US Open | Preview-ul turneului, primele impresii după tragerea la sorți și analiza lui Mats Wilander

Tragerea la sorți 

– Novak Djokovic și Andy Murray sunt în aceeași jumătate de tablou; vom avea o finală diferită față de cea de anul trecut;

– Roger Federer și Rafa Nadal sunt în același sfert de tablou și ar putea să se întâlnească în premieră la US Open;

– Niciunul din Big Four nu va trebui să joace mai mult de două meciuri cu unul dintre ceilalți trei;

– Dacă favoriții „țin”, vom avea următoarele sferturi: Djokovic – Del Potro, Murray – Berdych, Ferrer – Gasquet, Federer – Nadal

– Potențiale optimi, în cazul în care favoriții 'țin”: Djokovic – Fognini, Haas – del Potro, Murray – Almagro, Wawrinka -Berdych, Gasquet – Raonic, Janowicz – Ferrer, Federer – Nishikori, Isner – Nadal. (Notă: este doar o estimare pe baza capilor de serie, ca să vă puteți face o idee despre cum este dispus tabloul)

– Alte puncte de interes: potențial Djokovic  – Dimitrov în turul 3

– Turul 1: Djokovic – Berankis, Nadal – Harrison, Murray – Llodra, Federer – Zemlja

– Românii: Hănescu – L.Mayer; Ungur – Monfils.

– La prima vedere: față de alte trageri, Djokovic are un parcurs mai greu. Federer, în schimb, are o tragere ușoară până în sferturile de finală. 

– Potențialul drum al lui Djokovic până în finală: Berankis (R1), Rosol (R2), Dimitrov (R3), Fognini (R4), Del Potro (QF), Murray (SF), Nadal/Federer (F);

– Potențialul drum al lui Nadal până în finală: Harrison (R1), Pospisil (R2), Verdasco (R3), Isner (R4), Federer (QF), Ferrer/Janowicz (SF), Djokovic/Murray (F)

– Potențialul drum al lui Murray până în finală: Llodra (R1), Hănescu (R2), Monaco (R3), Almagro (R4), Berdych (QF), Djokovic (SF), Nadal/Federer (F)

– Potențialul drum al lui Federer până în finală: Zemlja (R1), Berlocq (R2), Querrey (R3), Tomic (R4), Nadal (QF), Ferrer/Janowicz (SF), Djokovic/Murray (F)

 

Feminin

– Posibilele sferturi de finală, dacă favoriții „țin”: Serena vs Kerber, Radwanska vs Na Li, Wozniacki vs Errani, Kvitova vs Azarenka. 

– Româncele: Monica Niculescu – Voskoboeva, Begu – Ursula Radwanska, Sorana Cîrstea – jucătoare din calificări, Alexandra Cadanțu – jucătoare din calificări, Alexandra Dulgheru – Varvara Lepchenko, Simona Halep – Heather Watson.

– Simona Halep este pe sfertul de tabloul al Sarei Errani. Dacă trece de Watson, parcursul ei ar fi Vekic/Duque (R2), Kirilenko (R3), Errani (R4), Wozniacki (QF), Azarenka/Kvitova (SF).

– Sorana Cîrstea este într-un sfert de tablou mai greu, cu Na Li și Agnieszka Radwanska la orizont. După ce va deschide cu o jucătoare venită din calificări, Sorana ar putea avea următorul traseu: Cadanțu (R2), Jankovic (R3), Na Li (R4), Radwanska (QF), Serena (SF). 

  

Primul Slam de tranziție

Ultimul Slam al anului este gata să înceapă. Este ultimul asalt al unei veri lungi, intense, obositoare pe alocuri, dar plină cu evenimente care ne-au ținut conectați în permanență. Nimic n-a fost mai imprevizibil decât ultimul Slam. Nebunia de la Wimbledon influențează, oarecum, și US Open. Pe de o parte, outsiderii vor crede și mai mult în șansa lor. Au văzut că se poate, au văzut că legendele pot fi doborâte. Și-au mai pierdut din respectul pentru numele mari, în sensul bun al ideii. Pe de altă parte, ilustrele victime de la Wimbledon vor vedea în US Open prima (și, până la AO 2014, ultima) oportunitate de a-și îndrepta corăbiile și e de așteptat să-i vedem jucând cu ceea ce americanii denumesc „sense of emergency”. Toate aceste tendințe setează un context interesant pentru ceea ce se va întâmpla la Flushing Meadows. De altfel, și specialiștii sunt împărțiți: unii dintre ei declară drept sigură revanșa starurilor, alții, printre care și Mats Wilander, cel a cărui părere am ales să o prezentăm mai jos, în loc de tradiționalul preview, se așteaptă la începutul unui nou trend, la o schimbare de direcție începând cu US Open. Cu alte cuvinte, Wilander crede că și alți jucători vor începe să emită pretenții la finale, iar „anormalitatea” impusă de Big Four, a se citi dominația sufocantă din ultimii ani, să se apropie de sfârșit. 

Rămâne de văzut dacă se va întâmpla asta. Djokovic – învins în majoritatea meciurilor cu substrat din acest an, Nadal – cu moralul la cote înalte după seria fantastică din acest an, și Federer – de la care se așteaptă o reacție de orgoliu, iar mulți văd posibilă repetatea modelului Sampras/US Open (titlu la un Slam când nimeni nu se mai aștepta) – toți acești trei jucători au ceva de demonstrat. Andy Murray, la rându-i, intră pentru prima oară într-un GS în calitate de deținător al titlului. Și el este, deci, motivat suplimentar. Poate finalul e aproape, dar Big Four pare și de această dată gata să mai confiște un turneu.

Dincolo, la fete, Serena Williams este încă o dată favorita supremă, dar victoria recentă a Azarenkăi asupra ei deschide o portiță de neprevăzut. Absența Mariei Sharapova va afecta turneul, fără doar și poate. Dar ar putea însemna, în același timp, și o șansă pentru alte jucătoare să obțină o performanță majoră.

Iar printre ele se numără și Simona Halep și Sorana Cîrstea. Cele două au avut o vară fantastică și, drept urmare, se numără printre capii de serie ai turneului. Așteptările românilor în ele sunt parcă mai mari ca niciodată, dar e bine, așa cum orice antrenor din lume își va învăța elevul, să luăm totul „one match at a time”. Simona și Sorana au un potențial enorm, vor ajunge „acolo”, și e bine să le susținem indiferent de ce se va întâmpla. 

E un turneu important și pentru gazde. US Open, la un moment dat turneul cel mai cool din calendar, a pierdut mult la capitolul imagine în ultimii ani, și face acum eforturi disperate să recapete terenul pierdut. A început mărind substanțial premiile; a anunțat, mai apoi, un plan extins de îmbunătățiri în infrastructură. Din punct de vedere al organizării, este primul dintr-o serie de US Open-uri de tranziție. Ca și pe teren, unde ne apropiem, inevitabil, de o perioadă de schimbare.

Preview-ul lui Mats Wilander – „Marea oportunitate”

Turneele de Grand Slam contează din nou.

Nu mă refer la titlurile în sine, la trofee – astea au contat mereu. Mă refer la întreaga perioadă a turneului, la cele două săptămâni de meciuri, care vor conta într-un fel în care n-au mai făcut-o de multă vreme. Acesta a fost și farmecul ediției de anul acesta a Wimbledon, cu o campioană și o finalistă surpriză (Marion Bartoli / Sabine Lisicki) pe tabloul fetelor, respectiv cu un roller-coaster, un drum sinuos către finala masculină, cu toate că acolo au ajuns doi dintre jucătorii pe care aproape toată lumea se aștepta să-i vadă în meciul pentru trofeu încă din prima zi.

La US Open, mă aștept ca fiecare zi, fiecare meci, fiecare tur să conteze. Pe tabloul masculin, fiecare tur va conta, pentru că Murray, de exemplu, este un favorit unic, în calitatea lui de defending champion și învingător asupra lui Djokovic în două dintre ultimele patru finale de Slam. În loc să-și spulbere adversarii din tururile inferioare, așa cum ne așteptăm de la campionii noștri s-o facă într-un Slam pe hard, Murray are deseori nevoie de timp suplimentar pentru a se „așeza” în meciuri, pentru a-și găsi ritmul și tactica potrivită. Așa s-a întâmplat cu el și la Wimbledon, în meciurile cu Fernando Verdasco, în care a fost condus cu 2-0 la seturi, și cu Jerzy Janowicz, în care a pierdut primul set. În ciuda statutului lui Murray de jucător de elită, mulți dintre jucători au sentimentul, atunci când intră cu el pe teren, că au o șansă mare să-l bată, ceea ce transformă fiecare meci al lui Murray într-un potențial test complicat.

Cele două săptămâni vor conta pentru că Roger Federer și Rafael Nadal, doi dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor, sunt, dintr-o dată, cumva imprevizibili. Roger, care a pierdut înainte de sferturi de finală la un Slam pentru prima oară în nouă ani, are nevoie de un Slam ca să rămână în conversația jucătorilor de top. Rafa, care a pierdut la Wimbledon la un jucător la fel de puțin cotat ca și în cazul lui Federer, are nevoie să arate lumii tenisului, dar și lui, în ultimă instanță, că genunchii săi pot face față solicitărilr unui eveniment de tipul Grand Slam.

Cu acești doi jucători revenind pe pământ după ani petrecuți în stratosferă, lucrurile încep să revină la normal în circuitul masculin. Da, la normal. Pentru că la ce am fost martori în ultimii câțiva ani, cu doi dintre membrii Big Four jucând în aproape fiecare finală de Slam, a fost ceva fără precedent și supraomenesc. Este mult mai obișnuit ca mai mulți jucători să aibă șanse să joace măcar două finale de Slam în carierele lor, în felul în care, ca să dau un exemplu, Todd Martin și Cedric Pioline au făcut-o. Până și în perioada regimului Federer, înainte ca Nadal și Djokovic (iar, mai apoi, Murray) să ajungă și ei la propriul lor nivel de măreție, am mai avut jucători ca Fernando Gonzalez sau Marco Baghdatis care au ajuns într-o finală.

Așadar, avem niște oportunități pe tabloul masculin: cine va reuși să profite de ele? Campionul din 2009, Juan Martin Del Potro, pare să-și regăsească tenisul cel mai bun; întotdeauna am crezut că Tomas Berdych are măcar un Slam în el; Grigor Dimitrov pare să atingă punctul critic și în mod cert are talentul necesar să ajungă departe în turneu; Fernando Verdasco și-a demonstrat lui că poate redeveni periculos, la fel cum a făcut-o și Janowicz.

Pe scurt, mă aștept ca ambele săptămâni să conteze deoarece alți pretendenți sunt gata să-și încerce șansa lor la glorie și, cine știe, poate unul dintre ei va prinde o zi de glorie, îl va detrona pe Murray sau pe Djokovic și se va regăsi jucând în finală. Va putea unul dintre ei să meargă până la capăt și să imite, să zicem, parcursul lui Marat Safin din 2000, când l-a învins pe Sampras? Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să văd asta.

Pe tabloul feminin, cele două săptămâni vor fi relevante deoarece, deși Serena Williams pare un favorit aproape prohibitiv, uite ce i s-a întâmplat la Wimbledon, unde a fost surprinsă de Sabine Lisicki.

Cele două săptămâni vor conta deoarece sunt multe jucătoare tinere, precum Sloane Stephens sau Laura Robson, care au mai avut momente de rebeliune, momente care le vor da curaj aici. De asemenea, Madison Keys pare să fie gata de propriul ei salt valoric din moment în moment; de altfel, asta li se întâmplă destul de des tinerelor jucătoare americance la US Open – doar amintiți-vă de parcursul lui Melanie Oudin din 2009 (deși, din păcate, n-a putut să îl confirme ulterior).

Formatul două seturi din trei face orice jucătoare vulnerabilă, inclusiv pe Serena. Da, multe meciuri de femei din tururile inferioare se termină într-o oră, dar riscul este că o jucătoare care are un start slab se poate trezi eliminată înainte să apuce să realizeze ce a lovit-o.

A trecut ceva timp de la un Slam în care să intrăm „expecting the unexpected”, de când am privit fiecare zi ca pe o potențială sursă de surprize, ca pe ceva care urmează să conteze în imaginea de ansamblu. Dar ne găsim într-un asemenea punct la acest US Open și am de gând să mă bucur de fiecare minut de neprevăzut.

* Mats Wilander are șapte titluri de Slam în carieră. Printre altele, acum este analist media, iar părerile lui sunt printre cele mai bine primite în lumea tenisului. Articolul a fost scris pentru publicația digitală Tennis 15-30.