US Open pe linie dreaptă: preview-ul sferturilor de finală

Treizecizero | 5 septembrie 2023

Primii doi capi de serie sunt în continuare în cursa pentru trofeu pe tabloul masculin. Cel feminin își va desemna o campioană nouă, cu capii de serie 1, 3, 4 și 5 deja eliminați.

Doar 14 meciuri de simplu de Grand Slam au mai rămas în 2023. Și, după toate probabilitățile, ne așteaptă o tratație. Uite ce e de știut despre fiecare duel din sferturile US Open.

Masculin

Carlos Alcaraz [1] vs Alexander Zverev [12]

Zverev s-a calificat pentru al treilea an la rând în sferturile US Open, după ce a câștigat luni noaptea (și la noi, și la ei) cel mai lung meci al acestei ediții, un thriller epuizant de cinci seturi cu Jannik Sinner, patru ore și 41 de minute. E un succes remarcabil pentru Zverev, care a spus că la un moment dat în setul patru s-a simțit ‘terminat’, stors de condițiile dificile, cu multă umiditate, în care s-a purtat această bătălie. De înțeles de ce germanul a declarat victoria unul dintre momentele grozave ale carierei lui. Asta, în timp ce Sinner continuă trendul de a pierde meciurile lungi și dramatice în care e angrenat.

Acum, ideea de a-l înfrunta pe Carlos Alcaraz după un astfel de efort nu sună ideal. Ce mai poate oferi Zverev într-un meci cu liderul mondial, care vine la ora sfertului fără să fi lăsat prea multe resurse pe teren până acum? Spre deosebire de alți colegi de generație, Zverev chiar are head-to-head pozitiv contra lui Carlitos, pe care l-a învins de trei ori din cinci meciuri, inclusiv într-un Slam, anul trecut la RG. Cel mai recent duel, anul acesta la Madrid, a fost însă o victorie netă a lui Alcaraz, un deznodământ ce pare cel mai plauzibil și pentru sfertul lor de mâine.

Daniil Medvedev [3] vs Andrey Rublev [8]

Un meci între naș și fin pentru un loc în semifinalele US Open, iată ceva ce nu se întâlnește în fiecare zi. Cei doi prieteni ruși au o relație personală foarte strânsă, ceea ce nu se poate spune neapărat despre matchup-ul lor, dominat destul de clar de Medvedev (6 victorii din 8). Daniil, care joacă tradițional bine la US Open chiar și atunci când n-o face prin alte părți, a făcut un turneu solid până acum, a rămas simpatic în interviuri, ba chiar a reușit să nu-și pună în cap fanii americani. Andrey va avea nevoie de ceva special ca să spargă acest blocaj pe care nu pare să-l poată depăși deocamdată: aceasta e a noua lui prezență într-un sfert de Grand Slam, încă n-a câștigat vreunul.

Frances Tiafoe [10] vs Ben Shelton

Alt meci în care se văd doi amici, dar unii care n-au un istoric pe teren, ci doar în afara lui, parteneri de glume și trash talk, cu Frances luând rolul unui frate mai mare pentru tânărul Ben. Tiafoe s-a metamorfozat într-un excelent jucător de US Open, cu un istoric de meciuri mari aici, mai ales traseul lui special de anul trecut. Shelton are un sezon cum vezi mai rar: sferturi la AO, apoi nu a mai trecut mai departe de turul 2 la vreun alt turneu ATP, sferturi la US Open. Cu un serviciu bombă, Shelton poate pune probleme mai oricui pe Arthur Ashe, dar mai are nevoie să crească în joc.

Taylor Fritz [9] vs Novak Djokovic [2]

Afară de acel pas fals din prima parte a meciului cu Djere, care, privit în retrospectivă, pare mai mult ca o modalitate de a se menține alert, Djokovic a părut la nivelul său obișnuit în acest turneu, în regim de croazieră către o nouă finală. Taylor Fritz ar trebui să fie testul cel mai serios pentru Nole din turneu, mai ales în condițiile în care va avea parte de o susținere generoasă. Dar, deși Fritz are armele cu care să țină meciul interesant, nu pare să aibă încrederea necesară pentru a-l învinge pe Djokovic, la care a adunat deja șapte înfrângeri din tot atâtea meciuri. Cea mai bună șansă a lui a fost la AO21, când l-a împins pe sârb în cinci seturi, cu amendamentul că Djokovic a avut probleme medicale în acel meci.

Feminin

Jelena Ostapenko [20] vs Coco Gauff [6]

Alt meci de afiș pentru Ostapenko, aceeași poveste: totul depinde de ea și de ce variantă va aduce la ora meciului. Ce altceva poți să aștepți de la o jucătoare care a strâns, în patru meciuri până acum, 160 de winners și 178 de unforced? După ce a învins-o pe Iga Swiatek în optimi, letona este acum chemată într-un alt matchup contrastant, în care stilul ei de totul sau nimic se va ciocni de defensiva excelentă și abordarea mult mai măsurată, chit că mai agresivă recent, a lui Gauff. Va fi și un test de maturitate pentru Coco, care poate face un nou pas mare la Slamul de acasă. E greu oricând să confirmi o victorie la un număr 1, și mai greu de făcut asta într-un Slam; dar regulile obișnuite nu i se aplică Jelenei, nu ne mai lăsăm păcăliți.

Sorana Cîrstea [30] vs Karolina Muchova [10]

Meci mare, mare în față pentru Sorana, care caută a doua victorie în acest Grand Slam împotriva unei jucătoare de Top 10 (și, în același timp, împotriva unei finaliste de GS anul acesta) și a treia vs Top 20 la rând. Preview-ul pe larg al meciului este de citit aici.

Marketa Vondrousova [9] vs Madison Keys [17]

În tăcere, Vondrousova a legat frumos un traseu lung și la New York, cu care să-și întărească statutul căpătat după titlul de la Wimbledon. Marketa e prima campioană de Wimbledon de la Serena în 2016 care face apoi măcar un sfert la ediția din acel an a USO. Cehoaica are, ce-i drept, și niște probleme la un braț, de văzut în ce fel o vor încurca contra lui Madison Keys. Americanca, fostă finalistă aici, a spulberat-o pe Jessica Pegula în turul anterior, în drum spre primul ei sfert la NY din 2018 – și al 10-lea în total în carieră în Slamuri. E un matchup asemănător cu cel dintre Gauff și Ostapenko. La fel ca și aceasta din urmă, Keys într-o zi bună nu te lasă să atingi mingea.

Qinwen Zheng [23] vs Aryna Sabalenka [2]

În primul ei meci de după confirmarea că va deveni numărul 1, Aryna Sabalenka a câștigat fără mult efort cu Kasatkina, continuându-și seria remarcabilă în Slamuri. De unde erau punctul ei slab cu câțiva ani în urmă, Sabalenka a făcut cel puțin sferturi la ultimele 5 turnee de Grand Slam. În condițiile în care capii de serie 1, 3, 4 și 5 au ieșit, acesta pare a fi turneul Arynei, dar până acolo trebuie să oprească ceea ce este un fel de coming of age party pentru excelenta Qinwen Zheng. Chinezoaica de 20 de ani a atins primul ei sfert al carierei, confirmând cuvintele frumoase pe care le-a primit în ultima vreme.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi