Nu fără emoții însă: Sharon Fichman i-a pus probleme preț de două seturi româncei clasate pe locul 22 în lume. Irina Begu, Monica Niculescu și Alexandra Cadanțu au fost deja eliminate.
Primul meci nu e niciodată simplu la un turneu de Grand Slam, motiv pentru care e foarte important că Sorana Cîrstea l-a lăsat deja în urmă și se poate concentra acum pe următorul. Sorana are un tablou greu, așa că, într-un fel, e bine că a fost obligată să muncească pentru prima ei victorie: va fi mai conectată la următoarele meciuri.
După finala de la Toronto, Sorana are din nou parte de o atenție sporită, atenție care vine însă la pachet și cu mulți critici de ocazie. Dar criticile ar trebui să țină cont de faptul că Sorana s-a aflat la primul meci după două retrageri succesive din turneele de la Cincy și New Haven, retrageri survenite în urma unor probleme abdominale. Debutantă într-un Slam, Fichman a jucat fără complexe și fără nimic de pierdut, așa că s-a ținut scai de mult mai titrata sa adversară. Sharon a salvat patru mingi de break în primul game, s-a desprins la 3-1, iar pe final de set a făcut rebreak atunci când Sorana servea pentru set la 5-4. Până la urmă, românca a recăpătat avantajul breakului și n-a mai greșit la a doua tentativă de a închide prima manșă.
În setul secund, canadianca a plecat iar ca din pușcă și s-a desprins iar, de data asta la la 4-1. Apoi a condus cu 5-3 și a ratat o primă minge de set, dar Sorana a făcut break. La 5-4 pentru Fichman, românca a mai salvat alte patru mingi de set într-un game-maraton pe propriul serviciu, pe care l-a câștigat, egalând. Numai că, ulterior, la 6-5 pentru Fichman, o scurtă repriză de ploaie a întrerupt meciul. Când cele două au revenit pe teren, Sorana, aflată la serviciu, a cedat prompt trei din următoarele patru puncte, cedând și setul.
Din fericire, ea și-a revenit rapid în setul decisiv, în care și-a regăsit atât starea de spirit, cât și obiceiurile bune de la Toronto. A se citi game-urile câștigate în serie. Șase game-uri consecutive a reușit Sorana, îndepărtând hotărât aburii unei potențiale surprize.
Sorana a părut, printre altele, dispusă să prelungească punctele și să nu mai atace fiecare minge, alegându-și mai bine atacurile. A lovit bine cu reverul și a câștigat 70 la sută din punctele jucate cu primul serviciu, pe care, însă, nu l-a pus în teren decât în 57 la sută dintre cazuri, poate semn al acelorași dureri abdominale de care aminteam.
Mai important este că ea a trecut cu bine de un prim obstacol complicat. Și mai important e să fie sănătoasă și să poată juca în continuare la un potențial cât mai aproape de cel real.
@sorana_cirstea is off to a winning start at the #USOpen. #FinalSlam pic.twitter.com/1259c0j4DH
— adidas tennis (@adidastennis) August 26, 2013
În turul 2, Sorana o va întâlni pe japoneza Kurumi Nara, cea care a trecut clar de Alexandra Cadanțu, 6-2, 6-2. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, tot pe hard, la Montreal în 2010, însă asiatica s-a retras la 3-3 în primul set. Venită din calificări pe tabloul principal (n-a pierdut set în primele 4 meciuri), Nara e pe locul 109 și a jucat preponderent turnee challenger în ultima perioadă, câștigând recent unul, pe hard, apoi făcând alte două semifinale.
Din păcate, Irina Begu a cedat clar cu Ursula Radwanska, 1-6, 3-6. Pentru Irina nu s-a mai repetat povestea frumoasă din turul 1 de anul trecut, când a învins-o pe Caroline Wozniacki.
Și Monica Niculescu a ieșit din prima, învinsă fiind de Galina Voskoboeva, 6-4, 6-3. Monica a ratat astfel șansa unui meci cu Serena Williams în turul 2.
