Turneul Campionilor începe mai devreme: toți cei opt calificați sunt în sferturi la Paris

Spuneam, ieri, că Masters-ul de la Paris este nonșalant de impredictibil. Ei, s-a dus și această tradiție. Anul acesta, turneul parizian a exagerat în direcția diametral opusă, astfel încât este pentru prima oară de la Mastersul Canadei din 2009 când opt dintre primii 10 jucători din lume ajung în sferturile de finală. Vorba cuiva de pe Twitter, turneul de la Paris arată cu totul diferit când jucătorilor chiar le pasă.

Ca să fie totul mai palpitant, cei opt sunt exact cei care vor juca și săptămâna viitoare la Londra, ceea ce înseamnă că sezonul se va încheia cu un maraton de 10 zile de lux, o experiență de vis pentru orice fan de tenis. Nadal, Djokovic, Ferrer, Del Potro, Berdych, Federer, Wawrinka și Gasquet se vor înfrunta într-un fel de Survivor al elitelor, cu o miză pe măsură: un titlu de Masters, trofeul de la Turneul Campionilor și, în cazul lui Nole și Rafa, locul 1 în lume. De vineri și până duminica viitoare o să vedem aceleași fețe, dar o să merite, pentru că s-ar putea să vedem câteva adevărate blockbusters.

Până când încep jocurile, o privire pe ce s-a întâmplat joi:

Păstrat la finalul zilei, meciul dintre Rafa și Jerzy ne-a fost servit într-un ambalaj pe care scria „satisfacție garantată”. Rafa avea (și are) o sumedenie de motive să-și dorească să ajungă cât mai departe în turneu, în vreme ce Janowicz este party-crash-erul perfect; challengerul cu nimic de pierdut și cu genul de mindset care îți permite, uneori, să te relaxezi și să joci meciul vieții. În afară de ce poate să facă pe teren, Janowicz are o mare calitate: aceea că nu știe de frica nimănui, nu respectă pe nimeni, în sensul bun al cuvântului, ba chiar îmbrățișează rolul de personaj negativ. În plus, după cum s-a văzut și la Wimbledon, Jerzy adoră scenele mari, adoră luminile rampei, iubește meciurile vedetă – ori exact de asta a avut parte joi seara. Unde mai pui că Janowicz are o relație specială cu acest turneu, lesne de înțeles de ce. Doar aici s-a făcut remarcat anul trecut, când a ajuns până în finală, intrând, fără să se descalțe, în grupul jucătorilor care chiar contează. Iar suprafața îi asigura un atu în plus. 

Cu alte cuvinte, condiții perfecte pentru o ambuscadă pregătită lui Rafa. Doar că, la rându-i, spaniolul e poate cel mai în măsură să dejoace astfel de planuri „mârșave”. Abilitatea lui Nadal de a găsi soluții la orice problemă este de fiecare dată fascinantă. Rafa s-a încălzit mai greu și a fost testat în câteva game-uri pe serviciu, apoi a trebuit să facă față bombelor polonezului, cel care, la un moment dat, a câștigat un game cu patru ași consecutivi. Dar primul care a ajuns la o șansă de break a fost, inevitabil, Rafa, care a luat baseline-ul în brațe și a început să returneze foarte bine exact în momentele cheie, semn că tenisul e tenis indiferent de suprafață. Ajutat, ce-i drept, și de câteva decizii dubioase ale lui Jerzy, cel care l-a reînviat în cele mai neinspirate momente pe Mr. DropShot-owicz, Nadal a făcut break la 5-5 și a fugit cu setul. Manșa a doua a fost una a șanselor de tot felul, iar Jerzy, la fel ca la Montreal, o să-și muște buzele de câte momente ideale a ratat ca să facă meciul și mai interesant. Ceea ce ne readuce aminte de o concluzie pe care am tras-o încă de anul trecut: calitatea lui Janowicz e indiscutabilă, iar stilul lui, hulit de unii, apreciat de alții, îl face o prezență pe care n-ai cum s-o ignori. JJ trebuie însă să învețe să aleagă mai inspirat, altfel șansele victoriilor strălucitoare o să mai treacă pe lângă el, o vreme. Rafa ar trebui să-i trimită factura pentru lecția „Cum să câștigi sub presiune”.

Deși niciunul n-a făcut musai cel mai bun meci al anului, calitatea tenisului a fost, pe alocuri, remarcabilă. E genul de match-up care va da naștere de fiecare dată unor jocuri bune, motiv pentru care aștept deja cu nerăbdare următoarea lor întâlnire. 

Altfel, pe lângă rally-urile explozive și loviturile direct câștigătoare plesnite cu obidă de polonez am mai remarcat o suită de momente-popcorn. Într-o pauză din setul 1, Janowicz se simțea atât de bine încât, fără să-și mai poată reprima zâmbetele, a început să facă publicului cu mâna, în uralele francezilor. Dintr-o poziție de picior peste picior, bineînțeles. Apoi, prin setul doi, în suita de breakuri apărută de nicăieri, Nadal a direcționat direct spre corpul lui Janowicz o minge după ce jocul fusese oprit, iar reacțiile celor doi au făcut toți banii: Janowicz l-a sfredelit cu privirea, în vreme ce pe Rafa l-a podidit râsul, în timp ce se scuza. Cred și eu, figura oțărâtă a lui Jerzy, aidoma unui bătrân acru pe care-l trezești noaptea din somn, era de-a dreptul comică. Totul bine, însă: salutul de la fileu a fost ca meciul în sine, foarte simpatic. 

