Turneul de la Rotterdam: totul se învârte după Federer

Adrian Țoca | 18 februarie 2012

Turneul de la Rotterdam: totul se învârte după Federer

O zi la Ahoy, impresionanta construcţie unde se desfăşoară turneul de la Rotterdam, trece pe nesimţite. Nici nu te-ai dezmeticit bine şi gata, e 7 seara, într-o jumătate de oră începe meciul lui Federer, semn că trebuie să te cărăbăneşti repede în tribune, altfel rişti să pierzi începutul.

Dar până la Federer, e timp să guşti din toate câte puţin. Spre bucuria organizatorilor, cei trei mari favoriţi, Federer, Berdych şi Del Potro au câştigat in corpore şi ne aşteaptă două semifinale conform planului, ceea ce înseamnă tribune pline şi încasări generoase. Oricum, publicul a fost la înălţime în toate zilele turneului, însă se metamorfozează în ceva special când pe teren intră elveţianul.

Prezenţa lui Federer, întors la Rotterdam după 7 ani de la ultima lui apariţie aici, când a luat şi singurul trofeu la ABN Amro World Tennis Tournament, i-a capacitat peste măsură pe toţi. Iar Roger pare să fi înţeles mesajul şi face tot ce poate ca să-i mulţumească pe toţi. Stă la sesiuni prelungite de autografe atunci când e “prins” de public, a prelungit la maximum ambele meciuri de până acum (6-4, 6-4 cu Mahut, 7-5, 7-6 cu Nieminen), iar joi, când optimea lui de finală cu Youzhny a fost anulată de abandonul rusului, a acceptat să intre pe teren pentru un soi de demonstrativ de 15 minute, un maxi-tiebreak cu unul dintre jucătorii gazdelor, Igor Sijsling. L-a câştigat în prelungiri, după ce a revenit de la 1-6, şi, în loc să se îndrepte către bancă, a schimbat terenul la un semn cu Igor, transmiţându-i arbitrei că “mai jucăm unul”, în uralele publicului.

Cu Nieminen, spectacolul în tribune a fost fantastic. Chiar şi elveţianul a părut mirat, în sensul de surpriză plăcută, când, în setul doi al unui meci foarte antrenant, ca de fiecare dată când joacă Federer cu Nieminen, mai ales indoor, tribunele au început să facă valul mexican. Şi valul a fost unul fierbinte şi prelungit, cei doi aproape că au întârziat reluarea meciului tocmai pentru a-i lăsa pe spectatori să-şi facă numărul. Finalul meciului i-a găsit pe toţi cei din tribune în picioare, aplaudând zgomotos succesul lui Roger. Nimeni de aici nu concepe altceva decât o victorie în finală a lui Fedex, ai zice că suntem în Elveţia. Lumea e atât de recunoscătoare că Federer a acceptat să joace la acest turneu încât îl susţin cu toţii necondiţionat. Până şi stewarzii aplaudau, am surprins pe unul bătând mulţumit din palme la un backhand în lung de linie câştigător al lui Roger. 2 minute mai târziu, a venit un coleg şi l-a schimbat, sper că nu a fost  o formă de pedeapsă.

Restul meciurilor n-au avut prea mult sare şi piper. Nivelul a fost foarte bun, dar au lipsit dramele, răsturnările de situaţie, outsiderii care să surprindă, cel puţin de miercuri încoace. Altminteri, când intri în Ahoy, parcă te teleportezi pe planeta tenisului. Totul funcţionează impecabil, oamenii îţi zâmbesc la tot pasul, oameni serioşi, la costum de patru ace, îşi dau haina jos preţ de câteva minute pentru o porţie de Wii în standurile speciale, acolo unde cel dorit meci e Federer-Nadal. La doi paşi mai încolo, poţi încerca să baţi recordul de viteză la serviciu, poţi juca, la dublu, pe un teren de dimensiuni reduse, împotriva a doi juniori olandezi, te poţi plimba printre foarte numeroasele standuri, unde poţi găsi aproape orice, de la bilete de avion pentru Africa de Sud la brânzeturi şi carne uscată de cea mai bună calitate.

Şi, dacă vrei şi o porţie de lecţie de viaţă, te poţi uita la meciurile unui foarte important turneu de tenis în scaun cu rotile. Jocurile atrag mereu foarte mulţi spectatori, ceea ce mi s-a părut că îi onorează pe olandezi. Organizatori desăvârşiţi – Richard Krajicek, directorul turneului, face o treabă excelentă -, ai zice că merită ceea ce pe cale că vor obţine. Adică finala perfectă. Federer – Davydenko şi Berdych – Del Potro sunt cele două semifinale şi, câtă vreme elveţianul va câştiga în prima, toată suflarea din Rotterdam va fi mulţumită.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi