Turneul Olimpic, semifinale, preview, meci cu meci | Federer – Del Potro, Murray – Djokovic, Azarenka – Serena, Sharapova – Kirilenko

Adrian Țoca | 3 august 2012

Turneul Olimpic, semifinale, preview, meci cu meci | Federer – Del Potro, Murray – Djokovic, Azarenka – Serena, Sharapova – Kirilenko

Excepțională situație pentru Turneul Olimpic de tenis. Practic, toate numele grele au ajuns în faza semifinalelor, ceea ce garantează câteva meciuri foarte bune în zilele următoare, atunci când se vor decide destinațiile medaliilor, dar și reluarea unor rivalități extrem de interesante.

Ca să confirme parcă ușurința cu care Big Four domină tenisul masculin, primii trei capi de serie au ajuns cu toții în semifinale. Lipsește, ce-i drept, Nadal, dar Federer, Djokovic și Murray au confirmat așteptările, ajungând cu toții în siguranță în careul de ași al acestui turneu, considerat de mulți un fel de al 5-lea Slam din 2012. Ca să se respecte și mai mult tradiția, cei trei repetă practic reușita de la Wimbledon, când, de asemenea, au ajuns în grup în semifinale. Singura schimbare o reprezintă Juan Martin Del Potro, care îl înlocuiește pe Tsonga, dar argentinianul este adesea denumit al 5-lea cel mai bun jucător din lume, așa că prezența sa nu miră.

Și la feminin avem o situație asemănătoare. Extrem de rar pentru WTA, trei dintre primele patru favorite (Azarenka – 1, Sharapova – 3, Serena – 4) au ajuns în semifinale. Excepția o reprezintă Maria Kirilenko.

Semifinalele, luate meci cu meci:

Masculin

Roger Federer (1) – Juan Martin Del Potro (8)
– meciuri directe: 12-2
– pe iarbă 1-0
– ultimul meci: Roland Garros 2012, sfert de finală, 3-6, 6-7(4), 6-2, 6-0, 6-3 Federer.

Nici la AO12, nici în celelalte patru meciuri (Rotterdam, Dubai, Indian Wells, RG), Del Potro nu a găsit soluții la jocul lui Federer

Cei doi par a nu se mai sătura unul de altul, meciul de azi fiind deja a șasea întâlnire a anului. E o situație care pare să-i convină de minune lui Federer, care a găsit inspirație pentru a-l învinge pe argentinian în toate cele cinci jocuri din 2012, fie că s-a jucat pe hard, indoor sau zgură. În plus, Federer pare să aibă o motivație specială atunci când îl are dincolo de fileu pe Del Potro, pusă de mulți pe seama unuia dintre eșecurile dureroase ale carierei elvețianului, finala US Open 2009.

Ultimul meci direct era să schimbe însă trendul: la Roland Garros, Del Potro a condus cu 2-0 la seturi, dar a sfârșit prin a fi întors, și pe fundalul problemelor fizice pe care le-a întâmpinat. Orice avantaj moral pe care l-ar fi căpătat cu acea ocazie ar trebui însă, în mod normal, să fie anulat de suprafața pe care se joacă azi: cel puțin teoretic, iarba e cea mai slabă suprafață pentru Del Potro și cea mai bună pentru Federer. 

Andy Murray (3) – Novak Djokovic (2)
– meciuri directe: 5-8
– pe iarba 0-0
– ultimul meci: Miami 2012, finală, 6-1, 7-6 (4) Djokovic

La Australian Open, Murray și Djokovic au oferit un meci superb

O rivalitate începută încă de la juniori și extinsă cu succes și în ATP, dar căreia îi lipsesc meciurile de poveste. Cel mai spectaculos dintre ele s-a jucat tot anul acesta, este vorba de faimoasa semifinală de la Australian Open, câștigată dramatic de Djokovic. Murray s-a revanșat, imediat, într-o semifinală la Dubai, dar exact când se aștepta o reconfirmare de la el, britanicul a cedat fără vreo opoziție deosebită finala jucată cu Djokovic la Miami.

Datele problemei sunt un pic diferite acum: Andy joacă acasă, e în formă maximă și e determinat nu doar de medalii, ci și de dorința de a demonstra că se poate ridica la nivelul primilor trei din lume. O victorie acum cu Djokovic ar confirma că locul lui Andy e acolo, și că toate lucrurile frumoase spuse despre scoțian după finala de la Wimbledon sunt perfect justificate pe termen lung.

Feminin

Victoria Azarenka (1) – Serena Williams (3)
– meciuri directe: 1-8
– pe iarba 0-2
– ultimul meci direct, Wimbledon 2012, semifinală, 6-3, 7-6 Serena Williams

Se repetă semifinala de la Wimbledon și, cum spuneam și atunci, mai rar vezi un lider sau o jucătoare cu personalitatea Azarenkăi intrând într-un meci atât de important cu așa de puține șanse. Afară de vreo minune însă, lucrurile n-aveau cum să se schimbe prea mult în ultima lună, cât a trecut de la meciul câștigat cu autoritate de Serena pe același teren pe care cele două se vor întâlni și azi, chit că Aza a dat o replică foarte puternică în setul doi. Serena pare de neoprit, e într-o serie de 15 victorii consecutive, și, în mod normal, va veni și a 16-a. În ultimele două meciuri, cu Zvonareva și Wozniacki, în care a cedat doar patru game-uri, Serena a fost în mod particular impresionantă, astfel că șansele Victoriei sunt, inevitabil, extrem de reduse, mai ales dacă ținem cont și de scorul meciurilor directe. Minunile se întâmplă, însă, atunci când nu te aștepți. Iar Azarenka are, totuși, stofă de campioană. De văzut.

Maria Sharapova (3) – Maria Kirilenko (14)

– meciuri directe: 3-2
– pe iarba 0-0
– ultimul meci direct, Indian Wells 2012, sferturi de finală, 3-6, 7-5, 6-2 Sharapova. 

Odată lăsată în urmă eliminarea timpurie de la Wimbledon, altminteri justificată de “mahmureala” performanței de la Roland Garros, Maria Sharapova a revenit la standardul pe care l-a impus în restul sezonului. Aproape că n-a fost turneu important la care ea să nu facă semifinală sau finală, iar cel Olimpic nu face excepție. O are ca adversară pe Maria Kirilenko, o foarte bună prietenă, cândva, doar prietenă acum. Kirilenko are un sezon excelent, a fost aproape să facă semifinală și la Wimbledon, pierzând greu la Radwanska, și a ajuns în semifinale și la dublu. Va fi un meci strâns, cele două joacă, de fapt, strâns, de fiecare dată când se întâlnesc, iar diferența va fi făcută de dorință, de cât de mult își va dori fiecare să se impună. Și nu știm decât o singură Maria într-atât de determinată încât să nu lase nimic să-i stea în cale.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi