US Open, ziua a cincea: Rafa pierde pentru prima oară în Slamuri de la 2-0 la seturi, învins iar de Fognini. Serena supraviețuiește

Tenisul e sport de insomniaci. E perfect pentru cei cu somnul fracturat, pentru frământaţii de dileme, sufletele torturate. Dacă ne-am fi născut în secolul XIX, ne uitam la lună şi scriam poezii cât era noaptea de lungă, acum ne uităm la US Open şi parcă ne simţim mai bine când vedem că şi alţii duc lupte, chiar dacă pe un teren de tenis.

Noaptea mea a fost punctată mai întâi de lupta Serenei Williams, care a jucat iarăşi pe marginea prăpastiei o bucată bună din meciul cu Mattek-Sands. Scalpul Serenei trebuie să fie la ora asta cel mai preţios trofeu din tenisul feminin. O victorie acum asupra lui Williams ar cântări cât una asupra lui Rafa la Roland Garros în perioada lui de glorie. Cine o va bate (dacă o va bate cineva) pe Serena la acest US Open va deveni un personaj soderlingian: indiferent ce va face restul carierei, va rămane ca „jucătoarea care i-a negat Serenei Marele Slam”.

Nu e de mirare că fiecare adversară intră pe teren impotriva ei complet eliberată de griji şi cu tentaţia celui mai mare upset din tenisul feminin strălucindu-i în ochi. Serena are ceva imens de piedut încă de la prima minge, pe când adversarele ei nu au absolut nimic. Bethanie a zburat pe teren atât timp cât nu a avut nimic de pierdut. Dar în momentul în care a avut şi ea ceva de pierdut (adică un set şi ceva), lucrurile n-au mai fost atât de simple.

În tenis, diferenţa dintre jucătorii mari şi ceilalţi este cum joacă când au totul de pierdut. Fiecare punct câştigat de-al lungul meciului li se aşează pe umeri într-un sac imaginar cu care trebuie să joace mai departe. Pe lângă oboseala fizică, mai este şi teama că ar putea pierde toată munca de până atunci, pentru că în tenis nu se termină până nu dai lovitura fatală, până nu pui şi ultimele virgule şi semne de exclamare. Şi de obicei, acestea sunt cele mai grele, trase paradoxal în jos de sacul de succes pe care l-ai avut până atunci în meci.

Serena Williams trăieşte pentru a mai lupta încă o zi, dar toate meciurile ei de acum înainte vor avea potenţial să fie la fel de epuizante ca și cel de azi noapte. Iar dacă adversarele ei viitoare s-au uitat cu atenţie la ce-a făcut Bethanie pe teren, vor şti că Serena poate fi destabilizată cu un joc ultra agresiv, fără „dar” şi „poate”, cu lovituri violente care să nu-i dea şansa de a-şi construi ritmul şi încrederea prin intermediul raliurilor. Următoara ei adversară, Madison Keys, are toate datele fizice şi tehnice pentru a face acest tip de joc. Chiar dacă va reuşi, se va pune însă întrebarea care se pune tot timpul înainte de linia de sosire într-un meci contra Serenei: cine va reuşi să se ţină pe picioare sub greutatea sacului imaginar? Umerii Serenei sunt puternici, dar pe ei apasă acum cea mai mare povară pe care o poate purta cineva pe un teren de tenis.

 

Fabio Fognini n-a fost niciodată recunoscut pentru capacitatea sa de luptă sau de ambiţie. Autodeclarat „leneş”, protagonist a nenumărate momente comico-dubioase pe teren, Fabio este un favorit al tribunelor pentru micile scandaluri care se ţin de el ca scaiul. Mi-a plăcut mereu Fognini, dar nu pentru că face pe nebunul pe teren, ci pentru că sub toată bravada şi mersul legănat de italian plictisit se ascunde de fapt un shot-maker puţin recunoscut.

