Un fileu în loc de steaguri

Toate carnețelele mele au primele două-trei pagini de scris frumos, ordonat. Îmi dau silința în acele prime pagini, așa cum ne dăm cu toții silința la început de an. Să mâncăm mai corect, să conducem mai atent, să avem răbdare cu părinții. În carnețel îmi notez idei, taskuri de job, discuții de purtat cu colegii. În general, sunt chestii pe fugă pe care le pun în foaie atunci când nu sunt la calculator. Să nu uit, să nu uit, să nu uuuuit! Începuse bine anul, scriam frumos. 

Așa, și mai am și-un notepad. Mereu deschis, mereu ciuruit de typos și fraze rapide, cu puține predicate și zero prepoziții. Să nu pierd timpul, să nu-l pieeeerd! Fișierul se numește ”notițe”, haha. Folosesc cam celași sistem ca la carnețel, minus scrisul urât. Tasta-i sfântă. Notițe, versuri, idei, întrebări de pus clienților și universului. Drafturi de clipe-n care te crezi tare deștept.

Jumătate din notițele astea rămân nefolosite și am învățat să nu mai sufăr după ele. Din când în când, le șterg, le tai, le las într-o arhivă a minții din care n-au cum să mai învie. Îmi face bine să văd că pot renunța la unele din lucrurile astea care la un moment dat mi s-au părut esențiale. După anul ăsta, parcă nimic din ce-a fost vechi nu mai e esențial. 

Multe notițe și despre sport. Idei de articole, idei de povești. Comparații și dileme și bancuri pe care ți-e rușine să le publici undeva vreodată. ”John Isner spune că nu înțelege de ce testul său Covid are rezultatul 78. Pe de altă parte, testul IQ i-a venit pozitiv”. De-astea. Doar că au dispărut toate vreo juma de an și ne-au lăsat săraci, ne-au scos din ritm. Competițiile ne-au îndurerat prin lipsă. Și să nu lăsați pe nimeni să vă bage cu fundu-n poartă cu replici de genul ”Mor mii de oameni și tu suferi după tenis și fotbal”. E nedrept și n-au vreun drept.

Te împarți între sport și restul, iar sportul dispare. Ce faci?
Îi împarți între Maradona și restul, dar Maradona dispare. Serios, ce faci? 

Păi, mergi înainte, deși te-ntrebi cum naiba de nu se oprește totul. Cum naiba de nu se oprește totul când un elicopter se prăbușește, o inimă face poc sau o lojă plânge-aprinsă. În sport sau aiurea, treaba merge înainte până nu mai merge. 

Am încercat și eu să-mi dau seama cu ce rămânem, totuși, după anul ăsta. Materialul de față despre asta este. Ei bine, au fost multe, știam că au fost multe, dar a trebuit să trag cu ochiul; pentru că pur și simplu nu mi-a rămas nimic bun la suprafață. ”Top of mind” spun marketerii. Ce-ți vine-n minte prima oară când spui echipament sportiv, smartphone sau coniac? Ce-ți vine-n minte când spui ”Sport în 2020”? Un brand numit durere, dar cu destule momente faine – titlul lui Liverpool, medaliile de la gimnastică, Rafa-și-din-nou-Parisul. Atâta și atâtea, dar trebuie să le caut ca să le găsesc. Nu le accesez ușor, n-am simțit serbarea, nu sunt ale mele. 

Iată-le pe ale mele:

1. E aprilie și mă trezesc fericit. Am visat că mă antrenam cu Shapovalov. Câtă fericire în paginile unui somn, nene!

Și se făcea că m-antrenam cu Shapo
Și se făcea că Garbi m-alinta cu ”Guapo”
Și se făcea c-aveam cu toții viață
Oborul era încă piață.
Maria era încă de gheață.
El Lider MaSimo mereu în față.

2. E cald și joc tenis pentru prima oară după lockdown. Respir aer curat și nu mă enervez că obosesc stânga-dreapta – ce chestie, nu mă enervez! Paul, antrenorul meu răbdător, mă întreabă dacă am mai exersat serviciul ăla, ”că arată tot mai bine, mă, Codrule”. Sunt atât de fericit că-mi scapă sarcasmul. Sunt sus de tot, plutesc vertical și regenerabil, ca-n visuri muskiene, îmi intră un cross de rever și iată-mă aterizat pe lună, doar eu și băiatul ăsta mic care mă-nvață tenis, și-ntre noi, un fileu în loc de steaguri.

3. E trei dimineața, i-am făcut un biberon Adei. Nu mai pot s-adorm, citesc că US Open se joacă. Sărbătoresc, chior de somn, cu o bere și 10 pagini din cartea lui PseudoFed: ”The tennis calendar is very long as any professional tennis player will tell you. It is acually much longer than the Gregorian calendar (invented by Greg Rusedski) that you are probably more familiar with”.

4. Deschid Eurosport Playerul și văd zgura. Zgura, după atâta timp! Nu știu cine joacă, nu văd scoruri, nu mă interesează nimic. Chiulesc de la muncă și nu mă simt prost. Iau creionul și scriu frumos & ordonat în carnețelul deja jerpelit: ”O să fie bine, că n-avem de ales”. 

*

Photo: Kelly Sikkema on Unsplash

Citește și ,,2020 a fost dur cu iubitorii sportului, dar poate că doar așa ne-am fi adus aminte de cât de mult înseamnă sportul pentru noi.” Ce povești păstrăm din 2020