și de tehnologie de azi – e ceea ce a reușit Cepelova. I-a stricat bruma de ritm Simonei, adăugând alte întrebări la lista și așa bogată cu care românca a venit de la vestiare.

Consecința a fost rapidă: avantajul breakului s-a pierdut, iar pe la mjlocul setului secund, starea de neliniște de la 2-3 în primul set, se lăfăia din nou confortabil în tabăra româncei. Numai că, de data asta, Simona n-a mai putut-o opri pe Cepelova. A avut o șansă, a făcut rebreak la 3-5, dar neputința în a-și face serviciul când avea nevoie mai mare de el a costat-o teribil, toată ziua. 

Deja pe la începutul setului decisiv devenise destul de clar că Jana nu va claca, iar Simona, dacă ar fi fost să se salveze, trebuia să-și ia singură. În ciuda unor puncte spectaculoase pe alocuri, românca a plătit serva secundă ezitantă, a scăpat iar serviciul din mână și controlul asupra meciului, fiind depășită în agresivitate, în forță și în istețime în punct important după punct important. S-a văzut condusă cu 4-1, dar are meritul de a fi continuat să încerce, chiar dacă a jucat toată ziua un tenis cu sufletul greu. La acel 4-1, gândurile ne-au zburat spre un alt set decisiv care se va termina repede, dar Simona a făcut un serviciu solid și apoi a reușit break-ul. Înapoi în cărți, ne-am zis. E o bătălie de care avea nevoie, ne-am zis. Vine, în sfârșit, un decisiv pe care Simona îl va tranșa în favoarea ei, ne-am zis. Dar niciuna dintre aceste ziceri-clișeu n-a stat în picioare. Alt serviciu cedat într-un moment în care jocul mai putea fi salvat, și s-a făcut 3-5. Apoi acele trei șanse de break consecutive scăpate din mână, iar meciul a fost pierdut, chiar dacă, amănunt statistic, Halep a câștigat mai multe puncte. Dincolo, Cepelova își regăsise nonșalanța cu care reușea să atragă atunci când o învingea pe Serena la Charleston, anul trecut. Sigur, de atunci și până acum n-a mai reușit cine știe ce victorii (între timp a suferit diverse accidentări și o pneumonie), iar anul acesta abia dacă a reușit una. Dar tenisul e un sport dubios în splendoarea lui: sunt zile în care nimic din ce-a fost valabil până ieri nu mai este valabil și azi. 

Într-un final, Cepelova are meritul de a fi crezut în oportunitatea ei și, mai ales, meritul  de a fi sesizat-o. Sunt mulți jucători care pot face doar una din cele două, sau dacă le fac pe ambele, atunci le lipsește implementarea. Pe alocuri, în decisiv, Cepelova a fost și într-un pui de zonă, nu mult, dar exact atât cât a trebuit ca să închidă șurubul. Sentimentul a fost, însă, că o altă jucătoare mai experimentată l-ar fi închis încă din setul 1, iar Simona n-ar mai fi avut numeroasele șanse de a scăpa, totuși, teafără din acestă ambuscadă. Cum, în egală măsură, o Simona într-o formă normală n-ar fi avut niciodată probleme azi.

E dificil și, cumva, inutil de păstrat o limită între analiza meciului și discuția despre starea actuală a Simonei, pentru că ele se leagă. În niciuna dintre înfrângerile de dată recentă ale Simonei n-am simțit atât de clar apăsarea din jocul ei precum azi. Cu Lucic-Baroni, la RG, aproape că n-a pus racheta pe minge, așa că nici măcar nu e elocvent pentru comparație – cel puțin acel eșec a fost clar și limpede. Cu Suarez Navarro și cu Mladenovic a pierdut meciurile din mână, pe un pattern similar cu cel de azi, imediat după ce adversara a schimbat din mers tactica. Cu Cepelova, Simona a pierdut pentru că nu a avut suficientă încredere că poate pune în practică loviturile de care avea nevoie. Mai ales CÂND avea nevoie.

E o discuție întreagă, de purtat separat, despre această stare de fapt. O putem avea și pe fast-forward, pentru că implică aceleași elemente, aceleași cuvinte cheie ca și în alte episoade triste, precum cel de azi: presiunea și gestionarea presiunii de către Simona, tensiunea pe care o resimte ea din țară, felul în care ne raportăm fiecare la ea, felul în care se raportează ea la noi, schimbările tehnice, ajustările pe care le-a făcut, apoi ajustările pe care nu le-a mai făcut. Propriile-i erori, nerăbdarea, lipsa victoriilor de încredere, cele care să însemne ceva, cele care să schimbe trendul. Toate astea s-au adunat și au dat, din nou, peste. 

Partea bună e că astfel de perioade vin și trec. Halep nu e nici prima, nici ultima care se zbate să-și regăsească confidence-ul; nu mai departe de circuitul masculin avem un exemplu ilustru, învârtit de asemenea pe toate fețele. Tenisul e un sport ciclic, flux-reflux, orice jucător e dator cu perioade de joc mai proaste, în funcție de cât de bine le controlează depinde, la urma urmelor, nivelul său de măreție. Simona are food for thought acum, atitudinea ei de la conferință arată că înțelege perfect cum stau lucrurile, că vede ce nu e bine, inclusiv ce nu e bine în afara zonei pe care o poate influența ea. “Jocul meu e acolo, n-am probleme cu asta. Dar în interior, din punct de vedere emoțional, mai am de lucru să învăț să mă eliberez de stres. Vreau să intru pe teren și să pot să spun că nu-mi pasă de nimic altceva, vreau doar să joc tenis. Se va reîntoarce curând (acest sentiment), am această încredere”, a spus Simona, încercând să ne transmită că, de fapt, nu mai știe cum să acceseze jocul care a adus-o în Top 3, nu că l-ar fi pierdut definitiv. 

Între timp, va trebui ca noi să găsim o cale să ne lămurim și să ne împăcăm, la rândul nostru, cu felul în care ne raportăm la ea. E important, pentru că face parte din conversația zilnică pe care o avem la nivel național despre Halep. Și, cumva, toate concluziile acestei conversații – competente sau nu – ajung și la ea și au un efect. Poate că luna de pauză (afară de vreo surpriză) care va urma ne va fi de folos în a ne lărgi perspectivele și a înțelege că nu-i chiar un efort atât de mare să avem ceva mai multă încredere. Sau dacă nu, măcar mai multă grijă. O să avem surprize plăcute.