În ultimul timp, tenisul masculin pare să încununeze aceşti jucători întârziaţi, talentaţi dar incerţi când vine vorba de disciplină sau ambiţie. Wawrinka este cea mai de succes poveste dintre ei. La acest US Open, i s-au mai alăturat doi: Paire şi Fognini. Benoit a confirmat eliminarea lui Nishikori in primul tur cu eliminarea altui cap de serie, Tommy Robredo, în trei seturi. Lui Paire nu i-a fost uşor să închidă meciul şi a avut nevoie de un game foarte lung pe serviciul lui pentru a pune acel ultim semn de exclamare, chiar dacă Robredo era incapacitat aproape total de o problemă la picior. Dar Benoit nu juca numai cu Tommy, ci şi cu acel sac de care vorbeam pe umeri. Va juca în meciul următor cu alt tenisman spectaculos şi inconstant care îşi caută povestea de succes, compatriotul Tsonga.

Fabio a avut o misiune pe care şi-a făcut-o cât de grea s-a putut: a trebuit să recupereze un deficit de două seturi la zero, a fost apoi condus şi în setul trei şi în setul patru. În setul cinci, norocul lui a fost că serviciul lui Rafa a fost la fel de subţire ca al lui – au fost la breakuri de ziceai că vezi un meci între Errani şi Kerber. Însă, până la urmă, Fabio a hotărât să lase clovneriile şi văicărelile la o parte şi să-şi scoată la iveală latura de shot-maker. Şi ce lovituri poate să genereze acest jucător înşelător prin lentoarea cu care se mişcă între puncte! Este o economie motrică în jocul lui Fognini pe care nu o vezi decât la tenismenii cu adevărat talentaţi, cei care simt în mod instinctiv terenul şi dispensează exact atâta energie cât e necesar pentru a ajunge la minge şi a o lovi perfect.

La sfârşitul meciului, Fabio a făcut acel gest al lui Wawrinka, a arătat cu degetul către tâmplă şi apoi cu pumnul strâns către inimă. E o lecţie pe care sper să n-o uite repede: ca să câştigi ceva, orice de fapt, ai nevoie de acest duo alcătuit din inimă şi cap. Una fără cealaltă nu este destul. El a avut multă inimă până acum, uneori prea multă. Îmi pare bine că a descoperit că sub frizura aia lucioasă şi tenul măsliniu de italian şmecher se ascunde un creier care poate să şi gândească un meci, nu numai să-l simtă. Următorul adversar este unul accesibil ca joc: Feliciano Lopez. Fognini va trebui să se reseteze, să-şi reaşeze pe umeri sacul (mai mare şi mai greu, acum că a ajuns mai departe decât este obişnuit el la US Open) şi să-şi folosească în continuare capul.

Best of the rest

Tot un jucător talentat dar nesigur pe el, Chardy pare să înţeleagă şi el mai bine ce trebuie să facă pentru a câştiga. A trecut în patru seturi de Ferrer, una din nucile cele mai tari din circuit pentru jucătorii mai slab clasaţi decât el. E adevărat, hardul rapid este cea mai bună suprafaţă pentru jocul exploziv al lui Chardy, bazat pe un serviciu şi o dreaptă monstru, pe când pentru Ferrer este cea mai slabă. Dar chiar şi aşa, la nivelul acesta într-un Slam şi cu antecedentele mentale ale celor doi (plus meciurile anterioare: Ferru câștigase 7 din 8), bătălia se dă în zona spre care arată de obicei Wawrinka cu degetul. Dacă Chardy a trecut sau nu la următorul nivel din punct de vedere psihic vom şti mai clar în meciul următor, când va întâlni un jucător foarte motivat să treacă mai departe: Marin Cilic. O grămadă de puncte de apărat pot fi o motivaţie destul de puternică, şi asta s-a văzut în meciul său contra lui Kukushkin, care a servit pentru două seturi la zero, dar a sfârşit prin a pierde în cinci.

O parte de tablou dinspre care nu se aude nici musca este cea a lui Djokovic, care trece prin adversari ca secera prin grâu (nu ştiu de unde mi-a venit această comparaţie agrară…). Încă un tur, încă un jucător împachetat  în trei seturi şi trimis la aeroport, de data asta Seppi. Iar adversarul din următorul meci, Bautista Agut, nu-mi pare că va avea o soartă mai bună.

Belinda Bencic n-a avut soluţii la jocul lui Venus Williams şi acesta mi se pare că este un semn pentru viitor: este vulnerabilă la jucătoare care vin peste ea şi n-o lasă să-şi pună jocul combinativ la treabă. Cu toată creativitatea şi agilitatea jocului ei, Belinda va avea tot timpul acest handicap, al incapacităţii de a brutaliza un pic mingea dacă este nevoie. Aici planează din nou acea mare întrebare: poţi câştiga un Slam dacă nu poţi face winnere din spatele terenului când vrei?

Madison Keys nu are absolut deloc această problemă, de a înfige mingea în adversară de oriunde din teren. O victorie seacă în două seturi contra Radwanskăi (cu care și-a răzbunat niște înfrângeri dureroase la poloneză) pare să răspundă clar la întrebare: puterea (strunită şi ţinută în interiorul terenului) va fi mereu mai eficientă decât combinaţiile, oricât de combinative. Următorul meci pentru Madison este the ultimate test în tennis: în sesiunea de seară, cel mai probabil pe Ashe, în a doua săptămână a unui Slam, contra Serenei Williams.

Venus Williams va avea şi ea o altfel de provocare în persoana lui Kontaveit, o jucătoare tânără care atacă virulent tot şi este neobosită (deh, avantajul vârstei). Am văzut-o jucând pentru prima oară la acest Open şi pot spune că mi-a stârnit curiozitatea. Este o jucătoare de urmărit, mai ales dacă trece de Venus, ceea ce nu mi se pare imposibil.

Îşi revine Eugenie Bouchard? A ieşit cu faţa curată dintr-un meci pe viaţă şi pe moarte cu Dominika Cibulkova. Bouchard îmi provoacă sentimente amestecate: mă dor ochii în continuare de la loviturile ei complet lipsite de timing şi simţul mingii, dar nu pot decât să-i admir încăpăţânarea şi stoicismul de care dă dovadă pe teren. Însă nu cred că a depăşit hopul cu care se luptă şi cred că o jucătoare mai senină şi mai încrezătoare decât a fost Cibulkova ieri o poate trimite lejer acasă în două seturi. Următoarea ei adversară, Roberta Vinci, poate să-i pună beţe în roate, sau dacă nu ea, atunci Makarova, cu care cred că se va vedea dacă trece de italiancă. Rusoaica a trecut ieri de Svitolina în două seturi şi o văd trecând şi de următorea adversară, Mladenovic, dacă acea coapsă cu care a jucat bandajată si pentru care a cerut MTO nu-i va juca vreo festă. Îmi place Makarova (când nu joacă cu fetele noastre): este o jucătoare deşteaptă şi puternică, cu lovituri dificile, pentru că sunt în acelaşi timp tari şi variate.     

Ce este de văzut azi?

Intră Simona în acţiune cu Shelby Rogers, primul meci din sesiunea de seară pe Ashe. Între timp, WTA a anunțat-o oficial pe Simona calificată în Singapore, subiect despre care am scris și noi înainte de US Open. Horia şi Jules joacă azi ultimul meci pe terenul 6 contra perechii cehe Cermak/Vesely. Florin şi Rohan au meci cu Frystenberg/Gonzales, al doilea meci pe terenul 7. Alt dublu interesant (pentru insomniaci) este ultimul de pe terenul 5: Bouchard/Kyrgios contra Hingis/Paes. Cine va şcoli pe cine?

Multe meciuri azi cu potenţial de spectacol la simplu: Kvitova – Schmiedlova, Kohlschreiber – Federer, Azarenka – Kerber, Bellucc i -Murray, Tomic – Gasquet, Berdych – Garcia Lopez, Pennetta – Cetkovska, Anderson – Thiem.