Venus, victorie la US Open-ul cu numărul 15. Iar Kleybanova s-a întors cu un succes emoționant
Venus Williams nu mai câștigase un meci în WTA din aprilie, dar asta n-a contat câtuși de puțin în înfruntarea cu Kirsten Flipkens, semifinalista de la Wimbledon. Intrată în meci ca outsider, Venus a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale ei din ultimul an, câștigând cu 6-1, 6-2. US Open rămâne astfel singurul Slam la care veterana americană n-a pierdut niciodată în primul tur. Restul zilei n-a adus surprize pe tabloul feminin, unde, printre altele, Agnieszka Radwanska și Na Li au trecut în siguranță în turul 2.
E de notat însă victoria sentimentală reușită de Alisa Kleybanova, 6-3, 4-6, 7-5 cu Monica Puig. Rusoaica, despre ale cărei probleme și lecții de viață v-am mai povestit, e la primul meci într-un Slam și la prima victorie de la AO 2011 încoace, timp în care a câștigat o luptă mai grea decât orice meci din lume, cea cu cancerul. Aflată în afara primelor 350 de jucătoare ale lumii, Alisa va urca aproximativ o sută de locuri grație punctelor obținute pentru turul 2, puncte de care avea mare nevoie. Prezența ei la US Open a fost posibilă grație unui protected ranking, care îi permite accesul într-un singur Slam. Cu acele puncte va putea accede, printre altele, în calificări la AO 2014.
În turul următor, Alisa o va întâlni pe Jelena Jankovic. Învingătoarea dintre cele două va juca mai apoi cu învingătoarea dintre Sorana și Kurumi Nara.
16 la rând pentru Rafa, plus faza zilei
Revenit la New York pentru prima oară de la finala din cale afară de fizică din 2011, Rafa Nadal a arătat impecabil în meciul cu Ryan Harrison, pe care l-a expediat rapid, în trei seturi fără istoric: 6-4, 6-2, 6-2. Și nu trecuseră decât câteva puncte din meci când Rafa a reușit fantastica execuție de mai jos:
A fost victoria cu numărul 16 din tot atâtea meciuri pe hard pentru Rafa în acest an, iar dacă spaniolul mai avea nevoie să le transmită un mesaj cât se poate de clar rivalilor săi, evoluția din meciul cu Harrison poate fi mesajul cu pricina.
Interesant drumul pe care îl are Rafa în tururile următoare. Dacă în turul 2 l-ar putea întâlni pe canadianul Pospisil, autorul unor evoluții remarcabile în ultima perioadă, în schimb turul 3 trebuie că e așteptat cu mare interes de fanii lui Rafa. Asta, deoarece Nadal l-ar întâlni atunci pe învingătorul dintre Davydenko și Dodig, adică doi jucători cu care suporterii spaniolului ar vrea reglate niște conturi. Dodig l-a învins pe Rafa în 2011, la Montreal, revenind după ce pierduse primul set la 0, în vreme ce Davydenko se poate lăuda cu o reușită mult mai faimoasă. Are (încă) un head-to-head pozitiv cu Nadal: 6-5, toate cele șase victorii venind pe hard.
Și Dodig, și Davydenko au câștigat în primul tur în cinci seturi, croatul învingându-l pe Fernando Verdasco, în vreme ce Davy a revenit la 1-2 la seturi și 2-4 în setul patru cu americanul Williams.
Ernests Gulbis a oferit, în schimb, ceea ce s-ar putea numi un „Ernests moment”. Exact când intrase pe lista capilor de serie, după un sezon mult mai aproape de potențialul lui real, exact când nimerise într-o parte de tablou cel puțin accesibilă, departe de numele grele, motiv pentru care aproape toate preview-urile de pe Internet l-au dat printre potențialii sfertfinaliști sau printre jucătorii în stare să ajungă departe la US Open, ei bine, exact acum Ernie a comis-o din nou. A pierdut în cinci seturi cu cvasi-anonimul austriac Andreas Haider-Maurer, după ce a condus cu 2-1 la seturi și break în setul 4. Ce altceva ar mai fi de zis decât…
Tennis Gods are proud to present, our greatest creation: Ernests Gulbis
— Tennis Gods (@TennisGods) August 26, 2013
Altă eliminare notabilă, japonezul Kei Nishikori, unul dintre puținele potențiale obstacole din calea lui Federer către un sfert cu Nadal. Kei a cedat clar, în trei seturi, cu britanicul Daniel Evans.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română