Una peste alta, Rafa mai face un pas mare de tot către finală. Orice victorie îl apropie de marele său obiectiv, și, cu tot respectul pentru ei, adversarii pe care îi are pe partea lui de tablou, Gasquet – Ferrer – Berdych, se numără printre clienții preferați ai lui Nadal, indoor sau neindoor. Așa că orice alt rezultat în afară de o finală ar fi un șoc.

Și așa ajungem la omul care a fost, probabil, cel mai mare fan al lui Janowicz azi: Novak Djokovic. Care, la rându-i, a avut și el de tras cu un adversar tradițional incomod. Cumva, John Isner îi creează mereu dificultăți lui Nole, și era cât pe ce să-l încurce iar, așa cum a mai făcut-o la două turnee Masters în trecut. Parcă anticipând o zi grea la birou, sârbul a fost morocănos încă din start și era abia game-ul trei când, la o șansă de break ratată, a zvârlit cu racheta în aer. Frustrat de multitudinea de mingi de break ratate, Novak a cedat prompt tiebreak-ul, însă, cumva, treaba asta l-a ajutat să-și regleze trăirile. Pus în fața variantei de totul sau nimic, el și-a ridicat substanțial nivelul și și-a potolit emoțiile. A început să citească serviciul lui Big John, iar break-urile au început să curgă: 6/7, 6/1, 6/2. 

Ajuns la a 14-a victorie consecutivă de la finala pierdută la US Open, Djokovic mai are însă alte câteva meciuri must-win în față. În fapt, totul e must-win pentru el acum, dar, cel puțin până în finală, orice eșec îi asigură automat locul 1 lui Nadal. Și nici nu se poate spune că are un traseu ușor: în fapt, pe partea lui de tablou s-au înghesuit jucători care tind să-i facă probleme, în contrapartidă cu „oferta” de care se bucură Nadal. În sferturi, Djokerul îl reîntâlnește, spre bucuria publicului de pretutindeni, pe Stan Wawrinka, episodul trei în acest sezon, și știm cu toții ce s-a întâmplat la precedentele două (unu, doi). De data asta, se joacă două din trei, dar contextul se păstrează la fel de interesant. Stan tocmai ce și-a obținut biletele pentru Londra: victoria lui + eliminarea lui Raonic a pus capăt acestei dileme: Wawrinka și Gasquet merg la World Tour Finals. Iar Elveția va avea, în premieră, doi reprezentanți acolo. Ceea ce ne duce la celălalt elvețian calificat.

Ziceam ieri că eliberarea de presiunile calificării l-ar putea ajuta pe Federer, iar confirmarea a venit repede, cu Kohlschreiber. Federer a câștigat într-o manieră atât de tipică lui, dar de care fanii nu s-au mai putut bucura de ceva vreme: victorie expeditivă, într-o oră și un pic, cu un joc dominant, o atitudine tot mai bună (de la o zi la alta) și, mai ales, un serviciu excelent. În setul doi, Federer n-a cedat decât trei puncte pe propriul serviciu, făcând abuz de tradiționalele game-uri rezolvate sub un minut. Graficul de mai jos spune singur povestea acurateții cu care a servit Fed.

Ba, și mai îmbucurător, a lipsit și tradiționalul „check-out” mental, prezent, cu mici excepții, în marea majoritate a meciurilor lui din ultimele luni. De data asta, Roger n-a mai făcut cadouri din senin. După meci, elvețianul a spus că suprafața este mai rapidă decât la Basel și că trebuie să servească și mai bine ca să câștige în sferturi. A mai spus, din nou, că se simte foarte proaspăt și că se bucură din nou de tenis. Nici nu trebuia s-o mai spună, se vede oricum cu ochiul liber: dependent de victorii, Federer se întremează văzând cu ochii tocmai pentru că și-a regăsit doza. Iar fiecare meci de care trece îl reîncarcă cu energie. Ca să-și ducă tratamentul la bun sfârșit, Roger mai are nevoie de o victorie grea, definitorie, contra unuia dintre primii 5. Eventual una în care să trebuiască să rezolve probleme și să sară peste obstacole, să fie împins la limită și să dovedească un oponent de clasă. 

Nu de alta, dar Kohlschreiber, cu toate aptitudinile lui tehnice, e unul dintre jucătorii cu care Federer adoră să joace (8-0, după meciul de azi). În sferturi, testul va fi de alt calibru: la doar câteva zile după finala de la Basel, Roger se reîntâlnește cu Juan Martin Del Potro. O ocazie, poate, pentru genul de context descris mai sus.

Cu atâția jucători în vârf de formă sau pe cale să-l atingă, regalul următoarelor 10 zile nu trebuie ratat. Game on!

***

Highlights Nadal – Janowicz

Highlights Djokovic – Isner

Highlights Federer – Kohlschreiber

Declarații Federer  

Hotshot-ul zilei – Federer

Preview-ul zilei de vineri: