Turneul olimpic de tenis, preview | Tragere mai mult decât grea pentru românce. Potențial last dance Nadal vs Djokovic și retrageri importante

Radu Marina | 25 iulie 2024

Turneul Olimpic de tenis se va juca la Roland Garros, între 27 iulie – 4 August.

Tenisul rămâne un sport cu o prezență aparte la Jocurile Olimpice. Un sport mult mai bogat decât majoritatea sporturilor olimpice, un sport pentru care competiția aceasta nu are neapărat importanța pe care o are pentru marea majoritate a celorlalte sporturi.

Pentru varii discipline cu o audiență și grad de practicare reduse, Jocurile sunt punctul maxim, o șansă la patru ani pentru glorie și pentru atenție la nivel global. Tenisul are asta timp de patru ori pe an; dacă un sportiv de top a ratat un turneu de Slam, nu trebuie să aștepte alți patru ani, ci doar câteva săptămâni sau luni.

Și totuși, tenisul se bucură de prezența în cadrul Jocurilor Olimpice, chiar dacă, ediție de ediție, o parte din figurile sale cele mai importante sfârșesc până la urmă prin a se retrage, prioritizând alte competiții din calendar.

Dar farmecul specific al turneului olimpic de tenis rămâne, cu tot cu surprizele mari pe care le aduce, cu perechile inedite de dublu formate de superstaruri – precum Federer/Wawrinka, acum câteva ediții, sau Nadal/Alcaraz, anul acesta – cu tablourile comprimate și cu ocazionalele oportunități pe care le oferă – prin particularități ale regulamentului – unor jucători cu clasament mic.

*

Ediția 2024 e inedită și dintr-un alt punct de vedere; turneul de tenis se joacă la Roland-Garros, adică scena unuia din cele patru evenimente anuale de top. Jucătorii se întorc la RG la doar câteva săptămâni de la ediția din acest an – câștigată de Iga Swiatek și de Carlos Alcaraz; un astfel de replay, dar cu alt branding, a mai avut loc la JO din 2012 din Londra, când, la puțin timp după Wimbledon, jucătorii s-au întors pe o iarbă tocită de-a binelea pentru încă un turneu.

Următoarele două ediții, de la Rio și de la Tokyo, au fost afectate din varii motive, majoritatea ținând de îngrijorările de sănătate ale jucătorilor de tenis. De data asta, însă, turneul olimpic îi găsește deja în Europa, într-o locație mai mult decât comodă. Va fi pentru prima dată din 1992 încoace (Barcelona) când suprafața pe care se va juca va fi zgura.

Româncele

România are patru reprezentante, care vor evolua atât pe tabloul de simplu, cât și pe cel de dublu. Irina Begu (a treia prezență la Jocurile Oimpice), Ana Bogdan (prima prezență) și Jaqueline Cristian (prima prezență) vor evolua în proba de simplu. Iar în proba de dublu echipele vor fi Irina Begu/Monica Niculescu (a treia prezență la Jocurile Oimpice) și Ana Bogdan/Jaqueline Cristian.

Și putem deja declara tragerea pe care au primit-o fetele noastre drept cea mai ghinionistă din istorie. La simplu, româncele au nimerit contra favoritelor 1, 3 și 4 – asta înainte ca Elena Rybakina, adversara inițială a lui Jaqueline Cristian, să se retragă de ultim moment și tabloul să fie reașezat, cu Caroline Garcia, favorita 17, drept noua oponentă a lui Jaq.

Între neșansă și posibile (mari) surprize

Cele trei jucătoare din România au parte de o tragere la sorți infernală; e destul de limpede că șansele să privim dincolo de turul 1 sunt mici, dar ele există. Până la urmă, nu e nimic garantat în tenis, iar contextul în care se joacă lasă loc de surprize.

Cea mai grea misiune o are, fără îndoială, Irina Begu, care o întâlnește fix pe Iga Swiatek, câștigătoare a nu mai puțin de patru titluri la Roland-Garros, și cu doar un singur meci pierdut anul acesta pe zgură.

La rându-i, Ana Bogdan are o misiune extrem de grea în fața italiencei Jasmine Paolini, marea surpriză a anului, finalista neașteptată a ultimelor două turnee de Grand Slam.

La prima vedere, Jaqueline Cristian are cele mai mari șanse pentru a merge mai departe. Garcia e departe de forma obișnuită, a câștigat puține meciuri în 2024 și suferă la capitolul încredere. E de văzut cât va conta faptul că joacă la Paris. În mod tradițional, franțuzoaica simte o mare presiune și reponsabilitate – pe care nu le poate gestiona grozav – atunci când joacă la Roland Garros.

Irina și Ana au adversare foarte grele, care, în acest moment, se află la un alt nivel față de ele. Cele două românce sunt capabile să aducă cel mai bun tenis al lor, sunt în stare să își crească mult jocul și să surprindă. În plus, se joacă pe zgură, o suprafață unde ambele se simt mult mai natural și confortabil.

Dacă la simplu nu arată roz, în proba de dublu lucrurile ar putea arăta mai bine, în special pentru perechea Niculescu/Begu.

Monica și Irina au jucat mult timp împreună și au avut rezultate mari: au jucat 5 finale, au câștigat titluri de categorie WTA 500 și WTA 1000, au o semifinală de Grand Slam și au obținut victorii cu adevărat importante în cadrul Fed Cup; cine poate uita acel succes decisiv de la Ostrava, de exemplu.

În ultima perioadă nu au mai făcut pereche, dar cele două pot fi oricând redutabile: se completează de minune, se înțeleg bine, au multă experiență la dublu, atât împreună, cât și separat. Irina e pe suprafața ei cea mai bună, pe care se simte ca peștele în apă, Monica joacă pe o suprafață pe care nu o stăpânește deplin, dar pe care tocmai a câștigat un titlu în urmă cu o lună, la Strasbourg, alături de Cristina Bucșa.

Irina și Monica le vor avea în față pe Su-Wei Hsieh (o jucătoare incredibil de valoroasă la dublu) și Chia Yi Tsao, din Taipei.

La rândul lor, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian vor întâlni perechea japoneză Shuko Aoyama / Ena Shibahara.

View this post on Instagram

A post shared by Lead.ro (@leadpunctro)

Cine lipsește, cine e favorit

Sunt prezenți la Paris majoritatea tenismenilor importanți. Există însă un pluton de absenți notabili (Jannik Sinner, Aryna Sabalenka, Elena Rybakina, Ons Jabeur, Andrey Rublev, Holger Rune), dar majoritatea favoriților sunt la Paris. La feminin, principalele favorite sunt: Iga Swiatek, Coco Gauff, Jasmine Paolini, Jessica Pegula, Qinwen Zheng, Maria Sakkari și Danielle Collins.

Pe tabloul masculin lucrurile par o idee mai echilibrate. Primii 10 favoriți la Paris sunt: Novak Djokovic, Carlos Alcaraz, Alexander Zverev, Alex De Minaur, Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas, Tommy Paul, Casper Ruud, Taylor Fritz și Ugo Humbert. Alături de ei se mai află alți jucători care nu sunt capi de serie, dar care nu au cum să nu fie amintiți, în frunte cu Rafael Nadal și Stan Wawrinka.

Ce va face Rafa Nadal?

În mod normal, un turneu olimpic pe zgură ar fi fost o sărbătoare și un triumf aproape sigur pentru Rafa cel din vremurile bune. Anul acesta, lucrurile stau altfel, știut fiind contextul spaniolului, aproape retras la un moment dat, apoi decizând să-și dea o șansă.

Se joacă la Roland Garros, într-un loc special pentru Rafa și, spre deosebire de RG 2024, aceste Jocuri îl găsesc pe Rafa într-o formă mai bună; Nadal se întoarce la Paris după prima lui finală după o pauză de doi ani, jucată în urmă cu o săptămână, la Bastad.

Din păcate, chiar în această seară, antrenorul lui Nadal, Carlos Moya, a anunțat că prezența spaniolului nu este sigură pentru tabloul de simplu, din motive fizice fiind posibil ca Nadal să joace doar la dublu, acolo unde face pereche cu Alcaraz. Nadal a stat mult timp pe teren săptămâna trecută și e posibil să resimtă acel efort.

De altfel, și tragerea la sorți a lui Rafa la Paris e una complet nefastă. Rafa începe cu Marton Fucsovics, iar în caz de victorie l-ar putea întâlni, chiar din turul 2, pe Novak Djokovic (vs. Matthew Ebden), într-un meci de gală, dar cu un timing deloc ideal.

În căutarea singurului titlu lipsă

Deloc ideal pentru Rafa, mai ales că Novak Djokovic are o misiune clară la Paris. Sârbul a câștigat absolut tot ce se putea câștiga în tenis, cu o excepție: o medalie olimpică de aur, pe care marii săi rivali o au în palmares. Olimpiada e singurul turneu pe care nu l-a câștigat niciodată, cel mai important rezultat obținut fiind medalia de bronz, câștigată în 2008, la Beijing.

După această medalie, toate prezențele sârbului la JO i-au provocat mari dezamăgiri, ba chiar traume: în 2012 a ocupat locul 4, în 2016 a fost eliminat în primul tur, iar la ediția 2020, într-un moment în care era mare favorit, a ocupat locul 4, atât la simplu, cât și la dublu mixt.

Ce va fi acum? Spre deosebire de ultimele Jocuri, când presiunea a fost imposibil de gestionat și a clacat, acum Djokovic ajunge la această competiție fără mari așteptări. Încă nu a câștigat vreun titlu în 2024, dar pe de altă parte tocmai ce a jucat o finală de Wimbledon proaspăt venit după o operație la genunchi.

Un Djokovic fără presiune și motivat să lase în spate ultimele eșecuri de la Olimpiadă înseamnă un Djokovic periculos – dar e de văzut ce vor face și adversarii săi principali, pentru că, la acest moment, și asta contează. Novak nu mai e chiar într-un moment în care să nu conteze ce se întâmplă în jurul lui pe tablou, dovadă chiar evaluarea pe care a făcut-o el după finala pierdută la Wimbledon, când a spus că în acest moment nu se simte la nivelul lui Alcaraz.

Face Carlitos o triplă istorică?

Alcaraz e campionul en-titre la Roland Garros și Wimbledon și e într-o formă extraordinară. Ba, mai mult, dă senzația că nici n-are nevoie să joace tenisul lui cel mai bun ca să câștige titluri. La aproape două luni distanță de la câștigarea Roland-Garros, Alcaraz se întoarce la Paris cu aceeași poftă de joc. O triplă Roland-Garros – Wimbledon – medalia olimpică de aur ar fi ceva fabulos, dar și realizabil. Și l-ar poziționa deja pe Carlos printre marii jucători din istoria acestui sport.

Ne despărțim de Andy Murray și de Angie Kerber

Va fi ultimul-ultimul turneu pentru Andy Murray și Angie Kerber, doi campioni de Grand Slam și foști lideri mondiali, care au anunțat că Paris 2024 va fi ultima lor competiție a carierei, urmând a se retrage definitiv din tenis după. Deși avea în plan să joace la simplu, Andy Murray a fost forțat din nou de problemele fizice să se retragă de pe tabloul de simplu și va evolua doar la dublu, alături de Dan Evans.

Angie, care s-a întors la începutul anului în circuit după o pauză de un an, perioadă în care a devenit mamă, a anunțat că acesta va fi ultimul ei turneu. Doi jucători speciali, diferiți, care au luat tenisul defensiv și de contraatac, l-au îmbogățit cu nuanțe și l-au dus la rang de artă și perfecțiune, își vor lua rămas-bun de la tenis.

Rămâne Iga Swiatek vs. restul lumii?

Iga Swiatek, numărul 1 mondial, este favorita absolută pe tabloul feminin. După un sezon de iarbă slab, dar previzibil, Iga se întoarce pe zgură și are o șansă mare de a bifa deja în CV o categorie complicat de completat, titlul olimpic.

Asta pentru că se joacă pe o suprafață pe care, de exemplu anul acesta, s-a impus la toate cele trei mari turnee pe zgură  – Roma, Madrid și Paris. Pe zgură, Swiatek nu pare a avea adversară, iar o eventuală eliminare prematură a ei de la aceste Jocuri ar fi cu adevărat o surpriză fantastică.

Ce e diferit la Paris 2024?

Și totuși, să nu uităm că ultimele Jocuri au fost surprinzătoare prin prisma podiumului: Bencic – Vondrousova – Svitolina la Tokyo 2020, Puig-Kerber-Kvitova la Rio 2016, respectiv Zverev – Khachanov – Carreno-Busta (2020) și Andy Murray – Del Potro – Kei Nishikori (2016).

E o varietate de nume care servește argumentului inițial al acestui articol și care lasă loc de curiozități și la această ediție.

Spre deosebire de ultimele Jocuri, care s-au desfășurat în condiții speciale, iar jucătorilor le-a fost extrem de greu să se adapteze la restricții, fus orar complet diferit, suprafață și au avut reale dificultăți în ce privește temperaturile, acum lucrurile stau diferit. La Rio și la Tokyo, toți factorii menționați mai sus au facut diferența și au adus mari surprize, dar și meciuri de un nivel relativ slab. Anul acesta e posibil ca surprizele să nu mai fie atât de mari: jucătorii nu au parte de mari schimbări din niciun punct de vedere, au fost în urmă cu o lună în același loc, pe aceeași suprafață. Sunt genul de detalii care se reflectă în turneu: jucătorii vor intra mai rapid în ritm și în atmosferă.

E mai plauzibil, așadar, să avem un turneu de tenis cel puțin la fel de frumos precum cel de Londra 2012, poate cel mai bun moment al tenisului la Jocurile Olimpice recente.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi